„O poveste de succes privind munca misionară – 60 de ani de pregătire”, Liahona, iulie 2024.
O poveste de succes privind munca misionară – 60 de ani de pregătire
Ce experiență plină de bucurie a fost pentru mine să aud că o sămânță a Evangheliei plantată cu ani în urmă a dat rod!
Ilustrație de Carolyn Vibbert.
Mi-a plăcut întotdeauna versetul Doctrină și legăminte 18:10: „Valoarea sufletelor este mare înaintea lui Dumnezeu”. Și, uneori, este nevoie ca mulți dintre noi să lucrăm împreună împărtășindu-ne mărturia pentru a aduce suflete la Salvator (vedeți 2 Corinteni 13:1).
Mi-am amintit acest frumos concept despre munca misionară colectivă când, într-o zi, am primit un e-mail. Un frate care a spus că era fiul președintelui de misiune din Wichita, Kansas, se întreba dacă eu eram soția lui Robert Monson. Fratele a continuat spunând că îl căuta pe vârstnicul Monson care a slujit în Misiunea Statelor Centrale în anul 1959. Acela era soțul meu.
Mi-a vorbit despre doi tineri vârstnici care fuseseră inspirați recent să intre într-o clădire de apartamente. Ei au bătut la prima ușă și au găsit o doamnă în vârstă care i-a invitat să se întoarcă a doua zi. Ei au stabilit o oră.
Când s-au întors la ora stabilită, au aflat că această soră în vârstă avea tripla combinație (Cartea lui Mormon, Doctrină și legăminte și Perla de mare preț) de mult timp și că misionarii i-o oferiseră în anul 1959. O citise de multe ori și știa că învățăturile din ea erau adevărate. Atunci, ea nu se alăturase Bisericii deoarece soțul ei nu dorea ca ea să se ducă la Biserică sau să fie botezată. Soțul ei murise recent și ea s-a rugat să-i găsească din nou pe misionari. În tripla ei combinație, se aflau numele celor doi misionari din anul 1959: Robert Monson și Grande Curran, soțul meu și colegul său.
Pe parcursul următoarelor câteva săptămâni, această femeie a aflat despre planul salvării și despre binecuvântările templului. Fiul ei murise la vârsta de 22 de ani și ea era încântată de posibilitatea de a se reuni cu el. Când misionarii au invitat-o să fie botezată, ea a acceptat cu bucurie invitația lor.
Atât soțul meu, cât și colegul său, vârstnicul Curran, au decedat, dar îmi pot imagina cum au participat la acest frumos botez de dincolo de văl.
Când fiul președintelui de misiune mi-a spus povestirea, mi-am amintit că Salvatorul nu ne uită pe niciunul dintre noi. El este întotdeauna cu noi dacă Îi permitem să intre în viața noastră. Noul Testament relatează istorisirea despre Zacheu, care s-a urcat într-un dud pentru a-L vedea pe Salvator (vedeți Luca 19:1-10). Chiar și fiind în pom, Zacheu a fost găsit de Salvator, care a cerut să ia cina la el acasă. În mod asemănător, o soră în vârstă s-a rugat și a așteptat ca misionarii să bată la ușa ei și ei au făcut-o. Salvatorul ne cunoaște pe toți. „Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce [este] pierdut” (Luca 19:10).
Două echipe de misionari – una cu peste 60 de ani în urmă și, apoi, încă una recent – au adus-o pe această soră la Isus Hristos și, la rândul lor, și-au întărit mărturiile și au găsit bucurie în Domnul. Mă simt umilă pentru că pot fi spectatoare la această relatare, simțind bucuria tuturor celor implicați în a o aduce pe această soră la Salvator (vedeți Doctrină și legăminte 18:15).
Autoarea articolului locuiește în Utah, S.U.A.