Fii o pildă pentru credincioşi
Indiferent dacă suntem misionari cu timp deplin sau simpli membri, cu toţii trebuie să fim pilde pentru credincioşii în Isus Hristos.
Iubiţii mei fraţi, în această seară ne-am adunat în multe locuri de pe cuprinsul lumii. Misionari minunaţi cu timp deplin se află printre noi. Aş dori să-i invit pe toţi misionarii cu timp deplin să se ridice. Oriunde aţi fi, vârstnici şi preşedinţi de misiune, vă rog să vă ridicaţi. Vă suntem recunoscători fiecăruia dintre dumneavoastră! Vă mulţumim! Vă iubim! Vă puteţi aşeza.
Din când în când, trebuie să ne reamintim de ce avem misionari. Îi avem datorită unei porunci de la Domnul, care spune:
„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”.1
Această poruncă este una dintre multele care au fost reînnoite, deoarece Evanghelia lui Isus Hristos a fost restaurată în plenitudinea ei. Misionarii slujesc acum la fel cum au slujit pe vremea Noului Testament. Cartea Faptele apostolilor descrie primele lucrări misionare ale apostolilor şi ale altor ucenici înfăptuite după slujirea Domnului în viaţa muritoare. Acolo, citim despre convertirea remarcabilă şi despre botezul lui Saul din Tars2 care, înainte, „sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului”3 şi persecuta membrii bisericii nou stabilite. Având un astfel de început, Saul a devenit Pavel cel convertit, unul dintre cei mai măreţi misionari ai Domnului. Ultimele 15 capitole din cartea Faptele apostolilor relatează lucrările misionare ale lui Pavel şi ale colegilor săi.
Într-o scrisoare adresată unuia dintre cei mai de încredere colegi ai săi, Pavel a scris tânărului Timotei: „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie”4. Acest sfat este la fel de valabil pentru noi astăzi aşa cum a fost atunci. Este valabil pentru misionarii noştri cu timp deplin; este valabil, în mod egal, pentru fiecare membru al Bisericii. Indiferent dacă suntem misionari cu timp deplin sau simpli membri, cu toţii trebuie să fim pilde pentru credincioşii în Isus Hristos.
Misionari cu timp deplin
Misionarii cu timp deplin, aproximativ 52.000 sau mai mulţi, slujesc în 340 de misiuni în întreaga lume. Ei sunt credincioşi şi slujitori devotaţi ai Domnului. Scopul lor este de a-i „invita pe alţii să vină la Hristos ajutându-i să primească Evanghelia restaurată prin credinţă în Isus Hristos şi ispăşirea Sa, pocăinţă, botez, primirea Duhului Sfânt şi îndurarea până la sfârşit”.5
Asemenea lui Timotei, majoritatea misionarilor cu timp deplin sunt băieţi tineri. Unele sunt surori, unii sunt misionari în vârstă. Îi iubim pe fiecare! Misionarii slujesc ca să aducă o viaţă mai bună copiilor lui Dumnezeu. Tatăl Ceresc îi iubeşte pe fiecare dintre copiii Lui. La urma urmei, El este Tatăl lor. El doreşte să-i binecuvânteze cu darul Lui cel mai mare, acela al vieţii veşnice6. Misionarii predau despre aceste lucruri oriunde slujesc. Ei îi ajută pe oameni să-şi dezvolte credinţa în Domnul, să se pocăiască, să fie botezaţi, să primească Duhul Sfânt, să primească rânduielile din templu şi să îndure cu credinţă până la sfârşit. Lucrarea şi slava lui Dumnezeu – „[de a realiza] nemurirea şi viaţa veşnică a omului”7 – este, de asemenea lucrarea sacră şi slava fiecărui misionar.
Avem nevoie de mai mulţi misionari – mai mulţi misionari demni. În timpul slujirii Sale pe pământ, Domnul a spus ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său”.8
La sesiunea generală a preoţiei de la conferinţa din luna aprilie a acestui an, iubitul nostru preşedinte, Thomas S. Monson, a făcut această declaraţie adresată fiecărui tânăr băiat din Biserică de a se pregăti pentru slujirea misionară. Eu sper ca întreg acest mesaj să fie auzit în fiecare cămin din cadrul Bisericii.
