Slujiţi cu Spiritul

Preşedintele Henry B. Eyring

primul consilier în Prima Preşedinţie

Să facem ce este necesar pentru a fi demni de însoţirea Duhului Sfânt.

Sunt recunoscător pentru această ocazie de a mă afla alături de dumneavoastră, cei care aveţi onoarea de la Dumnezeu de a deţine preoţia Sa. Am fost chemaţi să folosim puterea divină pentru a le sluji copiilor Tatălui nostru Ceresc. Cât de bine ne îndeplinim această obligaţie va avea consecinţe eterne pentru aceia pe care suntem chemaţi să-i slujim, pentru noi şi pentru generaţiile de oameni care nu s-au născut încă.

Păstrez o amintire sacră celor doi deţinători ai preoţiei care au fost demni de însoţirea Spiritului lui Dumnezeu în misiunea pentru care i-a chemat Domnul. Ei înşişi au găsit Evanghelia restaurată în America. Ei au fost slujitorii Domnului care au vorbit primii despre această Evanghelie unui număr de doi dintre strămoşii mei.

Unul dintre aceşti strămoşi a fost o tânără fată care locuia la o mică fermă din Elveţia. Celălalt a fost un tânăr băiat, orfan şi imigrant în Statele Unite din Germania; el locuia în St. Louis, Missouri.

Amândoi au ascultat un deţinător al preoţiei mărturisind despre Evanghelia restaurată – fata stând lângă şemineul din căsuţa ei din Elveţia, iar băiatul stând în balconul unei camere închiriate din America. Ei au ştiut prin Spirit că mesajul pe care acei vârstnici îl aduseseră era adevărat.

Băiatul şi fata au ales să fie botezaţi. Cei doi s-au întâlnit prima oară în timp ce mergeau pe drumul plin de praf, lung de sute de kilometri, către munţii din vestul Americii. Ei au discutat în timp ce mergeau. Au discutat despre binecuvântare miraculoasă care era faptul că, dintre toţi oamenii din lumea întreagă, slujitorii lui Dumnezeu îi găsiseră pe ei şi, ceea ce era şi mai miraculos, că ei au ştiut că mesajul lor era adevărat.

S-au îndrăgostit şi s-au căsătorit. Şi, datorită mărturiei Spiritului, care a început de îndată ce au ascultat cuvintele deţinătorilor preoţiei sub influenţa Duhului Sfânt, ei au fost pecetluiţi pentru eternitate prin puterea preoţiei. Eu sunt unul dintre zecile de mii de urmaşi ai acelui băiat şi acelei fete care binecuvântează numele a doi deţinători ai preoţiei, care au adus slujirea Spiritului lui Dumnezeu cu ei când au urcat dealul din Elveţia şi când s-au ridicat să vorbească la acea adunare din St. Louis.

Această povestire fericită şi alte milioane ca ea sunt repetate pretutindeni în lume şi vor fi de-a lungul multor generaţii viitoare. Pentru unii, va fi povestea unui tânăr învăţător de acasă care a rostit cuvinte care au aprins, în bunicul dumneavoastră, scânteia dorinţei de a redeveni activ în Biserică. Pentru alţii, vor fi cuvintele de alinare şi binecuvântare ale unui patriarh care v-a încurajat mama când tragedia aproape a copleşit-o.

Aceste povestiri vor avea, întotdeauna, o temă comună. Aceasta va fi mărirea, prin puterea Duhului Sfânt, a puterii unui deţinător al preoţiei de a sluji şi binecuvânta.

Ca urmare, mesajul meu din această seară este acesta: să facem tot ce este necesar pentru a fi demni de însoţirea Duhului Sfânt şi, apoi, să mergem înainte fără teamă, cu credinţa că ni se va da puterea să facem tot ceea ce Domnul ne cheamă să facem. Această creştere a puterii de a sluji ar putea fi lentă, s-ar putea realiza în paşi mici, greu de observat de către dumneavoastră, dar se va realiza.

În această seară, vă voi vorbi despre câteva moduri în care puteţi deveni demni de însoţirea Duhului Sfânt în slujirea dumneavoastră ca deţinători ai preoţiei. Apoi, vă voi da câteva exemple de slujire ca deţinători ai preoţiei în care vă puteţi aştepta să vă vedeţi puterea de a sluji întărită de influenţa Spiritului.

Noi ştim că, prin confirmarea în Biserică, primim darul Duhului Sfânt. Dar, pentru a ne bucura de însoţirea Duhului Sfânt, de manifestarea acestui dar în viaţa şi slujirea noastră, noi trebuie să fim demni.

