2010-2019
Principiul de bază al protecţiei spirituale
Octombrie 2013


14:35

Principiul de bază al protecţiei spirituale

Pacea poate veni în inima oricărei persoane care apelează la scripturi şi descoperă promisiunile de protecţie şi mântuire care sunt predate acolo.

De curând, am pecetluit un cuplu tânăr în templu. Aceşti tineri s-au păstrat demni pentru acea zi minunată în care un fiu şi o fiică şi-au părăsit căminul tinereţii lor şi au devenit soţ şi soţie. Pentru această ocazie sacră, ei erau puri şi curaţi. La timpul potrivit, ei vor începe să-şi crească copiii, aceasta fiind în conformitate cu tiparul stabilit de Tatăl nostru din Cer. Fericirea lor şi fericirea generaţiilor viitoare depinde de trăirea potrivit standardelor stabilite de Salvator şi prezentate în scripturile Sale.

Părinţii din ziua de astăzi se întreabă dacă există un loc sigur în care să crească copii. Există un loc sigur. Acesta este căminul clădit pe învăţăturile Evanghelie. În Biserică, ne concentrăm asupra familiei şi îi sfătuim pe părinţii de pretutindeni să-şi crească copiii în dreptate.

Apostolul Pavel a profeţit şi ne-a avertizat că „în zilele din urmă vor fi vremuri grele.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia”1.

Pavel a profeţit: „Oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi”2.

Aceste versete ne avertizează în privinţa tiparului care trebuie evitat. Trebuie să fim întotdeauna atenţi şi sârguincioşi. Putem trece în revistă aceste profeţii şi putem vedea că se regăsesc în zilele noastre şi reprezintă o problemă:

Vremuri grele – există. Trăim în vremuri foarte periculoase.

Iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi – toate există şi se găsesc printre noi.

Hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească – se găsesc din plin în ziua de azi.

Neînduplecaţi, clevetitori şi aşa mai departe – peste tot în jurul nostru întâlnim dovezi ale existenţei acestora.

Moroni, de asemenea, a vorbit despre ticăloşia din zilele noastre când ne-a avertizat:

„Când voi veţi vedea că aceste lucruri vin asupra voastră, voi să vă treziţi la înţelegerea situaţiei voastre îngrozitore…

De aceea eu, Moroni, am dat poruncă să se scrie aceste lucruri pentru ca răul să fie înlăturat şi ca timpul să poată veni când Satana să nu mai aibă nicio putere asupra inimilor copiilor oamenilor, ci ca ei să poată să fie convinşi să facă bine tot timpul, pentru ca ei să vină la fântâna tuturor dreptăţilor şi să fie salvaţi”3.

Descrierile lui Pavel şi ale lui Moroni cu privire la zilele noastre sunt atât de exacte încât nu pot fi ignorate. Mulţi oameni vor fi deranjaţi de acestea, chiar descurajaţi. Totuşi, când mă gândesc la viitor, sunt copleşit de un sentiment de optimism.

În revelaţia lui Pavel, pe lângă lista de încercări şi probleme, el, de asemenea, ne spune ceea ce putem face pentru a ne proteja:

„Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;

din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus”4.

Principiul de bază al protecţiei spirituale se găseşte în scripturi. Ele conţin doctrine, legi şi rânduieli care vor face ca fiecare copil al lui Dumnezeu să aibă o mărturie despre Isus Hristos ca Salvator şi Mântuitor.

După ani de pregătire, s-a depus un efort mare de a tipări scripturile în fiecare limbă, cu note de subsol şi trimiteri. Dorim ca ele să fie disponibile tuturor celor care au dorinţa de a învăţa. Ele ne învaţă încotro să mergem şi ce să facem. Ele ne oferă speranţă şi cunoaştere.

Cu ani în urmă, vârstnicul S. Dilworth Young, din Cei Şaptezeci, m-a învăţat o lecţie despre citirea scripturilor. Într-un ţăruş, erau probleme şi neînţelegeri între membri şi era nevoie să oferim ajutor.

L-am întrebat pe preşedintele Young: „Ce trebuie să spun?”.

Mi-a răspuns simplu: „Spune-le să citească scripturile”.

Am întrebat: „Care versete?”.

El a spus: „Chiar nu contează. Spune-le să deschidă Cartea lui Mormon, de exemplu, şi să înceapă să citească. Curând, sentimentul de pace şi inspiraţie va veni şi vor găsi o soluţie”.

Faceţi ca citirea scripturilor să facă parte din rutina dumneavoastră zilnică şi veţi primi binecuvântări. Scripturile cuprind un glas de avertizare, dar în ele există şi multă încurajare.

Dacă, la început, nu înţelegeţi limbajul din scripturi, continuaţi să citiţi. Curând veţi ajunge să recunoaşteţi frumuseţea şi puterea acelor pagini.

Pavel a spus: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”5.

Puteţi pune la încercare această promisiune.

Trăim în vremuri grele; totuşi, putem găsi speranţă şi pace pentru noi şi pentru familiile noastre. Aceia care au parte de tristeţe, care sunt deznădăjduiţi din pricina copiilor care s-au îndepărtat de calea cea dreaptă, nu trebuie să renunţe niciodată. „Nu te teme, crede numai!”6 Dreptatea este mai puternică decât ticăloşia.

Copiii care au fost învăţaţi să desluşească tainele scripturilor de tineri vor cunoaşte calea pe care trebuie să meargă şi este mai probabil ca ei să rămână pe acea cale. Aceia care se îndepărtează vor avea posibilitatea de a se întoarce şi, ajutaţi, pot găsi calea înapoi.

