Să păstrăm lucrurile sacre

Vârstnicul Paul B. Pieper

din Cei Şaptezeci

Lucrurile sacre trebuie tratate cu mai multă grijă, să li se acorde mai mult respect şi să fie privite cu mai multă pioşenie.

Cu aproximativ 1.500 de ani înainte de Hristos, un păstor s-a apropiat de un rug aprins în Muntele Horeb. Acea experienţă divină a fost începutul transformării lui Moise dintr-un păstor în profet şi a lucrării sale din a mâna oi în a aduna Israelul. O mie trei sute de ani mai târziu, un tânăr preot privilegiat de la curtea unui rege a fost fascinat de mărturia spirituală a unui profet captiv. Acea experienţă a fost începutul transformării lui Alma dintr-un slujitor laic într-un slujitor al lui Dumnezeu. Aproximativ 2.000 de ani mai târziu, un tânăr băiat de 14 ani a intrat într-o dumbravă pentru a găsi un răspuns la o întrebare sinceră. Experienţa lui Joseph Smith din dumbravă l-a îndrumat pe cărarea care l-a condus spre calitatea de profet şi spre restaurare.

Vieţile lui Moise, Alma şi Joseph Smith au fost schimbate de întâmplări divine. Acele experienţe i-au întărit pentru a rămâne credincioşi Domnului şi lucrării Sale de-a lungul întregii lor vieţi, în pofida opoziţiei copleşitoare şi a încercărilor dificile ulterioare.

Poate că experienţele noastre divine nu vor fi la fel de directe şi impresionante şi nici provocările noastre la fel de descurajatoare. Totuşi, asemenea profeţilor, tăria noastră de a îndura în credinţă depinde de capacitatea noastră de a recunoaşte, a ne aduce aminte şi a păstra sacre lucrurile pe care le primim de sus.

Astăzi, autoritatea, cheile şi rânduielile au fost restaurate pe pământ. Avem, de asemenea, scripturi şi martori speciali. Aceia care-L caută pe Dumnezeu, primesc botezul pentru iertarea păcatelor şi confirmarea „prin aşezarea mâinilor pentru botezul focului şi al Duhului Sfânt” (D&L 20:41). Având aceste daruri preţioase restaurate, experienţele noastre divine Îl vor include, de cele mai multe ori, pe cel de-al treilea membru al Dumnezeirii, pe Duhul Sfânt.

Prin-un glas blând şi liniştit îmi vorbeşte

Spiritul şi mă fereşte.

(„The Still Small Voice”, Children’s Songbook, p. 106).

Spiritul să ne-ndrume;

Să ne-nveţe dreptatea.

De Hristos ne va spune,

Ne va lumina mintea.

(„Spiritul să ne-ndrume”, Imnuri, nr. 91).

În timp ce căutăm răspunsuri de la Dumnezeu, auzim glasul blând şi liniştit şoptind spiritelor noastre. Aceste sentimente – aceste îndemnuri – sunt atât de fireşti şi de subtile încât există posibilitatea să nu le recunoaştem ori să le atribuim raţiunii sau intuiţiei. Aceste mesaje personalizate sunt o dovadă a dragostei şi grijii lui Dumnezeu pentru fiecare dintre copiii Săi şi pentru misiunile lor aparte din viaţa muritoare. Meditând la îndemnurile care vin de la Spirit şi consemnându-le zilnic îndeplineşte ambele scopuri de a ne ajuta (1) să recunoaştem experienţele noastre personale divine şi (2) să le păstrăm pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Consemnarea acestora este şi o formă de recunoaştere oficială a recunoştinţei noastre faţă de Dumnezeu, căci „cu nimic nu Îl supără omul pe Dumnezeu sau împotriva nimănui nu este aprinsă mânia Sa, decât împotriva acelora care nu mărturisesc mâna Lui în toate lucrurile” (D&L 59:21).

Cu privire la ceea ce primim prin intermediul Spiritului, Domnul a spus: „Amintiţi-vă că ceea ce vine de sus este sfânt şi trebuie spus cu grijă” (D&L 63:64). Declaraţia Sa este mai mult decât o reamintire; este, de asemenea, o definiţie şi o explicaţie. Lumina şi cunoaşterea ce vin din cer sunt sacre. Sunt sacre pentru că cerul este sursa lor.

Sacru înseamnă demn de cinste şi respect. Considerând ceva ca fiind sacru, Domnul indică faptul că acel lucru are o valoare şi prioritate mai mari decât alte lucruri. Lucrurile sacre trebuie tratate cu mai multă grijă, să li se acorde mai mult respect şi să fie privite cu mai multă pioşenie. Sacrul este un lucru important în ierarhia valorilor cereşti.

Ceea ce este sacru pentru Dumnezeu poate deveni sacru pentru om numai prin exercitarea libertăţii de a alege; fiecare trebuie să aleagă să accepte şi să păstreze sacre lucrurile pe care Dumnezeu le-a definit ca fiind sacre. El trimite lumină şi cunoaştere din cer. El ne invită să le primim şi să le tratăm ca pe nişte lucruri sacre.

Dar „trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile” (2 Nefi 2:11). Opusul sacrului este profanul sau laicul – ceea ce este temporal şi lumesc. Lucrurile lumeşti concurează cu cele sacre pentru a ne atrage atenţia şi a ne schimba priorităţile. Cunoaşterea laică este necesară pentru existenţa noastră zilnică temporală. Domnul ne instruieşte să căutăm să învăţăm şi să dobândim înţelepciune, să studiem şi să învăţăm din cele mai bune cărţi şi să ne familiarizăm cu toate limbajele, limbile şi cu toţi oamenii (vezi D&L 88:118; 90:15). De aceea, alegerea de a plasa sacrul deasupra profanului este una ce ţine de prioritate relativă, nu de exclusivitate; „Este bine să [fim] învăţaţi, dacă [ascultăm] de sfaturile lui Dumnezeu” (2 Nefi 9:29, subliniere adăugată).

