Mesajul învăţătoarelor vizitatoare:
Atribute divine ale lui Isus Hristos: plin de caritate şi dragoste
Studiaţi, rugându-vă, acest material şi căutaţi să aflaţi ce să împărtăşiţi. În ce mod înţelegerea calităţilor divine ale Salvatorului sporeşte credinţa dumneavoastră în El şi le binecuvântează pe cele cărora le purtaţi de grijă prin învăţământul prin vizite? Pentru mai multe informaţii, accesaţi reliefsociety.lds.org.
Credinţă, familie, alinare
Influenţa femeilor neprihănite, de Julie Rogers
Ghidul pentru scripturi defineşte caritatea ca fiind „cea mai înaltă, cea mai nobilă şi cea mai puternică dragoste” („Caritate”). Este dragostea pură a lui Isus Hristos. Pe măsură ce învăţăm despre Isus Hristos şi ne străduim să devenim asemănători Lui, vom începe să simţim dragostea Lui pură în viaţa noastră şi vom fi inspiraţi să îi iubim pe ceilalţi şi să le slujim aşa cum le-ar sluji El. Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Caritatea înseamnă să avem răbdare cu cineva care ne-a dezamăgit. Înseamnă să rezistăm impulsului de a ne simţi jigniţi. Înseamnă acceptarea slăbiciunilor şi eşecurilor. Înseamnă acceptarea oamenilor aşa cum sunt. Înseamnă să cauţi, dincolo de aspectul fizic, trăsăturile care nu vor dispărea cu timpul. Înseamnă să rezişti impulsului de a-i eticheta pe ceilalţi”1.
Cartea lui Mormon ne învaţă marele adevăr conform căruia „[ne rugăm] la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca [noi] să [fim] plini de dragostea Lui pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos, pentru ca [noi] să [devenim] fiii [şi fiicele] lui Dumnezeu; pentru ca atunci când El va veni, noi să fim la fel ca El, căci noi Îl vom vedea pe El aşa cum El este; pentru ca noi să putem avea această nădejde; pentru ca noi să fim purificaţi tot aşa cum El este pur” (Moroni 7:48).
Scripturi suplimentare
Ioan 13:34–35; 1 Corinteni 13:1–13; 1 Nefi 11:21–23; Eter 12:33–34
Din istoria noastră
„O soră care nu cu mult timp în urmă devenise văduvă a fost recunoscătoare pentru învăţătoarele ei vizitatoare care au jelit împreună cu ea şi au consolat-o. Ea a scris: «Aveam nevoie disperată de cineva căruia să-i cer sprijinul, cineva care să mă asculte… Şi ele m-au ascultat. M-au alinat. Au plâns cu mine. M-au îmbrăţişat… [şi] m-au ajutat să trec peste depresia şi tristeţea pe care le-am simţit în acele prime luni de singurătate».
O altă femeie a rezumat ceea ce a simţit când s-a bucurat de caritate adevărată din partea unei învăţătoare vizitatoare: «Am ştiut că eram mai mult decât un număr în înregistrările Bisericii din dreptul vizitelor ei. Ştiam că ea ţinea la mine»”2.
Asemenea acestor surori, mulţi sfinţi din zilele din urmă din întreaga lume pot confirma adevărul spuselor preşedintelui Boyd K. Packer (1924–2015), preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli: „Cât este de mângâietor să ştii că, oriunde ar merge [membrii unei familii], o familie a Bisericii îi aşteaptă. Din ziua în care ajung, el va face parte dintr-un cvorum al preoţiei iar ea va face parte din Societatea de Alinare”3.