Lucrătorii viei
Vârstnicul Jeffrey R. Holland
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Vă rog să ascultaţi de îndemnul Spiritului Sfânt care vă spune acum, chiar în acest moment, că trebuie să acceptaţi darul ispăşitor al Domnului Isus Hristos.
Considerând chemările şi eliberările tocmai anunţate de către Prima Preşedinţie, permiteţi-mi să vorbesc în numele tuturor şi să spun că întotdeauna ne vom aduce aminte şi-i vom iubi pe cei care au slujit cu o credinţă atât de mare, tot aşa cum îi iubim şi le urăm bun venit celor care tocmai au fost chemaţi să slujească în diferite chemări. Vă mulţumim din inimă fiecăruia în parte.
Doresc să vorbesc despre pilda Salvatorului în care un gospodar „a ieşit dis de dimineaţă, să-şi tocmească lucrători”. După ce a angajat primul grup la ora 6:00 dimineaţa, el s-a întors la ora 9:00 dimineaţa, la ora 12:00 la amiază şi la ora 3:00 după-amiaza angajând mai mulţi lucrători din cauza urgenţei strângerii recoltei. Scriptura spune că el s-a întors ultima oară, „pe la ceasul al unsprezecelea” (aproximativ ora 5:00 p.m.) şi a angajat un ultim grup de lucrători. Apoi după numai o oră, toţi lucrătorii s-au strâns pentru a-şi primi plata pentru ziua respectivă. Surprinzător, toţi au primit aceeaşi sumă de bani deşi numărul orelor lucrate fusese diferit. Imediat, cei care au fost angajaţi primii s-au supărat şi au spus: „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei”1. Citind această pildă, aţi crezut probabil, asemenea acelor lucrători, că s-a făcut o nedreptate. Permiteţi-mă să vorbesc pe scurt despre aceasta.
În primul rând, trebuie să observăm că aici nimeni nu a fost nedreptăţit. Primii lucrători au fost de acord cu plata pentru o zi şi au primit-o. Mai mult, îmi pot imagina că ei au fost foarte recunoscători că li s-a oferit de muncă. Pe vremea Salvatorului, un bărbat obişnuit şi familia sa nu puteau face altceva decât să trăiască din ce câştigau în ziua respectivă. Dacă nu lucrai, nu cultivai sau nu pescuiai sau nu vindeai, mai mult ca sigur nu mâncai. Având în vedere că erau mai mulţi lucrători decât locuri de muncă, aceşti lucrători dintâi au fost cei mai norocoşi din tot grupul în acea dimineaţă.
Desigur, dacă ar trebui să compătimim pe cineva, ar trebui să fie, măcar pentru început, bărbaţii care nu au fost aleşi şi care aveau şi ei familii care trebuiau întreţinute. Unii dintre ei păreau să nu aibă niciodată noroc. De fiecare dată când gospodarul a ieşit în acea zi, ei au văzut de fiecare dată cum alţii erau aleşi.
Dar spre sfârşitul zilei, gospodarul revine în mod surprinzător pentru a cincea oară cu o ofertă nemaipomenită pentru ceasul al unsprezecelea! Aceşti ultimi şi cei mai descurajaţi lucrători, auzind doar că vor fi răsplătiţi drept, au acceptat munca fără măcar a şti cât vor primi, ştiind că orice este mai bun decât nimic, acel nimic de care avusese parte până atunci. Apoi, când s-au adunat pentru a fi plătiţi, au fost uimiți să primească aceeaşi sumă ca toţi ceilalţi! Cât de surprinşi şi cât de recunoscători trebuie să fi fost! Cu siguranţă nu mai avuseseră parte vreodată, ca lucrători, de atâta compasiune.
Din această perspectivă, cred eu, trebuie privită cârtirea primilor lucrători. Precum le spune gospodarul din pildă (şi-l voi parafraza un pic): „Prieteni, vouă nu vă fac nicio nedreptate. V-aţi tocmit cu mine pentru plata de azi, o plată bună. Aţi fost foarte fericiţi să vi se ofere de muncă şi sunt foarte mulţumit pentru cum aţi lucrat. Sunteţi plătiţi integral. Luaţi-vă plata şi bucuraţi-vă de binecuvântare. Însă în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, sunt liber să fac ce vreau cu banii mei”. Acum adresez, celor de atunci şi celor de acum care au nevoie să audă, următoarea întrebare profundă: „De ceeşti gelos pentru că eu vreau să fiu bun?”.
