Fiţi ambiţioşi pentru Hristos
Vârstnicul Kazuhiko Yamashita
din Cei Şaptezeci
Suntem ambiţioşi în Hristos când slujim având credinţă, acceptăm cu umilinţă, îndurăm în mod nobil, ne rugăm des şi luăm din împărtăşanie fiind demni.
Dragi fraţi şi surori, astăzi aş dori să vorbesc tinerilor din Biserică, inclusiv misionarilor noştri minunaţi. Şi, desigur, fraţii şi surorile care sunt tineri în inima lor sunt invitaţi cu drag să asculte.
În data de 21 august a anului trecut, preşedintele Russell M. Nelson a dedicat minunatul Templu Sapporo – al treilea templu din Japonia. Templul Sapporo este situat în nordul Japoniei, într-un loc numit Hokkaido. La fel ca Utah, Hokkaido a fost construit de pionieri harnici şi muncitori.
În anul 1876, un profesor renumit, pe nume dr. William Clark1, a fost invitat să predea în Hokkaido. El a locuit în Japonia doar opt luni, dar atitudinea sa creştină a lăsat o amprentă de durată asupra cursanţilor săi care nu erau creştini. Înainte de a pleca, le-a lăsat cursanţilor săi un mesaj de rămas bun care a rămas scris pe această statuie de bronz.2 El a spus: „Băieţi, fiţi ambiţioşi” – „Fiţi ambiţioşi pentru Hristos”3. Îndemnul său, „Fiţi ambiţioşi pentru Hristos”, poate ajuta în mod direct deciziile zilnice ale sfinţilor din zilele din urmă.
Ce înseamnă să „fiţi ambiţioşi pentru Hristos”? A fi ambiţioşi pentru Hristos înseamnă a fi motivaţi, concentraţi şi dedicaţi muncii Sale. A fi ambiţioşi pentru Hristos va însemna rareori că vom fi onoraţi în mod public. A fi ambiţioşi pentru Hristos înseamnă că slujim cu credinţă şi sârguinţă în episcopiile şi ramurile noastre fără să ne plângem şi având inimile pline de bucurie.
Misionarii noştri care slujesc peste tot în lume sunt exemple minunate a celor care sunt cu adevărat ambiţioşi pentru Hristos. Cu câţiva ani în urmă, sora Yamashita şi cu mine am slujit în misiunea Nagoya, Japonia. Misionarii noştri erau foarte ambiţioşi pentru Hristos. Unul dintre acei tineri misionari se numea vârstnicul Cowan.
Vârstnicului Cowan îi lipsea piciorul drept din cauza unui accident de bicicletă din copilărie. La câteva săptămâni după sosirea sa în misiune, am primit un telefon de la colegul său. Proteza vârstnicului Cowan se stricase în timp ce mergea pe bicicletă. L-am dus la un atelier de reparaţii bun, iar acolo, într-o cameră separată, i-am văzut piciorul pentru prima dată. Mi-am dat seama câtă durere simţea. Proteza sa a fost reparată, iar el s-a întors în zona lui.
Cu toate acestea, în timp ce săptămânile treceau, proteza continua să se strice din nou şi din nou. Consilierul zonal pentru probleme medicale a recomandat ca vârstnicul Cowan să se întoarcă acasă pentru a fi mutat într-o altă misiune. M-am opus acelei recomandări, deoarece vârstnicul Cowan era un misionar minunat şi avea o dorinţă puternică de a rămâne în Japonia. Treptat, vârstnicul Cowan a început să se apropie de limita sa fizică. În pofida acestui fapt, el nu a cârtit şi nu s-a plâns.
Din nou, am fost sfătuit ca vârstnicului Cowan să îi fie permis să slujească într-un loc în care nu era necesar ca el să meargă pe bicicletă. M-am gândit la această situaţie. M-am gândit la viitorul vârstnicului Cowan şi m-am rugat cu privire la acest lucru. Am simţit că vârstnicul Cowan trebuia să se întoarcă acasă şi să aştepte o nouă chemare. L-am sunat şi mi-am exprimat dragostea şi preocuparea faţă de el şi i-am spus decizia mea. El nu a spus nimic. Îl puteam auzi plângând la capătul celălalt al telefonului. Am spus: „Vârstnicule Cowan, nu trebuie să îmi răspunzi acum. Te voi suna mâine. Te rog să te gândeşti la recomandarea mea rugându-te cu sinceritate”.
Când l-am sunat a doua zi dimineaţă, el mi-a spus, cu umilinţă, că va urma sfatul meu.
În timpul interviului meu final cu el, i-am adresat această întrebare: „Vârstnicule Cowan, ai cerut în cererea ta pentru misiune să fii trimis într-o misiune în care nu era necesar să mergi pe bicicletă?”.
El a spus: „Da, preşedinte”.
I-am răspuns: „Vârstnicule Cowan, ai fost chemat să slujeşti în misiunea Nagoya, Japonia, în care este necesar să mergi pe bicicletă. I-ai spus acest lucru preşedintelui de ţăruş?”.
