Cele trei principii ale alegerii
Preşedintele Thomas S. Monson
President of the Church
Fiecare dintre noi a venit pe acest pământ având toate uneltele necesare de a face alegeri corecte.
Dragii mei fraţi în preoţie, rugăciunea mea sinceră din această seară este să pot primi ajutorul Tatălui nostru Ceresc pentru a putea exprima acele lucruri pe care simt că trebuie să vi le împărtăşesc.
M-am gândit recent la alegeri şi la consecinţele lor. Cu greu trece o oră din zi fără să fim nevoiţi să alegem într-un fel sau altul. Unele sunt neînsemnate, altele au un efect pe termen lung. Unele nu vor însemna nimic în ansamblul veşnic al lucrurilor, iar altele vor însemna tot în eternitate.
Contemplând asupra aspectelor variate ale alegerii, le-am clasificat în trei categorii: prima, dreptul la alegere; a doua, responsabilitatea alegerii; şi a treia, rezultatele alegerii. Eu le numesc cele trei principii ale alegerii.
Mai întâi, am menţionat dreptul la alegere. Sunt atât de recunoscător unui Tată Ceresc iubitor pentru darul Său pentru noi, acela al libertăţii de a alege sau dreptul de a alege. Preşedintele David O. McKay, al nouălea preşedinte al Bisericii, a spus: „Pe lângă faptul că ne-a dat viaţă, acordarea dreptului de a ne controla propria viaţă este darul cel mai măreţ pe care Dumnezeu l-a dat omenirii”.1
Noi ştim că am avut libertatea de a alege înainte de existenţa acestui pământ, precum şi că Lucifer a încercat să ne-o ia. El nu a avut încredere în principiul libertăţii de a alege sau în noi şi a susţinut să ne impună salvarea. El a insistat că prin planul lui niciun suflet nu va fi pierdut, însă părea să nu recunoască – sau poate să nu-i pese – că, în plus, nimeni nu avea să fie mai înţelept, mai puternic, mai înţelegător sau mai recunoscător dacă planul lui era urmat.
Noi, cei care am ales planul Salvatorului, ştiam că ne îmbarcăm la o călătorie riscantă, dificilă, căci mergem pe căile lumii şi păcătuim şi ne poticnim, îndepărtându-ne de Tatăl nostru. Însă, Primul Născut în Spirit S-a oferit El Însuşi ca sacrificiu pentru a ispăşi pentru păcatele tuturor. Printr-o suferinţă inimaginabilă, El a devenit Marele Mântuitor, Salvatorul întregii omeniri, făcând astfel posibilă întoarcerea noastră cu succes la Tatăl nostru.
Profetul Lehi ne spune: „Prin urmare, oamenii sunt liberi în trup; şi le sunt date toate lucrurile care sunt de folos omului. Şi ei sunt liberi să aleagă libertatea şi viaţa veşnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor sau să aleagă robia şi moartea, potrivit robiei şi puterii diavolului; căci el caută ca toţi oamenii să fie nenorociţi la fel ca şi el”.2
Dragi fraţi, în limita situaţiilor în care ne aflăm, noi vom avea întotdeauna dreptul de a alege.
Apoi, odată cu dreptul de a alege, urmează responsabilitatea alegerii. Noi nu putem fi neutri; nu există cale de mijloc. Domnul ştie acest lucru; Lucifer ştie acest lucru. Cât timp vom trăi pe acest pământ, Lucifer şi slujitorii lui nu-şi vor pierde niciodată speranţa de a ne revendica sufletele.
Tatăl nostru Ceresc nu ne-a trimis în călătoria noastră eternă fără să ne ofere mijloacele necesare prin care să putem primi îndrumare de la El, care să ne ajute să ne întoarcem în siguranţă la El, la sfârşitul vieţii pe pământ. Vorbesc despre rugăciune. Vorbesc, de asemenea, despre şoaptele acelui glas blând şi încet din noi, şi nici nu trec cu vederea scripturile sfinte, scrise de marinari care au navigat cu succes pe mările pe care şi noi trebuie să le traversăm.
Fiecare dintre noi a venit pe acest pământ având toate uneltele necesare de a face alegeri corecte. Profetul Mormon ne spune: „Spiritul lui Hristos este dat fiecărui om pentru ca el să poată deosebi binele de rău”.3
Noi suntem înconjuraţi – câteodată chiar bombardaţi – de mesajele duşmanului. Ascultaţi la unele dintre ele; ele vă sunt familiare, fără îndoială: „O singură dată, nu va conta.” „Nu-ţi face griji; nu va şti nimeni.” „Te poţi lăsa de fumat sau de băut sau de luat droguri, oricând vrei tu.” „Toată lumea face acest lucru, aşa că nu poate fi aşa de rău.” Minciunile sunt nesfârşite.
