2007
Un istoric din cadrul Bisericii discută despre rolul istoriei în misiunea Bisericii
Octombrie 2007


Un istoric din cadrul Bisericii discută despre rolul istoriei în misiunea Bisericii

Scopurile esenţiale ale Departamentului de Istorie a Bisericii şi a Familiei, spune vârstnicul Marlin K. Jensen din cadrul Celor Şaptezeci, este acela de „a-i ajuta pe copiii lui Dumnezeu să facă şi să ţină legămintele sfinte“, o responsabilitate cerută de scripturi, dată profetului Joseph Smith în primele zile ale Bisericii.

Vorbind la conferinţa anuală a Asociaţiei de Istorie Mormonă, la 26 mai 2007, vârstnicul Jensen, numit istoricul şi registratorul Bisericii în aprilie 2005, a relatat amănunţit dezvoltarea departamentului de istorie şi contribuţiile multor conducători care au luat în serios porunca Domnului, dată în ziua în care a fost organizată Biserica, de a ţine o înregistrare a Bisericii.

„Nu vorbesc ca un istoric profesionist, ci ca istoric al ’Bisericii’, ca ultimul dintre cei de pe o lungă listă de oficianţi generali ai Bisericii chemaţi pentru o perioadă de timp nedefinită pentru a îndeplini o chemare care a fost stabilită printr-o revelaţie dată profetului Joseph Smith“ a spus el.

„Realizările trecute ale departamentului“, a continuat el, „s-au axat în principal în jurul colectării, păstrării şi într-o măsură mai mică, pe publicarea înregistrărilor care conţin istoria palpitantă a Bisericii“.

„Care este scopul principal al istoriei Bisericii?“, a întrebat el. „Biserica a devenit o mare organizaţie internaţională cu centrul ei spiritual de gravitaţie deplasându-se din ce în mai mult spre emisfera sudică. Aceasta şi alţi factori ne-au convins că nu putem realiza mai departe sarcinile noastre legate de istorie ca până acum.“

După o analiză făcută cu evlavie în timpul ultimilor câţiva ani despre cum să planificăm viitorul drum pentru departament, vârstnicul Jensen a spus: „noi simţim că istoria trebuie să contribuie la misiunea generală a Bisericii… la salvarea omenirii“.

Vârstnicul Jensen a observat că un asemenea mandat deosebeşte Departamentul de Istorie a Bisericii şi a Familiei de alţi profesionişti şi entuziaşti în istorie.

„Aceasta este o ambiţie nobilă şi măreaţă, una care nu este uşor de îndeplinit şi, posibil, niciodată pe deplin apreciată de colegii noştri profesionişti“, a spus el.

Pentru îndeplinirea acestui mandat, a adăugat el, Departamentul de Istorie a Bisericii şi a Familiei este centrat pe trei criterii: de a asigura amintirea lucrurilor măreţ ale lui Dumnezeu, de a ajuta la păstrarea organizaţiei împărăţiei şi de a mărturisi şi a apăra adevărul restaurării.

Acest scop „defineşte munca şi audienţa noastră“, creând „o sferă de activitate mai mare decât putem să realizăm cu forţele noastre proprii – şi astfel nevoia de a colabora“, a spus vârstnicul Jensen. Ne „determină ca de la un simplu colector pasiv să devenim o organizaţie activă care stabileşte priorităţi în colectare, distribuire, cercetare şi scriere“.

„Înfiinţarea unui departament care să slujească o Biserică internaţională solicită o schimbare în gândire care nu se face fără oarecare greutate“, a spus el. O asemenea dezvoltare va impune schimbări organizatorice care subliniază slujirea tuturor membrilor Bisericii, cât şi a conducătorilor. Toate aceste schimbări trebuie să folosească toate avantajele tehnologiei.

Un alt pas important către dezvoltarea Departamentului de Istorie este construirea unei clădiri de 23.000 de metri pătraţi, clădire care va fi cunoscută sub denumirea de Biblioteca de Istorie a Bisericii.

„Construcţia a început în luna octombrie a anului trecut şi este programată să fie dedicată la mijlocul anului 2009. Biblioteca va adăposti colecţiile noastre nepreţuite şi este proiectată pentru a fi deschisă, atrăgătoare şi foarte funcţională“, a spus vârstnicul Jensen.

Adaptare din Church News, 2 iunie 2007.