Şi de alţii fie-vă milă, aducând o schimbare

Barbara Thompson

Second Counselor in the Relief Society General Presidency

Frumuseţea învăţământului prin vizite este să vezi cum s-au schimbat vieţile, cum s-au şters lacrimile, cum au crescut mărturiile, cum se iubesc oamenii, să vezi cum s-au întărit familiile.

Dragile mele surori, ce binecuvântare este să fiu cu dumneavoastră şi să vă simt tăria şi dragostea pe care le aveţi faţă de Domnul. Vă mulţumesc pentru dragostea şi compasiunea pe care le împărtăşiţi zilnic cu ceilalţi.

În primele zile ale Societăţii de Alinare, în Nauvoo, ştim că surorile mergeau din casă în casă, slujind una alteia, stabilind care erau nevoile, ducând mâncare, îngrijind bolnavii şi arătând compasiune fiecărei femei şi familiei ei.¹ Acest lucru îmi aduce aminte de scriptura din Iuda: „Şi de alţii fie-vă milă”.² Când mă gândesc la această scriptură şi la semnificaţia ei, gândurile mele se întorc spre Salvator şi la multele menţiuni din scriptură care vorbesc despre dragostea şi compasiunea pe care Hristos le-a avut pentru toţi oamenii

În Noul Testament, citim deseori că lui Hristos „I s-a făcut milă”³ de oameni, astfel încât El a răspuns nevoilor lor. El a dat dovadă de compasiune când a văzut că ei erau flămânzi şi i-a hrănit, ori când erau bolnavi şi i-a tămăduit, sau când aveau nevoie de îmbogăţire spirituală şi El i-a învăţat.

Compasiune înseamnă să simţi dragoste şi milă faţă de altă persoană. Înseamnă să-i compătimeşti pe cei aflaţi la necaz şi să ai dorinţa de a le uşura suferinţa. Înseamnă să arăţi bunătate şi afecţiune faţă de alţii.

Salvatorul ne-a cerut să facem lucrurile pe care le-a făcut El,⁴ să ne purtăm greutăţile unul altuia, să-i mângâiem pe cei care au nevoie să fie mângâiaţi, să jelim împreună cu cei care jelesc,⁵ să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i vizităm pe cei bolnavi,⁶ să-i ajutăm pe cei slabi, să înălţăm mâinile obosite,⁷ şi să ne „[învăţăm] unul pe altul doctrina împărăţiei”.⁸ Pentru mine, aceste cuvinte şi fapte sunt o descriere a învăţătoarelor vizitatoare – cele care slujesc celorlalţi.

Învăţământul prin vizite le dă femeilor ocazia de a veghea una asupra celeilalte, de a se întări şi de a se instrui una pe alta. La fel cum un învăţător din Preoţia aaronică primeşte responsabilitatea de a „veghea, întotdeauna, asupra membrilor Bisericii” şi de „a fi cu ei şi de a-i întări”,⁹ o învăţătoare vizitatoare îşi arată dragostea având în vedere, cu evlavie, fiecare femeie pe care este chemată s-o slujească.

Sora Julie B. Beck ne-a amintit: „Pentru că noi urmăm exemplul şi învăţăturile lui Hristos, noi preţuim această misiune sacră de a iubi, cunoaşte, sluji, înţelege, propovădui şi a ne îngriji de oameni în numele Său”.¹⁰

Astăzi, doresc să vorbesc despre două lucruri:

binecuvântările pe care le aduceţi celorlalţi atunci când slujiţi în calitate de învăţătoare vizitatoare;
şi binecuvântările pe care le primiţi atunci când slujiţi altora.

Binecuvântările pe care le aduceţi celorlalţi atunci când slujiţi în calitate de învăţătoare vizitatoare

Nu cu mult timp în urmă, m-am întâlnit cu un grup de femei din Anchorage, Alaska. Erau aproximativ 12 femei în încăpere şi încă alte 6 din localităţi şi oraşe din toată Alaska participau prin telefon. Multe dintre aceste femei locuiau la sute de kilometri depărtare de clădirea Bisericii. Aceste femei m-au învăţat despre învăţământul prin vizite.

Pentru a face o vizită personală tuturor acestor surori ar trebui să zbori cu avionul, să călătoreşti cu vaporul sau să te deplasezi pe distanţă foarte mare cu maşina. Evident, timpul şi cheltuielile au făcut imposibile vizitele acasă. Totuşi, aceste surori s-au simţit strâns legate, deoarece ele se rugau cu fervoare una pentru alta şi căutau îndrumarea Spiritului Sfânt pentru a şti care sunt nevoile surorilor lor, chiar dacă ele nu erau prea des prezente acolo. Ele au reuşit să păstreze legătura prin telefon, prin Internet şi prin poştă. Ele au slujit cu dragoste, deoarece făcuseră legăminte cu Domnul şi doreau să le binecuvânteze şi să le întărească pe surorile lor.