Cultivăm darurile spirituale ţinând poruncile şi încercând să trăim o viaţă fără de pată. Pentru aceasta este nevoie de credinţă în Isus Hristos pentru a ne pocăi şi a fi curăţiţi prin ispăşirea Sa. Astfel, ca deţinători ai preoţiei, noi trebuie să nu pierdem niciodată prilejul de a participa, cu toată inima, la promisiunea oferită la fiecare adunare de împărtăşanie membrilor Bisericii restaurate, şi anume: „Să ia asupra lor numele Fiului Tău, şi să-şi amintească totdeauna de El, şi să ţină poruncile pe care El le-a dat lor, pentru ca ei să poată avea totdeauna Spiritul Său cu ei”¹.

Aşa cum noi trebuie să fim curăţiţi de păcat pentru a avea Spiritul cu noi, tot aşa trebuie să fim destul de umili în faţa lui Dumnezeu pentru a recunoaşte că avem nevoie de El. Ucenicii Salvatorului înviat au dat dovadă, aşa cum se arată în Cartea lui Mormon, de această umilinţă.

Salvatorul îi pregătea pentru slujirea lor. Ei au îngenuncheat pe pământ pentru a se ruga. Iată relatarea despre acest lucru: „Şi ei s-au rugat pentru ceea ce doreau cel mai mult; şi ei au dorit ca Duhul Sfânt să le fie dat lor”². Ei au fost botezaţi aşa cum aţi fost şi dumneavoastră. Şi cronica spune că, drept răspuns la rugăciunea lor, ei au fost umpluţi cu Duh Sfânt şi cu foc.

Salvatorul S-a rugat cu glas tare pentru a-I mulţumi Tatălui Său pentru că a dat Duhul Sfânt acelora pe care El îi alesese datorită credinţei lor în El. Şi, apoi, Salvatorul s-a rugat ca cei cărora le slujeau să primească o binecuvântare spirituală. Domnul L-a rugat pe Tatăl Său: „Eu Te rog pe Tine ca Tu să dai Duhul Sfânt tuturor acelora care vor crede în cuvintele lor”³.

Ca slujitori umili ai Salvatorului, noi trebuie să ne rugăm pentru ca Duhul Sfânt să se manifeste în slujirea noastră şi celor cărora le slujim. Rugăciunea umilă înălţată Tatălui nostru Ceresc, având credinţă profundă în Isus Hristos, este esenţială pentru a fi demni de însoţirea Duhului Sfânt.

Umilinţa şi credinţa noastră, care invită darurile spirituale, cresc dacă citim, studiem şi medităm asupra scripturilor. Noi, toţi, am auzit acele cuvinte. Totuşi, poate citim câteva rânduri sau pagini de scripturi în fiecare zi şi sperăm că va fi suficient.

Dar a citi, a studia şi a medita nu înseamnă acelaşi lucru. Citim câteva cuvinte şi, poate, ne vin idei despre ce citim. Studiem şi descoperim caracteristici şi legături între diferitele idei sau pasaje din scripturi. Dar, când medităm, noi invităm revelaţia prin Spirit. Pentru mine, a medita înseamnă a gândi şi a mă ruga după ce citesc şi studiez cu atenţie din scripturi.

Pentru mine, preşedintele Joseph F. Smith a fost un exemplu al felului în care meditaţia poate invita lumina de la Dumnezeu. Este consemnat în secţiunea 138 din Doctrină şi legăminte. El citise şi studiase multe scripturi, încercând să înţeleagă cum avea să aibă efect ispăşirea Salvatorului pentru aceia care muriseră fără să audă vreodată mesajul Său. Iată relatarea sa despre modul în care a primit revelaţia: „Când meditam asupra acestor lucruri care sunt scrise, ochii înţelegerii mele s-au deschis şi spiritul Domnului a venit asupra mea şi am văzut mulţimea de morţi, mici şi mari”⁴.

Pocăinţa, rugăciunea şi meditaţia asupra scripturilor sunt părţi esenţiale, care ne fac demni de a primi darurile Spiritului în slujirea noastră ca deţinători ai preoţiei. Puterea noastră de a sluji va creşte când vom răspunde cu credinţă şi ne vom îndeplini chemările având Duhul Sfânt ca să ne ajute.

Preşedintele Thomas S. Monson a exprima acest lucru astfel: „Ce înseamnă să [vă îndepliniţi] cu credinţă şi sârguinţă o chemare? Înseamnă să-i clădim demnitatea… s-o mărim şi s-o întărim pentru a lăsa lumina cerului să strălucească prin chemarea dumneavoastră pentru ca alţi oameni să o vadă. Şi cum să îşi îndeplinească cineva chemarea cu credinţă şi cu sârguinţă? Simplu, prin îndeplinirea slujirii pe care o implică aceasta”⁵.

Sunt două slujiri pe care suntem, toţi, chemaţi să le îndeplinim. În timp ce le veţi înfăptui sub influenţa Spiritului, dumneavoastră şi alţii veţi vedea cum puterea dumneavoastră de a sluji se va întări şi credinţa şi sârguinţa cu care slujiţi vor creşte.

