Salvatorul vrea să ierte
Domnul ne iubeşte şi vrea ca noi să înţelegem dorinţa Sa de a ierta.
În timpul slujirii muritoare a Salvatorului nostru, mulţi au mers după El, inclusiv învăţători şi farisei, „din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim”1. Un slăbănog ţinut la pat, care dorea să fie vindecat, a fost adus la o mare adunare dar, neputând să-l apropie de Salvator, prietenii săi l-au urcat pe acoperişul casei în care se afla Salvatorul şi l-au coborât cu patul. Văzând această dovadă de credinţă şi cu o intenţie încă neînţeleasă de ascultătorii Lui, Salvatorul a rostit: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!”2.
Probabil că acest lucru l-a surprins pe bărbat – şi, cu toate că scripturile nu menţionează nimic despre reacţia sa, poate că s-a întrebat dacă Salvatorul a înţeles pentru ce fusese adus acolo.
Salvatorul a ştiut că mulţi oameni veneau după El deoarece făcea miracole măreţe. Deja transformase apa în vin3, alungase duhuri necurate4 şi vindecase fiul slujbaşului5, un lepros6, pe soacra lui Petru7 şi pe mulţi alţii8.
Dar, în cazul acestui om paralizat, Domnul a ales să ofere dovezi atât ucenicilor Săi, cât şi celor care nu credeau, despre rolul Său unic de Salvator al lumii. Auzind cuvintele Salvatorului, învăţătorii şi fariseii au început să vorbească între ei, în necunoştinţă de cauză, despre blasfemie, concluzionând că numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Cunoscându-le gândurile, Salvatorul li S-a adresat, spunând:
„Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre?
Căci ce este mai lesne? A zice: «Iertate îţi sunt păcatele», sau a zice: «Scoală-te şi umblă?»”9.
Fără să aştepte răspunsul din partea lor, Salvatorul a continuat: „Dar, ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele: «Scoală-te», a zis El [întorcându-se către bărbatul paralizat], «ridică-ţi patul, şi du-te acasă»”10. Şi aceasta a şi făcut!
Prin această vindecare fizică miraculoasă, Salvatorul ne-a confirmat tuturor acest adevăr spiritual nespus de impresionant: Fiul Omului iartă păcatele!
Deşi acest adevăr este acceptat cu uşurinţă de toţi credincioşii, nu la fel de uşor acceptat este importantul adevăr, egal acestuia: Salvatorul iartă păcatele „pe pământ” şi nu doar la judecata finală. El nu ne va salva în păcatele noastre.11 El nu tolerează ca noi să ne întoarcem la păcatele noastre din trecut.12 Dar, când ne pocăim şi ne supunem Evangheliei Sale, El ne iartă.13
Când ne oferă iertare, vedem cum puterea sporită şi de a mântui a ispăşirii se combină în mod armonios şi elegant. Dacă dăm dovadă de credinţă în Domnul Isus Hristos, puterea sporită a ispăşirii Sale ne întăreşte în momentele noastre de nevoie14, iar puterea Sa de mântuire ne sfinţeşte pe măsură ce „[înlăturăm] omul firesc”15. Acest lucru oferă speranţă tuturor, mai ales celor care simt că slăbiciunile omeneşti recurente sunt dincolo de dorinţa Salvatorului de a ajuta şi a salva.
Oferindu-I o ocazie Salvatorului de a ne lumina înţelegerea16, Petru a vrut să ştie de câte ori trebuie să-l ierte pe fratele său şi a întrebat: „Până la şapte ori?”. Cu siguranţă că atât ar fi mai mult decât suficient. Dar răspunsul Salvatorului ne-a ajutat să înţelegem inima Sa plină de milă: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte”17.
Domnul ne iubeşte şi vrea ca noi să înţelegem dorinţa Sa de a ierta. În Doctrină şi legăminte, Domnul le-a spus de mai mult de douăzeci de ori celor cărora li Se adresa: „Păcatele tale îţi sunt iertate” sau cuvinte asemănătoare18. În aproape jumătate dintre aceste situaţii, cuvintele Domnului s-au îndreptat anume către profetul Joseph Smith, adresându-i-Se uneori în timp ce era singur, alteori când era împreună cu alţii19. Prima dintre aceste situaţii a fost consemnată în 1830, iar ultima în 1843. Astfel, pe parcursul multor ani, Domnul i-a spus lui Joseph în mod repetat: „Păcatele tale îţi sunt iertate”.
