Munţi de urcat

Preşedintele Henry B. Eyring

primul consilier în Prima Preşedinţie

Dacă avem credinţă în Isus Hristos, cele mai grele, precum şi cele mai uşoare momente din viaţă pot fi o binecuvântare.

L-am auzit pe preşedintele Spencer W. Kimball, într-o sesiune a unei conferinţe, rugându-L pe Dumnezeu să-i ofere munţi de urcat. El a spus: „Există mari provocări înaintea noastră, oportunităţi imense de întâlnit. Eu salut această perspectivă plină de entuziasm şi aş dori să-I spun Domnului, cu umilinţă: «Dă-mi acest munte de urcat», oferă-mi aceste provocări”¹.

Inima mi-a fost mişcată, dat fiind că eu cunoşteam câteva dintre provocările şi încercările prin care trecuse deja. Am simţit dorinţa de a fi mai asemănător lui, un slujitor curajos al Domnului. Aşadar, într-o noapte, m-am rugat să primesc o încercare pentru a-mi demonstra curajul. Îmi amintesc foarte clar acel moment. Seara, am îngenuncheat în dormitorul meu cu o credinţă care părea gata să-mi umple inima până în punctul de a exploda.

În decurs de o zi sau două, rugăciunea mea a primit răspuns. Cea mai grea încercare din viaţa mea m-a luat prin surprindere şi m-a făcut umil. Mi-a oferit o lecţie dublă. În primul rând, aveam dovada clară că Dumnezeu ascultase şi răspunsese la rugăciunea mea făcută cu credinţă. Dar, în al doilea rând, am început o lecţie care continuă încă, pentru a învăţa de ce am simţit cu atâta încredere, în acea noapte, că o binecuvântare măreaţă poate rezulta din încercări ce merită orice preţ.

Încercarea care m-a lovit în acea zi îndepărtată pare mică, acum, în comparaţie cu ce ni s-a întâmplat, de atunci – mie şi celor pe care îi iubesc. Mulţi dintre dumneavoastră trec, în prezent, prin încercări fizice, mintale şi emoţionale care v-ar putea face să strigaţi, aşa cum a făcut un slujitor măreţ şi credincios al lui Dumnezeu pe care îl cunosc bine. Asistenta sa medicală l-a auzit exclamând, din patul în care suferea: „De ce mi s-a întâmplat mie acest lucru, când am încercat toată viaţa să fiu bun?”.

Ştiţi cum i-a răspuns Domnul la această întrebare profetului Joseph Smith, în timp ce se afla în celula sa din închisoare:

„Şi dacă vei fi aruncat în groapă sau în mâinile criminalilor şi vei fi condamnat la moarte; dacă vei fi aruncat în adâncuri; dacă valurile agitate conspiră împotriva ta; dacă vânturile violente devin duşmanii tăi; dacă cerurile se întunecă şi toate elementele se unesc pentru a ascunde calea; şi, mai mult, chiar dacă fălcile iadului îşi vor deschide larg gura după tine, să ştii, fiul Meu, că toate aceste lucruri îţi vor da experienţă şi vor fi pentru binele tău.

Fiul Omului a coborât sub toate acestea. Eşti tu mai mare decât El?

De aceea, menţine-te pe calea ta şi preoţia va rămâne cu tine; pentru că limitele lor sunt fixate, ei nu pot trece. Zilele tale sunt cunoscute şi anii tăi nu vor fi număraţi mai puţini; de aceea, nu te teme de ceea ce poate face omul, pentru că Dumnezeu va fi cu tine în vecii vecilor”².

Pentru mine, nu există un răspuns mai bun la întrebarea de ce vin încercările şi ce trebuie să facem noi decât cuvintele Domnului Însuşi, care a trecut pentru noi prin încercări care au fost mai groaznice decât ne putem închipui.

Vă amintiţi cuvintele Sale când ne-a sfătuit că, datorită credinţei noastre în El, trebuie să ne pocăim:

„De aceea, Eu îţi poruncesc să te pocăieşti – pocăieşte-te ca nu cumva să te lovesc cu toiagul cuvântului Meu şi cu furia Mea şi cu mânia Mea şi ca nu cumva suferinţele tale să fie dureroase – şi tu nu ştii cât de dureroase sunt, nu ştii cât de cumplite sunt, da, nu ştii cât sunt de greu de suportat.

Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi;

Dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să sufere la fel ca şi Mine;

Suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit – şi aş fi dorit să nu fiu obligat să beau paharul amar şi apoi să dau înapoi –

Cu toate acestea, slavă Tatălui, am băut şi am terminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor.”³

Dumneavoastră şi cu mine avem credinţă că modul în care ne putem ridica deasupra şi mai presus de încercările noastre este să credem că există un „leac alinător în Galaad”⁴ şi că Domnul a promis: „nu te voi părăsi”⁵. Aceasta ne-a învăţat preşedintele Thomas S. Monson pentru a ne ajuta pe noi şi pe cei pe care-i slujim în încercări care par pline de singurătate şi copleşitoare⁶.

Dar preşedintele Monson ne-a învăţat, de asemenea, cu înţelepciune că avem nevoie de timp pentru a construi o temelie a credinţei în acord cu aceste promisiuni. Poate că aţi observat necesitatea acestei fundaţii, aşa cum am făcut-o şi eu, lângă patul unei persoane care era gata să cedeze lupta de a îndura până la sfârşit. Dacă temelia credinţei nu este o parte a inimii noastre, puterea de a îndura se va nărui.

Scopul meu de astăzi este să descriu ceea ce ştiu despre modul în care putem aşeza această temelie de neclintit. Fac aceasta cu mare umilinţă, din două motive. Primul, ceea ce spun ar putea să-i descurajeze pe unii oameni care se luptă în mijlocul unor mari încercări şi ar putea simţi că temelia credinţei lor se năruieşte. Şi, al doilea, ştiu că mă aşteaptă încercări şi mai mari prin care trebuie să trec înainte de sfârşitul acestei vieţi. De aceea, reţeta pe care v-o ofer încă mai trebuie testată de mine în viaţa personală, îndurând până la sfârşit.

Când eram tânăr, am lucrat pentru un angajator care executa tălpi şi fundaţii pentru case noi. În căldura verii, era greu să pregăteşti pământul pentru cofrajele în care turnam cimentul pentru talpa fundaţiei. Nu aveam utilaje. Foloseam târnăcopul şi lopata. Construirea de temelii durabile pentru clădiri era o muncă grea în acele zile.

Necesita, de asemenea, răbdare. După ce turnam talpa fundaţiei, aşteptam să se întărească. Oricât ne-am fi dorit ca lucrările să înainteze, aşteptam şi după turnarea temeliei pentru a putea scoate cofrajele.

Dar şi mai impresionant pentru un constructor începător era ceea ce părea a fi un proces migălos şi lung de montare cu grijă a barelor de metal în interiorul cofrajelor pentru a conferi soliditate temeliei finale.

În mod asemănător, terenul trebuie pregătit cu grijă ca temelia credinţei noastre să reziste în faţa furtunilor care vor apărea în viaţa fiecăruia. Acea bază solidă pentru o temelie a credinţei este integritatea personală.

Alegând cu consecvenţă ceea ce este drept oricând avem de ales, se creează terenul solid de sub credinţa noastră. Acest lucru poate începe în copilărie, deoarece fiecare suflet se naşte cu darul gratuit al Spiritului lui Hristos. Cu ajutorul acelui Spirit putem şti când am făcut ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu şi când am făcut ceea ce este greşit înaintea Sa.

Acele alegeri, cu sutele în mai toate zilele, pregătesc terenul solid pe care se clădeşte edificiul credinţei noastre. Cadrul de metal în interiorul căruia este turnat elementul credinţei noastre este Evanghelia lui Isus Hristos cu toate legămintele, rânduielile şi principiile sale.

Una dintre cheile pentru o credinţă trainică este să estimăm corect timpul necesar ca aceasta să se întărească. De aceea nu am acţionat cu înţelepciune rugându-mă atât de devreme în viaţa mea să mi se dea munţi mai mari de urcat şi încercări mai grele.

Acea întărire nu are loc în mod automat la un moment dat în decursul timpului, ci, într-adevăr, necesită timp. Faptul că îmbătrânim nu este suficient. Slujirea faţă de Domnul şi de ceilalţi cu perseverenţă, cu toată inima şi cu tot sufletul, este cea care transformă mărturia despre adevăr în tărie spirituală de nedărâmat.