Dragi fraţi şi surori, vor exista momente în vieţile noastre când cineva va primi o binecuvântare neaşteptată sau i se vor recunoaşte anumite merite. Îmi permiteţi să adresez rugămintea ca noi să nu ne întristăm – şi, categoric, să nu fim invidioşi – atunci când altă persoană are parte de ceva bun? Nu suntem mai puţin importanţi când altcuiva îi este dat mai mult. Nu suntem într-o întrecere unii cu alţii pentru a vedea cine este cel mai bogat sau cel mai talentat ori cel mai chipeş sau cel mai binecuvântat. Întrecerea la care participăm cu adevărat este cea împotriva păcatului şi, cu siguranţă, invidia este cel mai răspândit păcat.
Mai mult, invidia este o greşeală care continuă. Desigur, suferim puţin când ghinionul se abate asupra noastră, dar invidia ne cere să suferim de fiecare dată când norocul se abate asupra tuturor cunoscuţilor! Ce viitor strălucit ar fi acesta – să devenim nefericiţi când cineva din jur este fericit. Ca să nu mai vorbim despre tristeţea de la sfârşit, când vom vedea că Dumnezeu este, într-adevăr, atât drept, cât şi milos şi le va da tutor celor care-L urmează „toată avuţia Sa”2, aşa cum spune scriptura. Aşadar, prima lecţie din via Domnului: râvnirea, bosumflarea sau încercarea de a-i face nefericiţi pe alţii nu vă îmbunătăţeşte reputaţia dumneavoastră, iar faptul de a-i umili pe alţii nu vă îmbunătăţeşte imaginea de sine. Aşadar, fiţi blânzi şi recunoscători că Dumnezeu este blând. Este un mod de viaţă fericit.
Al doilea lucru pe care aş vrea să-l subliniez din această pildă este greşeala dureroasă pe care unii ar putea s-o facă dacă ar renunţa la plata de la sfârşitul zilei pentru că erau prea preocupaţi cu problemele imaginate mai devreme, în timpul zilei. În scriptură, nu ni se spune că vreunul dintre ei i-ar fi aruncat gospodarului banii în faţă şi ar fi plecat mânios fără bani, însă eu cred că unii ar face-o.
Preaiubiții mei fraţi şi preaiubitele mele surori, ceea ce s-a întâmplat în această povestire la ora 9:00 sau la amiază ori la ora 3:00 dupa-amiaza este neimportant în comparaţie cu măreţia plăţii universale, generoase făcută tuturor lucrătorilor la sfârşitul zilei. Reţeta credinţei este de a sta ferm, de a lucra în continuare, de a o duce la capăt şi de a lăsa îngrijorările începutului zilei – reale sau imaginare – să se piardă în abundenţa plăţii finale. Nu insistaţi asupra problemelor sau nemulţumirilor din trecut – indiferent dacă au avut legătură cu dumneavoastră, cu vecinul dumneavoastră sau, îmi permit să adaug, chiar cu această Biserică adevărată şi vie. Măreţia vieţii dumneavoastră, a vieţii vecinului dumneavoastră şi măreţia Evangheliei lui Isus Hristos se va manifesta în ziua din urmă chiar dacă această măreţie nu este recunoscută întotdeauna de toţi la început. Aşadar nu vă agitaţi pentru ceva ce s-a întâmplat la ora 9:00 dimineaţa când harul lui Dumnezeu încearcă să vă răsplătească la ora 6:00 seara – indiferent de înţelegerea făcută de-a lungul zilei.
Ne irosim preţioasa tărie emoţională şi spirituală agăţându-ne cu încăpăţânare de nota cântată greşit la un recital de pian din copilărie, sau de ceva ce soţul sau soţia a spus sau a făcut acum 20 de ani şi suntem hotărâţi să-i aducem aminte şi să-i împrospătăm sentimentul de vinovăţie timp de încă 20 de ani, ori de o întâmplare din istoria Bisericii care a arătat pur şi simplu că muritorii vor încerca mereu să se ridice la înălţimea aşteptărilor care Dumnezeu le are din partea lor. Chiar dacă una din nemulţumiri nu a apărut din cauza dumneavoastră, poate să dispară datorită dumneavoastră. Şi ce răsplată veţi primi pentru acea contribuţie atunci când Domnul viei vă va privi în ochi şi când „conturile vor fi reglate” la sfârşitul zilelor noastre pe pământ!
