Lipsa lui Michael
„Cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său” (1 Ioan 4:21).
Bazat pe o întâmplare adevărată
„Acolo e turla!”, a strigat Natalie. Îi plăcea să meargă la Biserică. Duminica era ziua ei favorită din săptămână, cu excepţia unui singur lucru – era tristă că fratele ei mai mare, Michael, alesese să nu vină la Biserică cu restul familiei.
În timp ce Natalie stătea tăcută în timpul adunării de împărtăşanie, se gândea la Michael. Când el mergea la Biserică, lui Natalie îi plăcea să stea lângă el în timp ce se uita la cartea ei cu poze despre Isus. După adunarea de împărtăşanie, Michael o lua de mână şi o conducea la Societatea Primară. „Ne vedem mai târziu, surioară”, spunea el întotdeauna. Dar Michael nu mai fusese la Biserică de mult timp.
Natalie ar fi vrut să-l poată lega cu coarda ei de sărit şi să-l tragă la Biserică în micuţul ei cărucior roşu, dar ştia că lui nu i-ar fi plăcut. Ce altceva putea să facă ea?
La Societatea Primară, sora Chang a salutat clasa cu voioşie. „Sunt aşa de bucuroasă că astăzi sunteţi toţi aici”, a spus ea. „Sunt fericită când vă văd feţele zâmbitoare. Dar cine lipseşte?”
Natalie s-a uitat în jur. Şi-a ridicat mâna. „Jed”, a strigat Natalie. „Jed nu este aici astăzi”.
„Ai dreptate”, a spus sora Chang. „Jed nu a fost aici nici săptămâna trecută”.
„Poate e bolnav”, a sugerat Lisa.
„Poate este în excursie”, a spus Boyd.
„Poate că doar nu a vrut să vină”, a spus încet Natalie.
„Trebuie să-i arătăm că îl iubim şi că-i simţim lipsa când este plecat”, a spus sora Chang.
„Cum putem face aceasta?”, a întrebat Natalie.
„Îi vom spune”, a spus sora Chang. „Lucrurile mici pot adesea să însemne foarte mult. Am făcut o felicitare pentru voi s-o semnaţi, iar fiecare dintre voi poate face un desen special pentru Jed”.
Natalie a decis să deseneze un munte şi nişte copaci, deoarece ştia că lui Jed îi plăcea în aer liber. Iar apoi, Natalie a întrebat-o pe învăţătoare dacă putea să facă un alt desen pe care să-l ia acasă.
Când Natalie s-a întors acasă de la Biserică, l-a găsit pe Michael în camera lui, ascultând muzică. „Bună, surioară”, a salutat-o el. „Ce faci”?
Natalie i-a înmânat o coală de hârtie împăturită. „Ţi-am făcut o felicitare”.
„Pentru mine?” Michael a zâmbit. „De ce? Nu este ziua mea sau alt eveniment”.
„Sora Chang m-a ajutat s-o scriu. Spune: ‘Îţi simt lipsa când nu vii cu noi la Biserică. Te iubesc.’ Şi am semnat cu numele meu”.
„Mulţumesc”, a spus Michael încet. „Este o felicitare frumoasă. Ai făcut o treabă bună.”
„Cu plăcere.” Natalie l-a îmbrăţişat pe fratele ei şi s-a grăbit s-o ajute pe mama ei să pregătească cina. S-a simţit foarte fericită. Îl iubea foarte mult pe fratele ei, iar acum ştia şi el aceasta.
Duminica următoare, Natalie a fost atât de entuziasmată, când Michael a hotărât să meargă la Biserică. Îl ţinea de mână în timp ce intrau în capelă. A stat liniştită lângă el în timpul adunării de împărtăşanie. Natalie l-a văzut pe Jed stând cu două rânduri mai în faţă şi i-a făcut cu mâna.
Lui Natalie îi place să meargă la Biserică, mai ales când toţi prietenii şi familia ei sunt acolo. Ea a hotărât că de acum înainte, dacă lipseşte cineva, îi va spune, deoarece uneori lucrurile mici pot însemna foarte mult.
„Este responsabilitatea noastră… să veghem ca toţi cei care sunt botezaţi să fie încurajaţi şi să simtă căldura minunată a acestei Evanghelii a Domnului nostru.”
Preşedintele Gordon B. Hinckley, „Find the Lambs, Feed the Sheep”, Liahona, iulie 1999, p.124.