Două linii de comunicare
Vârstnicul Dallin H. Oaks
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Noi trebuie să folosim atât linia personală, cât şi linia preoţiei, în măsura corespunzătoare, pentru a realiza creşterea care este scopul vieţii muritoare.
Domnul a dat copiilor Săi două canale de comunicare cu El – ceea ce putem numi linia de comunicare personală şi linia preoţiei. Toţi oamenii trebuie să înţeleagă şi să fie îndrumaţi prin cele două linii de comunicare esenţiale.
I. Linia personală
Pe linia personală, noi ne rugăm direct Tatălui nostru Ceresc şi El ne răspunde prin canalele pe care El le-a stabilit fără mijlocirea vreunui muritor. Ne rugăm Tatălui Ceresc în numele lui Isus Hristos şi El ne răspunde prin Spiritul Său Sfânt şi în alte moduri. Misiunea Duhului Sfânt este aceea de a depune mărturie despre Tatăl şi despre Fiul (vezi Ioan 15:26; 2 Nefi 31:18; 3 Nefi 28:11) pentru a ne îndruma spre adevăr (vezi Ioan 14:26; 16:13) şi pentru a ne arăta lucrurile pe care trebuie să le facem (vezi 2 Nefi 32:5). Această linie personală de comunicare cu Tatăl Ceresc prin Spiritul Său Sfânt este sursa mărturiei noastre despre adevăr, a cunoştinţelor noastre şi a îndrumării noastre de către un Tată Ceresc iubitor. Este o caracteristică esenţială a minunatului Său plan al Evangheliei, care permite fiecăruia dintre copiii Săi să primească o mărturie personală despre adevărul ei.
Canalul personal, direct de comunicare cu Tatăl Ceresc prin Duhul Sfânt are la bază demnitatea şi este atât de important, încât ni se porunceşte să ne înnoim legămintele luând din împărtăşanie în fiecare zi de sabat. În acest fel, noi devenim demni de a primi promisiunea de a putea avea întotdeauna Spiritul Său cu noi pentru a ne îndruma.
În ceea ce priveşte această linie de comunicare cu Domnul, crezul şi practica noastră sunt similare cu acelea ale acelor creştini care insistă că mediatorii umani între Dumnezeu şi om sunt inutili pentru că toţi au acces direct la Dumnezeu potrivit principiului pe care l-a prezentat Martin Luther şi care este cunoscut acum ca „preoţia tuturor credincioşilor”. Voi spune mai multe despre aceasta mai târziu.
Linia personală are o importanţă covârşitoare pentru hotărârile personale şi conducerea familiei. Din păcate, unii membri ai Bisericii noastre subestimează necesitatea acestei linii directe, personale. Dată fiind importanţa certă a conducerii profetice – linia preoţiei, care acţionează în special pentru a îndruma comunicarea cerească referitoare la problemele Bisericii – unii caută să-i determine pe conducătorii preoţiei să ia hotărâri în locul lor, hotărâri pe care ei trebuie să le ia singuri prin inspiraţie, folosind linia de comunicare personală. Hotărârile personale şi conducerea familiei sunt, în esenţă, probleme ce trebuie abordate prin linia de comunicare personală.
Simt că trebuie să adaug alte două avertismente de care trebuie să ne aducem aminte cu privire la preţioasa linie personală directă de comunicare cu Tatăl nostru Ceresc.
Primul, linia personală, în deplinătatea ei, nu funcţionează independent de linia preoţiei. Darul Duhului Sfânt – mijlocul de comunicare de la Dumnezeu către om – este conferit, prin autoritatea preoţiei, când se stabileşte de către cei care deţin cheile preoţiei. Nu se obţine numai prin dorinţă sau convingere. Iar dreptul la însoţirea permanentă a acestui Spirit trebuie să fie reafirmat în fiecare sabat când, demni fiind, luăm din împărtăşanie şi ne înnoim legămintele făcute la botez, de a fi supuşi şi a sluji.