Deşi, în călătoria noastră, vom întâlni pe drum răscruci şi cotituri, noi nu ne putem permite deloc luxul de a face un ocol din care este posibil să nu ne mai întoarcem. Lucifer, acel flautist viclean multicolor îmbrăcat, cântă melodia sa ademenitoare şi-i îndepărtează de la siguranţa căii lor pe cei care nu realizează că sunt înşelaţi, departe de sfatul părinţilor lor iubitori, departe de siguranţa învăţăturilor lui Dumnezeu. El nu-i caută doar pe aşa numiţii pleava societăţii, el ne caută pe noi toţi, inclusiv pe cei aleşi ai lui Dumnezeu. Împăratul David a ascultat melodia, a şovăit, iar apoi a urmat şi a decăzut. La fel a făcut şi Cain înaintea lui David, precum şi Iuda Iscarioteanul, după David. Metodele lui Lucifer sunt şirete, victimele lui, numeroase.
Despre el, citim în 2 Nefi: „Pe alţii îi va potoli şi-i va legăna într-o siguranţă carnală”4. „Pe alţii îi va linguşi şi le va spune că nu este niciun iad… până când îi va prinde în lanţurile lui îngrozitoare”5. „Şi în felul acesta diavolul înşală sufletele lor şi-i conduce cu grijă în jos, în iad.”6
Când ne confruntăm cu alegeri însemnate, în ce fel decidem? Cedăm noi promisiunii plăcerii de moment? Cedăm imboldurilor şi pasiunilor noastre? Cedăm presiunii celor de lângă noi?
Fie ca noi să nu fim la fel de indecişi ca Alice din celebra Alice în ţara minunilor de Lewis Carroll. Vă amintiţi că ea a ajuns la o răscruce de drum având două căi înaintea ei, fiecare ducând înainte dar în direcţii opuse. Ea se întâlneşte cu motanul Cheshire, pe care Alice îl întreabă: „Ce cale să urmez?”.
Motanul îi răspunde: „Depinde încotro vrei să mergi. Dacă nu ştii încotro vrei să mergi, nu contează ce cale urmezi”.7
Spre deosebire de Alice, noi toţi ştim încotro vrem să mergem şi chiar contează ce cale urmăm, căci alegându-ne calea, noi ne alegem destinaţia.
Deciziile se află constant în faţa noastră. Pentru a le lua cu înţelepciune, avem nevoie de curaj – curajul de a spune nu, curajul de a spune da. Deciziile chiar determină destinul.
Eu vă rog să luaţi chiar aici şi chiar acum, hotărârea de a nu devia de la calea ce duce spre ţelul nostru: viaţa veşnică alături de Tatăl nostru din Cer. De-a lungul acelei căi drepte şi înguste sunt şi alte ţeluri: slujirea misionară, căsătoria în templu, activitatea în Biserică, studiul scripturii, rugăciunea, munca în templu. Există nenumărate ţeluri demne de atins pe măsură ce călătorim prin viaţă. Este nevoie de angajamentul nostru pentru a le atinge.
În cele din urmă, dragi fraţi, vă vorbesc despre rezultatele alegerii. Toate alegerile noastre au consecinţe, dintre care unele au puţin de-a face sau nu au deloc de-a face cu salvarea noastră eternă, iar altele au întru totul de-a face cu salvarea noastră.
Fie că purtaţi un tricou verde, fie unul albastru nu are nicio importanţă pe termen lung. Totuşi, decizia de a apăsa sau nu o tastă la calculatorul dumneavoastră care vă va duce la pornografie poate duce la o schimbare mare în viaţa dumneavoastră. Vă veţi fi îndepărtat cu numai un pas de acea cale dreaptă, sigură. Dacă un prieten vă forţează să beţi alcool sau să încercaţi droguri şi cedaţi presiunii, voi faceţi un ocol din care este posibil să nu vă mai întoarceţi. Dragi fraţi, fie că suntem diaconi în vârstă de 12 ani sau înalţi preoţi maturi, noi putem fi ispitiţi. Fie ca noi să ne ţinem ochii, inima şi hotărârea concentrate asupra acelui ţel, care este veşnic şi care merită orice preţ pe care va trebui să-l plătim, indiferent de sacrificiul pe care trebuie să-l facem pentru a-l atinge.
Nicio ispită, nicio constrângere, nicio atracţie nu ne poate învinge decât dacă noi permitem acest lucru. Dacă facem alegerea greşită, nu putem da vina pe nimeni, ci doar pe noi înşine. Preşedintele Brigham Young a exprimat odată acest adevăr vorbind despre el însuşi. El a spus: „Dacă fratele Brigham va apuca pe un drum greşit şi este alungat din împărăţia cerurilor, nicio persoană nu va fi vinovată, în afară de fratele Brigham. Eu sunt singura fiinţă în cer, pe pământ sau în iad care poate fi învinuită”. El a continuat: „Acest lucru este la fel de valabil pentru fiecare sfânt din zilele din urmă. Salvarea depinde de fiecare persoană în parte”.8
Apostolul Pavel ne-a asigurat: „Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”.9
Noi toţi am făcut alegeri greşite. Dacă nu am corectat deja aceste alegeri, vă asigur că există o modalitate de a face acest lucru. Procesul se numeşte pocăinţă. Vă rog să vă corectaţi greşelile. Salvatorul nostru a murit pentru a ne oferi mie şi dumneavoastră acel dar binecuvântat. Deşi calea nu este uşoară, promisiunea este adevărată: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada”10. „Şi Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele.”11 Nu vă riscaţi viaţa veşnică. Dacă aţi păcătuit, cu cât începeţi mai repede să vă întoarceţi, cu atât mai repede veţi găsi acea pace dulce şi bucurie care vin odată cu miracolul iertării.
