2010-2019
Sacrificiu
Aprilie 2012


Sacrificiu

Vieţile noastre de slujire şi sacrificiu sunt cele mai potrivite expresii ale angajamentului nostru de a-I sluji Învăţătorului şi a-i sluji aproapelui nostru.

Jertfa ispăşitoare al lui Isus Hristos a fost numită „cel mai important eveniment care a avut loc sau va avea vreodată loc de la începutul creaţiei şi de-a lungul tuturor perioadelor unei eternităţi fără sfârşit”1. Acea jertfă este mesajul principal al tuturor profeţilor. Aceasta a fost prevestită de jertfa animală cerută de legea lui Moise. Un profet a declarat că întregul înţeles al acestora „[indică] acea jertfă mare şi finală… [care] va fi Fiul lui Dumnezeu, da, nesfârşit şi veşnic” (Alma 34:14). Isus Hristos a îndurat suferinţe de nedescris pentru a Se oferi pe Sine drept jertfă pentru păcatele tuturor oamenilor. Acea jertfă a reprezentat măsura supremă a binelui – Mielul pur, fără cusur – pentru măsura supremă a răului – păcatele întregii lumi. În cuvintele memorabile ale Elizei R. Snow:

El sânge preţios Şi-a dat,

El Şi-a oferit viaţa.

Nevinovat, S-a sacrificat,

Lumea pentru a salva.2

Acea jertfă – ispăşirea lui Isus Hristos – este punctul central al planului salvării.

Suferinţa de nedescris a lui Isus Hristos a pus capăt jertfei prin vărsare de sânge, dar nu a pus capăt semnificaţiei sacrificiului în planul Evangheliei. Salvatorul încă ne cere să oferim jertfe, dar ceea ce ne cere acum este să-I „oferim [Lui] ca jertfă o inimă frântă şi un spirit smerit” (3 Nefi 9:20). De asemenea, El ne porunceşte fiecăruia să ne iubim şi să ne slujim unul pe celălalt – în esenţă, să oferim într-o mică măsură o jertfă asemănătoare jertfei Sale, sacrificând în folosul altora din timpul şi din priorităţile noastre. Într-un imn inspirat, noi cântăm: „Sacrificiul deschide drum spre ceruri”3.

Voi vorbi despre aceste jertfe sau sacrificii pe care Salvatorul vrea să le facem. Acestea nu includ sacrificiile pe care suntem forţaţi să le facem sau faptele care pot fi motivate de interese personale şi nu de dorinţa de a sluji sau a sacrifica (vezi 2 Nefi 26:29).

I.

Istoria religiei creştine este una a sacrificiului, inclusiv a sacrificiului suprem. În primii ani ai erei creştine, Roma a ucis mii de oameni din pricina credinţei lor în Isus Hristos. În secolele ce-au urmat, pe măsură ce neînţelegerile cu privire la doctrină au divizat creştinii, unele grupuri au persecutat şichiar au ucis membri ai altor grupuri. Crimele comise de creştini împotriva altor creştini sunt cele mai tragice exemple din religia creştină.

Mulţi creştini au oferit de bună voie sacrificii, motivaţi de credinţa în Hristos şi de dorinţa de a-L sluji. Unii au ales să-şi dedice întreaga lor viaţă de adult în slujba Învăţătorului. Din acest grup demn de lăudat fac parte cei din organizaţiile religioase ale Bisericii Catolice şi cei din diferitele credinţe ale bisericilor Protestante care au slujit întreaga viaţă ca misionari creştini. Exemplele lor sunt fascinante şi pline de inspiraţie, însă majorităţii creştinilor nu i se cere să-şi dedice întreaga viaţă slujirii religioase şi nici nu poate să facă acest lucru.

II.

Pentru cei mai mulţi dintre ucenicii lui Hristos, jertfele noastre constau în lucrurile pe care le putem face zi de zi în viaţa noastră obişnuită. În această ordine de idei, nu cunosc niciun grup ai cărui membri fac mai multe sacrificii decât sfinţii din zilele din urmă. Sacrificiile lor – sacrificiile dumneavoastră, stimaţii mei fraţi şi stimatele mele surori – sunt diferite de preocupările tipice ale lumii de a obţine împlinirea personală.