Acum, doresc să îi încurajez pe aceia dintre dumneavoastră care se află în mijlocul unor încercări mari, care simt că, sub presiunea constantă a necazurilor, credinţa poate să le piară. Încercarea, în sine, poate fi un mod de a vă întări şi, în cele din urmă, de a dobândi credinţă de nestrămutat. Moroni, fiul lui Mormon din Cartea lui Mormon, ne-a spus cum poate apărea această binecuvântare. El predă despre realitatea simplă şi plăcută că, dacă acţionăm chiar şi cu o cantitate mică de credinţă, îi permitem lui Dumnezeu să o facă să crească:

„Şi acum eu, Moroni, aş vrea să vorbesc întrucâtva despre aceste lucruri; eu aş vrea să arăt lumii că credinţa înseamnă lucruri care sunt nădăjduite, dar nevăzute; de aceea nu vă certaţi pentru că nu vedeţi, căci voi nu veţi primi nicio mărturie decât după încercarea credinţei voastre.

Căci a fost prin credinţă că Hristos S-a arătat pe El Însuşi strămoşilor noştri după ce El S-a ridicat din morţi; şi El nu li S-a arătat lor până când ei nu au avut credinţă în El; de aceea trebuie că unii au avut credinţă în El, căci El nu S-a arătat lumii.

Dar, datorită credinţei oamenilor, El S-a arătat lumii şi a slăvit numele Tatălui şi a pregătit calea pentru ca alţii să se împărtăşească din darul ceresc pentru ca ei să poată nădăjdui pentru acele lucruri pe care ei nu le-au văzut.

De aceea, voi, de asemenea, puteţi să aveţi nădejde şi să vă împărtăşiţi din dar, dacă voi veţi avea credinţă”⁷.

Acea particulă a credinţei, cea mai preţioasă şi pe care trebuie să o protejaţi şi să o folosiţi în orice mod posibil este credinţa în Domnul Isus Hristos. Moroni ne-a învăţat despre puterea acelei credinţe în acest mod: „Şi nimeni, niciodată, nu a făcut niciun miracol decât după credinţa lui; de aceea, ei mai întâi au crezut în Fiul lui Dumnezeu”⁸.

Am vorbit cu o femeie care a primit miracolul tăriei suficiente de a îndura pierderi de neînchipuit având numai capacitatea simplă de a repeta la nesfârşit cuvintele: „Trăieşte-al meu Mântuitor”⁹. Acea credinţă şi acele cuvinte de mărturie erau, încă, acolo, în timp ce amintirile din copilăria ei se estompau, dar nu se pierdeau de tot.

Am fost uimit să aflu că o altă femeie iertase o persoană care îi făcuse rău vreme de ani buni. Am fost surprins şi am întrebat-o de ce alesese să ierte şi să uite atât de mulţi ani de abuz plini de răutate.

Ea a răspuns calm: „A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată, dar ştiam că trebuia să fac cumva acest lucru. Aşa că am făcut-o”. Credinţa sa că Salvatorul o va ierta pe ea dacă ea, la rândul ei, îi va ierta pe alţii a pregătit-o printr-un sentiment de pace şi de speranţă aşteptându-şi sfârşitul la doar câteva luni după ce-şi iertase adversarul care nu se pocăise.

M-a întrebat: „Cum va fi în cer când voi ajunge acolo?”.

Şi i-am spus: „Văzând abilitatea ta de a da dovadă de credinţă şi de a ierta, ştiu că va fi o minunată reîntoarcere acasă pentru tine”.

Eu am o altă încurajare pentru cei care acum se întreabă dacă credinţa lor în Isus Hristos va fi suficientă ca ei să îndure cu bine până la sfârşit. Pe unii dintre dumneavoastră, care mă ascultaţi acum, am avut binecuvântarea de a vă cunoaşte când eraţi mai tineri, energici, mai binecuvântaţi decât majoritatea celor din jurul dumneavoastră, şi aţi ales, totuşi, să faceţi ceea ce ar fi făcut Salvatorul. Din abundenţa dumneavoastră, aţi găsit moduri de a-i ajuta şi de a-i îngriji pe cei pe care i-aţi fi putut ignora sau privi de sus din poziţia pe care o aveţi în viaţă.

