Adunând creioane pentru copiii refugiați
Totul a început când țărușul meu a pus la cale un proiect pentru a ajuta refugiații. Mi-a plăcut proiectul, așa că i-am zis mamei să-i spună învățătoarei mele despre acesta, iar învățătoarea mea a dorit să facă ceva împreună cu elevii clasei a patra. Pentru a le oferi un exemplu, sora mea, Maddie, și cu mine am mers din ușă în ușă să cerem donații.
Ziua în care trebuia să le prezint proiectul colegilor din clasa a patra sosise. Eram puțin emoționat. De fapt, eram foarte speriat, dar am făcut tot ce am putut. Le-am spus tuturor colegilor din clasa a patra de ce aveam nevoie pentru a face pachete pentru refugiați. Le-am spus despre faptul că am mers din ușă în ușă și le-am dat provocarea de a încerca să strângă mai mulți bani decât mine. Împreună, am făcut peste 100 de pachete! Am pus în ele caiete, creioane și alte rechizite. Am mai adăugat un bilețel pe care am scris: „Bine ați venit în Germania!”
Mama mea și cu mine am dus pachetele în tabăra de refugiați. Nu aș putea spune că era un loc frumos, dar avea un loc de joacă și o zonă de studiu. Lângă tabără, era un tren foarte zgomotos iar copiii mi-au spus că acesta suna ca avioanele care zburau în Siria și alte locuri asemănătoare. Poate pentru copiii care le auziseră în țările lor natale, sunetul trenului era ca cel al bombelor.
Am cunoscut câțiva copii de vârsta mea în tabăra pentru refugiați, printre care Daniel, un jucător de șah extraordinar. Nu am apucat să joc șah cu el, ceea ce a fost păcat, deoarece îmi place șahul, dar m-au invitat să mă joc fotbal de masă și ping-pong. Băieții mi-au spus că le era dor de casă și că doreau să plece din tabără și să meargă din nou la școală.
După ce ne-am jucat fotbal de masă și ping-pong, am împărțit pachetele. Mă simt bine că am putut să fac ceva pentru copiii din tabăra de refugiați.