Să trăim cu intenţie adevărată
Randall L. Ridd
A slujit în calitate de al doilea consilier în Preşedinţia generală a Tinerilor Băieţi din anul 2013 până în 2015
Cuvântare din cadrul unei adunări de devoţiune pentru tinerii adulţi, intitulată „Să trăim având un scop – importanţa «intenţiei adevărate»”, rostită în data de 11 ianuarie 2015 la Universitatea Brigham Young-Idaho. Pentru a vizualiza textul integral, accesaţi devotionals.lds.org.
Intenţia adevărată înseamnă a face lucrurile corecte din motivele corecte.
Fotografie de Jupiterimages/Stockbyte/Thinkstock
Am învăţat importanţa intenţiei adevărate când eram tânăr cursant la seminar. Învăţătorul nostru ne-a lansat provocarea să citim Cartea lui Mormon. Pentru a ne putea urmări progresul, el a făcut un tabel cu numele noastre într-o parte şi cărţile citite enumerate în partea de sus. De fiecare dată când citeai o carte, o stea era lipită lângă numele tău.
La început nu am depus prea mult efort în a citi şi, nu după mult timp, m-am trezit rămânând din ce în ce mai mult în urmă. Împins de un sentiment de jenă şi de spiritul meu competitiv înnăscut, m-am apucat de citit. De fiecare dată când primeam o stea, mă simţeam bine. Cu cât primeam mai multe stele, cu atât mă simţeam mai motivat să citesc – în pauzele de la şcoală, după şcoală, în fiecare minut liber.
Ar fi o poveste minunată dacă v-aş putea spune că, în urma eforturilor mele, am terminat primul din clasă – dar nu a fost aşa. Şi nu ar fi nicio problemă dacă v-aş spune că am câştigat ceva mai important decât primul loc – o mărturie cu privire la Cartea lui Mormon. Dar nici acest lucru nu s-a întâmplat. Nu am primit o mărturie. Am primit stele. Am primit stele pentru că de aceea citeam. Pentru a folosi cuvintele lui Moroni, aceea a fost „intenţia [mea] adevărată”.
Moroni descrie în mod clar cum putem afla dacă este adevărată Cartea lui Mormon: „Iar atunci când voi veţi primi aceste lucruri, eu vă îndemn pe voi să-L întrebaţi pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri sunt adevărate; şi dacă voi veţi întreba cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt” (Moroni 10:4; subliniere adăugată).
Motivele corecte
Privind înapoi, pot vedea că Domnul a fost absolut corect cu mine. De ce ar fi trebuit să mă aştept să găsesc altceva decât ceea ce căutam? Intenţia adevărată este să faci ceea ce este bine, din motivele corecte; am citit cartea care trebuia, dar din motive greşite.
Abia câţiva ani mai târziu am citit Cartea lui Mormon cu intenţie adevărată. Acum ştiu că, într-adevăr, Cartea lui Mormon, îşi îndeplineşte scopul divin de a mărturisi despre viaţa şi misiunea lui Isus Hristos pentru că am citit-o cu intenţie adevărată.
Lecţia pe care am învăţat-o cu privire la intenţia adevărată şi la Cartea lui Mormon se aplică tuturor aspectelor din viaţa noastră. De prea multe ori, urmăm pasivi modele şi obiceiuri care există de ani de zile – ne trăim viaţa fără să ne gândim care vor fi consecinţele alegerilor noastre. A trăi cu intenţie adevărată adaugă concentrare şi rost vieţii noastre şi poate avea un efect important. A trăi cu intenţie adevărată înseamnă a înţelege „de ce”-ul – motivele din spatele acţiunilor noastre. Socrate a spus: „Viaţa neexaminată nu merită trăită”1. Aşadar, gândiţi-vă în ce fel vă petreceţi timpul şi întrebaţi-vă cu regularitate „de ce?”. Acest lucru vă va dezvolta capacitatea de a avea o perspectivă mai largă. E mult mai bine să privim înainte şi să ne întrebăm: „De ce aş face asta?”, decât să privim înapoi şi să spunem: „O, de ce, de ce am făcut acel lucru?”.
Ilustraţie foto de Sergey Nivens/iStock/Thinkstock
Ce doreşte Domnul să faceţi?
Când eram tânăr băiat, mă hotărâsem să nu merg în misiune. După un an de universitate şi un an în armată, aveam o slujbă bună la un spital local ca tehnician radiolog. Viaţa părea că merge bine şi nu mi se părea necesar să merg în misiune.
Într-o zi, medicul James Pingree, unul dintre chirurgii spitalului, m-a invitat să iau prânzul cu el. În decursul conversaţiei, Dr. Pingree a aflat că nu planificam să slujesc în misiune şi m-a întrebat de ce nu? I-am spus că eram cam în vârstă şi că, probabil, era prea târziu. Mi-a spus că acela nu era un motiv prea bun şi că el a plecat în misiune după ce a terminat medicina. Apoi, el a depus mărturie despre importanţa misiunii sale.
Mărturia lui a avut un impact semnificativ asupra mea. M-a determinat să mă rog cum nu mă rugasem niciodată – cu intenţie adevărată. Mă puteam gândi la multe motive pentru a nu merge în misiune: eram timid. Aveam o slujbă care îmi plăcea. Aveam posibilitatea de a primi o bursă, care nu ar mai fi fost valabilă după misiunea mea. Şi, cel mai important, aveam o prietenă care m-a aşteptat cât am fost în armată şi ştiam că ea nu mă va aştepta încă doi ani. M-am tot rugat pentru a obţine confirmarea că motivele mele erau valabile şi că aveam dreptate.
