2007
IDEI PENTRU SEARA DE FAMILIE
Octombrie 2007


IDEI PENTRU SEARA DE FAMILIE

Aceste sugestii pentru îmbunătăţirea predării pot fi folosite atât în clasele de studiu, cât şi acasă. Puteţi adapta aceste idei pentru familia sau clasa dumneavoastră.

„Veniţi la templu”, p. 14: Folosind acest articol, enumeraţi rânduielile îndeplinite în templu şi discutaţi care sunt binecuvântările venerării în templu. Împărtăşiţi idei despre felul în care trebuie să ne pregătim pentru a merge la templu.

„Să îndurăm de la început”, p. 29: Pregătiţi felul de mâncare preferat al familiei dumneavoastră. Puneţi-l astfel încât familia dumneavoastră să-l poată vedea şi să-l miroasă. Spuneţi-le că, deşi ar putea dori să-l mănânce chiar atunci, ei vor trebui să aştepte. Împărtăşiţi-le povestea Mariei. Comparaţi modul în care ei aşteaptă să mănânce felul preferat cu modul în care Maria a trebuit să aştepte pentru a fi botezată şi confirmată.

„Pentru întărirea dumneavoastră”, p. 32: În săptămâna premergătoare invitaţi fiecare membru al familiei să pregătească o scurtă cuvântare despre unul dintre standardele din broşura Pentru întărirea tineretului. Ascultaţi cuvântările şi, apoi, alegeţi unul sau două standarde pe care toţi membrii familiei să le îndeplinească în acea săptămână.

„Căruciorul gol”, p. P2: Înainte de lecţie, scrieţi numele fiecărui membru al familiei pe un bileţel. Împărtăşiţi povestirea preşedintelui James E. Faust şi discutaţi întrebările de la sfârşitul articolului. Rugaţi, apoi, fiecare persoană să aleagă un bileţel. Explicaţi-le că ar trebui să caute căi de a sluji în acea săptămână persoanei al cărei nume este scris pe bileţelul pe care l-au ales, fără ca aceasta să ştie cine le-a slujit.

„Absenţa lui Michael”, p. P12: Citiţi povestirea şi discutaţi cum l-a ajutat Natalie pe fratele ei. Rugaţi membrii familiei să citească 1 Ioan 4:21. Discutaţi ce înseamnă „iubeşte şi pe fratele său”. Puteţi să-i ajutaţi pe copiii din familie să scrie un bilet cuiva care nu vine în mod regulat la Biserică. Ei ar putea, de asemenea, să invite acea persoană să participe la Societatea Primară sau la următoarea zi de activitate organizată de Societatea Primară.