Prima este să fiţi reprezentantul Său când propovăduiţi şi să mărturisiţi altora în numele Său. Domnul i-a desemnat pe cei mai tineri şi mai puţin experimentaţi deţinători ai Preoţiei aaronice să slujească în această chemare. După ce a descris îndatoririle preoţilor din Preoţia aaronică, El a spus:

„Dar, nici învăţătorii, nici diaconii nu au autoritatea de a boteza, de a binecuvânta împărtăşania sau de a aşeza mâinile;

Totuşi, ei trebuie să avertizeze, să explice, să îndemne şi să propovăduiască şi să invite pe toţi să vină la Hristos”⁶.

În această săptămână undeva în lume, unui diacon i se va cere de către preşedintele cvorumului lui să invite un membru al cvorumului, pe care nu l-a mai văzut vreodată, la o adunare. Este puţin probabil ca acest preşedinte, în vârstă de 13 ani, să utilizeze cuvinte ca „avertizează, îndeamnă şi propovăduieşte”, dar acestea sunt lucrurile pe care Domnul le aşteaptă de la diaconul desemnat să acţioneze pentru salvarea acelui membru.

Diaconului care primeşte chemarea de a-l vizita pe membrul cvorumului său, eu îi fac trei promisiuni. Prima, în timp ce te vei ruga pentru a fi ajutat, Spiritul îţi va diminua temerile. A doua, vei fi surprins de faptul că vei şti ce să spui când vei ajunge la el acasă şi pe drumul către capelă. Ceea ce vei spune ţi s-ar putea părea de neînţeles. Dar vei simţi că acele cuvinte ţi-au fost date în momentul în care aveai nevoie de ele. Şi, a treia, oricare va fi rezultatul, vei simţi aprobarea Domnului care te-a chemat prin preşedintele tău.

Nu pot promite succesul, pentru că fiecare persoană este liberă să aleagă cum va răspunde unui slujitor al lui Dumnezeu. Dar diaconul căruia i-ai vorbit în numele Domnului îşi va aduce aminte că ai apelat la el. Ştiu un băiat, care acum este un bărbat tot inactiv în Biserică şi care i-a povestit bunicului lui despre o astfel de vizită primită cu 20 de ani în urmă. Se părea că acea vizită nu a avut niciun efect şi, totuşi, el şi-a amintit numele diaconului care l-a vizitat. Bunicul mi-a cerut să-l găsesc şi să-i mulţumesc diaconului care a fost chemat să invite, să avertizeze, să îndemne şi să propovăduiască. A fost numai o singură zi din viaţa unui băiat, dar un bunic şi Domnul şi-au amintit cuvintele băiatului care a fost inspirat să vorbească, precum şi numele lui.

Vă îndemn pe toţi, tineri şi bătrâni, care sunteţi chemaţi să vorbiţi într-o adunare în numele Domnului să alungaţi sentimentul de teamă şi pe acela că nu sunteţi pregătiţi pentru aceasta. Nu trebuie să folosim un limbaj complicat sau să exprimăm idei profunde. Cuvintele simple ale mărturiei vor fi suficiente. Spiritul vă va da cuvintele pe care să le rostiţi şi dumneavoastră le veţi duce în inimile oamenilor umili care caută adevărul de la Dumnezeu. Dacă vom continua să încercăm să vorbim în numele Domnului, vom fi surprinşi, într-o zi, să aflăm că am avertizat, am îndemnat, am propovăduit şi am invitat cu ajutorul Spiritului, binecuvântând vieţi cu o eficienţă mult mai mare decât ne-ar fi stat nouă în putere.

Pe lângă chemarea de a propovădui, noi, toţi, vom fi trimişi de Domnul să-i ajutăm pe cei care au nevoie. Aceasta este o altă slujire a preoţiei în care vom simţi cum influenţa Spiritului ne va mări puterea de a sluji. Veţi constata că veţi fi mai capabili să recunoaşteţi durerea şi temerea pe chipurile oamenilor. Numele sau chipurile oamenilor din cvorumul dumneavoastră vă vor veni în minte împreună cu sentimentul că ei au nevoie de ajutor.

Episcopii au acest sentiment în timpul nopţii şi de fiecare dată când se află în prezidiu şi-i privesc pe membrii din episcopiile lor sau se gândesc la aceia care nu sunt acolo. Li se poate întâmpla aceasta când se află în apropierea unui spital sau a unui cămin de bătrâni. De multe ori, când am intrat pe uşa unui spital, am auzit cuvintele: „O, ştiam că veţi veni”.