O altă pereche devotată de învăţătoare vizitatoare din Republica Democrată Congo a parcurs pe jos distanţe mari pentru a vizita o femeie şi pe copilaşul ei. Aceste surori au pregătit, rugându-se, un mesaj şi doreau să ştie în ce mod puteau face o schimbare în viaţa iubitei femei pe care o vizitau. Femeia a fost impresionată de vizita lor. Vizita lor a fost pentru ea un mesaj din cer transmis ei în mod special. În timpul vizitei făcute de învăţătoarele vizitatoare în casa ei umilă, sora, familia acesteia şi învăţătoarele vizitatoare au fost toate înălţate şi binecuvântate. Drumul lung parcurs pe jos nu li s-a mai părut un sacrificiu. Aceste învăţătoare vizitatoare au avut compasiune, făcând o schimbare în bine şi binecuvântând viaţa acelei femei.

Distanţele lungi, cheltuielile şi problemele de siguranţă fac imposibile vizitele personale lunare în unele zone ale Bisericii dar, prin puterea revelaţiei personale, surorile care caută cu adevărat să se iubească una pe alta, care veghează una asupra celeilalte şi se întăresc una pe alta, găsesc modalităţi eficiente pentru a îndeplini această chemare de la Domnul.

O preşedintă inspirată a Societăţii de Alinare se sfătuieşte cu episcopul lor şi, rugându-se, numeşte învăţătoare vizitatoare pentru a-l ajuta să vegheze şi să aibă grijă de fiecare femeie din episcopie. Când înţelegem acest proces de sfătuire şi revelaţie, înţelegem mai bine responsabilitatea noastră importantă de a sluji şi putem să ne bizuim cu mai multă încredere pe Spirit pentru a ne îndruma în eforturile noastre.

Eu sunt una dintre acelea care a vizitat câteva femei în fiecare lună şi, apoi, mândră, a declarat cu un oftat de uşurare: „Sarcina de învăţătoare vizitatoare a fost îndeplinită! Ei bine, partea despre care am raportat poate că a fost îndeplinită dar, dacă acesta este singurul motiv pentru care am făcut-o, ce ruşine.

Frumuseţea învăţământului prin vizite nu este să vezi sută la sută completat pe rubrica din raportul lunar; frumuseţea învăţământului prin vizite este să vezi cum s-au schimbat vieţile, cum s-au şters lacrimile, cum au crescut mărturiile, cum se iubesc oamenii, să vezi cum s-au întărit familiile, oameni încurajaţi, pe cei flămânzi să-i vezi hrăniţi, pe cei bolnavi, vizitaţi şi pe cei care plâng, alinaţi. De fapt, învăţământul prin vizite nu se termină niciodată, pentru că noi veghem şi întărim mereu.

O altă binecuvântare a învăţământului prin vizite este întărirea sentimentelor de unitate şi dragoste. Scripturile ne sfătuiesc cum să realizăm aceasta:„Şi le-a poruncit… să privească înainte ca un singur ochi, având o singură credinţă şi un singur botez, având inimile legate în unitate şi iubire unul pentru altul”¹¹.

Multe femei au raportat că motivul pentru care au devenit din nou active în Biserică a fost acela că o învăţătoare vizitatoare credincioasă venea lună după lună să le slujească, salvându-le, iubindu-le, binecuvântându-le.

Uneori, mesajul va fi cel mai important lucru pe care îl împărtăşiţi într-o anumită vizită . Unele femei au foarte puţine ocazii în vieţile lor de a se îmbogăţi spiritual exceptând mesajul pe care îl veţi duce. Mesajele învăţătoarelor vizitatoare din revista Liahona sunt mesaje ale Evangheliei care o ajută pe fiecare femeie să-şi dezvolte credinţa, să-şi întărească familia sau să intensifice slujirea caritabilă.

Alteori, cea mai importantă binecuvântare a vizitei dumneavoastră va fi doar să ascultaţi. Ascultarea aduce alinare, înţelegere şi vindecare. Iar altă dată, poate va trebui să vă suflecaţi mânecile şi să ajutaţi la munca din casă sau la liniştirea unui copil care plânge.

Binecuvântările pe care le primiţi atunci când slujiţi altora

Binecuvântările pe care le primiţi atunci când slujiţi altora sunt multe Câteodată, am spus: „O, trebuie să-mi fac vizitele!” (Acelea erau timpurile când uitam că vizitam şi învăţam femei. Acelea erau timpurile când priveam învăţământul prin vizite ca pe o povară, nu ca pe o binecuvântare.) Pot spune cu sinceritate că, atunci când mă duceam ca învăţătoare vizitatoare, totdeauna mă simţeam mai bine. De obicei, eram înălţată, iubită şi binecuvântată mult mai mult decât sora pe care o vizitam. Dragostea mea creştea. Dorinţa mea de a sluji creştea. Şi puteam vedea ce cale frumoasă a prevăzut Tatăl Ceresc pentru noi, aceea de a veghea una asupra celeilalte şi de a ne îngriji una pe alta.

