O bonetă albă pentru Florence
Autoarea articolului locuiește în Idaho, S.U.A.
Florence Onyejekwe, în vârstă de treisprezece ani, și-a ocupat locul obișnuit din piața în aer liber aglomerată din Onitsha, Nigeria. Strada era plină de vânzători care invitau cumpărătorii grăbiți. Pe capul femeilor se balansau coșuri în timp ce mergeau. Școala tocmai se terminase pentru sărbători, iar Florence știa că prietenele ei se bucurau de vacanță. Însă Florence își petrecea sărbătorile vânzând vernonia aici, în piață. Era singura ei ocazie de a câștiga bani pentru a-și plăti taxele școlare.
Însă, Florence nu s-a plâns. La urma urmei, mama ei petrecea zilnic ore întregi la piață vânzând igname pentru a cumpără alimente pentru familie. Mama muncea din greu. Ambii ei părinți munceau din greu. Neavând multă educație, doar atât puteau să facă. Florence era aproape să termine școala primară. Probabil că, dacă putea să-și continue școala, ar putea să obțină un loc de muncă bine plătit și să-și ajute familia.
Când s-a întors acasă, Florence și-a întâlnit părinții și a întrebat: „Credeți că m-aș putea duce la gimnaziu? Și poate la facultate?”.
Mama s-a uitat la Nnam (tata) și a dat din cap. „Facultatea costă cu mult peste ce ne permitem”, a spus Nnam. Florence s-a uitat în pământ, la pantofii ei. Nu a vrut ca mama și Nnam să vadă cât de dezamăgită era.
După câteva zile, Florence s-a oprit la spital pentru a lua un medicament. Spitalul era la fel de aglomerat ca și piața, însă nu atât de gălăgios. Florence s-a uitat la asistentele medicale și la bonetele lor albe și apretate. S-a imaginat într-o uniformă ca aceea ajutând bolnavi și având grijă de bebeluși într-un spital mare. Poate că ea putea să devină asistentă medicală.
Florence știa că părinții ei aveau dreptate – dobândirea unei educații era dificilă. Însă Florence era obișnuită cu munca asiduă. S-a hotărât să încerce.
Indiferent de câte treburi casnice avea zilnic, Florence și-a făcut timp să studieze. A luat examenele pentru gimnaziu, iar Nnam a împrumutat suficienți bani pentru ca ea să se poată duce. Mai târziu, ea a aflat că guvernul urma să ajute cu plata școlii de asistente medicale. Visul ei putea deveni realitate!
Însă, când a venit vremea să înceapă școala de asistente medicale, Florence a avut o mică îndoială. Dacă era prea greu? Dacă se simțea singură? Florence și-a plecat capul și s-a rugat: „Dragă Dumnezeu, Te rog să-mi dai tăria de a mă duce la școala de asistente medicale și de a munci din greu”.
La școala de asistente medicale, Florence a învățat cum să administreze medicamente și să mențină instrumentele curate de microbi. Uneori, pacienții ei s-au simțit mai bine, alteori nu. Florence s-a rugat adesea pentru a avea curaj. După trei ani lungi, Florence a absolvit fiind cea mai bună studentă din clasa ei. Visul ei devenise realitate! A ajuns să poarte boneta albă de asistentă medicală și a putut să câștige suficient încât să-și poată ajuta familia.
După mai mulți ani, Florence a fost într-o ramură mică din Misiunea Accra, Ghana. Soțul ei, Christopher Chukwurah, era președintele de misiune. Florence a întâlnit câțiva copii din ramură care nu se puteau duce mereu la școală. Erau nesiguri în legătură cu viitorul lor. Ei i-au adus aminte lui Florence de ea când era copil. „Ce aș putea să spun pentru a-i ajuta?”, a spus Florence într-o rugăciune tăcută.
Apoi, a simțit un îndemn clar: Spune-le despre viața ta.
Florence s-a gândit la viața ei. Ea a lucrat în spitale din Nigeria și din Statele Unite. S-a măritat cu un bărbat bun și, împreună, au găsit Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. A devenit mamă. Acum, ea ajuta misionarii să rămână sănătoși și să lucreze din greu. Tatăl Ceresc a ajutat-o să devină asistentă medicală. El a ajutat-o să facă mai mult decât și-a imaginat. El putea să facă la fel pentru acei copii.
Florence s-a uitat la copii și a zâmbit. „Știți acele bonete albe pe care le poartă asistentele medicale? Am văzut o astfel de bonetă și m-am hotărât să devin asistentă medicală…”