Pacea personală – răsplata neprihănirii
Chiar şi cu greutăţile vieţii, datorită ispăşirii Salvatorului şi harului Său, trăirea unei vieţi neprihănite va fi răsplătită cu pace personală.
Experienţe trăite recent m-au determinat să meditez asupra doctrinei păcii şi, în special, asupra rolului avut de Isus Hristos de a ne ajuta, pe fiecare dintre noi, să obţinem pace personală trainică.
Două evenimente din ultimele câteva luni m-au impresionat profund. Primul: am vorbit la înmormântarea Emiliei Parker, o fetiţă preţioasă de şase ani care şi-a pierdut viaţa, alături de alte 25 de persoane, dintre care 19 copii, într-un incident armat din Newtown, Connecticut. Am plâns alături de familia ei şi am observat că mulţi fuseseră privaţi de pace. Am observat că părinţii ei, Robert şi Alissa Parker, erau puternici şi credincioşi.
Al doilea: m-am întâlnit cu mii de membri credincioşi ai Bisericii în oraşul Abidjan din Coasta de Fildeş.1 Această ţară din vestul Africii, în care se vorbeşte limba franceză, a avut parte de greutăţi economice, de o lovitură de stat militară şi două războaie civile recente care s-au încheiat în anul 2011. Cu toate acestea, am simţit o pace deosebită alături de ei.
Deseori se întâmplă lucruri care ne privează de pace şi ne sporesc vulnerabilitatea.
Cine poate uita atacurile malefice din 11 septembrie 2001 îndreptate asupra câtorva locaţii din SUA? Astfel de evenimente ne amintesc cât de uşor ne pot fi distruse sentimentele de pace şi siguranţă.
Fiul nostru cel mai mare şi soţia lui, care aşteptau primul lor copil, locuiau la trei cvartale de World Trade Center, în oraşul New York, când primul avion s-a prăbuşit în North Tower (Turnul de Nord). Ei s-au dus pe acoperişul blocului lor şi au privit, îngroziţi, ceea ce credeau că era un accident teribil. Apoi, au văzut cum al doilea avion s-a prăbuşit în South Tower (Turnul de Sud). Imediat şi-au dat seama că acesta nu era un accident şi au crezut că partea de sud a Manhattan-ului era atacată. Când South Tower (Turnul de Sud) s-a prăbuşit, blocul lor a fost cuprins de un nor de praf care a acoperit partea de sud a Manhattan-ului.
Neştiind la ce tocmai fuseseră martori şi îngrijoraţi că vor mai urma atacuri au mers către o zonă mai sigură şi, apoi, la clădirea ţăruşului Manhattan din Lincoln Center. Când au ajuns, au văzut că zeci de alţi membri din sudul Manhattan-ului luaseră aceeaşi hotărâre de a se aduna la centrul de ţăruş. Ne-au sunat pentru a ne spune unde erau. Am fost uşurat să aud că erau în siguranţă, dar nu surprins să aflu unde erau. Revelaţia modernă ne învaţă că ţăruşii Sionului sunt o apărare şi un „refugiu împotriva furtunii şi împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întreg pământul”2.
Nu s-au putut întoarce timp de o săptămână la apartamentul lor şi au fost devastaţi de pierderea vieţilor inocente, dar nu au suferit nicio daună permanentă.
Meditând asupra acestor evenimente, am fost impresionat de diferenţa doctrinară dintre pacea universală sau lumească şi pacea personală.3
La naşterea Salvatorului, o mulţime de oaste cerească L-a slăvit pe Dumnezeu şi a proclamat: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”4.
Cu toate acestea, s-a constatat cu tristeţe că, inclusiv în timpul acestei perioade de importanţă eternă, care a urmat naşterii Fiului lui Dumnezeu, împăratul Irod a ordonat uciderea pruncilor inocenţi din Betleem.5
Libertatea de a alege este esenţială în planul fericirii. Ea ne permite să avem parte de dragostea, sacrificiul, dezvoltarea personală şi experienţa necesare pentru progresul nostru veşnic personal. Această libertate permite, de asemenea, existenţa întregii dureri şi suferinţe de care avem parte în viaţa muritoare, chiar şi atunci când sunt cauzate de lucruri pe care nu le înţelegem sau de alegeri rele, devastatoare ale altora. Însuşi războiul din Cer a avut loc pentru a apăra libertatea noastră de a alege şi este esenţial pentru a înţelege slujirea din viaţa muritoare a Salvatorului.
Precum este scris în al zecelea capitol din Matei, Salvatorul i-a învăţat pe Cei Doisprezece şi a afirmat că misiunea Sa nu urma să ducă la pace universală în viaţa muritoare. Apostolii au fost învăţaţi să lase pace asupra caselor vrednice pe care le vizitau, dar au fost avertizaţi că vor fi „în mijlocul lupilor… [şi] urâţi de toţi, din pricina Numelui [Lui]; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”6. O declaraţie importantă este făcută în versetul 34: „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ”7. Este clar că pacea universală nu a existat pe pământ în timpul slujirii lui Hristos şi nu există nici acum.
