Oglinzile eternităţii din templu: o mărturie despre familie
Vârstnicul Gerrit W. Gong
din Cei Şaptezeci
O perspectivă eternă a convertirii la Evanghelie şi a legămintelor din templu ne poate ajuta să avem mari binecuvântări în fiecare generaţie a familiilor noastre veşnice
Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, când fiul nostru a fost la Centrul de Pregătire a Misionarilor din Provo, sora Gong le-a trimis, prin poştă, lui şi colegilor săi misionari, pâine proaspătă făcută în casă. Menţionez aici unele dintre biletele de mulţumire pe care le-a primit sora Gong din partea misionarilor.„Sora Gong, acea pâine avea gustul de-acasă”.„Sora Gong, tot ceea ce pot să spun este «ce minune». Acea pâine este cel mai bun lucru pe care l-am mâncat de la enchiladas făcută de mama mea”. Dar acest bilet este preferatul meu: „Sora Gong, pâinea a fost minunată”. Apoi, glumind a continuat: „Dacă lucrurile nu merg bine între dumneavoastră şi dl.Gong să mă aveţi pe mine în vedere”.
Noi îi iubim pe misionarii noştri – pe fiecare soră, vârstnic şi cuplu de misionari.Noi suntem veşnic recunoscători faţă de acel misionar special, primul care a adus în familia noastră Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos.Eu mărturisesc cu recunoştinţă că o perspectiva eternă a convertirii la Evanghelie şi a legămintelor din templu ne poate ajuta să avem mari binecuvântări în fiecare generaţie a familiilor noastre veşnice.
Primul convertit din familia noastră Gong în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este mama noastră, Jean Gong. Când era adolescentă în Honululu, Hawaii, ea a ascultat; ea a ştiut; ea a fost botezată şi confirmată; ea are credinţă, în continuare. Membrii credincioşi ai Bisericii au ajutat-o pe mama mea, astfel încât a avut prieteni în Evanghelie, chemări în Biserică şi hrănire spirituală continuă cu bunul cuvânt al lui Dumnezeu. În modul de exprimare de astăzi, fiecare nou convertit, tânăr adult necăsătorit, cei care se întorc la activitatea în Biserică şi alţii binecuvântează generaţii atunci când ei devin cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu.1
O familie care a hrănit-o spiritual pe mama a fost cea a lui Gerrit de Jong, fiul. Un lingvist care iubea exprimarea din inimă şi prin Spirit, bătrânul de Jong, mi-a stârnit imaginaţia de copil spunând: „Murele când sunt roşii nu sunt coapte”; am înţeles că nu tot ce este frumos colorat este şi bun. Astăzi, vorbind despre aparatura electronică, eu le spun tinerilor prieteni: „Folosirea celor mai arătoase şi performante telefoane mobile nu aduce beneficiile pe care le aduce, de exemplu, citirea scripturilor”.
Părinţii mei, Walter şi Jean Gong, s-au căsătorit de trei ori: o ceremonie chineză pentru familie, o ceremonie americană pentru prieteni şi o ceremonie sacră în Casa Domnului pentru timp şi eternitate.
Copiii noştri de la Societatea Primară cântă: „Să văd templul îmi place. Acolo voi merge”.2 Tinerii noştri promit solemn „să [primească] rânduielile din templu”.3
Recent, am fost într-o casă a Domnului cu un cuplu demn care se afla acolo pentru a primi binecuvântări prin legământ. I-am invitat să facă astfel încât prima lor lună de miere să dureze 50 de ani; apoi, după 50 de ani, să înceapă a doua lună de miere.
M-am privit în oglinzile templului alături de acest cuplu frumos – o oglindă pe această parte, o oglindă pe cealaltă parte. Împreună, oglinzile din templu reflectă înapoi şi înainte imagini care par că ajung până în eternitate.
Oglinzile eternităţii din templu ne amintesc că fiecare fiinţă umană are „o natură şi un destin divin”; că „rânduielile şi legămintele sacre ce se fac în templele sfinte dau posibilitatea fiecărei persoane să se întoarcă în prezenţa lui Dumnezeu, iar familiilor lor să fie unite pentru eternitate”4 şi că, atunci când ne dezvoltăm împreună dragostea şi credinţa unul faţă de altul, putem asigura copiilor o bază solidă şi mijloace şi inspiraţie prin care să se poată întoarce în prezenţa lui Dumnezeu.
