Învăţăm să scriem şi să citim pentru a schimba lumea în care trăim
Membrii unui consiliu de district din Ghana demonstrează felul în care sfătuirea şi utilizarea resurselor locale pot crea prilejuri de creştere personală şi de slujire.
Ilustraţie de Taylor Callery
Sora Vida Osei din Ghana a vrut să înveţe să scrie şi să citească în limba engleză. A participat la programe ale comunităţii de mai multe ori, dar s-a descurajat şi a renunţat în câteva săptămâni. Apoi, într-o duminică, în timp ce participa la adunările Ramurii Doi, ea a aflat că districtul Asamankese sponsoriza un program de învăţare a în limbii engleze. A hotărât să profite de ocazie şi să se înscrie.
Curând a aflat că acest program era diferit. Putea participa alături de prieteni de la Biserică. Erau folosite scripturile ca materiale de studiu, deci avea să înveţe limba engleză şi Evanghelia în acelaşi timp.
La două luni de la începerea orelor, Vida a spus prima rugăciune în faţa clasei – din viaţa ei. La trei luni de la începerea cursului, a rostit prima cuvântare în cadrul adunării de împărtăşanie, o parte în twi, o limbă africană locală, şi o parte în engleză. La patru luni de la începerea cursului, a început să scrie într-un caiet uzat comenzile şi preţurile legate de munca ei de cusătoreasă liber profesionistă. A făcut mai puţine greşeli vorbind cu clienţii, a obţinut preţuri mai mici de la vânzători şi a câştigat mai mulţi bani decât câştigase vreodată în oricare dintre lunile precedente.
„Am fost prea timidă pentru a participa la un curs de alfabetizare cu oricine”, a spus ea. „Dar, când acesta s-a ţinut la casa de întruniri cu membri pe care îi cunoşteam, acest lucru mi-a dat curajul de a încerca din nou. Şi acum pot citi scripturile şi-mi pot îmbunătăţi afacerea scriind şi citind în limba engleză.”
În Africa, la sud de Sahara, mulţi oameni, îndeosebi femeile, nu ştiu să scrie şi să citească. Analfabetismul este atât de răspândit încât, există un vechi proverb african care spune: „Dacă vrei să ascunzi ceva, scrie-l într-o carte”. Nivelul de educaţie al femeilor sfinte din zilele din urmă precum Vida este în creştere.
Obstacole de depăşit
Infrastructura limitată şi învăţământul public limitat din majoritatea ţărilor de la sud de Sahara înseamnă ocazii limitate, în special pentru fete. Din cauza costurilor mari ale şcolarizării şi a restricţiilor pe care le au fetele în societate, prea mulţi oameni găsesc cititul o deprindere de neatins. În Ghana, de exemplu, deşi engleza este limbă oficială, estimările spun că mai puţin de jumătate dintre femeile adulte o vorbesc. În satele din Ghana, două treimi dintre femeile adulte sunt analfabete.
„Majoritatea femeilor din oraşele şi satele noastre nu vorbesc limba engleză”, spune Seth Oppong, preşedintele districtului Abomosu din Misiunea Vest, Accra, Ghana. „Limba noastră locală, twi, este o limbă vorbită de secole. Numai acum, de curând, a fost creat un alfabet al limbii twi, deci puţini oameni ştiu să citească.”
„Surorile trebuie să se bazeze pe alţii – în special pe soţii lor, dacă sunt căsătorite, sau pe ceea ce aud la prieteni dacă nu sunt căsătorite – pentru a înţelege principii ale Evangheliei şi norme ale Bisericii”, explică Georgina Amoaka, preşedinta Societăţii de Alinare la nivel de district. „Mulţi au dorinţe mari de a sluji, dar nu pot citi manuale sau reviste, aşadar ocaziile lor de a participa la activităţile Bisericii sunt limitate.”
Sfaturi din partea consiliului
Pentru că femeile nu vorbesc limba engleză în căminele lor sau la piaţă, participarea la adunările Bisericii este singurul lor stimulent de a o învăţa. Totuşi, atât membrii mai vechi, cât şi noii convertiţi, se pot confrunta cu împotrivire din partea membrilor familiei în ceea ce priveşte programele de alfabetizare. Membrii consiliului de district au discutat această problemă şi, apoi, preşedintele Oppong a vorbit cu conducătorii preoţiei şi ai societăţilor auxiliare din fiecare ramură despre o abordare la nivel de district a alfabetizării membrilor. Deşi este disponibil tuturor femeilor din comunitate, programul urma să vizeze femeile din Biserică. În loc de a invita persoane separat, au fost invitate grupuri de persoane – de exemplu, membrele preşedinţiilor Societăţii de Alinare şi Societăţii Primare aveau să participe împreună pentru a se putea sprijini una pe cealaltă.
În urma discuţiilor cu reprezentanţii ramurilor, conducerea districtului a hotărât să desfăşoare cursurile de alfabetizare din fiecare ramură duminica şi de două ori în timpul săptămânii. După un efort intens de şase luni, urma să se acorde certificate de absolvire celor care au participat cu regularitate şi şi-au făcut temele cerute.
Resurse adaptate nevoilor
„Una dintre provocări a fost să se găsească un mod de a preda scrisul şi cititul unor oameni care folosesc o limbă doar vorbită”, explică vârstnicul Jim Dalton, misionar senior care slujeşte în district. „Din cauza existenţei de multă vreme a limbii twi, vorbită, dar nescrisă, majoritatea oamenilor care o vorbesc nu ştiu să o scrie, deci a trebuit să începem prin a învăţa să scriem.”