În prefaţa cărţii Doctrină şi legăminte, Domnul predă câteva principii importante. Referitor la cei care nu se pocăiesc, Spiritul Său (Spiritul lui Hristos), care este dat fiecărui om care vine pe lume8, „nu se va strădui pururea în om”9. De asemenea, „pacea va fi luată de pe pământ”10. Profeţii au declarat că pacea a fost luată, într-adevăr, de pe pământ.11 Lucifer nu a fost încă legat şi are încă putere în această lume.12
Dorinţa dreaptă a oamenilor buni de pretutindeni a fost şi va fi mereu aceea de a fi pace în lume. Nu trebuie să renunţăm niciodată la îndeplinirea acestui obiectiv. Însă, preşedintele Joseph F. Smith ne-a învăţat: „Acel spirit al păcii şi al dragostei nu va putea veni deloc în lume… până când omenirea nu va primi adevărul şi mesajul lui Dumnezeu… şi nu va recunoaşte puterea şi autoritatea Sa, care sunt divine”13.
Sperăm şi ne rugăm, cu sinceritate, să avem pace universală, dar ca indivizi sau familie putem primi acea pace care ne este promisă ca răsplată a neprihănirii. Această pace este un dar promis al misiunii Salvatorului şi al sacrificiului Său ispăşitor.
Principiul este exprimat, în mod concis, în Doctrină şi legăminte: „Ci, învăţaţi că acela care face lucrările dreptăţii va primi răsplata lui, chiar pace în această lume şi viaţă veşnică în lumea care va veni”14.
Preşedintele John Taylor ne-a învăţat că pacea nu este doar de dorit, dar că „este darul lui Dumnezeu”15.
Pacea la care mă refer nu este doar o linişte temporară. Este o fericire profundă, trainică şi o mulţumire spirituală.16
Preşedintele Heber J. Grant a descris pacea Salvatorului astfel: „Pacea Sa va face suferinţele noastre mai uşoare, ne va vindeca inimile zdrobite, va şterge ura noastră, va insufla în noi o dragoste pentru semenii noştri care ne va umple sufletele cu fericire şi calm”17. În cadrul întâlnirilor mele cu părinţii Emiliei Parker, am observat că pacea Salvatorului a făcut suferinţele lor mai uşoare şi continuă să ajute la vindecarea inimilor lor zdrobite. Este bine de ştiut că imediat după incidentul armat, fratele Parker a dat dovadă de iertare faţă de făptaş. Aşa cum a spus preşedintele Grant, pacea Salvatorului poate „[să ne şteargă] ura”. Judecata aparţine Domnului.
Sfinţii din Coasta de Fildeş, în timpul războiului civil din ţara lor, au găsit pace trăind conform Evangheliei lui Isus Hristos, punând un accent deosebit pe istoria familiei şi pe munca în templu pentru strămoşii lor.18
Noi toţi ne dorim pace. Pacea nu înseamnă doar siguranţă sau lipsa războiului, a violenţei sau a conflictelor. Pacea rezultă din cunoaşterea faptului că Salvatorul ştie cine suntem, că ştie că avem credinţă în El, că Îl iubim şi că ţinem poruncile Sale, mai ales în timpul încercărilor şi tragediilor devastatoare din viaţă. Răspunsul pe care Domnul i l-a dat profetului Joseph Smith în închisoarea din Liberty, aduce mângâiere inimii:
„Fiul Meu, pacea să fie în sufletul tău; adversităţile şi suferinţele tale vor fi numai pentru un scurt timp;
Şi, după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer”19.
Amintiţi-vă, „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci [un Dumnezeu] al păcii”20. Pentru cei care Îl resping pe Dumnezeu, nu există pace. Noi toţi am participat la consiliile din cer care ne-au oferit libertatea de a alege, ştiind că, în viaţa muritoare, urmau să existe durere şi tragedii de nedescris din cauza persoanelor care aveau să folosească această libertate în mod greşit. Am înţeles că acest lucru putea să ne facă să fim supăraţi, confuzi, fără apărare şi vulnerabili. Dar, de asemenea, am ştiut că ispăşirea Salvatorului avea să învingă şi să compenseze pentru toate nedreptăţile din viaţa muritoare şi să ne aducă pace. Vârstnicul Marion D. Hanks avea înrămată pe un perete următoarea declaraţie a lui Ugo Betti: „A crede în Dumnezeu înseamnă a şti că toate regulile vor fi corecte şi că vor exista surprize minunate”21.
Care sunt sursele păcii? Mulţi caută pacea pe căi lumeşti, care niciodată nu au funcţionat şi nici nu vor funcţiona vreodată. Pacea nu este găsită prin dobândirea de mari bogăţii, de putere sau de faimă.22 Nu găsim pace când căutăm plăcere, divertisment sau recreere. Niciunul dintre aceste lucruri, chiar şi când îl avem din abundenţă, nu aduce cu sine fericire sau pace trainică.