Primul meu exemplu este acela al pionierilor mormoni. Sacrificiul lor eroic de a-şi da viaţa, de a-şi părăsi familiile, căminele şi confortul reprezintă temelia Evangheliei restaurate. Sarah Rich a scris despre lucrurile care i-au motivat pe aceşti pionieri atunci când a descris momentul în care soţul ei, Charles, a fost chemat să slujească în misiune: „Acesta a fost, într-adevăr, un moment dificil atât pentru mine, cât şi pentru soţul meu; însă datoria ne cerea să ne despărţim o perioadă şi, ştiind că ne supuneam voinţei Domnului, am simţit că trebuie să ne punem deoparte sentimentele pentru a îndeplini lucrarea… de a ajuta la clădirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ”4.

Astăzi, cea mai evidentă tărie a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este slujirea şi sacrificiul altruist al membrilor săi. Înainte de dedicarea unuia dintre templele noastre, un pastor creştin l-a întrebat pe preşedintele Gordon B. Hinckley de ce în templu nu se regăseşte crucea, simbolul cel mai obişnuit al credinţei creştine. Preşedintele Hinckley a răspuns că simbolurile credinţei noastre în Hristos sunt „vieţile oamenilor noştri”5. Într-adevăr, vieţile noastre de slujire şi sacrificiu sunt cele mai potrivite expresii ale angajamentului nostru de a-I sluji Învăţătorului şi a-i sluji aproapelui nostru.

III.

Nu avem conducători religioşi de profesie şi preoţi plătiţi în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Drept urmare, membrii obişnuiţi care sunt chemaţi să conducă şi să slujească în congregaţiile noastre trebuie să conducă toate întrunirile, activităţile şi numeroasele programe ale Bisericii. Ei fac acest lucru în peste 14.000 de congregaţii numai în Statele Unite şi Canada. Bineînţeles, nu suntem singura Biserică în care membri obişnuiţi din congregaţiile noastre slujesc ca învăţători şi conducători laici. Dar timpul alocat de membrii noştri pentru a instrui şi a se sluji reciproc este nespus de mare. Eforturile noastre ca fiecare familie din congregaţia noastră să fie vizitată lunar de învăţătorii de acasă şi ca fiecare femeie adultă să fie vizitată lunar de surori vizitatoare din cadrul Societăţii de Alinare sunt un exemplu în acest sens. Nu cunoaştem niciun astfel de slujire în nicio organizaţie din întreaga lume.

Cel mai cunoscut exemplu de slujire şi sacrificiu aparte al SZU este munca depusă de misionarii noştri. În prezent, sunt peste 50.000 de tineri băieţi şi fete şi peste 5.000 de bărbaţi şi femei adulte. Ei dedică între optsprezece şi douăzeci şi patru de luni din viaţa lor predării Evangheliei lui Isus Hristos şi oferirii de slujire umanitară în aproximativ 160 de ţări din întreaga lume. Munca loc implică mereu sacrificiu, inclusiv anii dedicaţi lucrării Domnului şi sacrificiile pe care le fac pentru a-şi asigura fondurile necesare propriei întreţineri.

Şi cei care rămân acasă – părinţii şi alţi membri ai familiei – se sacrifică, rămânând fără tovărăşia şi ajutorul misionarilor pe care îi trimit să slujească. De exemplu, un tânăr brazilian a primit chemarea de a sluji în misiune în timp ce muncea pentru a-şi întreţine fraţii şi surorile după decesul tatălui şi mamei sale. O autoritate generală a descris felul în care aceşti copii s-au adunat pentru a se sfătui împreună şi a-şi aminti că părinţii lor decedaţi îi învăţaseră că trebuie să fie mereu pregătiţi să-L slujească pe Domnul. Tânărul a acceptat chemarea de a fi misionar şi fratele său de 16 ani a preluat responsabilitatea de a munci pentru a asigura strictul necesar familiei6. Cei mai mulţi dintre noi cunosc multe alte exemplele de sacrificiu care trebuie făcute pentru a sluji în misiune sau a întreţine un misionar. Nu cunoaştem nicio slujire şi niciun sacrificiu voluntar ca acesta în nicio organizaţie din lume.

