„Dumnezeu mi-a arătat că aveam un scop”, Liahona, iulie 2024.
Portrete de credință
Dumnezeu mi-a arătat că aveam un scop
Am căzut dintr-un pom, dar Domnul m-a salvat pentru a-mi putea schimba viața și a ajuta oameni cu dizabilități ca mine.
Fotografii de Christine Hair.
Participam la o conferință religioasă împreună cu sora mea când ea m-a rugat să mă cațăr într-un pom și să iau câteva nuci de cocos pentru conferință. În timp ce strângeam nucile de cocos din partea de sus a pomului, deodată, am leșinat și am căzut. Am căzut pe spate și nu am mai putut să-mi simt picioarele.
Am fost dus la spital, unde doctorii mi-au fixat oasele spatelui. Timp de trei luni, am stat pe spate în spital, neputând nici măcar să stau în fund. A fost o perioadă epuizantă și deprimantă. Stăteam culcat acolo și mă întrebam ce avea să se întâmple cu mine și ce urma să fac în continuare.
Sfătuiți-vă cu Domnul
După cele trei luni, mi s-a spus să mă duc în Noua Zeelandă pentru o operație la spate. Operația a făcut astfel încât să pot sta în fund în loc să stau culcat. În timp ce mă aflam la spital în Noua Zeelandă, am întâlnit o fată care lucra acolo. Ea m-a întrebat: „Te cunosc? Îmi pari cunoscut”.
Am început să vorbim. Ea a împărtășit Evanghelia lui Isus Hristos și mi-a dat un exemplar al Cărții lui Mormon. La început, nu am citit-o. Am lăsat-o neatinsă lângă patul meu. Dar, într-o zi, eram singur și nu era nimic interesant de vizionat la televizor. Atunci, am văzut Cartea lui Mormon pe masa mea. Am deschis-o și am început să citesc și să citesc.
În timp ce citeam, am avut sentimentul că era ceva diferit la Cartea lui Mormon și că ea trebuie să conțină adevărata Evanghelie a lui Isus Hristos. Fata de la spital marcase mai multe versete, dintre care unul era Alma 37:37: „Sfătuiește-te cu Domnul în toate faptele tale, iar El te va îndrepta pe tine către bine”.
Acele cuvinte mi-au atras atenția și m-au făcut să cuget. Pentru a ști dacă Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este biserica adevărată, știam că trebuia să mă sfătuiesc cu Domnul. Doream, de asemenea, să merg să văd această Biserică eu însumi.
Lipsa mea de speranță a dispărut
Când m-am întors acasă din Noua Zeelandă, i-am invitat pe misionari să mă învețe. În timp ce învățam, am dobândit o mărturie că aceasta este Biserica lui Hristos. Sunt recunoscător misionarilor care m-au învățat. La botezul meu, ei au avut puterea să mă ducă în apă – unul m-a ținut în brațele sale în timp ce celălalt a înfăptuit botezul.
Odată cu botezul meu, toate sentimentele de depresie și lipsă de speranță de care avusesem parte au dispărut. Știam că am un scop în viață și că Dumnezeu mă iubește.
Înainte de a fi botezat, m-am simțit rușinat din cauza scaunului meu rulant. Dar, după ce am fost botezat, am început să vin în episcopie în fiecare duminică și să particip la activități ale tinerilor adulți necăsătoriți. M-am dus chiar și la seri de dans din cadrul țărușului, dansând în scaunul meu rulant pe fiecare cântec. De asemenea, m-am alăturat unei rețele pentru samoani cu leziuni la șira spinării.
Mi-am dat seama că m-am vindecat de sentimentul că trebuia să mă ascund. Prin intermediul Bisericii, am dobândit încrederea de a ieși din nou printre oameni.
Domnul m-a ajutat, de asemenea, să aleg să fac ceva nou și să învăț când am fost încurajat să particip la un program de trei ani la Școala cambodgiană pentru protetică și orteze (SCPO). Nu eram sigur că mă puteam alătura programului, deoarece nimeni aflat într-un scaun rulant nu se înscrisese vreodată. Totuși, circumstanțele mi-au permis, în cele din urmă, să pot participa la SCPO în Cambodgia. Am absolvit școala fiind primul student cu o dizabilitate din istoria programului.
