Pentru ce ne putem ruga?

În Alma 33 și 34, suntem învățați că ne putem ruga oriunde, oricând, cu privire la orice. Mai jos, sunt câteva exemple de persoane care s-au rugat în diferite situații.

În timp ce citiți despre aceste experiențe, gândiți-vă la unele dintre modurile în care v-ați rugat „asupra turmelor din câmpurile voastre” și „în cămările voastre și în locurile voastre secrete și în pustiul vostru” (Alma 34:25, 26).

Imagine

Bărbat în haine de sport.

Alma Richards, sfânt din zilele din urmă, a făcut parte din echipa olimpică în anul 1912.

Rugându-se la Jocurile Olimpice

Fiind săritor în înălțime, Alma Richards a făcut parte din echipa olimpică de atletism din anul 1912, care a concurat la Stockholm, Suedia. În timpul competiției, alții au fost eliminați unul câte unul până când au rămas doar Alma și încă un concurent.

„În timp ce Alma se pregătea să sară, mintea lui începuse să fie distrasă de entuziasm și de neliniște. Era acolo, reprezentându-și țara sa la cea mai mare competiție sportivă din lume. Totuși, el se simțea slab, ca și cum întreaga lume s-ar fi sprijinit pe umerii săi. S-a gândit la Utah, la familia sa și la orașul său natal. S-a gândit la UBY și la sfinți. Înclinându-și capul, L-a rugat, în gând, pe Dumnezeu să-i dea tărie. «Dacă este drept să câștig», s-a rugat el, «voi face tot ce pot pentru a fi un exemplu bun în toate zilele vieții mele».”

Folosindu-se de tăria de la Domnul, Alma a sărit peste ștachetă. Când celălalt concurent a ratat, Alma a câștigat medalia de aur.

Imagine

Bărbat sărind peste o ștachetă în cadrul unui eveniment sportiv.

Mai târziu, un prieten „l-a tachinat pentru că s-a rugat înainte de săritura care l-a făcut învingător. «Aș dori să nu râzi», a răspuns Alma liniștit. «M-am rugat Domnului să-mi dea tărie să trec peste acea ștachetă și am trecut»”.

Rugându-se la colțul străzii

În anul 1898, Inez Knight și Jennie Brimhall au fost primele două femei necăsătorite chemate să slujească în calitate de surori misionare pentru Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. La scurt timp după ce au ajuns în misiunea lor în Anglia, cele două femei s-au dus să predice în Oldham, un mic oraș industrial, aflat lângă Liverpool.

Inez Knight și Jennie Brimhall s-au rugat pentru a primi ajutor în slujirea lor misionară în Anglia.

Cele două surori, președintele lor de misiune și alți misionari s-au adunat într-o seară. „Au format un cerc la colțul unei străzi aglomerate, au rostit o rugăciune și au cântat imnuri până când s-a format o mare mulțime de oameni în jurul lor.” Acțiunea lor a avut atât de mult succes, încât președintele de misiune „a anunțat că o adunare specială avea să fie ținută în ziua următoare și a invitat pe toată lumea să vină și să asculte predica unor «femei mormone adevărate»”.

Rugându-se pentru transport

Sahr, din Bo, Sierra Leone, a călătorit cu un taxi motocicletă într-o zonă rurală pentru a duce medicamentele de care aveau nevoie părinții săi în vârstă. A stat mai târziu decât plănuia, pentru a-și ajuta părinții să-și repare acoperișul care fusese afectat de o furtună. Până când a fost reparat acoperișul, se înserase.

Din cauza orei târzii, era puțin probabil să vină un taxi. Sahr s-a îngrijorat. Fără un taxi, el ar fi trebuit să călătorească pe jos, lucru care nu doar că ar fi durat mult, dar ar fi fost și periculos. Faptul de a rămâne acasă la părinții săi nu era o opțiune, deoarece trebuia să fie la lucru devreme în dimineața următoare. Pe lângă aceasta, nu dorea să-și lase tânăra familie singură noaptea.

Să se roage pentru un taxi motocicletă părea puțin ciudat, dar Sahr L-a rugat pe Dumnezeu să-l ajute să ajungă acasă. Câteva minute mai târziu, a venit un taxi, care tocmai lăsase pe cineva în acea zonă de obicei liniștită. Sahr a urcat cu recunoștință, simțindu-se binecuvântat că putea fi acasă cu destul timp înainte pentru a-și respecta angajamentele privind munca și pentru a-și păstra familia în siguranță.

Rugându-se pentru o schimbare a programului

Fratele Miguel Troncoso, din Santa Cruz, Argentina, aștepta cu nerăbdare să-l audă pe vârstnicul Carlos H. Amado, din Cei Șaptezeci, vorbind în țărușul său. Dar era programat ca vârstnicul Amado să vorbească într-o seară de marți, iar fratele Troncoso, care era profesor la liceu, trebuia să predea în acea seară o materie la școală. Hotărât să participe la adunare, el și familia lui s-au rugat pentru ajutor.

Fratele Troncoso a spus următoarele despre experiența sa:

„Cu o zi înainte de conferință, am simțit îndemnul de a vorbi cu directoarea despre plecarea mea cu 20 de minute mai devreme… Înainte de a putea spune un cuvânt, ea m-a întrebat dacă m-ar deranja să încep clasele de marți cu două ore mai devreme decât de obicei…

Ce binecuvântare a fost aceasta pentru noi! Am ajuns la adunare cu destul timp înainte și am simțit Spiritul în prezența unuia dintre ucenicii Domnului… Pe lângă aceasta, am dobândit o mărturie, ca familie, că Tatăl Ceresc cunoaște dorințele noastre și ne aude rugăciunile”.