Nu trebuie să ne îngrijoreze că nu vom şti ce să spunem sau ce să facem când ajungem acolo. Dragostea lui Dumnezeu şi Spiritul Sfânt sunt suficiente. Când eram tânăr băiat, mă temeam că nu voi şti ce să fac sau să spun pentru a-i ajuta pe oamenii care aveau nevoie de ajutor.

Odată, mă aflam la spital, alături de tatăl meu, care părea că se apropie de clipa morţii. Am auzit o rumoare printre surorile care erau pe hol. Pe neaşteptate, preşedintele Spencer W. Kimball a păşit în cameră şi s-a aşezat pe un scaun, de cealaltă parte a patului. Mi-am spus: „Acum am şansa să privesc şi să ascult pe cineva foarte priceput să-i viziteze pe cei care sunt în durere şi suferinţă”.

Preşedintele Kimball a spus câteva cuvinte de salut, l-a întrebat pe tatăl meu dacă a primise o binecuvântare a preoţiei şi, după ce tata i-a spus că primise, profetul s-a aşezat din nou pe scaun.

Aşteptam o demonstraţie a tehnicilor de alinare ale preşedintelui Kimball, care simţeam că-mi lipsesc şi de care aveam atâta nevoie. După aproximativ cinci minute în care i-am privit pe cei doi zâmbindu-şi în tăcere, preşedintele Kimball s-a ridicat şi a spus: „Henry, cred că voi pleca înainte să te obosesc prea mult”.

Am crezut că mi-a scăpat lecţia, dar am înţeles-o mai târziu. Într-o conversaţie liniştită cu tata după ce şi-a revenit în suficientă măsură pentru a merge acasă, discuţia noastră a ajuns la vizita preşedintelui Kimball. Tata a spus calm: „Dintre toate vizitele care mi s-au făcut, vizita sa a fost cea care m-a făcut să mă simt cel mai bine”.

Preşedintele Kimball nu a rostit multe cuvinte de alinare sau, cel puţin, eu nu le-am auzit, dar el a venit, fiind însoţit de Spiritul Domnului, pentru a aduce alinare. Înţeleg acum că făcea o demonstraţie a lecţiei predate de preşedintele Monson: „Cum să îşi îndeplinească cineva chemarea cu credinţă şi cu sârguinţă? Simplu, prin îndeplinirea slujirii pe care o implică aceasta”.

Acest lucru este valabil, fie că suntem chemaţi să propovăduim Evanghelia prin Spirit, fie că suntem chemaţi să mergem, fiind însoţiţi de Duhul Sfânt, la cei care au genunchii slăbiţi şi mâinile obosite⁷. Slujirea noastră ca deţinători ai preoţiei va fi întărită, oamenii vor fi binecuvântaţi şi lumina cerului se va afla acolo. Lumina cerului va fi acolo pentru noi şi pentru cei cărora le slujim. Am putea fi obosiţi. Am putea fi preocupaţi de problemele noastre şi de cele ale familiei noastre. Dar există o binecuvântare de încurajare pentru aceia care slujesc sub influenţa Spiritului.

Preşedintele George Q. Cannon a avut parte de foarte multă suferinţă, opoziţie şi încercări în anii de slujire ca deţinător al preoţiei. A avut, de asemenea, experienţe cu Duhul Sfânt care l-a însoţit în momentele dificile şi slujirea grea. Iată ce asigurare ne dă nouă în slujirea ca deţinători ai preoţiei în Biserică şi în familiile noastre. În ce mă priveşte, promisiunea s-a dovedit a fi adevărată când am simţit Spiritul în slujirea mea ca deţinător al preoţiei. „Ori de câte ori întunericul ne umple mintea, putem şti că nu avem Spiritul lui Dumnezeu… Când suntem plini de Spiritul lui Dumnezeu, suntem plini de bucurie, de pace şi fericire, indiferent de împrejurările în care ne aflăm; pentru că acesta este un Spirit al veseliei şi fericirii. Domnul ne-a dat darul Duhului Sfânt. Este privilegiul nostru să avem puterea Duhului Sfânt în noi, astfel încât, de dimineaţă până seara şi de seara până dimineaţa, noi să avem bucuria, lumina şi revelaţia Sa”⁸.

Putem aştepta să primim acea binecuvântare a fericirii şi bucuriei când avem nevoie de ea în momentele grele ale slujirii noastre ca deţinători ai preoţiei credincioşi.

Eu depun mărturie că noi suntem chemaţi de Dumnezeu prin profeţie. Aceasta este adevărata Biserică a lui Isus Hristos restaurată prin profetul Joseph Smith. Dumnezeu trăieşte şi ascultă fiecare rugăciune a noastră. Isus este Hristosul înviat şi Salvatorul nostru. Puteţi şti că aceste lucruri sunt adevărate prin puterea Duhului Sfânt, care vă va însoţi în slujirea dumneavoastră. În numele lui Isus Hristos, amin.