A fi sau a fi fost: aceasta este întrebarea

Vârstnicul Joni L. Koch

din Cei Șaptezeci

Este de așteptat ca noi să judecăm. Trebuie să o facem. Dar noi nu trebuie să încadrăm pe cineva într-un stereotip sau să-l etichetăm.

Cu mulți ani în urmă, soția mea și cu mine am vizitat castelul Kronborg din Helsingør, Danemarca. Acest castel a fost făcut faimos de piesa de teatru Hamlet, scrisă de William Shakespeare. Când am intrat în sălile castelului, ne-am adus aminte de scene și replici din piesa de teatru, mai ales de faimoasa întrebare a lui Hamlet: „A fi sau a nu fi: aceasta este întrebarea”.

Dar atunci m-am gândit la o întrebare mult mai relevantă pe care să ne-o adresăm: „A fi sau a fi fost: aceasta este întrebarea”.

Permiteți îmbunătățirea

Din nefericire, deseori folosim etichete când vorbim despre alții. De exemplu, am putea spune lucruri precum cele de mai jos.

„Vârstnicul Brown este un misionar leneș.” În schimb, ar trebui să spunem: „Vârstnicul Brown nu a muncit din greu în ultima vreme, dar cred că se poate îmbunătăți”.
„Mary nu este o persoană religioasă.” În schimb, am putea să spunem: „Mary nu a fost interesată de religie, dar ar putea să simtă Spiritul dacă îi depun mărturia mea”.

Când spunem că cineva este ceva, putem ajunge să punem etichete sau să încadrăm pe cineva într-un stereotip, judecând fără să lăsăm loc posibilității unei schimbări și îmbunătățiri. Dar când spunem a fost, arătăm că noi credem faptul că progresul și creșterea sunt posibile.

Este greșit să judecăm?

Majoritatea traducerilor Bibliei oferă următoarea versiune a învățăturilor Salvatorului: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” (Matei 7:1). Dar Traducerea lui Joseph Smith ne oferă clarificări: „Nu judecați nedrept… ci judecați cu judecată dreaptă” (în Matei 7:1, Ghid pentru scripturi; subliniere adăugată).

Este într-adevăr acceptat – și chiar de așteptat – ca noi să ne exercităm judecata pe măsură ce apreciem, evaluăm și discernem situații și luăm hotărâri. Și este, în mod special, important ca noi să exercităm o judecată dreaptă pe măsură ce interacționăm cu oamenii.

De exemplu, trebuie să evaluăm cu grijă cu cine ne vom căsători, să ne folosim discernământul pentru a înțelege intențiile cuiva sau să evaluăm capacitățile cuiva de a îndeplini cu profesionalism o însărcinare.

Noi trebuie să evaluăm mereu acțiunile sau caracteristicile oamenilor în funcție de standardele Domnului, așa cum se găsesc în scripturile sfinte și în cuvintele profeților. Dar mai ales, trebuie să fim siguri că judecata noastră nu încearcă să definească într-un mod lipsit de bunătate, să încadreze pe cineva repede într-un stereotip sau să eticheteze pe cineva în mod nedrept.

Capabili să ne schimbăm

Noi exercităm o judecată nedreaptă când caracterizăm pe alții în mod greșit, mai ales dacă facem acest lucru sugerând că ei nu se pot schimba. În toate interacțiunile noastre cu alții, trebuie să ne amintim că, datorită sacrificiului ispășitor al Domnului, fiecare dintre noi are capacitatea de a se îmbunătăți. Gândiți-vă la exemplele Salvatorului menționate de mai jos.

El i-a spus femeii care a fost prinsă în preacurvie: „Du-te, și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8:11).
El i-a spus unuia dintre bărbații care au fost răstigniți lângă El: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43).
Ca ființă înviată, El a continuat să vadă potențialul lui Petru și i-a fost mentor, chiar dacă Petru s-a lepădat de El de trei ori (vedeți Matei 26:34 și Ioan 21:15–17).
El i-a spus lui Saul, care îi persecutase pe sfinți, să se pocăiască. Saul, care a devenit Pavel, s-a supus și a devenit neprihănit. (Vedeți Faptele apostolilor 9:3–6.)