Suntem deseori întrebaţi: „Cum îi convingeţi pe tinerii şi pe membrii adulţi ai dumneavoastră să-şi întrerupă studiile sau anii petrecuţi ca pensionari pentru a face astfel de sacrificii?”. Am auzit pe mulţi oferind această explicaţie: „Ştiind ce a făcut Salvatorul pentru mine ‒ harul pe care l-a oferit, suferind pentru păcatele mele şi învingând moartea ca eu să pot trăi din nou ‒ mă simt privilegiat să fac micul sacrificiu pe care mi se cere să-l fac în slujba Sa. Vreau să împărtăşesc cunoştinţele pe care El mi le-a dat.” Cum îi convingem pe aceşti discipoli ai lui Hristos să slujească? După cum a explicat un profet: „Pur şi simplu îi întrebăm”7.

Alte sacrificii ce rezultă din slujirea misionară sunt sacrificiile acelora care pun în practică învăţăturile misionarilor şi devin membri ai Bisericii. Pentru mulţi convertiţi, aceste sacrificii sunt foarte importante şi includ pierderea prietenilor şi a relaţiilor de familie.

Cu mulţi ani în urmă, la o astfel de conferinţă generală, s-a auzit povestea unui tânăr care a descoperit Evanghelia restaurată în timp ce studia în Statele Unite. În timp ce acest bărbat se pregătea să se întoarcă în ţara sa natală, preşedintele Gordon B. Hinckey l-a întrebat ce se va întâmpla cu el când se va întoarce acasă fiind creştin. „Familia mea va fi dezamăgită”, a răspuns tânărul. „S-ar putea să mă alunge şi să mă considere mort. În ceea ce priveşte viitorul şi cariera mea, toate oportunităţile s-ar putea să-mi fie respinse.”

„Doreşti să plăteşti un preţ aşa de mare pentru Evanghelie?”, l-a întrebat preşedintele Hinckey.

Cu lacrimi în ochi, tânărul a întrebat: „Este adevărată, nu-i aşa?”. După ce i s-a confirmat acest lucru, el a răspuns: „Atunci, ce altceva contează?”8. Acesta este spiritul de sacrificiu în rândul multora dintre membrii noştri noi.

Alte exemple de slujire şi sacrificiu sunt evidente în vieţile membrilor credincioşi care slujesc în templele noastre. Slujirea în templu este caracteristică sfinţilor din zilele din urmă, dar însemnătatea unui astfel de sacrificiu ar trebui să fie înţeles de toţi creştinii. Sfinţii din zilele din urmă nu au tradiţia de a sluji în mănăstire, dar putem înţelege şi cinsti totuşi sacrificiul acelora pe care credinţa creştină îi motivează să-şi dedice vieţile acelei activităţi religioase.

La această conferinţă, acum un an, preşedintele Thomas S. Monson a dat un exemplu de sacrificiu cu privire la slujirea în templu. Un sfânt din zilele din urmă credincios de pe o insulă izolată din Oceanul Pacific a muncit din greu într-un loc îndepărtat timp de şase ani pentru a câştiga banii necesari să-şi ducă soţia şi cei zece copii la templul din Noua Zeelandă pentru căsătoria şi pecetluirea pentru eternitate. Preşedintele Monson a explicat: „Cei care înţeleg binecuvântările eterne care vin datorită templului ştiu că niciun sacrificiu nu este prea mare, niciun preţ nu este prea exagerat, niciun efort nu este prea greu pentru a primi acele binecuvântări”9.

Sunt recunoscător pentru exemplele minunate de dragoste, slujire şi sacrificiu creştine pe care le-am văzut în rândul sfinţilor din zilele din urmă. Vă văd îndeplinindu-vă chemările în Biserică, deseori sacrificând mult timp şi multe resurse. Vă văd slujind în misiuni, pe propria cheltuială. Vă văd cum vă folosiţi cu bucurie abilităţile profesionale pentru a vă sluji aproapele. Vă văd cum purtaţi de grijă celor săraci depunând eforturi proprii şi contribuind la sistemul de bunăstare şi cel umanitar al Bisericii10. Acest lucru este confirmat într-un studiu realizat la nivel naţional în care s-a stabilit că membrii activi ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă „se oferă voluntari şi donează, în medie, mai mult decât ceilalţi americani şi sunt chiar mai generoşi în ceea ce priveşte timpul şi banii decât primii [20 la sută] dintre oamenii religioşi din America”11.

Asemenea exemple de binefacere ne întăresc pe toţi. Ne amintesc de învăţătura Salvatorului:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine…

Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24–25).

IV.