Mult îndrăgitul imn al Emmei Lou Thayne adresează următoarele întrebări potrivite: „Unde găsesc pace? Şi consolare? Când, singur în lume, mă întristez?23. Răspunsul este Salvatorul, care este sursa şi Dumnezeul păcii. El este „Domnul păcii”24.
Cum rămânem aproape de Salvator? Umilirea de bunăvoie în faţa lui Dumnezeu, rugăciunea continuă, pocăinţa, intrarea în apele botezului având o inimă frântă şi un spirit smerit şi faptul de a deveni ucenici adevăraţi ai lui Isus Hristos sunt exemple profunde de neprihănire care este răsplătită cu pace trainică.25 După ce regele Beniamin a rostit mesajul său puternic cu privire la ispăşirea lui Hristos, mulţimea a căzut la pământ. „Spiritul Domnului a venit asupra lor şi au fost umpluţi de bucurie, primind iertarea păcatelor lor şi având pace în conştiinţă datorită credinţei lor foarte mari în Isus Hristos”26. Pocăinţa şi viaţa neprihănită permit să avem pace în conştiinţă, care este esenţială pentru a fi mulţumiţi.27 Când o încălcare majoră a avut loc, este nevoie de mărturisire pentru a aduce pace.28 Nimic nu se poate compara cu pacea care vine asupra unui suflet chinuit de păcat atunci când persoana lasă povara sa în seama Domnului şi cere binecuvântările ispăşirii. Aşa cum este scris într-un alt imn cunoscut al Bisericii: „La El poverile voi lăsa, cântec voi închina”29.
Inima mea se bucură când mă gândesc că, în zilele noastre, zeci de mii de tineri băieţi şi tinere fete şi misionari în vârstă au acceptat chemarea de a fi emisari ai Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos. Ei vestesc Evanghelia restaurată a păcii în lume, câte unei persoane şi câte unei familii pe rând – o lucrare a dreptăţii menită să ducă această pace la copiii Tatălui Ceresc.
Biserica este un loc de refugiu unde cei care-L urmează pe Hristos găsesc pace. Unii tineri din lume spun că sunt spirituali dar nu religioşi. Să ne simţim spirituali este un prim pas bun. Totuşi, Biserica este locul în care suntem înfrăţiţi, învăţaţi şi hrăniţi de cuvântul cel bun al lui Dumnezeu. Şi mai important, autoritatea preoţiei din Biserică este cea care ne pune la dispoziţie rânduielile şi legămintele sacre care unesc familii şi ne fac să fim demni să ne întoarcem la Dumnezeu Tatăl şi la Isus Hristos în împărăţia celestă. Aceste rânduieli aduc pace, deoarece au asociate legăminte făcute cu Domnul.
Templele sunt locul în care sunt înfăptuite aceste rânduieli sacre şi sunt, de asemenea, un loc unde te poţi adăposti de lume. Cei care vizitează împrejurimile templului sau participă la o casă deschisă a templului pot simţi această pace. O experienţă de care îmi aduc aminte foarte bine este casa deschisă şi dedicarea Templului Suva, Fiji. Avuseseră loc revolte politice care au dus la arderea şi jefuirea de către rebeli a centrului oraşului Suva, la ocuparea clădirilor Parlamentului şi luarea conducătorilor drept ostatici. În ţară era instituită legea marţială. Armata din Fiji a oferit Bisericii permisiune limitată de a aduna oameni pentru casa deschisă şi ca un grup mic de oameni să participe la dedicare. Membrii Bisericii, în general, nu au fost invitaţi, deoarece existau temeri legate de siguranţa lor. A fost singura dedicare a unui templu, de la Templul iniţial din Nauvoo, care s-a desfăşurat în împrejurări foarte dificile.
Una dintre persoanele invitate la casa deschisă a fost o minunată femeie hindu de origine indiană, membră a parlamentului, care fusese luată ostatică, dar eliberată deoarece era femeie.
În camera celestă, departe de tumultul din lume, ea a început să plângă pe măsură ce vorbea despre sentimentele de pace care o copleşiseră. Ea a simţit Duhul Sfânt alinând-o şi depunându-i mărturie despre natura sacră a templului.
Salvatorul este sursa păcii adevărate. Chiar şi cu greutăţile vieţii, datorită ispăşirii Salvatorului şi harului Său, trăirea unei vieţi neprihănite va fi răsplătită cu pace personală. În cadrul restrâns oferit de încăperea unde au ţinut Paştele, Salvatorul a promis apostolilor Săi că ei vor fi binecuvântaţi cu „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt” şi apoi a rostit următoarele cuvinte importante: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea”30. Apoi, chiar înainte de rugăciunea Sa mijlocitoare, a zis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”31.
Eliza R. Snow a descris acest concept în mod minunat:
Lui Dumnezeu preamărire!
Mereu voi să vă bucuraţi.
Chiar de e greu, Hristos spune:
„În Mine pace voi aflaţi”.32
Astfel depun mărturie, în numele lui Isus Hristos, amin.