Tăria de a îndura

Vârstnicul Richard J. Maynes

din Preşedinţia celor Şaptezeci

Capacitatea noastră de a îndura până la sfârşit în neprihănire depinde direct de tăria mărturiei noastre şi de profunzimea convertirii noastre.

În fiecare dimineaţă când ne trezim, avem de înfruntat o nouă zi plină de încercări ale vieţii. Aceste încercări sunt de multe feluri: încercări fizice, probleme financiare, probleme în relaţii, încercări de natură emoţională şi chiar încercări ale credinţei.

Multe dintre încercările de care avem parte în viaţă pot fi rezolvate şi depăşite; totuşi, unele pot fi greu de înţeles şi imposibil de depăşit şi ne vor însoţi până când vom păşi în viaţa următoare. Pe măsură ce îndurăm încercările pe care le putem rezolva şi, pe măsură ce continuăm să îndurăm încercările pe care nu le putem rezolva, este important să ne amintim că puterea spirituală pe care o dezvoltăm ne va ajuta să îndurăm cu succes până la sfârşit toate încercările de care avem parte în viaţă.

Dragi fraţi şi surori, avem un Tată Ceresc iubitor, care ne-a plănuit viaţa muritoare astfel încât să putem învăţa, în mod individual, lecţiile de care avem nevoie pentru a fi demni să primim viaţa veşnică în prezenţa Sa.

Un episod din viaţa profetului Joseph Smith ilustrează acest principiu. Profetul şi mai mulţi colegi de-ai săi erau încarceraţi de câteva luni în Liberty, Missouri. În timp ce suferea în închisoare, profetul Joseph L-a implorat pe Domnul, printr-o rugăciune umilă, să aline suferinţa de atunci a sfinţilor. Domnul i-a răspuns învăţându-l pe profetul Joseph, dar şi pe noi toţi, că încercările de care avem parte, dacă le îndurăm cu succes până la sfârşit, vor fi pentru binele nostru suprem. Acesta este răspunsul Domnului la rugămintea lui Joseph:

„Fiul Meu, pacea să fie în sufletul tău; adversităţile şi suferinţele tale vor fi numai pentru un scurt timp;

Şi, după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer”¹.

Tatăl Ceresc a planificat ca drumul nostru prin viaţă să ne pună la încercare tăria. Suntem expuşi atât influenţelor bune cât şi celor rele şi avem libertatea de a alege drumul pe care vom merge. Samuel, profetul din vechime din Cartea lui Mormon, ne-a învăţat: „Voi sunteţi liberi; vouă vi se dă voie să acţionaţi pentru voi înşivă; căci iată, Dumnezeu v-a dat vouă cunoaşterea; şi El v-a făcut pe voi liberi”².

Tatăl Ceresc ştie, de asemenea, că, din cauza vieţii noastre muritoare, nu vom face întotdeauna alegerile corecte sau neprihănite. Deoarece nu suntem perfecţi şi deoarece facem greşeli, avem nevoie de ajutor pentru a ne întoarce în prezenţa Sa. Ajutorul necesar ne este oferit prin intermediul învăţăturilor, exemplului şi sacrificiului ispăşitor al lui Isus Hristos. Sacrificiul ispăşitor al Salvatorului face posibile salvarea şi exaltarea noastră viitoare prin intermediul principiului pocăinţei. Dacă ne pocăim cu adevărat şi în mod sincer, ispăşirea ne poate ajuta să devenim curaţi, să ne schimbăm felul de a fi şi să îndurăm cu succes încercările noastre.

Îndurarea este un principiu important al doctrinei lui Isus Hristos. Este importantă, deoarece calitatea vieţii noastre veşnice viitoare depinde de propria noastră capacitate de a îndura în neprihănire.

În 2 Nefi 31, profetul Nefi ne învaţă că, după ce primim aceeaşi rânduială necesară salvării pe care a primit-o Isus Hristos, şi anume botezul, şi după ce primim darul Duhului Sfânt, noi trebuie „să [înaintăm] [ospătându-ne] din cuvântul lui Hristos şi îndurând până la sfârşit, [şi apoi,] iată, astfel a spus Tatăl: [Noi] [vom] avea viaţă veşnică”³.