Probabil că cele mai cunoscute şi mai importante exemple de slujire şi sacrificiu altruiste se găsesc în familiile noastre. Mamele se dedică aducerii copiilor pe lume şi creşterii acestora. Soţii îşi dedică timpul întreţinându-şi soţiile şi copiii lor. Sacrificiile ce au loc în slujirea importantă de o valoare eternă pe care o oferim familiilor noastre sunt prea multe pentru a le menţiona şi prea cunoscute pentru a fi menţionate.

Văd, de asemenea, sfinţi din zilele din urmă care adoptă copii, inclusiv pe aceia cu nevoi speciale şi care caută să le ofere copiilor din centrele de plasament speranţa şi ocaziile ce le-au fost refuzate de împrejurări anterioare. Vă văd cum purtaţi de grijă membrilor familiei şi vecinilor care au anumite disabilităţi sau boli fizice şi mintale, unele din naştere, şi dificultăţi ce apar odată cu înaintarea în vârstă. Domnul, de asemenea, vă vede şi El a poruncit profeţilor Lui să spună că, „pe măsură ce vă sacrificaţi unii pentru ceilalţi şi pentru copiii dumneavoastră, Domnul vă va binecuvânta”12.

Cred că sfinţii din zilele din urmă care oferă slujire şi fac sacrificii într-un mod altruist şi-L preaslăvesc pe Salvator urmându-I exemplul rămân mai fideli valorilor eterne decât oricare altă categorie de oameni. Sfinţii din zilele din urmă consideră că timpul şi resursele pe care le sacrifică sunt o parte din educaţia şi pregătirea pentru eternitate. Acesta este un adevăr revelat în Lectures of Faith, care ne învaţă că „o religie care nu cere sacrificarea tuturor lucrurilor nu va avea niciodată suficientă putere pentru a genera credinţa necesară pentru viaţă şi salvare… Prin acest sacrificiu, şi numai prin el, Dumnezeu a rânduit ca omul să se poată bucura de viaţa veşnică”13.

La fel cum sacrificiul ispăşitor al lui Isus Hristos se află în centrul planului salvării, noi, ucenicii lui Hristos, trebuie să facem propriile sacrificii pentru a atinge obiectivul care este pus la dispoziţie pentru noi prin acest plan.

Ştiu că Isus Hristos este Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu, Tatăl veşnic. Ştiu că, datorită sacrificiului Său ispăşitor, noi avem certitudinea nemuririi şi ocazia vieţii veşnice. El este Domnul nostru, Salvatorul nostru şi Mântuitorul nostru şi depun mărturie despre El, în numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Bruce R. McConkie, The Promised Messiah: The First Coming of Christ (1981), p. 218.

  2. „Măreaţă e a Ta înţelepciune”, Imnuri, nr. 119.

  3. „Laudă profetului”, Imnuri, nr. 21.

  4. Sarah Rich, în Guinevere Thomas Woolstenhulme, „I Have Seen Many Miracles”, în Richard E. Turley Jr. şi Brittany A. Chapman, ediţii, Women of Faith in the Latter Days: Volume 1, 1775–1820 (2011), p. 283.

  5. Gordon B. Hinckley, „Simbolul credinţei noastre”, Liahona, aprilie 2005, p. 3.

  6. Vezi Harold G. Hillam, „Sacrifice in the Service,” Ensign, noiembrie 1995, p. 42.

  7. Gordon B. Hinckley, „The Miracle of Faith”, Liahona, iulie 2001, p. 84.

  8. Gordon B. Hinckley, „It’s True, Isn’t It?”, Tambuli, octombrie 1993, p. 3–4; vezi, de asemenea, Neil L. Andersen, „Evanghelia este adevărată, nu-i aşa? Atunci, ce altceva contează?”, Liahona, mai 2007, p. 74.

  9. Thomas S. Monson, „Templul sfânt – un far către lume”, Liahona, mai 2011, p. 91–92.

  10. Vezi, de exemplu, Naomi Schaefer Riley, „What the Mormons Know about Welfare”, Wall Street Journal, 18 februarie 2012, p. A11.

  11. Ram Cnaan şi alţii, „Called to Serve: Prosocial Behavior of Active Latter-day Saints” (schiţă), p. 16.

  12. Ezra Taft Benson, „To the Single Adult Brethren of the Church”, Ensign, mai 1988, p. 53.

  13. Lectures on Faith (1985), p. 69.