Domnul Isus Hristos dorește foarte mult să ne ofere a doua șansă – și a treia și a patra șansă. El ne-a învățat să iertăm „până la șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18:22). El este singura persoană care a trăit o viață perfectă pe acest pământ, dar datorită vieții Sale, a învățăturilor Sale, a sacrificiului Său ispășitor, a învierii Sale și, prin intermediul rânduielilor Evangheliei Sale, și noi putem să devenim perfecți într-o zi. Făcând referire la frații și surorile noastre într-un mod care arată lipsa de încredere în capacitatea lor de a se schimba înseamnă să arătăm lipsă de încredere în puterea Salvatorului și în ispășirea Sa.

Exteriorul și interiorul

Este un adevăr al vieții că noi judecăm deseori (și suntem judecați) în funcție de primele impresii. Totuși, suntem în pericol de a judeca în mod nedrept când judecăm doar ținând cont de primele impresii și eșuăm să evaluăm adevăratul caracter al unei persoane.

„Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Isus a descris ipocriții din zilele Sale ca fiind ca „mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de… orice fel de necurăție” (Matei 23:27).

Salvatorul nu propovăduia că o înfățișare curată și decentă nu este un lucru bun, ci faptul că personalitatea unui bărbat sau a unei femei (starea morală și spirituală) este mult mai importantă. Gândiți-vă la templele noastre maiestuoase – terenul din jur este frumos, însă și mai importante sunt rânduielile care sunt înfăptuite înăuntru.

Și misionarilor li se cere să păstreze standardele cu privire la îmbrăcăminte și aspectul exterior. Fiind curați, îmbrăcându-se decent și folosind un limbaj corespunzător, ei dau un exemplu bun celor care vor afla despre Evanghelia lui Isus Hristos prin ceea ce văd și aud de la misionari.

Exercitarea discernământului

Pe măsură ce încercăm să judecăm cu dreptate, este important să folosim discernământul. Ghidul pentru scripturi ne spune că discernământul înseamnă „a înțelege sau a cunoaște ceva prin puterea Spiritului… Datorită lui se percepe adevăratul caracter al oamenilor și sursa și înțelesul manifestărilor spirituale” („Discernământ, darul”).

Uneori, oamenii care sunt răi pe dinăuntru se folosesc de înfățișarea lor lumească pentru a încerca să ne păcălească să credem că sunt demni de a fi urmați. Ei sunt „deștepți în propriii ochi și se cred prevăzători” (Isaia 5:21; 2 Nefi 15:21). Salvatorul a putut să vadă dincolo de această șaradă și El a putut să discearnă tăria caracterului și intenția onestă a inimii chiar și printre cei mai umili și asupriți.

Alma a dat dovadă de un astfel de discernământ când s-a adresat celor care erau „disprețuiți de toți oamenii din cauza sărăciei lor”, dar binecuvântați deoarece ei au devenit umili și „cu inima smerită” (vedeți Alma 32:5–8).

Trebuie să ne amintim că „lucrurile Duhului lui Dumnezeu… trebuie judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2:14). Când îi privim pe alții așa cum îi privește Tatăl nostru din Cer, discernământul ne permite să exercităm o judecată dreaptă.

Judecată dreaptă

În fiecare zi a vieții noastre, noi judecăm apreciind, evaluând și punându-ne în practică discernământul. Totuși, Domnul Se așteaptă ca noi să facem acest lucru în mod drept. Ca ucenici ai Domnului Isus Hristos, cuvintele și faptele noastre trebuie să arate că suntem miloși, iubitori și dispuși să ajutăm.

Fiind judecători drepți, trebuie să ne asigurăm că acordăm mai multă atenție caracterului unei persoane, nu înfățișării ei. În același timp, trebuie să ne amintim că, în fiecare zi, creăm prime impresii prin modul în care arătăm și prin cuvintele pe care le folosim. Majoritatea oamenilor vor fi atrași să afle mai multe despre caracterul nostru și despre mesajul Evangheliei dacă înfățișarea noastră reflectă valoarea mare a mesajului nostru.

Domnul și Învățătorul nostru, Isus Hristos, ne-a arătat modelul perfect pe care să-l urmăm pe măsură ce ne străduim să judecăm în mod drept. Trebuie – așa cum face și El – să menținem un echilibru între ceea ce vedem la suprafață și ceea ce se află în interiorul fiecărei persoane.