Dragi fraţi, aveţi o moştenire magnifică. Viaţa veşnică în împărăţia Tatălui nostru este ţelul dumneavoastră. Un astfel de ţel nu este atins printr-o singură încercare glorioasă ci, mai degrabă, este rezultatul unei vieţi neprihănite, o acumulare de alegeri înţelepte, chiar o constantă a scopului. Ca în cazul oricărui ţel cu o recompensă preţioasă, răsplata vieţii veşnice necesită efort.
Scripturile spun clar:
„Luaţi seama să faceţi… cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.
Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblaţi”.12
În încheiere, vreau să vă împărtăşesc un exemplu despre cineva care a hotărât de timpuriu în viaţă care îi vor fi ţelurile. Vă vorbesc despre fratele Clayton M. Christensen, membru al Bisericii, profesor de gestiunea afacerilor la Şcoala de afaceri din cadrul Universităţii Harvard.
Pe când avea 16 ani, fratele Christensen a decis, printre alte lucruri, că el nu va face niciun sport duminica. Peste ani, când era la Universitatea Oxford în Anglia, el a jucat ca mijlocaş în echipa de baschet. În acel an avuseseră un sezon fără înfrângeri şi au ajuns la echivalentul britanic a ceea ce în Statele Unite este campionatul NCAA de baschet.
Ei au câştigat meciurile destul de uşor în campionat, ajungând în semifinală. Acela a fost momentul când fratele Christensen a privit programul şi, spre marea lui groază, a văzut că ultimul meci de baschet era programat să se joace duminica. El şi echipa lui au muncit din greu să ajungă unde erau, iar el era la centru fiind implicat în începerea meciului. El i-a prezentat antrenorului dilema sa. Antrenorul său a fost neînţelegător şi i-a spus fratelui Christensen că se aştepta să joace în meciul respectiv.
Totuşi, înainte de meciul din finală, s-a disputat meciul din semifinală. Din nefericire, mijlocaşul de rezervă şi-a dislocat umărul, lucru care a mărit presiunea asupra fratelui Christensen de a juca în meciul din finală. El s-a dus în camera sa de hotel. A îngenuncheat. L-a întrebat pe Tatăl său Ceresc dacă era în regulă ca, doar o singură dată, el să joace, duminică, în acel meci. El a spus că înainte să termine să se roage, a primit răspunsul: „Clayton, de ce mă întrebi acest lucru? Tu ştii răspunsul”.
El s-a dus la antrenorul său, spunându-i că-i pare rău că nu va putea să joace în meciul din finală. Apoi, el a mers la adunările de duminica ale episcopiei locale în timp ce echipa sa juca fără el. El s-a rugat cu ardoare ca ei să aibă succes. Ei au câştigat.
Acea decizie importantă, dificilă a fost luată cu peste 30 de ani în urmă. Fratele Christensen a spus că, odată cu trecerea timpului, el o consideră una dintre cele mai importante decizii pe care le-a luat vreodată. I-ar fi fost foarte uşor să fi spus: „Ştiţi, de obicei, să ţii ziua de sabat sfântă este o poruncă dreaptă, dar având în vedere situaţia mea excepţională, este în regulă, doar de data aceasta, dacă nu o ţin”. Totuşi, el a spus că întreaga sa viaţă a reieşit a fi un val nesfârşit de situaţii excepţionale, iar dacă el ar fi făcut o excepţie chiar şi numai pentru acea situaţie, atunci, data următoare când ar fi intervenit ceva foarte solicitant şi crucial, i-ar fi fost mult mai uşor să facă din nou o excepţie. Lecţia pe care el a învăţat-o este aceea că este mai uşor să ţii poruncile 100% din timp, decât 98% din timp.13
Dragii mei fraţi, fie ca noi să fim plini de recunoştinţă pentru dreptul de a alege, să acceptăm repsonsabilitatea alegerii şi să fim mereu conştienţi de rezultatele alegerii. Fiind deţinători ai preoţiei, toţi fiind un întreg, putem fi demni de influenţa îndrumătoare a Tatălui nostru Ceresc atunci când alegem cu grijă şi în mod corect. Noi suntem angrenaţi în lucrarea Domnului Isus Hristos. Noi, asemenea acelora din vechime, am răspuns chemării Sale. Noi facem lucrarea Sa. Noi vom reuşi în această însărcinare solemnă: „Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului!”14 . Fie ca acest lucru să fie întocmai, este solemna şi umila mea rugăciune. În numele lui Isus Hristos, amin.