Eu adaug mărturia mea la sfatul înţelept al preşedintelui Monson. În familia mea, am observat binecuvântările ce revin fiecărui misionar. Până acum, numărul copiilor noştri, al nepoţilor şi soţilor sau soţiilor lor care au fost chemaţi să slujească în calitate de misionari cu timp deplin este de 49, iar numărul acesta va continua să crească. În fiecare caz, am văzut crescând înţelepciunea, maturitatea judecăţii şi înflorirea credinţei care se dezvoltă în fiecare misionar. Ei, la fel ca multe generaţii dinainte, s-au îmbarcat în slujirea lui Dumnezeu pentru „[a-I sluji] cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria [lor]”9. Slujirea misionară a ajutat la modelarea destinului divin al lor.
Membri misionari
Sfatul lui Pavel: „Fii o pildă pentru credincioşi”, este valabil, în egală măsură, tuturor membrilor. Cei mai mulţi nu au fost şi poate nu vor fi niciodată misionari cu timp deplin. Dar cu toţii pot fi membri misionari. Acea afirmaţie îmi aminteşte de o relatare a unui eveniment hazliu. Pe un teren mare de joacă la un centru de pregătire a misionarilor, a fost plasat un semn. Pe el scria: „Permis numai misionarilor!”. Oamenii care, de asemenea, doreau să se joace pe acel teren au plasat un alt semn al lor propriu. Pe semnul lor scria: „Fiecare membru este un misionar!”.
Fiecare membru poate fi o pildă pentru credincioşi. Dragi fraţi, ca ucenici ai lui Isus Hristos, fiecare dintre dumneavoastră poate trăi în acord cu învăţăturile Sale. Puteţi avea „inima pură şi… mâinile curate”; puteţi avea „imaginea lui Dumnezeu imprimată pe înfăţişarea voastră”10. Faptele dumneavoastră bune vor fi văzute de ceilalţi.11 Lumina Domnului poate străluci din ochii dumneavoastră12. Având acea strălucire, aţi face bine să vă fi pregătit să răspundeţi la întrebări. Apostolul Petru ne-a sfătuit astfel: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi”.13
Faceţi ca răspunsul dat să fie cu căldură şi bucurie. Şi, faceţi ca răspunsul dat, să fie relevant pentru acea persoană. Amintiţi-vă, persoana aceea este un copil al lui Dumnezeu, al Acelui Dumnezeu care doreşte mult ca acea persoană să fie demnă de viaţa veşnică şi să se întoarcă, într-o zi, în prezenţa Sa. Chiar dumneavoastră puteţi fi acela care deschide persoanei uşa către propria-i salvare şi către înţelegerea doctrinei lui Hristos.14
După primul dumneavoastră răspuns, fiţi gata să faceţi următorul pas. Îl puteţi invita pe prietenul dumneavoastră să meargă la Biserică alături de dumneavoastră. Mulţi dintre prietenii noştri nu ştiu că sunt bineveniţi în clădirile Bisericii noastre. „Veniţi de vedeţi”, a fost invitaţia Salvatorului către cei care doreau să înveţe mai mult despre El15. O invitaţie de a participa la o adunare de duminică alături de dumneavoastră sau de a participa la o activitate socială sau de slujire organizată de Biserică va ajuta la înlăturarea miturilor şi îi va face pe vizitatori să se simtă mai confortabil printre noi.
În calitate de membru al Bisericii, mergeţi la cei pe care nu-i cunoaşteţi şi salutaţi-i cu căldură. În fiecare duminică, întindeţi o mână de prietenie cel puţin unei persoane necunoscute de dumneavoastră până atunci. În fiecare zi din viaţa dumneavoastră, străduiţi-vă să vă măriţi cercul de prieteni.
Puteţi invita un prieten să citească din Cartea lui Mormon. Explicaţi-i că nu este un roman sau o carte de istorie. Este un alt testament al lui Isus Hristos. Scopul ei este „pentru convingerea iudeilor şi a neamurilor că Isus este Hristosul, Dumnezeul Veşnic, care Se arată tuturor naţiunilor”16. Există o putere în această carte care poate atinge inima şi înălţa viaţa adevăraţilor căutători ai adevărului. Invitaţi-vă prietenul să citească această carte cu evlavie.
Profetul Joseph Smith a spus „despre Cartea lui Mormon că este cea mai corectă carte de pe Pământ şi cheia de boltă a religiei noastre şi că omul va ajunge mai aproape de Dumnezeu supunându-se învăţăturii ei, decât a oricărei alte cărţi”17. Cartea lui Mormon ne învaţă despre ispăşirea lui Isus Hristos şi este instrumentul prin care Dumnezeu Îşi va îndeplini promisiunea străveche de a aduna Israelul împrăştiat, în aceste zile din urmă.18
Cu mulţi ani în urmă, doi colegi de-ai mei – o soră medicală şi soţul său, doctor – m-au întrebat de ce trăiesc în acest mod. Eu am răspuns: „Deoarece ştiu că este adevărată Cartea lui Mormon”. Le-am împrumutat cartea mea, invitându-i să o citească. După o săptămână mi-au înapoiat cartea, spunând politicos „mulţumim mult”.
