Nu suntem niciodată singuri
Preşedintele Thomas S. Monson
Într-o zi, veţi medita şi vă veţi gândi la momentele grele din viaţa dumneavoastră şi veţi înţelege că El a fost întotdeauna alături de dumneavoastră.
Dragile mele surori, spiritul pe care îl simţim în această seară este o reflectare a tăriei dumneavoastră, a devotamentului şi bunătăţii dumneavoastră. Pentru a-L cita pe Învăţător: „Voi sunteţi sarea pământului… Voi sunteţi lumina lumii”1.
În timp ce meditam la prilejul de a vă vorbi, mi-am reamintit dragostea pe care scumpa mea soţie, Frances, o avea pentru Societatea de Alinare. De-a lungul vieţii, ea a slujit în multe chemări în cadrul Societăţii de Alinare. Când ea şi eu aveam numai 31 de ani, am fost chemat să slujesc în calitate de preşedinte al Misiunii Canada. În timpul celor trei ani cât a durat această însărcinare, Frances a prezidat asupra tuturor organizaţiilor Societăţii de Alinare din acea zonă vastă, care cuprindea provinciile Ontario şi Quebec. Unele dintre cele mai strânse prietenii au rezultat ca urmare a acelei însărcinări, precum şi din nenumăratele chemări în care a slujit, apoi, în Societatea de Alinare din episcopia noastră. Ea a fost o fiică credincioasă a Tatălui nostru Ceresc, partenera mea iubită şi cel mai drag prieten. Îmi lipseşte mai mult decât o pot spune.
Şi eu iubesc Societatea de Alinare. Depun mărturie că a fost organizată prin inspiraţie şi că este o parte vitală a Bisericii Domnului aici, pe pământ. Ar fi imposibil de calculat tot binele pe care l-a făcut această organizaţie şi toate vieţile care au fost binecuvântate datorită ei.
Societatea de Alinare este formată din femei din diverse categorii. Unele sunteţi necăsătorite ‒ studiaţi sau aveţi o carieră ‒ şi totuşi aveţi o viaţă bună şi împlinită. Altele sunteţi mame ocupate cu creşterea copiilor. Iar altele v-aţi pierdut soţii prin divorţ sau deces şi vă străduiţi să vă creşteţi copiii fără ajutorul unui soţ sau tată. Altele v-aţi crescut copiii, dar aţi ajuns la concluzia că ei au în continuare nevoie de ajutorul dumneavoastră. Multe dintre dumneavoastră aveţi părinţi în vârstă care au nevoie de îngrijirea plină de dragoste pe care numai dumneavoastră le-o puteţi oferi.
Indiferent de vârstă, există momente în care toţi trecem prin greutăţi şi încercări. Deşi acestea diferă de la o persoană la alta, toţi ne confruntăm cu ele.
Multe greutăţi cu care ne confruntăm există pentru că noi trăim în această lume muritoare, populată de tot felul de persoane. Uneori, întrebăm cu disperare: „Cum să mă concentrez asupra lumii celestiale când trăiesc în lumea telestială?”.
Vor exista momente în care veţi păşi pe o cale presărată cu spini şi marcată de încercări. Ar putea exista momente în care v-aţi putea simţi separate ‒ chiar izolate ‒ de Cel ce dă toate darurile bune. Vă îngrijorează faptul că sunteţi singure. Teama înlocuieşte credinţa.
Când vă aflaţi în astfel de situaţii, vă implor să vă aduceţi aminte de rugăciune. Îmi plac cuvintele preşedintelui Ezra Taft Benson cu privire la rugăciune. El a spus:
„De-a lungul întregii mele vieţi, sfatul de a mă bizui pe rugăciune l-am preţuit mai presus de orice alt sfat pe care… l-am primit. A devenit parte din mine ‒ o ancoră, o sursă permanentă de tărie şi baza cunoaşterii mele despre lucrurile divine…
Deşi au loc evenimente nefericite, în rugăciune ne găsim siguranţa, pentru că Dumnezeu va transmite pace sufletului. Acea pace, acel sentiment de linişte este cea mai mare binecuvântare a vieţii”2.