Când vin încercările grele, credinţa clădită de a le îndura cu bine va fi prezentă, aşa cum, poate, vă daţi seama acum, dar cum, poate, nu v-aţi dat seama atunci, în timp ce aţi acţionat plini de dragostea pură a lui Hristos, slujindu-i şi iertându-i pe alţii aşa cum ar fi făcut Salvatorul. Dumneavoastră aţi construit o temelie a credinţei iubind aşa cum a iubit Salvatorul şi fiind în slujba Lui. Credinţa dumneavoastră în El a dus la fapte de caritate care vă vor aduce speranţă.

Niciodată nu este prea târziu să întărim temelia credinţei. Întotdeauna este timp. Având credinţă în Salvator, puteţi să vă pocăiţi şi să pledaţi pentru iertare. Există o persoană pe care o puteţi ierta. Există o persoană căreia îi puteţi mulţumi. Există o persoană căreia îi puteţi sluji şi pe care o puteţi întări. Puteţi face aceasta oriunde vă aflaţi şi oricât de singuri şi de părăsiţi v-aţi putea simţi.

Nu pot să vă promit că încercările dumneavoastră vor lua sfârşit în această viaţă. Nu pot să vă asigur că încercările dumneavoastră vă vor părea să dureze doar un timp scurt. Una dintre trăsăturile încercărilor în viaţă este că ele par să facă timpul să încetinească şi, apoi, aproape să se oprească.

Există motive pentru aceasta. Cunoscând aceste motive, poate că nu vom obţinem multă alinare, dar acest lucru ne poate oferi un sentiment de răbdare. Acele motive vin dintr-un singur fapt: în dragostea Lor desăvârşită pentru dumneavoastră, Tatăl Ceresc şi Salvatorul vor să fiţi pregătiţi să fiţi cu Ei să trăiţi pentru totdeauna în familii. Numai cei care sunt curăţaţi pe deplin prin ispăşirea lui Isus Hristos se pot afla acolo.

Mama mea s-a luptat cu cancerul aproape 10 ani. Tratamentele şi operaţiile şi, în cele din urmă, imobilizarea la pat au fost unele dintre încercările sale.

Îmi amintesc că tatăl meu a spus, în timp ce o privea dându-şi ultima suflare: „O mică fată s-a dus acasă să se odihnească”.

Unul dintre vorbitorii de la înmormântarea sa a fost preşedintele Spencer W. Kimball. Printre omagiile pe care le-a adus, îmi amintesc ceva de genul acesta: „Unii dintre dumneavoastră poate au crezut că Mildred a suferit atât de mult şi atât de intens din cauza unui lucru greşit pe care l-a făcut şi care necesita aceste încercări”. Apoi a spus: „Nu, Dumnezeu voia să o mai şlefuiască puţin”. Îmi amintesc că m-am gândit atunci: „Dacă o femeie atât de bună a trebuit să fie şlefuită atât de mult, ce mă aşteaptă pe mine?”.

Dacă avem credinţă în Isus Hristos, cele mai grele, precum şi cele mai uşoare momente din viaţă pot fi o binecuvântare. În toate împrejurările, putem alege ce este drept având îndrumarea Spiritului. Avem Evanghelia lui Isus Hristos să ne formeze şi să ne îndrume vieţile dacă alegem acest lucru. Şi, având profeţi care ne revelează locul nostru în planul salvării, putem trăi având o speranţă perfectă şi un sentiment de pace. Niciodată nu trebuie să simţim că suntem singuri sau că nu suntem iubiţi atunci când ne aflăm în slujba Domnului, pentru că nu suntem niciodată. Putem simţi dragostea lui Dumnezeu. Salvatorul a promis că îngerii vor fi la stânga şi la dreapta noastră, pentru a ne susţine¹⁰. Şi El Se ţine întotdeauna de cuvânt.

Depun mărturie că Dumnezeu Tatăl trăieşte şi că Fiul Său Preaiubit este Mântuitorul nostru. Duhul Sfânt a confirmat adevărul în timpul acestei conferinţe şi va face acest lucru din nou, în timp ce ascultaţi şi, mai târziu, studiaţi mesajele slujitorilor autorizaţi ai Domnului care se află aici. Preşedintele Thomas S. Monson este profetul Domnului pentru întreaga lume. Domnul veghează asupra dumneavoastră. Dumnezeu, Tatăl, trăieşte. Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos, este Mântuitorul nostru. Dragostea lui este perfectă. Vă mărturisesc astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.