Prin urmare, pentru a primi cea mai mare dintre binecuvântările Tatălui nostru Ceresc, adică viaţa veşnică, trebuie să primim rânduielile corespunzătoare şi, apoi, să continuăm să ţinem legămintele asociate acestora. Cu alte cuvinte, trebuie să îndurăm cu succes.

Capacitatea noastră de a îndura până la sfârşit în neprihănire depinde direct de tăria mărturiei noastre şi de profunzimea convertirii noastre. Când mărturiile noastre sunt puternice şi când suntem cu adevărat convertiţi la Evanghelia lui Isus Hristos, alegerile noastre vor fi inspirate de Duhul Sfânt, vor fi clădite pe Hristos şi ne vor sprijini dorinţa de a îndura în neprihănire. Dacă mărturiile noastre sunt slabe şi convertirea noastră nu are rădăcini, riscul de a fi ademeniţi de tradiţiile false ale lumii să facem alegeri greşite este mult mai mare.

Aş dori să împărtăşesc o experienţă care ilustrează efortul necesar pentru a îndura fizic, pe care, apoi, îl compară cu efortul necesar pentru a îndura spiritual. Când m-am întors din misiune, am avut ocazia de a juca baschet pentru un antrenor şi scriitor foarte respectat la o universitate din California. Acest antrenor dorea foarte mult ca jucătorii săi să fie apţi fizic înainte de începerea campionatului de baschet. Una dintre cerinţele obligatorii ale antrenamentului său, care trebuia îndeplinită înainte ca vreunul dintre noi să poată atinge mingea de baschet pe terenul de antrenament, era de a alerga pe un anumit traseu de pe dealurile de lângă şcoală şi de a termina cursa într-un timp foarte scurt. Îmi amintesc prima încercare de a alerga pe acest traseu imediat după ce m-am întors din misiune: am crezut că o să mor.

Mi-au trebuit săptămâni întregi de antrenamente serioase pentru a putea coborî în sfârşit sub timpul pe care antrenorul îl stabilise ca obiectiv. A fost un sentiment grozav nu doar să pot alerga pe acel traseu, ci şi să pot accelera când mă apropiam de linia de sosire.

Pentru a putea juca baschet bine, trebuie să ai condiţie fizică bună. Ca să ai condiţie fizică bună trebuie să plăteşti un preţ, iar acel preţ presupune devotament, perseverenţă şi autodisciplină. Pentru a putea îndura spiritual trebuie, de asemenea, să plătim un preţ. Este acelaşi preţ: devotament, perseverenţă şi autodisciplină.

O mărturie, asemenea trupului dumneavoastră, trebuie să fie în formă dacă doriţi ca ea să reziste. Şi, cum ne păstrăm mărturiile în formă? Trupurile noastre nu pot avea condiţie fizică pentru a juca baschet doar uitându-ne la meciuri de baschet, la televizor. În mod similar, nu putem să facem ca mărturiile noastre să fie în formă uitându-ne pur şi simplu la conferinţa generală, la televizor. Trebuie să studiem şi să învăţăm principiile fundamentale ale Evangheliei lui Isus Hristos şi, apoi, trebuie să facem tot ce putem pentru a trăi conform acestora. Aşa devenim ucenici ai lui Isus Hristos şi aşa dobândim o mărturie trainică.

În viaţă, când înfruntăm dificultăţi şi când dorinţa noastră este de a avea însuşiri precum cele ale lui Isus Hristos, este vital să fim pregătiţi din punct de vedere spiritual. A fi pregătit din punct de vedere spiritual înseamnă că ne-am dezvoltat tăria sau puterea spirituală – că vom fi într-o formă spirituală bună. Vom fi într-o formă spirituală atât de bună, încât vom alege continuu ceea ce este drept. Vom deveni de neclintit în dorinţa şi capacitatea noastră de a trăi conform Evangheliei. Un scriitor anonim a spus: „Trebuie să deveniţi piatra pe care apa râului nu o poate mişca”.

Pentru că avem de înfruntat încercări în fiecare zi, este important să ne dezvoltăm tăria spirituală în fiecare zi. Când ne dezvoltăm tăria spirituală, tradiţiile false ale lumii, precum şi încercările personale zilnice vor avea un impact negativ mic asupra capacităţii noastre de a îndura în neprihănire.

În istoria propriilor familii, găsim exemple mari de tărie spirituală. Printre multele povestiri despre strămoşii noştri, vom putea găsi exemple care demonstrează însuşirile pozitive ale îndurării.