Apostolul Pavel ne-a sfătuit:
„Aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu…
Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus”3.
Ce promisiune glorioasă! Pacea este ceea ce căutăm, ceea ce ne dorim cu ardoare.
Nu am fost trimişi pe acest pământ pentru a fi singuri. Fiecare dintre noi dispune de o sursă extraordinară de putere, de tărie şi de alinare. El, care ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine, El, care vede imaginea de ansamblu şi care cunoaşte de la început sfârşitul, ne-a asigurat că El ne va fi alături pentru a ne ajuta dacă cerem aceasta. Avem promisiunea: „Rugaţi-vă întotdeauna şi fiţi credincioşi, şi toate lucrurile vor conlucra spre binele vostru”4.
Când rugăciunile noastre se înalţă spre cer, să nu uităm cuvintele pe care ni le-a spus Salvatorul. Când a trecut prin agonia îngrozitoare din Ghetsimani şi de pe cruce, El S-a rugat Tatălui: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta”5. Oricât de greu ar putea fi uneori, şi noi trebuie să avem încredere că Tatăl nostru Ceresc ştie cel mai bine cum, când şi în ce fel să ne dea ajutorul pe care îl căutăm.
Îmi plac cuvintele poetului:
Nu ştiu prin ce metode necunoscute,
Dar ştiu că Dumnezeu la rugăciuni răspunde.
El Cuvântul Şi-a dat şi asta mă asigură
Că rugăciunea mea va fi mereu auzită
Şi, mai devreme sau mai târziu, un răspuns va fi primit,
Deci eu mă rog şi stau şi aştept liniştit.
Nu ştiu dacă binecuvântarea pe care o doresc
Va veni în felul în care gândesc;
Dar las rugăciunile în seama Sa,
A Cărui voinţă este mai înţeleaptă decât a mea,
Fiind sigur că El va împlini a mea cerere
Sau îmi va trimite o şi mai mare binecuvântare.6
Desigur, nu ne rugăm numai în momentele grele. Ni se spune în repetate rânduri în scripturi „întotdeauna să vă rugaţi”7 şi să nu încetăm să ne rugăm în inimile noastre.8 În cuvintele unui imn preferat şi cunoscut se adresează o întrebare pe care fiecare dintre noi ar trebui să şi-o adreseze în fiecare zi: „Oare te-ai rugat?”9.
Ceea ce ne ajută să facem faţă greutăţilor în lumea noastră este, pe lângă rugăciune, studiul scripturilor. Cuvintele inspirate despre adevăr, care se află în cele patru lucrări canonice, sunt preţioase pentru mine. Nu obosesc niciodată să le citesc. Sunt înălţat spiritual ori de câte ori cercetez scripturile. Aceste cuvinte sfinte despre adevăr şi dragoste mă îndrumă în viaţă şi îmi arată calea spre desăvârşirea veşnică.
În timp ce citim şi medităm asupra scripturilor, auzim şoaptele dulci ale Spiritului către sufletele noastre. Putem găsi răspunsuri la întrebările noastre. Învăţăm despre binecuvântările pe care le primim dacă ţinem poruncile lui Dumnezeu. Dobândim o mărturie sigură despre Tatăl nostru Ceresc şi despre Salvatorul nostru, Isus Hristos, precum şi despre dragostea Lor pentru noi. Când studiul scripturilor este însoţit de rugăciunile noastre, putem şti cu siguranţă că Evanghelia lui Isus Hristos este adevărată.
Preşedintele Gordon B. Hinckley a spus: „Fie ca Domnul să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi cu dorinţa de a ne ospăta din [cuvintele] Sale sfinte şi de a primi din [ele] acea tărie, acea pace şi acea cunoaştere «care [întrec] orice pricepere»” (Filipeni 4:7)”10.