Fiii lui Mosia au luptat împotriva Bisericii pentru un timp, dar, mai târziu, s-au pocăit şi au avut parte de o schimbare profundă. În Alma, citim: „Aceşti fii ai lui Mosia… se întăriseră în cunoaşterea adevărului; pentru că ei erau oameni cu bună înţelegere şi cercetaseră scripturile cu sârguinţă pentru ca să poată cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu”7.

Preşedintele Joseph F. Smith avea cinci ani atunci când tatăl său, Hyrum, a fost ucis în închisoarea Carthage. Mai târziu, Joseph a traversat câmpiile împreună cu mama sa văduvă.

La vârsta de 15 ani, a fost chemat într-o misiune în Hawaii. S-a simţit pierdut şi singur şi a spus: „Am fost foarte îngrijorat… M-am simţit inferior datorită faptului că eram sărac, îmi lipseau inteligenţa şi cunoaşterea, eram doar un băiat care nu îndrăznea să privească [pe nimeni] în ochi”.

Într-o seară, în timp ce se gândea la necazurile sale, tânărul Joseph a visat că era într-o călătorie şi se grăbea foarte tare. Avea cu el un mic pachet. În cele din urmă, a ajuns la o vilă minunată care era destinaţia sa. Când s-a apropiat, a văzut un semn pe care scria „Baie”. A intrat repede şi s-a spălat. Şi-a deschis pachetul şi a găsit haine curate şi albe. „Ceva”, a spus el, „ce nu mai văzusem de mult timp”. S-a îmbrăcat cu ele şi s-a grăbit spre uşa vilei.

„Am bătut la uşă”, a spus el, „şi uşa s-a deschis şi bărbatul care stătea acolo era profetul Joseph Smith. M-a privit dojenitor şi primele cuvinte pe care mi le-a spus [au fost]: «Joseph, ai întârziat». Totuşi, am prins încredere şi am spus:

«Da, dar sunt curat – sunt curat!»”8.

Şi aceasta se poate aplica fiecăruia dintre noi.

Dacă sunteţi pe cărarea credinţei şi sunteţi activi în Biserică, rămâneţi pe cărare şi ţineţi-vă legămintele. Mergeţi înainte până când binecuvântările Domnului se vor revărsa asupra dumneavoastră şi Duhul Sfânt se va revela ca o influenţă puternică în viaţa dumneavoastră.

Dacă, în prezent, nu urmaţi calea descrisă în scripturi, permiteţi-mi să vă asigur că există o cale înapoi.

Isus Hristos ne-a recomandat o metodă clară de a ne pocăi şi de a găsi vindecare pentru sufletele noastre. Remediul pentru majoritatea greşelilor poate fi găsit cerând iertare prin rugăciune personală. Totuşi, există câteva maladii spirituale, în special cele care ţin de încălcarea legii morale, care necesită asistenţă şi să fie remediate de un conducător al preoţiei.

Cu ani în urmă, o tânără fată şi tatăl ei în vârstă au venit la biroul meu. Ea îl adusese de departe pentru ca să găsească un remediu pentru vina sa. Pe vremea când era tânăr băiat, făcuse o greşeală gravă şi, la bătrâneţe, începuse să-şi amintească de aceasta. Nu putea să scape de sentimentul de vinovăţie. Nu putea să se întoarcă şi să anuleze problema din tinereţe de unul singur, dar putea începe din acel moment şi, cu ajutor, putea şterge sentimentul de vinovăţie care rămăsese cu el în toţi aceşti ani.

Am fost recunoscător că, atunci când i-am predat principii din Cartea lui Mormon, a fost ca şi când o mare povară a fost ridicată de pe umerii săi. Când el şi fiica sa au făcut drumul lung înapoi spre casă, bătrânul lăsase în urmă vinovăţia pentru păcatele din trecut.

Dacă „vă treziţi la înţelegerea situaţiei voastre îngrozitoare”9 şi doriţi să fiţi din nou complet sănătoşi din punct de vedere spiritual, mergeţi la episcopul dumneavoastră. El deţine cheile şi vă poate ajuta pe calea pocăinţei.

Pocăinţa este personală şi la fel este şi iertarea. Domnul cere doar ca persoana să renunţe la păcatul său şi „[El] le va ierta nelegiuirea, şi nu-Şi va mai aduce aminte de păcatul lor”10.

Când procesul pocăinţei este finalizat, veţi ajunge să înţelegeţi semnificaţia promisiunii lui Isaia cu privire la ispăşire: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna”11.

Aşa cum creta poate fi ştearsă de pe tablă, cu ajutorul pocăinţei sincere, efectele păcatelor noastre pot fi şterse prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos. Această promisiune se aplică în orice situaţie.

Evanghelia ne învaţă să fim fericiţi, să avem credinţă şi nu teamă, să găsim speranţă şi să depăşim deznădejdea, să părăsim întunericul şi să ne întoarcem către lumina Evangheliei eterne.

Pavel şi alţii ne-au avertizat cu privire la încercările din zilele noastre şi cele care vor urma. Dar pacea poate veni în inima oricărei persoane care apelează la scripturi şi descoperă promisiunile de protecţie şi mântuire care sunt predate acolo. Îi invităm pe toţi să vină la Salvatorul Isus Hristos, să apeleze la învăţăturile Sale care se găsesc în Vechiul Testament, în Noul Testament, în Cartea lui Mormon, în Doctrină şi legăminte şi Perla de mare preţ.

Depun mărturia mea sigură că scripturile sunt cheia pentru protecţia noastră spirituală. De asemenea, depun mărturie despre puterea de vindecare a ispăşirii lui Isus Hristos, că „prin intermediul Său, să poată fi salvaţi toţi”12 cei care vor fi salvaţi. Biserica Domnului a fost din nou întemeiată pe pământ. Depun mărturie despre adevărul Evangheliei. Depun mărturie despre El. În numele lui Isus Hristos, amin.