Altă binecuvântare pe care o avem fiind învăţătoare vizitatoare este aceea că ajungem să cunoaştem şi să devenim prietene cu acele femei pe care, altfel, nu am fi putut să le cunoaştem bine. Uneori, acest lucru ne permite să fim un răspuns la rugăciunile cuiva. De asemenea, revelaţia personală şi experienţele spirituale sunt strâns legate de învăţământul prin vizite.

Am trecut prin unele dintre cele mai umile, vesele şi spirituale experienţe din viaţa mea când m-am aflat în casele femeilor din episcopia mea şi din întreaga lume. Ne-am învăţat una pe alta Evanghelia, am plâns împreună, am râs împreună, am rezolvat problemele împreună şi am simţi că am fost înălţată şi binecuvântată.

Într-o seară, aproape de sfârşitul lunii, mă pregăteam să plec din oraş şi încă nu o vizitasem pe una dintre surorile mele. Era târziu, noaptea. Nu aveam programată o întâlnire. Nu am sunat la telefon. Nu aveam o colegă cu care să merg. Dar am decis că era important să o vizitez pe prietena mea, Julie. Fiica lui Julie, Ashley, era născută cu o boală care face oasele fragile. Deşi Ashley avea aproape şase ani, era foarte mică şi incapabilă să facă nimic mai mult decât să-şi mişte braţele şi să vorbească. În fiecare zi, stătea întinsă pe un covoraş din blană de oaie. Ashely era un copil fericit, vesel şi îmi plăcea să fiu în preajma ei.

În acea seară anume, când m-am dus la Julie, ea m-a invitat înăuntru şi Ashley m-a strigat spunând că dorea să-mi arate ceva. Am intrat şi am îngenuncheat pe podea de o parte a lui Ashley, mama ei fiind de cealaltă parte. Ashley mi-a spus: „Priveşte ce pot să fac!” Apoi, cu puţin ajutor din partea mamei ei, Ashley a putut să se întoarcă pe o parte şi din nou înapoi. Îi trebuiseră aproape şase ani pentru a îndeplini acest ţel minunat. Când am bătut din palme şi ne-am bucurat şi am râs împreună cu această ocazie specială, eu I-am mulţumit Tatălui Ceresc că făcusem această vizită şi nu pierdusem acest mare eveniment. Cu toate că acea vizită a fost cu mulţi ani în urmă şi că scumpa Ashley a murit de atunci, voi fi veşnic recunoscătoare pentru că am avut acea experienţă specială cu ea.

Mama mea dragă a fost o minunată şi devotată învăţătoare vizitatoare timp de mulţi ani. Ea se gândea tot timpul la modurile prin care putea binecuvânta familiile pe care le vizita. A acordat o atenţie specială copiilor femeilor pe care le vizita sperând să întărească familiile. Îmi pot aminti un copil de cinci ani alergând spre mama la Biserică, spunând: „Tu eşti învăţătoarea mea vizitatoare. Te iubesc!”. Pentru mama, a fost o binecuvântare să facă parte din vieţile minunatelor femei şi ale familiilor lor.

Nu toate experienţele cu privire la învăţământul prin vizite sunt plăcute şi minunate. Uneori este greu, cum ar fi vizitarea unei case unde, cu adevărat, nu eşti binevenită sau stabilirea unei vizite la o soră care are un program foarte încărcat. Clădirea unei bune relaţii cu unele surori s-ar putea să ia mult timp. Dar când, cu adevărat, căutăm să iubim, să avem grijă şi să ne rugăm pentru o soră, Duhul Sfânt ne va ajuta să găsim o modalitate de a veghea asupra ei şi de a o întări.

Preşedintele Thomas S. Monson este un maestru în slujire, slujind la fel cum a făcut şi Salvatorul. Mereu îl găsim vizitând şi ajutând pe alţii. El a spus: „Suntem înconjuraţi de cei care au nevoie de atenţia, încurajarea, sprijinul, alinarea, bunătatea noastră… Noi suntem mâinile Domnului aici, pe pământ, având porunca de a-i sluji şi de a-i ridica pe copiii Săi. El se bazează pe fiecare dintre noi”¹².

„Şi nimeni nu poate ajuta în această lucrare, decât dacă este umil şi plin de dragoste, dacă are credinţă, speranţă şi caritate, fiind moderat în toate lucrurile, în orice i se va încredinţa în grija sa.”¹³

Femeile pe care le vizităm în calitate de învăţătoare vizitatoare ne-au fost încredinţate pentru a avea grijă de ele. Să avem dragoste şi compasiune şi astfel să aducem o schimbare în vieţile acelor care ne-au fost date în grijă.

Dragi surori, vă iubesc. Mă rog să simţiţi dragostea Tatălui nostru Ceresc şi a Salvatorului nostru Isus Hristos. Vă mărturisesc că Salvatorul trăieşte, în numele lui Isus Hristos, amin.