Ceea ce mă duce la al treilea şi ultimul meu punct. În realitate, această pildă – ca toate pildele – nu este despre lucrători sau despre plăţi, cum nici altele nu sunt despre oi şi capre. Este o povestire despre bunătatea lui Dumnezeu, despre răbdarea şi iertarea Sa, precum şi despre ispăşirea Domnului Isus Hristos. Este o povestire despre generozitate şi compasiune. Este o povestire despre har. Accentuează ideea pe care am auzit-o cu mulţi ani în urmă, şi anume că, în mod sigur, lucrul de care Dumnezeu se bucură cel mai mult în calitate de Dumnezeu este plăcerea deosebită de a fi milos, mai ales faţă de cei care nu se aşteaptă şi care, deseori, simt că nu merită.
Nu ştiu cine din cadrul acestui auditoriu vast de astăzi are nevoie să audă mesajul iertării inerent acestei pilde, însă oricât de târziu credeţi că ar fi, oricâte ocazii credeţi că aţi pierdut, oricâte greşeli simţiţi că aţi făcut sau oricâte talente credeţi că nu aveţi ori indiferent de cât de mult credeţi că v-aţi îndepărtat de casă, de familie şi de Dumnezeu, vă mărturisesc că nu v-aţi îndepărtat atât de mult încât dragostea divină să nu vă poată ajunge. Nu puteţi să vă scufundaţi mai adânc decât poate străluci lumina infinită a ispăşirii lui Hristos.
Indiferent dacă aveţi sau nu aceeaşi religie cu noi, sau dacă aţi avut la un moment dat şi nu mai aveţi, nu aţi făcut nimic în orice caz ce nu poate fi reparat. Nu există vreo problemă pe care să n-o puteţi depăşi. Nu există niciun vis care odată cu trecerea timpului şi desfăşurarea eternităţii să nu poată fi îndeplinit. Chiar dacă simţiţi că sunteţi ultimul lucrător uitat al celui de-al unsprezecelea ceas, Domnul viei încă ne cheamă: „[Apropiaţi-vă] cu deplină încredere de scaunul harului”3 şi cădeţi la picioarele Celui Sfânt al lui Israel. Veniţi şi mâncaţi „fără bani şi fără plată”4 la masa Domnului.
Fac un apel mai ales către soţi şi taţi, deţinători ai preoţiei sau potenţiali deţinători ai preoţiei, aşa cum a spus şi Lehi: „Treziţi-vă! Şi ridicaţi-vă din ţărână… şi fiţi bărbaţi”5. Nu se întâmplă mereu, însă, deseori, bărbaţii sunt aceia care aleg să nu răspundă chemării de a „[veni] cu noi”6. Femeile şi copiii par adesea mai dispuşi. Dragi fraţi, este timpul să acţionaţi. Faceți-o de dragul vostru. Faceți-o de dragul celor care vă iubesc şi care se roagă că o să răspundeți. Faceți-o de dragul Domnului Isus Hristos, care a plătit un preţ de neînchipuit pentru viitorul pe care El doreşte să-l aveţi.
Preaiubiţii mei fraţi şi preaiubitele mele surori, dumneavoastră celor care aţi fost binecuvântaţi datorită Evangheliei timp de mulţi ani pentru că aţi fost destul de norocoşi s-o găsiţi devreme, dumneavoastră celor care aţi acceptat Evanghelia treptat, mai târziu şi dumneavoastră – membri şi celor care încă nu sunteţi membri – care încă mai ezitaţi, fiecăruia dintre dumneavoastră vă mărturisesc despre puterea revigorantă a dragostei lui Dumnezeu şi despre miracolul harului Său. Preocuparea Lui este legată de credinţa pe care ajungeţi s-o aveţi, nu de ceasul zilei când aţi dobândit-o.
Prin urmare, dacă aţi făcut legăminte, ţineţi-le. Dacă nu le-aţi făcut, faceți-le. Dacă le-aţi făcut şi le-aţi încălcat, pocăiţi-vă şi reînnoiţi-le. Niciodată nu este prea târziu atâta timp cât Stăpânul viei spune că a mai rămas timp. Vă rog să ascultaţi de îndemnul Spiritului Sfânt care vă spune acum, chiar în acest moment, că trebuie să acceptaţi darul ispăşitor al Domnului Isus Hristos şi să vă bucuraţi de implicarea în lucrarea Sa. Nu amânaţi. Se face târziu. În numele lui Isus Hristos, amin.