Când ne aducem aminte de rugăciune şi ne facem timp să studiem scripturile, vieţile noastre vor fi infinit mai binecuvântate şi poverile noastre vor fi făcute mai uşoare.
Pot să vă împărtăşesc relatarea despre modul în care Tatăl Ceresc a răspuns rugăciunilor şi implorărilor unei femei şi i-a dat pacea şi certitudinea de care avea nevoie disperată?
Greutăţile lui Tiffany au început anul trecut, când a avut oaspeţi de Ziua Recunoştinţei şi, apoi, din nou, de Crăciun. Soţul ei urmase facultatea de medicină şi era acum în al doilea an de rezidenţiat. Din cauza multelor ore de muncă, el nu a putut s-o ajute atât de mult cât le-ar fi plăcut amândurora şi, ca urmare, aproape tot ce trebuia făcut în această perioadă a sărbătorilor, pe lângă îngrijirea celor patru copii mici ai lor, a căzut în sarcina lui Tiffany. Îi era din ce în ce mai greu iar, apoi, a aflat că o persoană dragă ei a fost diagnosticată cu cancer. Stresul şi îngrijorarea au început să-şi arate efectele şi a intrat într-o perioadă de descurajare şi deprimare. A fost la medic, dar nu s-a schimbat nimic. Pofta de mâncare i-a dispărut şi a început să slăbească, lucru pe care constituţia ei firavă nu şi-l putea permite. A căutat să dobândească pace prin studiul scripturilor şi s-a rugat să fie eliberată de depresia care punea stăpânire pe ea. Când nici pacea, nici ajutorul nu păreau să ajungă la ea, a început să se simtă abandonată de Dumnezeu. Familia şi prietenii s-au rugat pentru ea şi au încercat din răsputeri s-o ajute. Ei i-au trimis feluri de mâncare preferate încercând să-i menţină starea de sănătate, dar ea lua câteva îmbucături şi nu mai putea continua.
Într-una dintre zilele grele, o prietenă a încercat zadarnic s-o ispitească aducându-i alimente care îi plăcuseră întotdeauna. Când nimic nu a dat roade, prietena i-a spus: „Trebuie să existe ceva care să ţi se pară bun”.
Tiffany s-a gândit o clipă şi a spus: „Singurul lucru la care mă pot gândi este pâinea făcută în casă”.
Dar nu aveau aşa ceva la îndemână.
În după-amiaza următoare, cineva a sunat la uşa lui Tiffany. S-a întâmplat ca soţul ei să fie acasă şi a deschis uşa. Când a revenit în cameră, avea în mână o pâine făcută în casă. Tiffany a fost uimită când el i-a spus că venea de la o femeie pe nume Sherrie pe care abia dacă o cunoşteau. Era o prietenă a surorii lui Tiffany, Nicole, care locuia în Denver, Colorado. Sherrie le fusese prezentată lui Tiffany şi soţului ei cu câteva luni în urmă, când Nicole şi familia ei se aflau la Tiffany, pentru a sărbători Ziua Recunoştinţei. Sherrie, care locuia în Omaha, venise acasă la Tiffany pentru a vorbi cu Nicole.
Acum, după atâtea luni, cu delicioasa pâine în mână, Tiffany i-a telefonat surorii ei, Nicole, pentru a-i mulţumi pentru că o trimisese pe Sherrie să facă acel act de caritate. Dar ea a aflat că nu Nicole sugerase vizita şi că nu ştia nimic despre aceasta.
Restul povestirii s-a aflat când Nicole a întrebat-o pe prietena ei, Sherrie, ce o îndemnase să dăruiască acea pâine. Ceea ce i s-a spus a fost un mesaj plin de inspiraţie pentru ea, pentru Tiffany şi pentru Sherrie ‒ şi este şi pentru mine.