Privind oglinzile eternităţii din templu, am reflectat la Primul Dragon Gong, născut în anul 837 D.H. (ultima dinastie Tang) în sudul Chinei şi la generaţiile succesive ale familiei Gong până la tatăl meu, a 32-a generaţie înregistrată în familia noastră. Fratele meu, sora mea şi cu mine suntem a 33-a generaţie în familia noastră; cei patru fii ai mei şi verii lor, a 34-a generaţie; nepotul nostru, a 35-a generaţie înregistrată în familia Gong. În oglinzile eternităţii din templu, nu am putut vedea un început ori un sfârşit al generaţiilor.
După aceea, mi-am imaginat nu doar o succesiune a generaţiilor, ci de asemenea, o succesiune a relaţiilor de familie. Într-o direcţie, m-am văzut pe mine ca fiu, nepot, strănepot, înapoi spre Primul Dragon Gong. În oglinzi, în cealaltă direcţie, m-am văzut ca tată, bunic, străbunic. Am putut-o vedea pe soţia mea, Susan, ca fiică, nepoată, strănepoată şi, în cealaltă direcţie, ca mamă, bunică, străbunică.
În oglinzile eternităţii din templu, am început să o văd pe soţia mea şi pe mine, în acelaşi timp, ca fiind copii ai părinţilor noştri şi părinţi ai copiilor noştri, ca nepoţi ai bunicilor noştri şi bunici ai nepoţilor noştri. Marile lecţii ale vieţii muritoare sunt acceptate treptat de sufletele noastre pe măsură ce învăţăm şi predăm în roluri eterne, inclusiv în cele de copil şi părinte, părinte şi copil.
Scripturile Îl descriu pe Salvatorul nostru ca „Tatăl şi Fiul”5. Trăind în carne, dar punându-Şi carnea sub voinţa Tatălui, Salvatorul nostru ştie cum să ne ajute pe noi, poporul Său, în durerile, suferinţele, ispitele, bolile noastre, chiar şi în moarte6. „[Coborând] sub toate lucrurile”7, Salvatorul nostru poate purta suferinţele noastre şi poate lua asupra Lui durerile noastre. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre… prin rănile Salvatorului noi suntem tămăduiţi”8.
Încă de pe vremea consiliilor din cer, Salvatorul nostru a căutat doar să facă voinţa Tatălui Său. Acest model al Tatălui şi Fiului poate ajuta la explicarea paradoxului: „Cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga”9. Urmărirea intereselor lumeşti a cultivat interesul personal. Totuşi, noi nu avem puterea de a ne salva pe noi înşine. Puterea nu este în noi. Ci este în El. Nesfârşită şi veşnică10, doar ispăşirea Salvatorului nostru nimiceşte moartea, timpul, spaţiul, mânia, amărăciunea, necinstea, singurătatea şi inima rănită.
Uneori, lucrurile merg rău chiar dacă am făcut totul atât de bine cât am ştiut. Un Miel inocent şi pur, Salvatorul nostru, plânge cu noi şi pentru noi. Când ne amintim totdeauna de El11, El poate sta cu noi „în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile în care se întâmplă să [ne aflăm]”12. „Este mai tare credinţa [Sa] decât legăturile morţii”13. Atrăgându-ne la El, Salvatorul nostru ne atrage şi la Tatăl nostru din Cer. Deşi unele lucruri pe pământ sunt imperfecte, noi putem avea încredere în Tatăl nostru Ceresc că va duce la bun sfârşit „planul… de a fi mântuiţi. Liberi şi demni să trăim mereu, noi copiii Lui, fericiţi!”14
Un miracol al imaginilor pe care îl putem sesiza în oglinzile eternităţii din templu este că ele – noi – ne putem schimba. Când Jean şi Walter Gong au intrat în noul şi nepieritorul legământ, ei au deschis o cale pentru strămoşi (ca şi Primul Dragon Gong), pentru ca aceştia să fie pecetluiţi, iar pentru posteritate calea de a se naşte în legământ. Vă rog să vă amintiţi: când întindem mâna fiecărei surori sau fiecărui frate, noi binecuvântăm generaţii.
Lumea este tulburată15, dar în „singura Biserică adevărată şi vie”16 există credinţă şi nu teamă. Folosind cuvintele apostolului Pavel, eu mărturisesc, de asemenea, în mod solemn:
„Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa…
nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru”17.
Mărturisesc cu umilinţă: Dumnezeu trăieşte. El „va şterge toate lacrimile din ochii noştri”18 cu excepţia lacrimilor de bucurie din momentele în care vedem prin oglinzile eternităţii din templu şi ne simţim noi înşine acasă, puri şi curaţi, generaţiile familiei noastre pecetluite prin autoritatea preoţiei în dragoste, pentru a striga „osana, osana, osana”. În numele lui Isus Hristos, amin.