Spre nemulţumirea mea, nu am putut primi un da sau nu, răspunsul uşor la care speram. În minte, mi-a venit gândul: „Ce vrea Domnul să faci?” A trebuit să recunosc faptul că El dorea ca eu să slujesc în misiune, iar acesta a devenit un moment hotărâtor în viaţa mea. Urma să fac ceea ce voiam eu să fac, ori urma să fac voia Domnului? Aceasta este o întrebare pe care ne-ar prinde bine să ne-o adresăm mai des.
Din fericire, am ales să slujesc în misiune şi am fost repartizat în Misiunea Nord, Mexic.
Consecinţe eterne
După treizeci şi cinci de ani, fiul meu m-a îndemnat să vizitez Mexicul cu el. Speram să-i găsim pe câţiva dintre oamenii cărora le-am predat. Am fost la o adunare de împărtăşanie într-un oraş mic în care mi-am început misiunea, însă nu am recunoscut nici măcar o persoană. După adunare, am vorbit cu unul dintre membri şi l-am întrebat dacă cunoştea pe cineva din lista mea cu oamenii cărora le predasem în urmă cu atât de mulţi ani. Am citit cu el lista mea fără succes, până am ajuns la ultimul nume: Leonor Lopez de Enriquez.
„O, da!”, a spus el. „Această familie face parte din altă episcopie, dar participă la adunările Bisericii în această clădire. Urmează ora de împărtăşanie la care participă membrii ei.”
Nu a trebuit să aşteptăm mult timp până când Leonor a intrat în clădire. Deşi trecuse de 70 de ani, am recunoscut-o imediat şi ea m-a recunoscut pe mine. Ne-am îmbrăţişat cu lacrimi în ochi.
„Ne-am rugat timp de 35 de ani să te întorci pentru ca noi să-ţi putem mulţumi că ai adus Evanghelia în familia noastră”, a spus ea.
În timp ce alţi membri ai familiei intrau în clădire, ne-am îmbrăţişat şi am plâns. Curând am aflat că episcopul era unul dintre fiii Leonorei, una dintre membrele corului era o nepoată de-a ei, pianistul era unul dintre nepoţi şi câţiva dintre deţinătorii Preoţiei aaronice erau, de asemenea, nepoţii ei. Una dintre fiicele ei era căsătorită cu unul dintre consilierii preşedinţiei de ţăruş. O altă fiică era căsătorită cu episcopul unei episcopii din apropiere. Mulţi dintre copiii Leonorei au fost în misiune şi, de asemenea, nepoţii au slujit în misiuni.
Am aflat că Leonor era o misionară mult mai bună decât mine. Astăzi, copiii ei îşi amintesc cu recunoştinţă eforturile neobosite depuse de ea pentru a-i învăţa Evanghelia. Ea i-a învăţat că, de-a lungul timpului, deciziile mici duc la o viaţă abundentă, plină de dreptate şi fericită iar ei i-au învăţat pe alţii aceste lucruri. Până la urmă, peste 500 de oameni s-au alăturat Bisericii datorită acestei familii minunate.
Şi totul a început cu o simplă conversaţie la masa de prânz. Mă gândesc adesea că, dacă Dr. Pingree s-ar fi concentrat mai mult asupra carierei sale sau a altor preocupări lumeşti, poate că el nu m-ar fi întrebat niciodată de ce nu voiam să slujesc în misiune. Dar el se concentra asupra altora şi asupra progresului muncii Domnului. El a plantat o sămânţă care a crescut şi a dat roade şi continuă să se multiplice exponenţial (vezi Marcu 4:20). Misiunea mea m-a învăţat consecinţele eterne care au rezultat ca urmare a faptului că am căutat să îndeplinesc voia Domnului.
Ţineţi minte scopul vostru veşnic
Am privit adesea în urmă, la viaţa mea, şi m-am întrebat de ce a fost atât de dificil pentru mine să iau decizia de a merge în misiune. A fost greu deoarece m-am lăsat distras; am pierdut din vedere scopul meu etern – intenţia adevărată pentru care suntem aici.
Dorinţele şi voia mea nu erau aliniate cu voia Domnului, altfel decizia ar fi fost mai uşoară. Şi de ce nu erau ele aliniate? Mergeam la biserică şi luam din împărtăşanie în fiecare duminică, dar nu mă concentram pe semnificaţia ei. Mă rugam, dar de obicei o făceam din obişnuinţă. Citeam scripturile, dar doar sporadic, fără intenţie adevărată.
Vă îndemn să oferiţi un scop vieţii voastre şi să vă concentraţi asupra lui – chiar dacă nu aţi făcut-o în mod consecvent în trecut. Nu vă descurajaţi din pricina gândurilor despre ceea ce aţi făcut deja sau ceea ce nu aţi făcut. Lăsaţi-L pe Salvator să vă ofere un nou început. Aduceţi-vă aminte ce a spus Domnul: „Dar ori de câte ori ei s-au pocăit şi au căutat iertare cu intenţii adevărate, au fost iertaţi (Moroni 6:8, subliniere adăugată).
Începeţi acum. Duceţi o viaţă intenţionată, înţelegând de ce faceţi ceea ce faceţi şi încotro vă va îndrepta. Pe măsură ce faceţi aceste lucruri, veţi descoperi că răspunsul la cel mai important „de ce” din spatele a tot ceea ce faceţi este pentru că Îl iubiţi pe Domnul şi recunoaşteţi dragostea perfectă pe care o are pentru dumneavoastră. Fie ca voi să găsiţi bucurie mare în timp ce căutaţi perfecţiunea şi în timp ce înţelegeţi şi faceţi voia Lui.