În mod similar, noi nu putem comunica în deplină siguranţă prin linia personală directă dacă nu suntem supuşi liniei preoţiei sau nu suntem în armonie cu aceasta. Domnul a declarat că „puterile cerului nu pot fi controlate şi folosite decât în acord cu principiile dreptăţii” (D&L 121:36). Din păcate, persoanele care încalcă poruncile lui Dumnezeu sau nu se supun sfatului conducătorilor lor ai preoţiei obişnuiesc să declare că Dumnezeu le-a dezvăluit că ei sunt scutiţi de la a se supune unei anumite porunci sau de la a urma un anumit sfat. Astfel de persoane ar putea primi revelaţie sau inspiraţie, dar nu de la sursa presupusă de dânsele. Diavolul este tatăl minciunilor şi el este întotdeauna nerăbdător să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu prin imitaţiile lui şirete.
II. Linia preoţiei
Spre deosebire de linia personală, prin care Tatăl nostru Ceresc comunică cu noi direct prin Duhul Sfânt, linia preoţiei de comunicare îi implică pe mijlocitorii suplimentari şi necesari ai Salvatorului nostru Isus Hristos, ai Bisericii Sale şi ai conducătorilor Săi desemnaţi.
Datorită lucrurilor pe care le-a realizat prin sacrificiul Său ispăşitor, Isus Hristos are puterea de a stabili condiţiile pe care noi trebuie să le îndeplinim pentru a fi demni de binecuvântările ispăşirii Sale. De aceea avem porunci şi rânduieli. De aceea facem legăminte. În acest fel, devenim demni de binecuvântările promise. Ele, toate, vin prin mila şi slava Sfântului lui Israel „după ce [noi] am făcut tot posibilul” (2 Nefi 25:23).
În timpul slujirii sale pe pământ, Isus Hristos a conferit autoritatea preoţiei care Îi poartă numele şi a stabilit o Biserică ce Îi poartă, de asemenea, numele. În această ultimă dispensaţie, autoritatea preoţiei Sale a fost restaurată şi Biserica Sa a fost din nou stabilită prin mesageri din cer care au slujit profetului Joseph Smith. Această preoţie restaurată şi această Biserică stabilită din nou sunt elementele esenţiale ale liniei preoţiei.
Linia preoţiei este canalul prin care Dumnezeu a vorbit copiilor Săi, prin scripturile din timpurile trecute. Şi este linia prin care El vorbeşte în prezent, prin învăţăturile şi sfatul profeţilor în viaţă şi ale apostolilor şi ale altor conducători inspiraţi. Aceasta este calea pe care primim rânduielile necesare. Aceasta este calea pe care primim chemările de a sluji în Biserica Sa. Biserica Sa este calea şi preoţia Sa este puterea prin care noi avem privilegiul de a participa la acele activităţi colective care sunt esenţiale pentru împlinirea lucrării Domnului. Printre acestea se numără predicarea Evangheliei, clădirea de temple şi capele şi ajutorarea celor nevoiaşi.
În ceea ce priveşte această linie a preoţiei, crezul şi practica noastră sunt similare cu ceea ce susţin unii creştini că rânduielile (ceremoniile) sunt esenţiale şi trebuie înfăptuite de către cineva autorizat şi împuternicit de către Isus Hristos (vezi Ioan 15:16). Noi credem acelaşi lucru, dar ne deosebim, desigur, de ceilalţi creştini prin modul în care afirmăm că am obţinut acea autoritate.
Unii membri sau foşti membri ai Bisericii noastre nu înţeleg importanţa liniei preoţiei. Ei subestimează importanţa Bisericii, a conducătorilor ei şi a programelor ei. Bizuindu-se în totalitate pe linia personală, ei merg pe propria cale, pretinzând că definesc doctrina şi conduc alte biserici care se află în competiţie cu Biserica noastră în moduri care sunt contrare învăţăturilor conducătorilor profeţi. Prin aceasta, ei dovedesc o atitudine ostilă, des întâlnită în lumea de azi, faţă de ceea ce unii numesc, cu dispreţ, „religie organizată”. Aceia care resping necesitatea unei religii organizate resping lucrarea Învăţătorului, care a stabilit Biserica Sa şi pe oficianţii ei la jumătatea timpului şi care a restaurat Biserica şi pe oficianţii Bisericii în timpurile moderne.
