Credinţă, curaj, împlinire: un mesaj către părinţii singuri
Vârstnicul David S. Baxter
din Cei Şaptezeci
Vă străduiţi să vă creşteţi copiii în neprihănire şi adevăr, ştiind că deşi nu puteţi schimba trecutul, puteţi modela viitorul.
Mesajul meu este pentru părinţii singuri din Biserică, majoritatea fiind mame singure – dumneavoastră, femei credincioase care, din cauza diferitelor circumstanţe ale vieţii, vă ocupaţi singure de creşterea copiilor şi de gospodărie. Poate sunteţi văduve sau divorţate. Probabil că aţi ajuns să vă confruntaţi cu încercările de a fi un părinte singur ca rezultat al încălcării legii castităţii dar, acum dumneavoastră trăiţi conform Evangheliei, v-aţi schimbat viaţa în bine. Fiţi binecuvântaţi pentru că aţi evitat tipul de parteneriat care v-ar costa virtutea şi statutul de discipol. Ar fi fost un preţ prea mare de plătit.
Deşi probabil că v-aţi întrebat câteodată: „De ce mi se întâmplă mie?”, ştiţi că doar prin greutăţile vieţii putem să ajungem la nivelul Dumnezeirii, pe măsură ce caracterul nostru este modelat în creuzetul încercărilor şi evenimentele vieţii se desfăşoară în timp ce Dumnezeu respectă libertatea de a alege a omului. Precum a spus vârstnicul Neal A. Maxwell, nu putem înţelege toate motivele pentru care lucrurile sunt aşa cum sunt, pentru că „nu ştim toate detaliile”1.
Indiferent de împrejurările sau de motivele dumneavoastră, sunteţi atât de minunate. Zi de zi, faceţi faţă încercărilor vieţii făcând munca menită dintotdeauna pentru doi părinţi, dar dumneavoastră o faceţi, în cea mai mare parte, singure. Trebuie să aveţi şi rolul de mamă şi cel de tată. Aveţi grijă de gospodărie, vegheaţi asupra familiei, uneori vă este dificil să obţineţi suficienţi bani pentru a vă plăti cele necesare şi, ca printr-un miracol, vă găsiţi chiar şi resursele pentru a sluji în Biserică în moduri remarcabile. Vă creşteţi copiii. Plângeţi şi vă rugaţi cu ei şi pentru ei. Le vreţi tot binele, însă vă îngrijoraţi în fiecare noapte că eforturile dumneavoastră cele mai mari poate că nu vor fi niciodată suficient de bune.
Deşi nu vreau să fiu prea personal, eu vin dintr-un astfel de cămin. Cea mai mare parte a copilăriei şi adolescenţei mele, mama mea ne-a crescut de una singură fiind foarte săraci. Banii erau folosiţi cu grijă. Ea a ţinut piept unei singurătăţi lăuntrice, având, uneori, o nevoie foarte mare de sprijin şi tovărăşia cuiva. Totuşi, în pofida acestor lucruri, mama mea avea demnitate, ea era o sursă extraordinară de determinare şi avea un caracter ferm, caracteristic strămoşilor ei scoţieni.
Din fericire, ea a fost mai binecuvântată în anii ulteriori decât la început. Ea s-a măritat cu un nou convertit, un văduv, ei au fost pecetluiţi în Templul Londra, Anglia, şi, mai târziu, au slujit acolo pentru o scurtă perioadă de timp ca lucrători în templu. Au fost împreună aproape un sfert de secol – fericiţi, mulţumiţi şi împliniţi până la sfârşitul vieţii lor muritoare.
Printre dumneavoastră, sunt multe femei bune în Biserica din întreaga lume care se află în aceleaşi împrejurări şi care demonstrează aceeaşi rezistenţă an după an.
Când aţi început, cu ani în urmă, nu aceasta era ceea ce aţi sperat sau planificat, nu pentru aceasta v-aţi rugat şi nici nu v-aţi fi aşteptat la aceasta. În drumul dumneavoastră prin viaţă aţi avut greutăţi şi schimbări neaşteptate, majoritatea ca rezultat al vieţii într-o lume decăzută care este menită să fie un loc de testare.
Între timp, vă străduiţi să vă creşteţi copiii în neprihănire şi adevăr, ştiind că deşi nu puteţi schimba trecutul, puteţi modela viitorul. De-a lungul drumului veţi obţine binecuvântări compensatoare, chiar dacă nu sunt vizibile imediat.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu trebuie să vă temeţi în ceea ce priveşte viitorul. Copiii dumneavoastră vor creşte şi vă vor numi fericită şi fiecare împlinire a lor în parte vi se va atribui.
Vă rog să nu credeţi niciodată că statutul dumneavoastră în Biserică ar fi în vreun fel inferior celui al celorlalţi membri, că aţi fi mai puţin îndreptăţite să primiţi binecuvântările Domnului ca ceilalţi. În împărăţia lui Dumnezeu nu există cetăţeni de mâna a doua.
