Încrede-te în Dumnezeu, apoi du-te şi îndeplineşte lucrurile poruncite
Preşedintele Henry B. Eyring
primul consilier în Prima Preşedinţie
Daţi dovadă de încredere în El atunci când ascultaţi cu intenţia de a învăţa, de a vă pocăi şi, apoi, de a merge şi a face orice vă cere El.
Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, este o onoare să vă vorbesc în această zi de sabat. Mă simt umil la gândul de a fi fost însărcinat să vorbesc milioanelor de sfinţi din zilele din urmă şi prietenilor noştri din întreaga lume. Pregătindu-mă pentru această ocazie sacră, m-am rugat şi am cugetat pentru a afla care sunt nevoile dumneavoastră şi ce mesaj vrea Domnul să transmit.
Nevoile dumneavoastră sunt mari şi diverse. Fiecare dintre dumneavoastră este un copil unic al lui Dumnezeu. Dumnezeu vă cunoaşte pe fiecare în parte. El transmite mesaje de încurajare, corectare şi îndrumare potrivite dumneavoastră şi nevoilor dumneavoastră.
Pentru a afla cu ce ar dori Dumnezeu ca eu să contribui la această conferinţă, am citit mesajele slujitorilor Săi din scripturi şi de la conferinţele precedente. Am primit un răspuns la rugăciunea mea în timp ce citeam cuvintele lui Alma, un mare slujitor al Domnului din Cartea lui Mormon:
„O, cum aş dori să fiu un înger şi să pot avea împlinită dorinţa inimii mele, ca să pot să merg şi să vorbesc cu trâmbiţa lui Dumnezeu, cu un glas care să cutremure pământul şi să strig pocăinţă către fiecare popor!
Da, aş dori să declar către fiecare suflet, cu un glas ca de furtună, pocăinţa şi planul mântuirii, pentru ca el să se pocăiască şi să vină la Dumnezeul nostru, pentru ca să nu mai fie jale pe faţa pământului.
Dar iată, sunt un om şi păcătuiesc în dorinţa mea; căci ar trebui să fiu mulţumit cu lucrurile pe care Domnul mi le-a dat mie”.1
Şi, apoi, în cuvintele lui Alma, am găsit îndrumarea pentru care mă rugasem: „Căci iată, Domnul le îngăduie tuturor naţiunilor ca unii din acelaşi neam şi limbă să predice cuvântul, da, în înţelepciune, tot ceea ce El crede de cuviinţă că ei trebuie să aibă; de aceea, noi vedem că Domnul sfătuieşte în înţelepciune, în acord cu ceea ce este drept şi adevărat”.2
În timp ce citeam acel mesaj de la un slujitor al lui Dumnezeu, scopul meu de astăzi devenea clar. Dumnezeu trimite mesaje şi mesageri autorizaţi copiilor Săi. Datoria mea este de a clădi încrederea în Dumnezeu şi în slujitorii Săi suficient de mult încât să mergem în lume şi să ne supunem sfatului Său. El vrea acest lucru deoarece ne iubeşte şi vrea ca noi să fim fericiţi. Şi El ştie că lipsa încrederii în El aduce tristeţe.
Lipsa de încredere a adus tristeţe copiilor Tatălui Ceresc înainte de crearea lumii. Din revelaţiile primite de Joseph Smith de la Dumnezeu, ştim că mulţi dintre fraţii şi surorile noastre din viaţa premuritoare au respins planul vieţii muritoare prezentat de Tatăl nostru Ceresc şi de Fiul Său Cel mai în vârstă, Iehova.3
Nu cunoaştem toate cauzele succesului enorm al lui Lucifer în a stârni acea răzvrătire. O cauză este, totuşi, clară. Aceia care au pierdut binecuvântarea de a intra în viaţa muritoare nu au avut suficientă încredere în Dumnezeu pentru a evita nenorocirea veşnică.