Am fost surprins de răspunsul său. El a spus: „Nu, nu i-am spus. Am decis că, dacă Domnul m-a chemat acolo, voi merge la sală şi îmi voi antrena corpul pentru a fi capabil să merg pe bicicletă”.
La sfârşitul interviului nostru, el mi-a adresat această întrebare cu lacrimi în ochi: „Preşedinte Yamashita, de ce am venit în Japonia? De ce sunt aici?”.
I-am răspuns fără ezitare: „Vârstnicule Cowan, ştiu un motiv pentru care ai venit aici. Ai venit aici pentru beneficiul meu. Am ajuns să înţeleg lângă ce tânăr minunat am slujit. Sunt binecuvântat să te cunosc”.
Mă bucur să pot spune că vârstnicul Cowan s-a întors acasă şi a fost chemat să slujească într-o misiune în care a putut folosi o maşină pentru a se deplasa. Nu sunt mândru doar de vârstnicul Cowan, ci de toţi misionarii din întreaga lume care slujesc de bunăvoie fără a cârti sau a se plânge. Le mulţumesc vârstnicilor şi surorilor pentru credinţa, concentrarea şi ambiţia puternică pentru Hristos.
Cartea lui Mormon conţine multe povestiri despre cei care au fost ambiţioşi pentru Hristos. Când era tânăr băiat, Alma cel Tânăr a persecutat Biserica şi membrii ei. Mai târziu, el a simţit o schimbare în inima lui şi a slujit fiind un misionar puternic. El a căutat îndrumarea Domnului şi i-a binecuvântat pe colegii săi în timp ce a slujit alături de ei. Domnul l-a întărit, iar el a biruit încercările de care a avut parte.
Alma a dat fiului său, Helaman, următorul sfat:
„Oricine îşi va pune nădejdea în Dumnezeu va fi sprijinit în încercările şi în necazurile sale şi în suferinţele sale …
[ţine] poruncile lui Dumnezeu …
Sfătuieşte-te cu Domnul în toate faptele tale, iar El te va îndrepta pe tine către bine”4.
Cel de-al doilea fiu al nostru şi-a petrecut o mare parte a tinereţii departe de Biserică. Când a împlinit 20 de ani, a avut parte de o experienţă ce l-a făcut să îşi dorească să îşi schimbe viaţa. Cu dragoste, rugăciune şi ajutor din partea familiei sale şi a membrilor Bisericii şi, nu în ultimul rând, datorită compasiunii şi harului Domnului, el s-a întors în Biserică.
Mai târziu, a fost chemat să slujească în misiunea Seattle, Washington. Iniţial, el a fost foarte descurajat. În fiecare seară, în primele trei luni, el mergea în baie şi plângea. La fel ca vârstnicul Cowan, el căuta răspunsul la întrebarea: „De ce sunt aici?”.
După ce a slujit timp de un an, noi am primit un e-mail care a fost răspunsul rugăciunilor noastre. El a scris: „Acum pot simţi cu adevărat dragostea lui Dumnezeu şi a lui Isus. Voi lucra din greu pentru a deveni ca profeţii din vechime. Deşi am parte în continuare de multe greutăţi, sunt cu adevărat fericit. Să-L slujesc pe Isus este într-adevăr cel mai bun lucru. Nu este nimic mai minunat. Sunt foarte fericit”.
El s-a simţit la fel ca Alma: „Şi o, ce bucurie şi ce minunată lumină am văzut eu; da, sufletul meu s-a umplut de o bucurie tot atât de mare cât fusese durerea mea!”5.
În vieţile noastre, avem parte de încercări, dar, dacă suntem ambiţioşi pentru Hristos, ne putem concentra asupra Lui şi putem simţi bucurie în mijlocul acestor încercări. Salvatorul nostru este cel mai bun exemplu. El Şi-a înţeles misiunea sfântă şi a ascultat de voia lui Dumnezeu Tatăl. Ce alegere binecuvântată este să ne ajute să ne amintim de exemplul Său minunat în fiecare săptămână atunci când luăm din împărtăşanie.
Dragi fraţi şi surori, suntem ambiţioşi în Hristos când slujim având credinţă, acceptăm cu umilinţă, îndurăm în mod nobil, ne rugăm des şi luăm din împărtăşanie fiind demni.
Sper ca noi să fim ambiţioşi în Hristos în timp ce acceptăm dificultăţile şi încercările noastre cu răbdare şi credinţă şi găsim bucurie în legămintele noastre.
Depun mărturie că Domnul vă cunoaşte. El vă cunoaşte încercările şi grijile. El ştie despre dorinţele dumneavoastră de a-L sluji cu devotament şi da, chiar şi cu ambiţie. Fie ca El să vă îndrume şi să vă binecuvânteze în timp ce faceţi aceste lucruri. În numele lui Isus Hristos, amin.