Deşi Joseph nu era „vinovat de vreun păcat mare sau răutăcios”20, ar fi util pentru noi să ne amintim că, cu câteva excepţii, afirmaţia Salvatorului – „şaptezeci de ori câte şapte” – nu limitează iertarea în funcţie de gravitatea păcatului.
În timp ce le vorbea vârstnicilor adunaţi în Kirtland, Domnul a spus: „Vreau să biruiţi lumea; de aceea, voi avea compasiune faţă de voi”21. Domnul cunoaşte slăbiciunile noastre şi consecinţele eterne pe care le are „lumea” asupra bărbaţilor şi femeilor imperfecţi22. Cuvintele de aceea din acest verset reprezintă afirmaţia Sa că numai în virtutea compasiunii Sale vom putea, în cele din urmă, „[birui] lumea”. În ce fel se manifestă acea compasiune? Aceloraşi vârstnici din Kirtland El le-a spus: „Eu v-am iertat de păcatele voastre”23. Salvatorul vrea să ierte.
Nimeni nu trebuie să presupună că această iertare este obţinută fără pocăinţă. Într-adevăr, Domnul a declarat: „Eu, Domnul, iert păcatele acelora care le mărturisesc înaintea Mea şi cer iertare” şi, apoi, adaugă această cerinţă suplimentară, „care n-au comis un păcat care duce la moarte”24. Deşi Domnul „nu [poate] să [tolereze] păcatul nici în cel mai mic grad”25, El recunoaşte faptul că unele păcate sunt mai grave decât altele. El afirmă că nu va exista iertare pentru „blasfemia împotriva Duhului Sfânt”26. El declară gravitatea crimei27 şi pune accentul pe cea a păcatului sexual, ca de pildă adulterul28. În ceea ce priveşte păcatele sexuale grave, El face cunoscut că dobândirea iertării din partea Sa devine din ce în ce mai dificilă29 şi a spus că „acela care păcătuieşte împotriva luminii mai mari va primi o condamnare mai mare”30. Cu toate acestea, El permite, în mila Sa, să ne îmbunătăţim pe parcurs, în loc să ceară perfecţiune imediată. Chiar şi în ciuda numeroaselor păcate pe care le comitem din pricina slăbiciunilor din viaţa muritoare, El ne iartă, din nou şi din nou, ori de câte ori ne pocăim şi căutăm să fim iertaţi de El31.
Datorită acestui lucru, fiecare dintre noi, atât cei care au dificultăţi în a depăşi obiceiuri care creează dependenţă, cum ar fi consumul de substanţe interzise sau pornografia, cât şi cei dragi lor, poate şti că Domnul va accepta eforturile noastre sincere şi va ierta cu dragoste, atunci când pocăinţa este completă, „de şaptezeci de ori câte şapte”. Dar acest lucru nu înseamnă că cineva se poate întoarce de bunăvoie la păcat fără să sufere consecinţele32.
Domnul este mereu interesat de inimile noastre33 iar falsa credinţă nu poate sluji drept scuză pentru păcat34. În această dispensaţie, Domnul l-a avertizat pe unul dintre slujitorii Săi împotriva unei astfel de scuze, declarând: „Să se ruşineze de banda nicolaiţilor şi de toate lucrurile lor abominabile, secrete”35. Nicolaiţii erau o sectă religioasă din vechime care pretindeau că au dreptul să comită păcate sexuale în virtutea harului Domnului36. Acest lucru nu este plăcut Domnului37. Compasiunea şi harul Său nu sunt suficiente pentru a fi iertaţi atunci când „inimile [noastre] nu sunt satisfăcute… şi [noi nu ne supunem] adevărului, ci [ne complăcem] în nedreptate”38. Dimpotrivă, după ce vom fi făcut tot posibilul39, compasiunea şi harul Său sunt mijlocul prin care, „în decursul timpului”40, biruim lumea prin puterea sporită datorată ispăşirii. În timp ce căutăm cu umilinţă acest dar preţios, „lucrurile slabe… [devin] puternice pentru [noi]”41 şi, prin puterea Sa, putem primi tăria de a face lucruri pe care nu le-am putea face niciodată de unii singuri.