Tristul tipar al lipsei de încredere în Dumnezeu a persistat încă de la începutul creaţiei. Voi avea grijă în timp ce voi oferi exemple din vieţile copiilor lui Dumnezeu, căci nu cunosc toate motivele lipsei lor de credinţă, care i-a determinat să nu aibă încredere în El. Mulţi dintre dumneavoastră au studiat momentele de criză din vieţile lor.
Iona, spre exemplu, nu numai că a respins mesajul Domnului de a se duce la Ninive, dar a şi plecat în direcţia opusă. Naaman nu a avut încredere în îndrumarea profetului Domnului de a se scălda într-un râu pentru a-I permite Domnului să-l vindece de lepra lui, considerând că ceea ce i se cerea era nedemn pentru statutul său.
Salvatorul l-a invitat pe Petru să părăsească siguranţa oferită de barcă pentru a merge pe apă până la El. Simţim durerea Sa şi vedem propria noastră nevoie de a avea o mai mare încredere în Dumnezeu în timp ce auzim relatarea:
„Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: «Este o nălucă!» Şi de frică au ţipat.
Isus le-a zis îndată: «Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!»
«Doamne», I-a răspuns Petru, «dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape».
«Vino!» i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: «Doamne, scapă-mă!»
Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat, şi i-a zis: «Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?»”.4
Putem obţine curaj din faptul că Petru a învăţat să aibă încredere în Domnul suficient de mult încât să rămână credincios în slujirea Sa până la martiriul său.
Tânărul Nefi din Cartea lui Mormon trezeşte în noi dorinţa de a dezvolta încrederea în Domnul de a ne supune poruncilor Sale, indiferent de cât de grele ni se par. Nefi a avut de înfruntat pericole şi chiar moartea când a rostit aceste cuvinte care exprimă încrederea pe care putem şi trebuie să o simţim în mod constant în inimile noastre: „Mă voi duce şi voi face lucrurile pe care Domnul le-a poruncit, căci eu ştiu că Domnul nu dă porunci copiilor oamenilor fără să pregătească o cale pentru ei, ca ei să îndeplinească lucrurile pe care El le-a poruncit”.5
Acea încredere vine din faptul că-L cunoaştem pe Dumnezeu. Prin evenimentele glorioase ale restaurării Evangheliei, noi am simţit, mai mult decât oricare alt popor de pe pământ, pacea pe care Domnul a oferit-o poporului Său prin cuvintele: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu”6. Inima mea este plină de recunoştinţă pentru ceea ce a revelat Dumnezeu despre El Însuşi pentru ca noi să putem avea încredere în El.
Pentru mine, aceasta a început în anul 1820 cu un tânăr băiat, într-o dumbravă de lângă o fermă din statul New York. Băiatul, Joseph Smith fiul, a păşit printre copaci către un loc izolat. A îngenuncheat pentru a se ruga, având încredere deplină că Dumnezeu va răspunde rugii sale de a şti ce trebuia să facă pentru a fi curăţit şi salvat prin ispăşirea lui Isus Hristos.7
De fiecare dată când citesc această relatare, încrederea mea în Dumnezeu şi în slujitorii Săi creşte:
„Am văzut un stâlp de lumină exact deasupra capului meu, mai luminos ca strălucirea soarelui, care a coborât treptat până când a căzut deasupra mea.
Imediat ce a apărut, m-am simţit eliberat de duşmanul care mă ţinea legat. Când lumina s-a oprit asupra mea, am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt – Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”8
Tatăl ne-a revelat faptul că El trăieşte, că Isus Hristos este Fiul Său Iubit şi că El ne-a iubit atât de mult încât l-a trimis pe acest Fiu să ne salveze pe noi, copiii Săi. Şi, deoarece eu am o mărturie că El l-a chemat pe acel băiat fără educaţie să fie apostol şi profet, am încredere în apostolii şi profeţii Săi din zilele noastre şi în cei pe care aceştia îi cheamă să-L slujească pe Dumnezeu.