Noi sperăm ca atunci când mergeţi la adunări şi vedeţi familii ce par complete şi fericite sau când ascultaţi pe cineva vorbind despre idealurile familiei, să vă simţiţi fericite că faceţi parte dintr-o Biserică care se concentrează asupra familiei şi care predă despre rolul central al familiei în planul fericirii pe care Tatăl Ceresc l-a întocmit pentru copiii Săi; că, într-o lume unde există suferinţă şi unde imoralitatea sporeşte, noi avem doctrina, autoritatea, rânduielile şi legămintele care oferă lumii cea mai bună speranţă, inclusiv privind fericirea din viitor a copiilor dumneavoastră şi a familiilor pe care le vor întemeia.
În adunarea generală a Societăţii de Alinare din luna septembrie a anului 2006, preşedintele Gordon B. Hinckley a relatat experienţa împărtăşită de o mamă singură, divorţată, cu şapte copii cu vârste cuprinse, la acea vreme, între 7 şi 16 ani. Ea traversase strada pentru a-i duce ceva unei vecine. Ea a spus:
„În timp ce mă întorceam acasă, mi-am putut vedea casa în care era aprinsă lumina. Îmi aminteam ceea ce-mi spuseseră copiii când ieşisem pe uşă, cu câteva minute înainte. Ei au spus: «Mami, ce vom mânca la cină?», «Poţi să mă duci la bibliotecă?», «Trebuie să iau nişte coli de desen în seara asta». Obosită şi sătulă, am privit casa şi am văzut luminile aprinse în toate camerele. M-am gândit la toţi acei copii care erau acasă, aşteptându-mă să vin şi să le îndeplinesc nevoile. Am simţit că poverile-mi erau mai grele decât puteam duce.
Îmi amintesc că am privit către cer printre lacrimi şi am spus: «Dragă Tată, în această seară nu mai pot să fac faţă. Sunt prea obosită. Nu mai pot să fac faţă. Nu pot să merg acasă şi să am grijă singură de toţi acei copii. N-aş putea să vin la Tine şi să stau cu Tine doar o noapte?».
Nu am auzit cu urechile cuvintele răspunsului, dar le-am auzit în mintea mea. Răspunsul a fost: «Nu, micuţo, nu poţi veni la Mine acum… Dar Eu pot veni la tine»”2.
Vă mulţumesc, dragi surori, pentru tot ceea ce faceţi să vă îngrijiţi familia şi să menţineţi un cămin al dragostei unde există bunătate, pace şi ocazii de slujire.
Deşi, adesea, vă simţiţi singure, în realitate nu sunteţi niciodată complet singure. În timp ce păşiţi înainte cu răbdare şi credinţă, Domnul va fi alături de dumneavoastră; cerul va revărsa binecuvântările necesare.
Perspectivele dumneavoastră şi modul în care percepeţi viaţa se vor schimba; în loc să vă simţiţi copleşite, priviţi în sus spre Dumnezeu.
Multe dintre dumneavoastră aţi descoperit deja măreţul adevăr care poate schimba, acela că atunci când trăiţi pentru a ridica poverile de pe umerii altora, poverile dumneavoastră vor deveni mai uşoare. Deşi circumstanţele dumneavoastră nu se vor fi schimbat, atitudinea dumneavoastră se va schimba. Vă puteţi aborda încercările cu o îngăduinţă mult mai mare, cu o inimă mult mai înţelegătoare şi cu o recunoştinţă mai profundă pentru ceea ce aveţi şi nu veţi mai tânji după ceea ce nu aveţi.
Aţi descoperit că, atunci când noi încercăm să consolăm pe cineva care şi-a pierdut nădejdea, noi înşine primim consolare; paharul nostru chiar „este plin de dă peste el” (Psalmii 23:5).
Trăind în neprihănire, dumneavoastră şi copiii dumneavoastră vă veţi putea bucura, într-o bună zi, de binecuvântările de a face parte dintr-o familie completă şi eternă.
Dragi membri şi conducători, ce puteţi face mai mult ca să sprijiniţi familiile cu un singur părinte fără a le judeca sau critica? Aţi putea să-i îndrumaţi pe tinerii din aceste familii, oferindu-le mai ales tinerilor băieţi exemple privind lucrurile pe care le fac bărbaţii buni şi modul în care trăiesc aceştia? În lipsa taţilor, le oferiţi dumneavoastră exemple demne de urmat?
Există, desigur, unele familii unde tatăl este părintele singur. Dragi fraţi, ne rugăm şi pentru dumneavoastră şi vă respectăm, de asemenea. Acest mesaj este şi pentru dumneavoastră.
Părinţilor singuri, vă mărturisesc că, atunci când faceţi tot ce vă stă în putinţă în timpul celor mai dificile încercări de care oamenii pot avea parte, când daţi ce este mai bun din voi în cele mai dificile încercări umane, cerul vă va zâmbi. În mod sigur, nu sunteţi singuri. Lăsaţi puterea ispăşitoare şi iubitoare a lui Isus Hristos să vă binecuvânteze acum viaţa şi să vă umple cu speranţa unei promisiuni eterne. Fiţi curajoşi. Aveţi credinţă şi speranţă. Abordaţi prezentul cu mult curaj şi priviţi spre viitor cu încredere. În numele lui Isus Hristos, amin.