Lupta neîntreruptă pentru prioritatea dintre sacru şi laic dusă în inima omului poate fi ilustrată de experienţa lui Moise de la rugul aprins. Acolo, Moise şi-a primit chemarea sacră de la Iehova de a-i elibera pe copiii lui Israel din sclavie. Cu toate acestea, cunoaşterea sa lumească despre puterea Egiptului şi a faraonului au făcut, iniţial, ca el să se îndoiască. În cele din urmă, Moise a dat dovadă de credinţă în cuvântul Domnului, înăbuşindu-şi cunoaşterea seculară şi încrezându-se în cea sacră. Acea încredere i-a oferit puterea să depăşească încercările vieţii şi să conducă Israelul afară din Egipt.

După ce a scăpat de armatele lui Noe doar ca să fie dus în robie de Amulon, Alma ar fi putut să pună la îndoială mărturia spirituală pe care o dobândise în timp ce l-a ascultat pe Abinadi. Totuşi, el şi-a pus încrederea în sacru şi a primit tărie pentru rezista încercărilor sale de moment şi, în cele din urmă, pentru a le depăşi.

În primele zile ale traducerii Cărţii lui Mormon, Joseph Smith s-a confruntat cu o alegere dificilă similară. El cunoştea natura sacră a plăcilor şi a lucrării de traducere. Totuşi, el a fost convins de Martin Harris să acorde prioritate grijilor lumeşti ale prieteniei şi banilor în detrimentul instrucţiunilor sacre primite. Drept rezultat, manuscrisul traducerii a fost pierdut. Domnul l-a mustrat pe Joseph pentru că predase „ceea ce [este] sacru… răutăţii” (D&L 10:9) şi l-a privat pentru un timp de plăci şi de darul de a traduce. După ce Joseph şi-a restabilit priorităţile în mod corespunzător, lucrurile sacre i-au fost încredinţate din nou, iar lucrarea a continuat.

Cartea lui Mormon oferă alte exemple ale luptei de a acorda prioritate lucrurilor sacre. Citim despre credincioşi a căror credinţă i-a condus la pomul vieţii pentru a gusta din fructul său sacru, dragostea lui Dumnezeu. Apoi, batjocura celor din clădirea mare şi spaţioasă i-a făcut pe credincioşi să se întoarcă de la sacru spre profan. (Vezi 1 Nefi 8:11, 24–28.) Mai târziu, nefiţii au ales mândria şi au negat spiritul profeţiei şi al revelaţiei, „bătându-şi joc de ceea ce era sfânt” (Helaman 4:12). Chiar şi unii martori oculari ai semnelor şi minunilor asociate naşterii Domnului au ales să respingă manifestările sacre din cer în favoarea interpretărilor lumeşti (vezi 3 Nefi 2:1–3).

Lupta continuă şi astăzi. Vocile lumeşti cresc în volum şi amploare. Ele îi îndeamnă tot mai mult pe credincioşi să abandoneze lucrurile în care cred şi pe care lumea le consideră iraţionale şi lipsite de logică. Deoarece „vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12) şi „nu [cunoaştem] înţelesul tuturor lucrurilor” (1 Nefi 11:17), ne putem simţi, uneori, vulnerabili şi că avem nevoie de asigurări spirituale mai puternice. Domnul i-a spus lui Oliver Cowdery:

„Dacă doreşti o altă mărturie, îndreaptă-ţi gândurile spre noaptea în care M-ai invocat în inima ta, pentru a cunoaşte adevărul privind aceste lucruri.

Nu ţi-am transmis Eu pace în sufletul tău cu privire la acest subiect? Ce mărturie mai mare decât aceea de la Dumnezeu poţi avea?” (D&L 6:22–23).

Domnul i-a amintit lui Oliver şi ne-a amintit nouă ca, atunci când credinţa noastră este pusă la încercare, să ne bizuim pe lucrurile sacre pe care deja le-am primit. Asemenea lui Moise, Alma şi Joseph, aceste experienţe divine sunt ca nişte ancore spirituale care ne păstrează, la nevoie, în siguranţă şi pe drumul cel bun.

Lucrurile sacre nu pot fi abandonate în mod selectiv. Aceia care aleg să abandoneze chiar şi un singur lucru sacru vor avea mintea întunecată (vezi D&L 84:54) şi, dacă nu se pocăiesc, lumina pe care o au va fi luată de la ei (D&L 1:33). Neancoraţi la lucrurile sacre, ei se vor rătăci din punct de vedere moral în marea de lucruri lumeşti. La polul opus, acelora care aleg să păstreze sacre lucrurile sacre li se promite: „Ceea ce este de la Dumnezeu este lumină; şi acela care primeşte lumina şi rămâne credincios lui Dumnezeu, primeşte mai multă lumină; şi acea lumină devine din ce în ce mai strălucitoare, crescând mereu până în miezul zilei” (D&L 50:24).

Dragi fraţi şi surori, fie ca Domnul să ne binecuvânteze să recunoaştem, să ne amintim şi să păstrăm sacre lucrurile pe care le-am primit de sus. Depun mărturie că, dacă procedăm astfel, vom avea puterea de a rezista încercărilor şi de a depăşi provocările din zilele noastre. În numele lui Isus Hristos, amin.