2007
Comentariu
Octombrie 2007


Comentariu

Mesajul Primei Preşedinţii

Liahona a ajutat mulţi oameni să-şi îmbunătăţească vieţile. Mesajul Primei Preşedinţii nu poate fi ignorat de nimeni care doreşte o viaţă bună. Mesajul Primei Preşedinţii m-a ajutat, într-adevăr, să-mi organizez viaţa. Chiar dacă nu pot întotdeauna să cumpăr o revistă Liahona, numerele pe care pot să le citesc mă ajută să devin o persoană mai bună.

Abraham Adaranijo, Canada

Precept după precept

Când eram membru proaspăt botezat al Bisericii, nu am putut să înţeleg în totalitate Evanghelia, dar citind Liahona, am fost în stare s-o înţeleg precept după precept. Sunt inspirat de aceia care îşi împărtăşesc experienţele din viaţă. Vă mulţumesc pentru că publicaţi articole bune care susţin principiile Evangheliei.

Federico G. Balut Jr., Filipine

Cum trăiesc oamenii conform Evangheliei în realitate?

Ce excelentă şi perfectă binecuvântare este să avem Liahona în casele şi bibliotecile noastre, unde putem s-o citim în momentele noastre libere şi în clipele spirituale. Apreciez minunatele articole despre cum oamenii dintr-un loc sau altul trăiesc cu adevărat conform Evangheliei. Aceasta ne uneşte. Îi încurajează pe mulţi dintre noi să nu ne fie teamă şi ne asigură că nu suntem singuri.

Elsie Castillo, Ecuador

Încurajată să mă întorc

Fiind copil, am fost mai puţin activă în Biserică, dar ca adolescentă am fost considerată ca venită înapoi. Înainte de a face această decizie importantă, m-am rugat şi am meditat la ce va însemna să mă întorc în Biserică şi la responsabilităţile pe care le va atrage aceasta.

Aceasta s-a întâmplat când am decis să citesc nişte numere ale revistei Liahona. Am citit pentru a afla povestiri care m-ar fi încurajat şi ar fi întărit dorinţa mea de a mă întoarce în Biserică.

Citind articole despre oameni care au avut experienţe asemănătoare cu ale mele, m-am simţit foarte încurajată. Mai presus de toate, articolele m-au ajutat să înţeleg că nimeni din Biserică nu este perfect, precum şi că am făcut greşeli şi trebuie să fac ceva pentru a le corecta.

Acum am venit, înapoi în Biserică. Înţeleg că întrunirile sunt la fel cum erau înainte, dar acum am o viziune mai pozitivă, în parte datorată ideilor pe care le-am găsit în Liahona despre cum să te bucuri de orele de clasă şi de adunarea de împărtăşanie.

De fiecare dată când citesc Liahona, sunt mulţumită când găsesc răspunsuri la întrebările mele.

María Pilar Santana, Republica Dominicană

Cuvântările dragului nostru profet

Vreau să vă mulţumesc pentru că îmi trimiteţi revista Liahona în mod regulat. Acum am 93 de ani. Am primit revistele de când am fost botezată şi confirmată. Era mică înainte, dar întotdeauna interesantă. Mă delectez cu tot conţinutul revistei; totuşi, mă interesează, mai ales, cuvântările dragului nostru profet. Este minunat să-l aud de două ori pe an, în timpul conferinţei generale.

Lydia Dominguez, SUA