2017
Sarah și RMN-ul
October 2017


Sarah și RMN-ul

Autoarea articolului locuiește în Colorado, S.U.A.

Probabil că Duhul Sfânt ar putea să o ajute pe Sarah să nu se teamă atât de mult.

„Isus chiar ne-a promis/ Când a fost pe pământ/ Că vom primi să ne-aline/ Pe Eternul Duh Sfânt” (Cântece pentru copii, nr. 56).

Sarah and the MRI

„Se pare că Sarah va avea nevoie de un RMN la spate”, a spus domnul dr. Frank. I-a zâmbit lui Sarah. „Voi programa unul pe mâine. Mă întorc în câteva minute.”

Sarah avea dureri de spate de ceva timp. Când s-a trezit în acea dimineață, avea dureri atât de mari, încât îi era greu să-și îndrepte spatele și de-abia putea umbla. Sarah și mama ei s-au dus să-l întâlnească pe dr. Frank pentru a afla care era problema.

„Un alt RMN?”, întreba Sarah, uitându-se sus la mami. Mai făcuse un RMN o dată. Și-a adus aminte de cât de speriată s-a simțit în tubul cel mare care a făcut fotografii ale interiorului trupului ei.

„Îmi pare rău, Sarah”, a spus mama. „Dar fotografiile îl vor ajuta pe domnul dr. Frank să afle ce este în neregulă cu spatele tău. Știu că poți. Și eu voi fi chiar aici cu tine.” Mama a strâns-o pe Sarah de mână.

„Dar tu nu poți veni înăuntru cu mine”, a spus Sarah. Și-a plecat capul și i-a curs o lacrimă pe obraz. Mama putea fi în aceeași încăpere cu ea, dar, odată ce Sarah intra în tunelul aparatului, ea era singură.

Mama și-a pus brațul în jurul lui Sarah. „Este adevărat, dar știi cine poate să fie acolo să te aline?”

Sarah și-a adus aminte de un nume pe care a auzit pentru Duhul Sfânt: Mângâietorul. Probabil că Duhul Sfânt ar putea să o ajute să nu se teamă atât de mult.

„Duhul Sfânt?” A întrebat Sarah.

Mama a dat din cap. „Așa este. Te poți ruga ca Duhul Sfânt să te ajute. Tati și cu mine ne vom ruga, de asemenea, pentru tine.”

Aceasta i-a dat o idee minunată lui Sarah. „Îl pot ruga pe tati să-mi dea o binecuvântare?”

Mama a zâmbit. „Desigur. Știu că i-ar face plăcere să-ți dea o binecuvântare.”

În acea seară, tata și-a așezat mâinile pe capul lui Sarah și i-a dat o binecuvântare a preoției. Când a binecuvântat-o pe Sarah că va fi alinată de Duhul Sfânt, o căldură plăcută i-a umplut trupul. A avut acel sentiment toată noaptea.

A doua zi, Sarah era întinsă pe patul care putea fi glisat în tubul mare al aparatului de RMN. Își repetase în gând cuvintele pe care tati le folosise în timpul binecuvântării: Duhul Sfânt va fi acolo să te aline. Sarah a strâns-o puternic pe mami de mână. Apoi, asistenta medicală a glisat-o în interiorul tubului.

Aparatul de RMN făcea zgomote ciudate în timp ce făcea fotografii cu spatele ei. Sarah trebuia să stea nemișcată pentru ca fotografiile să nu fie neclare. S-a panicat pentru un minut, dar, apoi, a simțit acel sentiment de căldură din nou. Era precum una dintre îmbrățișările mamei. Sau ca o pătură confortabilă. Știa că totul va fi bine. RMN-ul era gata înainte să-și dea seama!

În biroul lui doctorului Frank, el le-a arătat lui Sarah și mamei fotografiile făcute cu spatele lui Sarah. „Ai făcut o treabă bună stând nemișcată”, i-a spus domnul dr. Frank lui Sarah în timp ce a îngenunchiat lângă ea. „Aceste fotografii cu spatele tău arată că vei avea nevoie de o operație care să te ajute să mergi mai bine.

Sarah a înghițit în sec.

„Am dori să facem operația în curând”, a spus dr. Frank, uitându-se la mama lui Sarah. Apoi, s-a întors înapoi spre Sarah. „După operație, va dura probabil câteva săptămâni până ce te vei simți ca înainte, dar după ce te-am văzut astăzi, știu că te vei descurca de minune.”

Sarah s-a gândit la toate lucrurile pe care urma să le facă după ce dr. Frank va rezolva problema spatelui ei. Voi putea să alerg și să înot și să sar într-o grămadă mare de frunze. Îi era dor să facă toate acele lucruri. Dar operația era și mai înfricoșătoare decât un RMN! Apoi, Sarah și-a adus aminte de rugăciunile și binecuvântarea ei specială. Tatăl Ceresc îi trimisese Mângâietorul. O va ajuta din nou.

S-a uitat la domnul dr. Frank. „Apoi, voi putea să sar într-o grămadă mare de frunze?”, a întrebat ea.

El a zâmbit. „Apoi, vei putea să sari într-o grămadă mare de frunze.”