În dimineaţa zilei în care fusese adusă pâinea, Sherrie a simţit îndemnul de a face două pâini în loc de una, cât planificase să facă. Ea a spus că se simţise îndemnată să ia a doua pâine cu ea în maşină în acea zi, deşi nu ştiuse de ce. După ce luase prânzul la o prietenă, fiica ei, în vârstă de un an, începuse să plângă şi a trebuit s-o ducă acasă pentru a o culca. Sherrie a ezitat când a avut sentimentul clar că trebuia să ducă acea pâine lui Tiffany, sora lui Nicole, care locuia la 30 de minute distanţă, în cealaltă parte a oraşului şi pe care abia dacă o cunoştea. Ea a încercat să ignore acel sentiment, dorind s-o ducă acasă pe fiica ei foarte obosită şi simţindu-se stânjenită să ducă o pâine unor oameni care îi erau aproape străini. Totuşi, sentimentul că trebuia să meargă acasă la Tiffany era puternic, aşa încât a urmat îndemnul.
Când a ajuns, soţul lui Tiffany a răspuns la uşă. Sherrie i-a reamintit că era prietena lui Nicole şi că se cunoscuseră de Ziua Recunoştinţei, i-a dat pâinea şi a plecat.
Şi, astfel, Domnul a trimis o persoană relativ străină să traverseze oraşul pentru a-i duce lui Tiffany nu numai dorita pâine de casă, ci şi un mesaj clar de dragoste. Ceea ce i s-a întâmplat nu poate fi explicat în alt mod. Ea avea nevoie urgentă să simtă că nu era singură ‒ că Dumnezeu îi cunoştea starea şi că nu o abandonase. Acea pâine ‒ exact ce şi-a dorit ‒ i-a fost adusă de către cineva pe care abia dacă o cunoştea, cineva care nu-i cunoştea nevoia, dar care ascultase îndemnul Spiritului şi urmase acel îndemn. A fost un semn clar pentru Tiffany că Tatăl ei Ceresc îi cunoştea nevoile şi o iubea în suficientă măsură încât să-i trimită ajutor. El a răspuns implorărilor ei de a primi alinare.
Dragile mele surori, Tatăl dumneavoastră Ceresc vă iubeşte ‒ pe fiecare dintre dumneavoastră. Această dragoste nu se schimbă niciodată. Nu este influenţată de înfăţişarea dumneavoastră, de bunurile pe care le posedaţi sau de suma de bani pe care o aveţi în bancă. Nu este schimbată de talentele şi abilităţile dumneavoastră. Este mereu acolo. Este mereu acolo când sunteţi triste sau fericite, descurajate sau pline de speranţă. Dragostea lui Dumnezeu este mereu acolo, fie că simţiţi că o meritaţi, fie că nu. Pur şi simplu este mereu acolo.
Când Îl căutăm pe Tatăl nostru Ceresc prin intermediul rugăciunii sincere, spusă cu ardoare şi prin studiul sârguincios al scripturilor, mărturiile noastre vor fi puternice şi bine înrădăcinate. Noi vom şti că Dumnezeu ne iubeşte. Vom înţelege că nu suntem niciodată singuri. Vă promit că, într-o zi, veţi medita şi vă veţi gândi la momentele grele din viaţa dumneavoastră şi veţi înţelege că El a fost întotdeauna alături de dumneavoastră. Eu ştiu că acest lucru este adevărat pentru că l-am simţit când a decedat partenera mea eternă ‒ Frances Beverly Johnson Monson.
Vă dau binecuvântarea mea. Îmi exprim recunoştinţa pentru tot binele pe care îl faceţi şi pentru vieţile pe care le trăiţi. Fie ca dumneavoastră să fiţi binecuvântate cu toate darurile bune, aceasta este rugăciunea mea în numele Salvatorului şi Mântuitorului nostru, chiar Isus Hristos Domnul, amin.