Înainte de a fi botezat, lui Posenai îi era rușine că se afla într-un scaun rulant. Dar, după ce a fost botezat, el a spus: „Am dobândit încrederea de a ieși din nou printre oameni”.
După ce m-am întors în Samoa, am vorbit în cadrul unei adunări de devoțiune a TAN despre sănătate. După conferință, o femeie a venit pentru a da mâna cu mine și a-mi spune că i-a plăcut cuvântarea mea. Lagimanofia tocmai se întorsese din misiune. Din momentul în care am întâlnit-o, am simțit că ea mă completa. Mă rugasem să găsesc pe cineva care să-mi poată fi parteneră și care să mă iubească și să mă accepte.
Când Lagimanofia și cu mine am început să ieșim la întâlniri, ea a avut grijă de mine și m-a acceptat, iar familia ei a fost alături de noi. Ne-am căsătorit și viața noastră s-a schimbat pentru totdeauna când l-am adoptat pe Posenai jr. Dumnezeu ne-a pregătit să-l adoptăm. Faptul de a-l avea în viața noastră ne-a făcut foarte fericiți.
Puteam sluji?
La Biserică, am fost chemat să slujesc în calitate de funcționar al episcopiei și, mai târziu, în calitate de consilier în episcopat. Nu-mi venea să cred că cineva care era în scaun rulant putea sluji. Accidentul meu m-a făcut să mă simt nefolositor, dar faptul de a lucra în cadrul Bisericii m-a făcut să mă simt util și m-a ajutat să-mi dau seama că-mi pot aduce aportul. Îmi place că am ocazia de a mă apropia mai mult de Isus Hristos în timp ce slujesc.
În calitate de consilier în episcopat, am dorit să fiu îndrumat pentru a putea fi mai bun în chemarea mea. Acest lucru m-a făcut să doresc să mă pregătesc mai mult pentru fiecare duminică. Mi-am făcut obiceiul de a citi din scripturi și am avut ocazii de a-mi depune mărturia. Faptul de a fi conducător în cadrul Bisericii m-a ajutat chiar să devin conducător la locul de muncă. Mi-am dezvoltat treptat sentimentul că puteam conduce și îmi puteam exprima opinia, ceea ce mi-a permis să conduc în alte domenii.
Acum lucrez în calitate de director al Departamentului de Protetică și Orteze la Spitalul Tupua Tamasese Meaole, spitalul principal din Samoa. Departamentul meu poate deservi aproximativ 500 de persoane pe an cu mijloace de ajutor pentru mers și scaune rulante. Biserica, prin intermediul Ministerului Samoan al Sănătății, ajută la asigurarea scaunelor rulante necesare și a materialelor necesare pentru a face proteze (vedeți philanthropies.ChurchofJesusChrist.org/humanitarian-services). Acest sprijin ajută oamenii să se întoarcă la muncă și să poată ajunge să se bizuie pe forțele proprii. De asemenea, oferă oamenilor speranță și o cale de întoarcere la o viață pe care credeau că au pierdut-o.
„Munca în cadrul Bisericii m-a făcut să mă simt util și să-mi dau seama că-mi pot aduce aportul”, a spus Posenai. „Îmi place ocazia de a mă apropia mai mult de Isus Hristos în timp ce slujesc.”
Bizuiți-vă pe Domnul
Dacă ar fi să dau sfaturi altora cu dizabilități, aș spune: „Nu lăsați dizabilitățile dumneavoastră să vă oprească să faceți lucrurile în care credeți. Revărsați-vă inima în ceea ce doriți să realizați și lucrați din greu pentru a îndeplini lucrul respectiv. Pe măsură ce căutați ajutorul Domnului, El vă va binecuvânta [vedeți 2 Nefi 32:9]”.
Cu această credință, continui să merg înainte și ea mă face să fiu cine sunt astăzi. Cred că am fost pus aici și am fost salvat pentru un scop. Am căzut din acel pom, dar Domnul m-a salvat pentru a-mi putea schimba viața și a face această lucrare care îi ajută pe toți acești oameni. Domnul m-a învățat că pot ajuta mulți oameni – nu în pofida dizabilității mele, ci datorită ei.