2017
Cum să cunoașteți voi înșivă
October 2017


Răspunsuri din partea conducătorilor Bisericii

Cum să cunoașteți voi înșivă

Din cadrul evenimentului Face to Face, care a avut loc în luna martie 2017, cu președintele Henry B. Eyring și vârstnicul Jeffrey R. Holland.

young man

Dragii noștri tineri prieteni, dorința noastră pentru fiecare dintre voi este să cunoașteți voi înșivă, independent de oricine altcineva, că Dumnezeu din Cer este adevărat, că El vă cunoaște și că Fiul Său a ispășit pentru păcatele lumii.

Speranța noastră este că veți dobândi o mărturie neclintită despre faptul că Evanghelia lui Isus Hristos a fost restaurată pe pământ pentru ultima dată. Misiunea lui Joseph Smith a fost unică, totuși rugăciunea sa umilă este un exemplu util atât pentru voi, cât și pentru mine. Joseph a pornit către dumbravă pentru a se ruga, având credința că un Dumnezeu iubitor avea să-i răspundă la rugăciune și să-l scape de confuzie. El a dobândit încredințare citind cuvântul lui Dumnezeu și primind mărturia că acesta este adevărat. De asemenea, Joseph nu s-a rugat doar cu scopul de a asculta, ci și de a se supune cu orice preț. El și-a luat angajamentul să acționeze asupra a tot ceea ce Dumnezeu avea să-i comunice.

Cu acest scop în minte, aș dori să ofer o provocare tinerilor Bisericii. Provocarea este aceasta: ajungeți să cunoașteți voi înșivă că aceste lucruri sunt adevărate. Puteți face acest lucru urmând exemplul lui Joseph Smith: studiați scripturile, lăsați cuvintele să pătrundă adânc în inima voastră, reflectați asupra lor din nou și din nou și, apoi, întrebați-L pe Dumnezeu, având dorința de a accepta îndrumarea Sa – să se facă, cu adevărat, voia Lui.

Deși această provocare poate părea o invitație simplă, vă promit că este posibil să fie nevoie să depuneți eforturi semnificative. Nu vă pot promite că veți primi răspunsurile într-o zi sau o săptămână, dar vă pot promite că Dumnezeu vă va vorbi în felul Său și la timpul ales de El, dacă vă rugați cu credință. Dacă acceptați și acționați potrivit acestei invitații veți afla nu doar că veți primi răspunsuri, ci, de asemenea, veți stabili un model de dobândire a cunoașterii spirituale care vă va binecuvânta pentru tot restul vieții.