O povestire din istoria familiei mele ilustrează acest principiu. Străbunicul meu, Joseph Watson Maynes, s-a născut în anul 1856 în Hull, Yorkshire, Anglia. Membrii familiei lui s-au alăturat Bisericii în Anglia şi au călătorit spre oraşul Salt Lake. El s-a căsătorit cu Emily Keep în anul 1883 şi au avut opt copii. În luna iunie a anului 1910, Joseph a fost chemat să slujească într-o misiune cu timp deplin, la vârsta de 53 de ani. Cu sprijinul soţiei sale şi al celor opt copii, el s-a întors în Anglia natală pentru a sluji în misiune.

După ce slujise cu credinţă timp de aproximativ doi ani, în timp ce mergea cu bicicleta împreună cu propriul coleg spre adunarea Şcolii de duminica din Gloucester, Anglia, a făcut pană. S-a dat jos de pe bicicletă pentru a evalua pagubele. Când a văzut că sunt mari şi că reparaţia ar fi durat ceva timp, i-a spus colegului său să meargă înainte şi să înceapă adunarea de duminica, iar el urma să ajungă în scurt timp. Imediat după ce a spus aceste cuvinte, s-a prăbuşit la pământ. A murit pe loc din cauza unui atac de cord.

Joseph Watson Maynes nu şi-a mai văzut niciodată soţia şi cei opt copii ai săi în această viaţă. Au putut să-i transporte trupul înapoi în oraşul Salt Lake şi să ţină serviciile funerare în vechea Sală de adunări Waterloo. O declaraţie spusă la serviciile funerare de vârstnicul Anthony W. Ivins, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne învaţă o lecţie importantă despre viaţă, moarte şi îndurare: „Asta ne oferă Evanghelia – nu imunitate în faţa morţii, ci victorie asupra ei prin intermediul speranţei pe care o avem în glorioasa înviere … Este valabil şi în cazul lui [Joseph Maynes] … Este o plăcere, o satisfacţie şi o bucurie să ştim că oamenii îşi pierd vieţile în neprihănire, în credinţă, fideli credinţei”⁴.

Această poveste de familie mă inspiră să încerc să fac tot ce pot pentru a urma exemplul îndurării şi tăriei spirituale ilustrat de străbunicul meu. Mă inspiră în aceeaşi măsură şi credinţa soţiei sale, Emily, a cărei viaţă, după moartea lui Joseph, a fost cu siguranţă o povară greu de suportat. Mărturia ei era puternică şi convertirea ei deplină, ea fiind pentru tot restul vieţii fidelă credinţei, în timp ce avea grijă singură de cei opt copii ai ei.

Apostolul Pavel a spus: „Să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”⁵. Alergarea care ne stă înainte pe acest pământ este una de rezistenţă, plină de obstacole. Obstacolele din această alergare sunt încercările cu care ne trezim în fiecare dimineaţă. Suntem aici pe pământ să alergăm, să ne exercităm libertatea de a alege şi să alegem între bine şi rău. Pentru a termina cu onoare şi cu bine această alergare şi pentru a ne întoarce la Tatăl nostru Ceresc, va trebui să plătim preţul devotamentului, perseverenţei şi autodisciplinei. Trebuie să fim în formă din punct de vedere spiritual. Trebuie să ne dezvoltăm tăria spirituală. Avem nevoie de mărturii puternice care ne vor duce la adevărata convertire şi, ca rezultat, vom găsi în noi pacea interioară şi puterea de care avem nevoie pentru a îndura orice încercare avem de înfruntat.

Aşadar, indiferent de încercările cu care vă treziţi în fiecare dimineaţă, amintiţi-vă – cu tăria spirituală pe care o dezvoltaţi, alături de ajutorul Domnului, la sfârşitul alergării veţi putea să vă bucuraţi de mărturisirea făcută de apostolul Pavel:

„Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, «în ziua aceea», Domnul, Judecătorul cel drept”⁶.

Îmi depun mărturia despre realitatea unui Tată Ceresc iubitor şi despre marele şi eternul Său plan al fericirii, care ne-a adus pe acest pământ în aceste vremuri. Fie ca Spiritul Domnului să ne inspire pe toţi să ne dezvoltăm tăria de a îndura. În numele lui Isus Hristos, amin.