Am găsit sprijin după moartea lui Nancy
Autorul articolului locuiește în Georgia, S.U.A.
Ce trebuia să fac pentru a accesa puterea vindecătoare a lui Isus Hristos în viața mea?
Ilustrații de Iker Ayerstaran
În februarie 2016, soția mea Nancy a decedat după o luptă de 11 ani cu cancerul la sân. Tristețea copleșitoare pe care am simțit-o în primele luni după ce a murit ar fi imposibil de descris cuiva care nu a simțit o astfel de pierdere. Întristare, agonie, suferință, durere – niciunul dintre aceste cuvinte nu descrie îndeajuns ceea ce am simțit atunci. A fost insuportabil.
Puterea tămăduitoare a Salvatorului
Am înțeles de mult timp că Isus Hristos „a coborât sub toate lucrurile” (D&L 88:6) pentru ca El să fie capabil să „să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor” (Alma 7:12). Acest lucru înseamnă că puterea ispășirii Mântuitorului se extinde dincolo de faptul de a ne asigura învierea și mântuirea. Prin această putere, El ne poate vindeca și atunci când suferim și avem nevoie de ajutor. În suferința mea am încercat imediat – aproape frenetic – să învăț ceea ce era nevoie să fac pentru a accesa acest aspect al puterii Mântuitorului în viața mea. Timp de câteva săptămâni, am cercetat scripturile și cuvântările autorităților generale ale Bisericii. Credeam cu sinceritate că, prin durerile și jertfele Sale considerabile, Mântuitorul cunoștea durerea pe care o simțeam. Dar cum mă ajuta faptul că El știa? Din moment ce a suferit acest lucru pentru mine, ce trebuia să fac pentru a primi ajutorul pe care El știe cum să îl ofere?
După multă căutare, studiu, rugăciune și preaslăvire în templu, am început să înțeleg. Mai întâi de toate, am început să văd mai clar că Domnul deja ne-a ajutat, alinat și susținut familia, mai ales în săptămânile dinaintea morții lui Nancy. Au fost experiențe spirituale minunate pe care acum le recunosc ca fiind binecuvântări care vin din puterea vindecătoare și reconfortantă pe care o avem la dispoziție datorită ispășirii Mântuitorului. Iar simplul fapt de a ști că Mântuitorul avea deja grijă de noi în mod individual era, în sine, foarte liniștitor. Asemenea lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego din vechime, El a fost alături de noi în „cuptorul aprins” (Daniel 3:17) al necazurilor noastre.
Încredeți-vă în Domnul
De asemenea, am aflat că sunt necesare anumite lucruri pentru a primi alinarea și vindecarea Domnului. Cel mai important, trebuie să avem încredere în El. Acesta poate un lucru dificil de făcut. De ce ar trebui să am încredere în Dumnezeu când ar fi putut preveni moartea lui Nancy? Ca răspuns la această întrebare, m-am gândit mereu la ce i-a spus Domnul profetului Joseph Smith:
„Voi nu puteți vedea, în prezent, cu ochii voștri naturali, planul Dumnezeului vostru cu privire la acele lucruri care vor veni mai târziu și slava care va urma după multă suferință” (D&L 58:3).
Am fost binecuvântați cu multe semne că felul și timpul morții lui Nancy au fost conform voinței Domnului. Am ajuns să înțeleg că un Tată atotștiutor și iubitor ne-a permis să suferim aceste lucruri deoarece, în planul Său perfect pentru exaltarea familiei noastre, această suferință este oarecum necesară. Știind asta, înțeleg că partea mea în planul Său nu este doar de a îndura, ci de a „îndura bine” (D&L 121:8). În măsura în care pot să-I consacru această suferință, voi fi nu numai ajutat, ci și sfințit. Am trăit deja acest lucru în multe feluri.
I-am sfătuit pe copiii noștri să facă ceea ce am învățat eu din acest proces:
-
lăsați durerea experiențelor grele să vă facă ucenici mai buni;
-
rugați-vă din adâncul inimii voastre;
-
dacă simțiți mânie față de Dumnezeu pentru că permite să se întâmple tragedii, rugați-L să înlocuiască acea mânie cu credință și supunere;
-
faceți un legământ că Îl veți iubi și veți fi credincioși până la sfârșit;
-
studiați cuvântul lui Dumnezeu în mod constant – din scripturi, cuvântări și scrieri ale profeților în viață și ale învățătorilor inspirați;
-
duceți-vă la templu dornici să învățați lucrurile eternității;
-
găsiți oameni pentru care o tragedie personală devine o criză a credinței și întăriți-i cu mărturia voastră despre aceste doctrine.
Mărturia unui apostol
Într-o noapte, la aproximativ o lună după moartea lui Nancy, durerea pe care o simțeam era de nesuportat. Simțisem o durere și o tristețe profunde toata ziua. Mi-am amintit ce ne-a învățat vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli: „Calea către salvare a fost mereu… prin Ghetsimani”1. Deși durerea mea nu se poate compara cu cea a Salvatorului, în acea noapte mă aflam în mijlocul propriei „perioade întunecate și amare”.2
După ce am trăit acest lucru ceva timp și m-am rugat pentru ajutor, mi-a venit în minte ceva ce citisem și marcasem în calculatorul meu cu câțiva ani înainte. Am găsit documentul și am derulat pagina în jos până am găsit ceea ce căutam. Era un interviu cu vârstnicul Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli (1928–2015), în care era întrebat despre pierderea soției sale, Jeanene, din pricina cancerului, în anul 1995. Vârstnicul Scott a răspuns: „În primul rând… nu am pierdut-o. Ea se află de partea cealaltă a vălului. Noi am fost pecetluiți prin acea rânduială în templu și vom fi împreună pentru totdeauna”3.
Ilustrație a Templului Atlanta, Georgia
În noaptea aceea, acele cuvinte au răsunat în mintea mea cu o putere pe care nu o mai simțisem niciodată înainte. Era ca și cum lumina unui far s-a aprins într-o noapte întunecată. Nu am citit niciodată ceva care să aibă un efect atât de neașteptat și profund asupra mea. Întunericul și durerea dispăruseră. Mă simțeam ca Alma când nu-și mai putea aminti durerile sale. (vezi Alma 36:19). Această mărturie a unui apostol mi-a pătruns adânc în suflet. M-am minunat că un concept care-l înțelesesem din copilărie putea să pară dintr-o dată atât de remarcabil. M-am trezit întrebându-mă cum era posibil ca vârstnicul Scott să știe așa ceva. Și în acel moment mi-am dat seama că și eu știam acest lucru. Dacă am credință, pot avea toată speranța pe care vârstnicul Scott o avea. Deși, cu siguranță, au mai existat tristețe și durere de atunci, nu am mai simțit niciodată profunzimea durerii și a tristeții pe care am trăit-o în acea noapte.
Aceasta este puterea pe care Mântuitorul ne-o oferă pentru a ne ajuta în încercările noastre. Știu că durerea familiei noastre nu va dispărea niciodată complet, dar ea se preschimbă în ceea ce au fost numite binecuvântările „întăririi” și „perfecționării” datorate ispășirii Salvatorului.4 Ne-am apropiat mai mult de Salvator, am simțit încredințările Sale și am fost susținuți de temeliile sigure ale legămintelor noastre.