Domnul se uită la lumina pe care am primit-o42, la dorinţele inimilor noastre43 şi la faptele noastre44, iar, atunci când ne pocăim şi căutăm iertarea Sa, El iartă. În timp ce ne gândim la vieţile noastre, la vieţile celor dragi nouă şi la ale celor pe care-i cunoaştem, trebuie să fim dispuşi, în egală măsură, să ne iertăm pe noi înşine şi să-i iertăm pe alţii45.
Predicaţi Evanghelia Mea ne învaţă despre dificultatea de a depăşi obiceiuri care creează dependenţă şi încurajează conducătorii preoţiei şi membrii să „nu… fie şocaţi sau descurajaţi” dacă simpatizanţii sau membrii noi continuă să se lupte cu astfel de probleme. Dimpotrivă, suntem sfătuiţi „să [arătăm] încredere în persoana respectivă şi să nu [judecăm]… [tratând situaţia] ca pe o decădere temporară şi de înţeles”46. Putem noi să-i tratăm într-un alt fel pe copiii noştri sau pe membrii familiei noastre care au de-a face cu probleme asemănătoare, îndepărtându-se pentru moment de cărarea cea dreaptă? Cu siguranţă, ei merită prietenia, răbdarea şi dragostea noastră – şi, da, iertarea noastră.
La conferinţa generală din luna octombrie a anului trecut, preşedintele Monson ne-a sfătuit:
„Noi trebuie să ţinem minte că oamenii se pot schimba. Ei pot renunţa la obiceiurile rele. Se pot pocăi de păcate…
Îi putem ajuta să-şi învingă slăbiciunile. Noi trebuie să ne dezvoltăm capacitatea de a nu-i vedea pe oameni aşa cum sunt acum, ci de a-i vedea aşa cum ar putea deveni”47.
La una dintre primele conferinţe ale Bisericii, asemenea acesteia, Domnul le-a spus membrilor:
„Adevărat vă spun vouă, voi sunteţi curaţi, dar nu toţi…
Pentru că toată făptura este coruptă în faţa Mea…
Pentru că, într-adevăr, unii dintre voi sunt vinovaţi în faţa Mea, dar Eu voi fi milostiv faţă de slăbiciunile voastre”48.
Mesajul Său de azi este acelaşi.
Tatăl nostru Ceresc ştie ce avem de înfruntat, că „toţi… [păcătuim] şi [suntem] lipsiţi de slava lui Dumnezeu”49 iar şi iar. El L-a trimis pe Fiul Său care „cunoaşte slăbiciunile omului şi cum să-i ajute pe cei care sunt ispitiţi”50. Fiul Său ne învaţă: „Rugaţi-vă totdeauna să nu intraţi în ispită”51. Ni s-a spus să-L „[implorăm pe Dumnezeu] pentru milă; căci El are puterea să salveze”52. Salvatorul ne porunceşte să ne pocăim53 şi să iertăm54. Şi, cu toate că pocăinţa nu este uşoară, dacă ne străduim din toată inima să ne supunem Evangheliei Sale, El ne face această promisiune: „Adevărat vă spun vouă, în ciuda păcatelor [voastre], în adâncul inimii sunt plin de îndurare faţă de [voi]. Eu nu [vă] voi alunga complet; şi în ziua mâniei Îmi voi aminti să fiu milos”55. Salvatorul vrea să ierte.
În fiecare săptămână, Corul Tabernacolului Mormon îşi începe transmisiunea programului plin de inspiraţie cu înălţătoarele cuvinte din cunoscutul imn scris de William W. Phelps, „Gentle Raise the Sacred Strain”. Nu la fel de cunoscute sunt cuvintele pline de alinare din strofa a patra:
Sfânt e Domnul, glorios.
Cuvântul Său e preţios:
Pocăiţi-vă şi trăiţi…
De vă vor fi păcatele precum cârmâzul,
Pocăiţi-vă şi veţi fi iertaţi56.
Vă invit să vă amintiţi şi să credeţi în cuvintele Domnului şi să daţi dovadă de credinţă în El întru pocăinţă.57 Salvatorul vă iubeşte. El vrea să ierte. Vă mărturisesc astfel, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.