Tineri adulți
Să-L căutăm pe Hristos în locul întunericului pornografiei
În planificarea articolelor pentru tineri adulți, petrecem mult timp gândindu-ne la problemele cu care se confruntă acum. Sunt atât de multe. Dar, în timp ce ne gândeam la articolele pe care să le includem luna aceasta, am început să discutăm despre un subiect care ne-a afectat personal, ne-a afectat prietenii și a afectat nenumărate alte persoane: întâlnirile și pornografia. Știam că planificarea unei astfel de secțiuni va fi dificilă. La urma urmei, pornografia afectează atât de mulți oameni în moduri sfâșietoare, care, uneori, le distrug viața. Și, pentru tinerii adulți necăsătoriți, acest lucru poate face ca viitorul să pară și mai incert decât este deja, mai ales în ceea ce privește pregătirea pentru căsătorie.
Am văzut cu adevărat mâna Tatălui Ceresc îndrumând munca noastră în timp ce primeam relatări de la tinerii adulți ale căror relații au fost afectate de pornografie. Și vedem că există mai mult decât o strălucire de speranță pentru căsătorii eterne fericite, fără dependență. De ce? Pentru că fiecare povestire mărturisește despre puterea schimbătoare, dătătoare de speranță și vindecătoare a lui Isus Hristos și a ispășirii Sale.
Așadar, dacă vă aflați într-o relație care este afectată de pornografie, vă invităm să citiți secțiunea din această lună, cu articole împărtășite de alții, care și-au expus latura vulnerabilă și care știu prea bine că lupta împotriva pornografiei este reală. Aceste articole acoperă subiecte precum aducerea în discuție a pornografiei când ieșiți la întâlniri și modul de a o aborda (pagina 44), cum să reacționați când cineva recunoaște că are probleme cu pornografia (numai în format digital), faptul că iertarea și vindecarea pentru ambele persoane sunt disponibile (numai în format digital) și modul în care Spiritul vă poate ajuta să știți cum să mergeți înainte în relația voastră (numai în format digital).
Știm că, dacă vă puneți încrederea în Salvator și invitați Spiritul în viața voastră în timp ce căutați răspunsuri, Tatăl Ceresc vă va conduce în direcția cea bună pentru situația voastră unică. Poate că întunericul pornografiei predomină în lume, dar lumina vindecătoare a Salvatorului învinge orice întuneric. Tot ce trebuie să facem este să-L căutăm.
Cu stimă,
Chakell Wardleigh și Mindy Selu
Redactori ai rubricilor din revistele Bisericii dedicate tinerilor adulți
Găsiți aceste articole și altele:
-
în Săptămânal TA (la secțiunea „Tineri Adulți” în aplicația Biblioteca Evangheliei;
-
pe facebook.com/liahona.
Împărtășiți povestirea voastră
Aveți o povestire de împărtășit? Sau doriți să citiți articole despre anumite subiecte? Trimiteți articolele sau întrebările și sugestiile voastre la liahona.ChurchofJesusChrist.org.