Am răspuns: „Cum adică, mulţumim mult? Acesta este un răspuns total nepotrivit pentru cineva care a citit cartea. Nu aţi citit-o, nu-i aşa? Vă rog, luaţi-o înapoi şi citiţi-o; apoi îmi doresc cartea înapoi”.
Admiţând că doar au răsfoit-o, au acceptat invitaţia mea. Când mi-au returnat-o, cu ochii plini de lacrimi, mi-au spus: „Amândoi am citit Cartea lui Mormon. Noi ştim că este adevărată! Vrem să ştim mai mult”. Au învăţat mai mult şi am avut privilegiul de a-i boteza pe amândoi.
Un alt mod în care puteţi împărtăşi Evanghelia este de a-i invita pe prieteni să se întâlnească împreună cu misionarii cu timp deplin în casa dumneavoastră. Aceşti misionari sunt chemaţi şi pregătiţi să predice Evanghelia. Prietenii dumneavoastră, în confortul căminului dumneavoastră şi cu permanenta dumneavoastră reasigurare, îşi pot începe călătoria spre salvare şi exaltare. Domnul a spus: „Voi sunteţi chemaţi să înfăptuiţi adunarea aleşilor Mei; pentru că aleşii Mei aud glasul Meu şi nu îşi împietresc inimile lor”.19
Scripturile ne spun că „sunt încă mulţi pe pământ… care sunt împiedicaţi să găsească adevărul doar pentru că nu ştiu unde să-l găsească”20. Nu este aceasta şansa dumneavoastră? Puteţi deveni ucenicul care-i ajută să descopere adevărul!
Acum, în era Internet-ului, există modalităţi noi şi captivante prin care puteţi face muncă misionară. Îi puteţi invita pe prieteni şi pe vecini să viziteze noua locaţie web mormon.org. Dacă aveţi un blog sau reţele sociale pe Internet, puteţi crea o legătură între locaţiile dumneavoastră Web şi mormon.org. Iar acolo vă puteţi crea propriul profil personal. Fiecare profil include o exprimare a credinţei, o experienţă şi o mărturie. Fiindcă aceasta este o prezentare nouă, majoritatea acestor profiluri sunt disponibile în limba engleză. Profilurile în alte limbi vor fi disponibile ulterior.
Aceste profiluri pot avea o influenţă profundă în bine. În urmă cu două luni, un tânăr pe nume Zac – un boboc la facultate – a văzut o reclamă pentru mormon.org la televizor în Baton Rouge, Louisiana. S-a conectat la locaţia Web iar profilurile membrilor Bisericii i-au trezit curiozitatea. Pe locaţia noastră Web a găsit o legătură Web care îl informa unde putea merge la Biserică. Duminica următoare, îmbrăcat cu cămaşă albă şi cravată, el a mers la Biserică, a fost prezentat membrilor episcopiei şi i-au plăcut toate cele trei ore ale adunărilor. Dumnealui a fost invitat la cină în casa unui membru, după care a avut prima lecţie predată de misionari. În mai puţin de două săptămâni, a fost botezat şi confirmat ca membru al Bisericii21. Bun venit, Zac! (Dumnealui ascultă.)
Fiecare ucenic model al lui Isus Hristos poate deveni un membru misionar eficace. Membrii şi misionarii cu timp deplin pot merge braţ la braţ să ducă binecuvântările Evangheliei la prietenii şi vecinii dragi. Mulţi dintre ei fac parte din casa lui Israel, fiind acum adunaţi, cum a fost promis. Toate acestea fac parte din pregătirea pentru cea de a Doua Venire a Domnului22. El doreşte ca fiecare dintre noi să fie cu adevărat o pildă pentru credincioşi.
Eu ştiu că Dumnezeu trăieşte. Isus este Hristosul. Aceasta este Biserica Sa. Cartea lui Mormon este adevărată. Joseph Smith este cel care a tradus-o şi profetul acestei ultime dispensaţii. Preşedintele Thomas S. Monson este profetul lui Dumnezeu, în ziua de azi. Eu mărturisesc astfel în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.