Religia organizată, stabilită prin autoritate divină, este esenţială, aşa cum ne-a învăţat apostolul Pavel:
„Pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:12–13).
Noi, toţi, trebuie să ne amintim declaraţia Domnului din revelaţia din zilele noastre în care spune că glasul slujitorilor Domnului este glasul Domnului (vezi D&L 1:38; 21:5; 68:4).
Doresc să adaug alte două avertismente de care trebuie să ne aducem aminte cu privire la bizuirea pe vitala linie a preoţiei.
Primul, linia preoţiei nu elimină necesitatea liniei personale. Noi, toţi, avem nevoie de o mărturie personală despre adevăr. Pe măsură ce credinţa noastră se dezvoltă, noi ne bizuim pe cuvintele şi credinţa altora, cum ar fi părinţii, învăţătorii sau conducătorii noştri ai preoţiei (vezi D&L 46:14). Dar, dacă obţinem mărturia personală despre adevăr printr-un anumit conducător al preoţiei sau un învăţător în loc s-o obţinem prin linia personală, noi vom fi mereu expuşi pierderii credinţei din cauza faptelor acelei persoane. Pentru a obţine o cunoaştere matură sau o mărturie despre adevăr, noi nu trebuie să depindem de un mijlocitor muritor între noi şi Tatăl nostru Ceresc.
Al doilea, la fel ca linia personală, linia preoţiei nu poate funcţiona pe deplin şi corespunzător spre folosul nostru dacă noi nu suntem demni şi supuşi. Multe scripturi ne învaţă că, dacă vom persista în încălcarea gravă a poruncilor lui Dumnezeu, noi „[vom fi alungaţi] din prezenţa Lui” (Alma 38:1). Când acest lucru se întâmplă, capacitatea Domnului şi a slujitorilor Săi de a ne oferi ajutor spiritual este limitată considerabil, iar noi nu îl putem obţine singuri.
Istoria ne oferă un exemplu elocvent cu privire la cât este de important ca slujitorii Domnului să fie în armonie cu Spiritul. Tânărul profet Joseph Smith nu putea traduce când era furios sau supărat.
David Whitmer a povestit: „Într-o dimineaţă, când el se pregătea să reia traducerea, s-a întâmplat ceva în casă şi el s-a supărat din acea cauză. Fusese ceva ce făcuse Emma, soţia sa. Oliver şi cu mine am urcat la etaj, iar Joseph a urcat şi el la scurt timp pentru a continua traducerea, dar nu a putut să facă nimic. Nu a putut să traducă nicio silabă. El a coborât, s-a dus în livadă şi a înălţat rugăciune fierbinte Domnului; a fost plecat aproape o oră – s-a întors în casă, i-a cerut iertare Emmei şi, apoi, a urcat la etaj, unde ne aflam noi, iar traducerea a continuat fără dificultate. El nu putea să facă nimic dacă nu era umil şi credincios”1.
III. Necesitatea ambelor linii
În încheiere, voi menţiona alte exemple privind necesitatea ambelor linii pe care Tatăl nostru Ceresc le-a stabilit pentru comunicarea cu copiii Săi. Ambele sunt esenţiale pentru realizarea scopului Său de a aduce nemurirea şi viaţa eternă copiilor Săi. O relatare scripturală veche despre această necesitate se găseşte în sfatul pe care părintele Ietro i l-a dat lui Moise de a nu încerca să facă atât de multe. Oamenii se bizuiau pe conducătorii lor ai preoţiei de dimineaţă până seara pentru ca „să ceară sfat lui Dumnezeu” (Exodul 18:15) şi, de asemenea, ca să „[judece] între ei” (versetul 16). Noi vorbim deseori despre modul în care Ietro l-a sfătuit pe Moise să numească judecători care să judece conflictele personale (vezi versetele 21–22). Dar Ietro i-a dat lui Moise şi un sfat care ilustrează importanţa liniei personale: „Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea, pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă” (versetul 20; subliniere adăugată).