Această încredere a binecuvântat viaţa mea şi pe cea a familiei mele. Cu ani în urmă, l-am auzit pe preşedintele Ezra Taft Benson vorbind la o conferinţă la fel ca aceasta. El ne-a sfătuit să facem tot ce putem pentru a scăpa de datorii şi a sta departe de ele. El a făcut referire la ipoteci. A spus că poate nu va fi posibil, dar ar fi cel mai bine dacă ne-am putea plăti datoriile ipotecare în întregime.9
După întâlnire, m-am adresat soţiei mele şi am întrebat-o: „Crezi că ar fi posibil ca noi să facem aceasta?”. La început, nu am putut. Apoi, până să se însereze, m-am gândit la o proprietate pe care o achiziţionasem într-un alt stat. Încercasem de ani buni să o vindem, dar nu reuşeam.
Dar, deoarece am avut încredere în Dumnezeu şi în câteva cuvinte din mesajul slujitorului Său, luni dimineaţa i-am telefonat bărbatului din San Francisco pe a cărui listă de vânzări se afla proprietatea noastră. Îl sunasem cu câteva săptămâni înainte şi, atunci, îmi spusese: „Nimeni nu a fost interesat de proprietatea dumneavoastră de ani de zile”.
Dar, în lunea de după conferinţă, am auzit un răspuns care, şi în această zi, îmi întăreşte încrederea în Dumnezeu şi în slujitorii Săi.
Bărbatul de la telefon a spus: „Mă surprinde telefonul dumneavoastră. A venit astăzi un domn care a întrebat dacă ar putea să vă cumpere proprietatea”. Surprins, l-am întrebat: „Ce preţ a oferit?”. Suma era cu câţiva dolari mai mare decât ipoteca noastră.
Cineva ar putea spune că a fost doar o coincidenţă. Dar noi ne-am plătit ipoteca. Iar familia noastră ascultă, încă, orice cuvânt din mesajul unui profet care ar putea fi trimis să ne indice ce ar trebui să facem pentru a găsi pacea şi siguranţa pe care Dumnezeu le doreşte pentru noi.
O asemenea încredere în Dumnezeu poate binecuvânta atât comunităţile, cât şi familiile. Eu am crescut într-un orăşel din New Jersey. Ramura noastră din Biserică avea mai puţin de 20 de membri care participau cu regularitate la adunări.
Printre aceştia se număra şi o femeie convertită în Biserică, în vârstă şi foarte umilă. Era imigrantă şi vorbea cu un puternic accent norvegian. Era singura membră a Bisericii din familia sa şi singura membră a Bisericii din oraşul în care locuia.
Prin intermediul tatălui meu, care era preşedinte de ramură, Domnul a chemat-o să fie preşedinta Societăţii de Alinare din ramură. Ea nu avea manuale care s-o înveţe cum să procedeze. Niciun alt membru al Bisericii nu locuia aproape de ea. Ea ştia doar că Domnul se îngrijea de cei aflaţi în nevoie şi cele câteva cuvinte din motoul Societăţii de Alinare: „Caritatea nu piere niciodată”.
Ne aflam în mijlocul a ceea ce numim, acum „Marea criză financiară”. Mii de persoane nu aveau serviciu, nici adăpost. Aşadar, simţind că primise misiunea sa de la Domnul, ea a cerut haine vechi de la vecinii săi. A spălat hainele, le-a călcat şi le-a pus în cutii de carton pe veranda din spatele casei sale. Când oamenii săraci aveau nevoie de haine şi le cereau ajutorul vecinilor săi, aceştia le spuneau: „Mergeţi la casa din josul străzii. Acolo locuieşte o doamnă mormonă care vă va oferi ceea ce aveţi nevoie”.
Domnul nu conducea oraşul respectiv, dar El a schimbat în bine o parte a acestuia. El a chemat o femeie micuţă – singură – şi care avea destulă încredere în El pentru a afla ceea ce El voia ca ea să facă şi pentru a face lucrul respectiv. Datorită încrederii sale în Domnul, ea a reuşit să ajute sute de copii ai Tatălui Ceresc, din acel oraş, care se aflau în nevoie.