Ransford Darkwah, membru al înaltului consiliu al districtului Abomosu a lucrat cu doi foşti misionari, Francis Ansah şi Cecelia Amankwah, şi au folosit un manual creat la nivel local. Participanţilor li s-au arătat poze şi li s-a cerut să scrie despre ceea ce au văzut. Acest lucru i-a ajutat să capete îndemânări de bază în arta scrisului, învăţând, în acelaşi timp, să gândească în limba engleză. Odată ce au dobândit câteva abilităţi de bază, au putut fi folosite mai multe resurse pentru învăţare.
Pregătire şi inovaţie
Înainte ca programul să înceapă, câţiva specialişti în alfabetizare i-au instruit pe profesori, nu numai în metode de învăţare, ci şi în modul de predare a igienei practice şi îndemânărilor utile pentru viaţa de familie. Dar, chiar şi cea mai bună instruire nu ar fi putut prevedea unele dintre greutăţile pe care le-au întâmpinat odată cu începerea cursului: pene de curent frecvente care au îngreunat desfăşurarea cursurilor seara, zvonuri despre mineri reclacitranţi de la minele de aur, care hoinăreau noaptea pe străzi au creat nelinişte şi, uneori, persoanele care aveau cheile de la clădirile Bisericii nu reuşeau să ajungă la timp pentru a deschide uşile.
Încă o dată, membrii consiliului de district au discutat ce trebuia făcut. La sfatul lor, participanţii au început să vină la cursuri în grupuri. Ei au primit lanterne să-i ajute să meargă în siguranţă pe poteci. Conducătorii locali au autorizat folosirea generatoarelor de curent pentru a lumina clădirile Bisericii noaptea. Câţiva membri de încredere care locuiau în apropierea clădirilor Bisericii au primit chei pentru a deschide uşile acestora la timp.
Prezentări şi festivitatea de absolvire
Şaizeci şi unu de membri şi simpatizanţi au început programul. Patruzeci şi trei au terminat toate părţile cursului şi şi-au făcut toate temele pentru acasă. În cadrul festivităţii de absolvire, ei au fost invitaţi să facă scurte prezentări.
„Înainte de a începe programul de alfabetizare, nu ştiam deloc să citesc”, a spus Sandra Obeng Amoh din ramura Sankubenase. „Când soţul meu era în călătorie de afaceri, eu nu ţineam niciodată seara în familie. Cu câteva săptămâni în urmă, când el era plecat, fiul meu cel mare m-a ajutat să citesc din manual şi le-am predat copiilor mei o lecţie în limba engleză. De atunci, fac acest lucru în fiecare săptămână în care soţul meu nu este acasă.”
Prosper Gyekete, care, în ciuda cunoştinţelor limitate de limba engleză, a rămas membru fidel în Ramura Doi Abamosu, a citit o mărturie de trei propoziţii pe care a scris-o el însuşi. A spus că, înainte de curs, nu ştia să scrie sau să citească dar, acum, îi poate ajuta pe copiii săi mai mici la teme. „Datorită lucrurilor pe care le-am învăţat”, a spus el, „pot fi un tată mai bun”.
„Acum pot citi scripturile singur”, a spus Kwaku Sasu din ramura Kwabeng. „Înainte, ştiam că este adevărată Cartea lui Mormon, deşi nu am putut s-o citesc. Acum ştiu că este adevărată pe măsură ce o citesc. Mărturia mea creşte din ce în ce mai mult.”
Membrele preşedinţiei Societăţii de Alinare a ramurii Asunafo au spus că s-au înţeles ca joia să vorbească una cu cealaltă numai în limba engleză. „Unele conversaţii au fost mai lungi în ziua de joi deoarece nu ne găseam cuvintele”, a recunoscut Evelyn Agyeiwaa, preşedinta Societăţii de Alinare. „Dar, după puţin timp, am început să traducem una pentru cealaltă, reuşind să găsim cuvintele potrivite. Pentru că învăţam împreună, niciuna dintre noi nu se simţea stânjenită sau niciuneia nu-i era teamă să spună ceva greşit. Pur şi simplu, ne-am ajutat una pe cealaltă.”
Beneficii din abundenţă
Femeile care au încheiat programul de alfabetizare al districtului Abomosu au spus că s-au simţit mai încrezătoare şi mai dornice să participe la adunările Bisericii. Ele au devenit mai dispuse să accepte chemări, să citească din scripturi şi să predea atât la Biserică, cât şi acasă. Au fost şi câţiva bărbaţi care au terminat programul de alfabetizare. Majoritatea dintre ei fiind fermieri care cultivau, în general, pentru uz personal, ei au spus că, acum, puteau să calculeze costurile şi vânzările produselor lor mai bine, să-i ajute pe copii la teme şi să citească scripturile singuri sau împreună cu familia lor.
Încurajat de succesul din Abomosu, districtul vecin Asamankese a început propriul program de alfabetizare.
„Faptul că ştim să scriem şi să citim ne schimbă viaţa şi pe cea a copiilor noştri”, a spus Gladis Aseidu din ramura Sankubenase. „Învăţăm să scriem şi să citim şi, prin acest lucru, schimbăm lumea în care trăim, şi Îi mulţumim Tatălui din Cer.”
Participanţi, membri ai familiei şi prieteni, sărbătoresc în cadrul ceremoniei de absolvire a programului de alfabetizare sponsorizat de district.
Tablou pe pânză de Africanway/iStock/Thinkstock