„Cele două adevăruri care mă ajută să înțeleg umilința”, Liahona, iulie 2024.
Tineri adulți
Cele două adevăruri care mă ajută să înțeleg umilința
Umilința poate ajuta atât când suntem mândri, cât și când avem sentimente de nepotrivire.
Fotografie cu membri în Paraguay, de Leslie Nilsson.
Un adevăr: sunt un copil al lui Dumnezeu. Acesta este un adevăr uimitor și divin.
Un adevăr la fel de important: deoarece toți ceilalți de pe acest pământ sunt, de asemenea, copii ai lui Dumnezeu, și ei sunt ființe uimitoare și divine.
Aceste două adevăruri par, probabil, evidente, dar mi-a luat ceva timp să mi le însușesc cu adevărat și să înțeleg ce înseamnă ele în viața mea. Uneori, sunt vinovat de abordarea cu mândrie a unei situații, presupunând că modul meu este cel corect sau că sunt mai capabil decât alți oameni. Alteori, fac exact opusul, simțind că sunt mai puțin demn sau valoros decât alții din jurul meu.
Răspunsul la ambele încercări este același:
umilința.
Eram eu nepotrivit?
În misiunea mea, am trăit o experiență care m-a făcut cu adevărat să fiu umil. Cred că majoritatea misionarilor se luptă cu sentimente de nepotrivire în timp ce încearcă să aducă oameni la Isus Hristos. În misiunea mea, am petrecut zilnic ore întregi încercând să găsesc pe cineva căruia să-i propovăduiesc și am fost respins în mod repetat. Nu simțeam că aveam succes. Nu simțeam că eforturile mele erau suficiente. În cele din urmă, am început să simt că eu eram nepotrivit.
Deși părea că umilința nu era ceea ce aveam nevoie, când i-am explicat sentimentele mele președintelui meu de misiune, dânsul m-a ajutat să văd că o parte a problemei mele era faptul de a crede că sunt scutit de greutățile cu care se confruntă misionarii din întreaga lume. Dar nu sunt primul misionar care se simte respins și, cu siguranță, nu voi fi ultimul.
Într-un fel, mă convinsesem că dificultățile mele erau în întregime din vina mea, în pofida faptului că unii dintre cei mai buni misionari din istorie – precum primii Doisprezece Apostoli, fiii lui Mosia și Alma cel Tânăr – s-au confruntat cu respingeri și persecuții mult mai mari decât m-am confruntat eu vreodată.
În loc să-mi pară rău pentru mine însumi, am început să simt că eram unit cu Isus Hristos prin încercările mele. Și, când m-am simțit rușinat de eforturile mele imperfecte, mi-am adus aminte ce ne-a învățat președintele Jeffrey R. Holland, președintele în exercițiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli: „Ispășirea [lui Hristos] îi va susține pe misionari, poate chiar mai mult decât îi va susține pe simpatizanți. Când vă confruntați cu dificultăți, când sunteți respinși… sunteți alături de cea mai bună viață pe care această lume a cunoscut-o vreodată, singura viață pură și perfectă care a fost trăită vreodată”.
Încă privesc înapoi la această experiență când am nevoie să-mi amintesc să fiu umil și să am încredere în Domnul.
O lecție despre umilință
Am învățat multe despre identitatea mea de copil al lui Dumnezeu în timp ce eram în misiune. Dar, după ce m-am întors acasă, mi-am dat seama că mai aveam încă multe de învățat despre importanța faptului de a-mi aminti că și ceilalți oameni sunt copii ai lui Dumnezeu.
La scurt timp după ce m-am întors acasă, am fost chemat într-o chemare dificilă și am fost responsabil de un eveniment important. Eram copleșit și nu puteam să dau de oamenii care ar fi trebuit să mă ajute. Am trimis un e-mail care a fost, într-adevăr, foarte tăios.
Aveam dreptate, chemarea era importantă și aveam nevoie de mai mult sprijin, dar mi-am dat repede seama că, poate, acesta nu era cel mai bun mod de a motiva oamenii. Aveam nevoie de umilință; trebuia să-mi aduc aminte că alți oameni aveau, probabil, propriile lucruri pentru care erau stresați.
Așa cum ne-a învățat vârstnicul Steven E. Snow când a fost membru al Celor Șaptezeci, „dacă suntem umili, rugăciunile noastre își primesc răspunsul; ne bucurăm de o minte liniștită; slujim mai eficient în chemările noastre; și, dacă rămânem credincioși, ne vom întoarce, în cele din urmă, în prezența Tatălui nostru Ceresc”.
Într-adevăr, am simțit mai multă bucurie în chemarea mea și în viața mea pe măsură ce am învățat să fiu mai umil.
Crearea unui echilibru între două adevăruri
Pentru mine, să învăț despre adevărata umilință a însemnat să găsesc un echilibru între adevărurile următoare.
Eu sunt un copil al lui Dumnezeu. Și sunt înconjurat de alți copii ai lui Dumnezeu.
Pe măsură ce am învățat mai multe despre umilință, mi-am dat seama că ceea ce ne-a învățat vârstnicul Quentin L. Cook, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, este adevărat: „Umilința nu este o mare realizare identificabilă sau nici măcar biruirea unor încercări majore… Este faptul de a avea încrederea tăcută că, zi după zi și clipă după clipă, ne putem bizui pe Domnul, Îi putem sluji și putem îndeplini scopurile Sale”. Am învățat că pot îndeplini cu adevărat scopurile Domnului – dar numai când îmi supun voința Lui și am încredere că El știe ce este cel mai bine.
Știu că, pe măsură ce ne străduim să devenim mai umili și mai asemănători lui Hristos, Tatăl Ceresc ne va binecuvânta în eforturile noastre.
Autorul articolului locuiește în Frankfurt, Germania.