Cu alte cuvinte, israeliţii care l-au urmat pe Moise trebuia să fie învăţaţi să nu aducă fiecare problemă pentru a fi judecată de conducătorul preoţiei. Ei trebuiau să înţeleagă poruncile şi să caute inspiraţie pentru a soluţiona singuri majoritatea problemelor.
Evenimentele prin care a trecut recent poporul din Chile ilustrează necesitatea ambelor linii. Chile a avut de suferit din cauza unui cutremur devastator. Mulţi dintre membrii noştri şi-au pierdut casele; unii şi-au pierdut membri ai familiei. Mulţi şi-au pierdut încrederea. În timp scurt – pentru că Biserica noastră este pregătită să acţioneze în cazul unor astfel de dezastre – au fost asigurate alimente, adăpost şi alte ajutoare materiale. Sfinţii din Chile au auzit glasul Domnului prin Biserica Sa şi prin conducătorii ei care au răspuns nevoilor lor materiale. Dar, oricât de eficientă a fost linia preoţiei, nu a fost suficient. Fiecare membru a trebuit să-L caute pe Domnul în rugăciune şi să primească direct mesajul de alinare şi îndrumare care vine prin Spiritul Sfânt la aceia care caută şi ascultă.
Munca noastră misionară reprezintă un alt exemplu care ilustrează necesitatea ambelor linii. Bărbaţii şi femeile care sunt chemaţi să fie misionari sunt demni şi dornici să slujească datorită învăţăturilor pe care le-au primit prin linia preoţiei şi mărturia pe care au primit-o prin linia personală. Ei sunt chemaţi prin linia preoţiei. Apoi, ca reprezentanţi ai Domnului şi sub îndrumarea liniei preoţiei Sale, ei îi învaţă pe simpatizanţi. Cei care caută cu onestitate adevărul ascultă iar misionarii îi încurajează să se roage pentru a cunoaşte singuri, prin linie personală, adevărul mesajului.
Un ultim exemplu ilustrează modul în care aceste principii se aplică în cazul autorităţii preoţiei în familie şi Biserică.2 Întreaga autoritate a preoţiei din Biserică funcţionează sub îndrumarea unei persoane care deţine cheile corespunzătoare ale preoţiei. Aceasta este linia preoţiei. Dar autoritatea care prezidează în familie – fie că este tatăl, fie că este mama, care este părinte singur – funcţionează în problemele legate de familie fără a fi necesar să obţină aprobarea cuiva care deţine cheile preoţiei. Aceasta se aseamănă cu linia personală. Ambele linii trebuie să funcţioneze în viaţa familiei noastre şi în vieţile personale dacă dorim să creştem şi să obţinem binecuvântările supreme revelate prin planul Tatălui Ceresc pentru copiii Săi.
Noi trebuie să folosim atât linia personală, cât şi linia preoţiei, în măsura corespunzătoare, pentru a realiza creşterea care este scopul vieţii muritoare. Dacă practicile religioase personale se bizuie în totalitate pe linia personală, concentrarea pe sine elimină importanţa autorităţii divine. Dacă practicile religioase personale se bizuie prea mult pe linia preoţiei, creşterea individuală suferă. Copiii lui Dumnezeu au nevoie de ambele linii pentru a-şi realiza destinul etern. Evanghelia restaurată ne învaţă ambele linii de comunicare şi Biserica restaurată le asigură pe ambele.
Eu depun mărturie despre profetul Domnului, preşedintele Thomas S. Monson, care deţine cheile care guvernează linia preoţiei. Depun mărturie despre Domnul Isus Hristos, a cărui Biserică este aceasta. Şi depun mărturie despre Evanghelia restaurată, al cărei adevăr poate fi cunoscut de fiecare dintre noi prin preţioasa linie personală de comunicare cu Tatăl nostru Ceresc. În numele lui Isus Hristos, amin.