Această încredere în Dumnezeu poate binecuvânta naţiunile. Am ajuns să cunosc faptul că putem avea încredere că Dumnezeu va îndeplini promisiunea pe care i-a făcut-o lui Alma: „Iată, Domnul le îngăduie tuturor naţiunilor ca unii din acelaşi neam şi limbă să predice cuvântul, da, în înţelepciune, tot ceea ce El crede de cuviinţă că ei trebuie să aibă”.10
Dumnezeu nu conduce naţiunile, dar El are grijă de ele. El poate să numească şi El numeşte în poziţii influente oameni care doresc ce este mai bine pentru un popor şi care au încredere în Domnul.11
Am observat acest lucru în călătoriile mele în întreaga lume. Într-un oraş cu mai mult de 10 milioane de locuitori, le-am vorbit sfinţilor din zilele din urmă care erau reuniţi cu miile la o conferinţă. Aceasta avea loc într-o arenă sportivă foarte mare.
Înainte de începerea adunării, am observat un tânăr prezentabil care stătea pe rândul din faţă. Era înconjurat de alte persoane care, asemenea lui, erau îmbrăcate mai bine decât majoritatea celor care îi înconjurau. Am întrebat autoritatea generală a Bisericii care se afla lângă mine cine erau acei bărbaţi. Acesta mi-a şoptit că erau primarul oraşului şi personalul său.
Îndreptându-mă spre maşină, după adunare, m-a surprins să văd că primarul aştepta să mă salute, înconjurat de personalul său. A făcut un pas înainte, mi-a întins mâna şi a spus: „Vă mulţumesc pentru că aţi venit în oraşul nostru şi în ţara noastră. Suntem recunoscători pentru ceea ce faceţi pentru a vă întări oamenii. Cu asemenea oameni şi astfel de familii, am putea clădi armonia şi prosperitatea pe care ni le dorim pentru poporul nostru”.
În acel moment, am înţeles că el era unul dintre cei cu inima cinstită cărora Dumnezeu le oferă putere printre copiii Săi. Noi suntem o mică minoritate printre cetăţenii acelui mare oraş şi acelei naţiuni. Primarul ştia foarte puţine despre doctrina noastră şi cunoştea puţini dintre oamenii noştri. Totuşi, Dumnezeu îi transmisese mesajul că sfinţii din zilele din urmă, aflându-se sub legământul de a avea încredere în Dumnezeu şi în slujitorii Săi autorizaţi, vor deveni o lumină pentru poporul său.
Eu îi cunosc pe slujitorii lui Dumnezeu care vi se vor adresa în timpul acestei conferinţe. Ei sunt chemaţi de Dumnezeu pentru a le transmite mesaje copiilor Săi. Despre ei, Domnul a spus: „Ceea ce Eu, Domnul, am spus, am spus şi Eu nu mă scuz; şi deşi cerurile şi pământul vor trece, cuvântul Meu nu va trece, ci va fi îndeplinit în întregime, fie prin propriul Meu glas, fie prin glasul slujitorilor Mei, este acelaşi lucru”.12
Daţi dovadă de încredere în El atunci când ascultaţi cu intenţia de a învăţa, de a vă pocăi şi, apoi, de a merge şi a face orice vă cere El. Dacă veţi avea suficientă încredere în Dumnezeu pentru a căuta mesajul Său în fiecare predică, în fiecare cântec şi rugăciune din această conferinţă, îl veţi găsi. Şi dacă, apoi, vă veţi duce şi veţi face ceea ce El vă va cere, puterea dumneavoastră de a vă încrede în El va creşte şi, cu timpul, veţi fi copleşiţi de recunoştinţă, aflând că El a ajuns să aibă încredere în dumneavoastră.
Mărturisesc că Dumnezeu vorbeşte azi prin slujitorii Săi aleşi în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Thomas S. Monson este profetul lui Dumnezeu. Tatăl nostru Ceresc şi Fiul Său, Isus Hristos, trăiesc şi ne iubesc. Vă mărturisesc astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.