Ca nu cumva să uiţi

Vârstnicul Ronald A. Rasband

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Vă îndemn să vă amintiţi, mai ales în timpul unei crize, momentele în care aţi simţit Spiritul şi mărturia dumneavoastră a fost puternică; amintiţi-vă temelia spirituală pe care aţi clădit-o.

Bună ziua, dragi fraţi şi surori! Cât de binecuvântaţi am fost în timpul acestei conferinţe! În acest prim an în care am avut calitatea de membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, m-am simţit foarte umil. A fost un an plin de eforturi, dezvoltare personală şi rugăciuni sincere, continue, adresate Tatălui din Cer. Am simţit rugăciunile familiei, prietenilor şi membrilor Bisericii din toată lumea oferite în sprijinul meu. Vă mulţumesc pentru gândurile şi rugăciunile dumneavoastră.

De asemenea, am avut privilegiul să mă reîntâlnesc cu prieteni dragi, vechi de mulţi ani şi să cunosc alţii noi. După întâlnirea cu un prieten drag, pe care îl cunosc şi îl iubesc de mulţi ani, m-am simţit inspirat pentru a pregăti cuvântarea mea de astăzi.

Când ne-am întâlnit, prietenul meu mi-a mărturisit că avusese probleme. În cuvintele lui, simţea că trece printr-o „criză a credinţei” şi mi-a cerut sfatul. M-am simţit recunoscător pentru că îmi împărtăşea sentimentele şi neliniştile sale.

Şi-a exprimat dorinţa puternică de a simţi din nou ceea ce simţise cândva din punct de vedere spiritual, lucru pe care, acum, credea că îl pierdea. În timp ce vorbea, am ascultat cu atenţie şi m-am rugat cu ardoare ca să ştiu ce dorea Domnul să spun.

Prietenul meu, probabil, la fel ca unii dintre dumneavoastră, adresa întrebarea atât de simplu şi puternic exprimată în cântecul de la Societatea Primară: „Tată, în ceruri eşti cu-adevărat?”¹. Acelora dintre dumneavoastră care ar putea avea aceeaşi întrebare, aş dori le să împărtăşesc sfatul pe care l-am oferit prietenului meu şi sper ca fiecare dintre dumneavoastră să-şi întărească credinţa şi să-şi înnoiască decizia fermă de a fi un ucenic devotat al lui Isus Hristos.

Încep reamintindu-vă că sunteţi un fiu sau o fiică a unui Tată iubitor din Cer şi că dragostea Sa rămâne constantă. Ştiu că este dificil să vă amintiţi astfel de sentimente liniştitoare de dragoste când sunteţi în mijlocul conflictelor sau încercărilor personale, al dezamăgirilor sau viselor sfărâmate.

Isus Hristos cunoaşte conflictele şi încercările puternice. El Şi-a dat viaţa pentru noi. Ultimele ore trăite de El au fost pline de cruzime, mai mult decât putem noi să înţelegem, dar sacrificiul Său pentru fiecare dintre noi a fost expresia supremă a dragostei Sale neprihănite.

Nicio greşeală, păcat sau alegere nu va schimba dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Acest lucru nu înseamnă că păcatul este tolerat, nici nu înlătură obligaţia noastră de a ne pocăi atunci când am comis păcate. Dar nu uitaţi că Tatăl Ceresc vă cunoaşte şi vă iubeşte pe fiecare dintre dumneavoastră şi este, întotdeauna, pregătit să vă ajute.

În timp ce meditam asupra situaţiei prietenului meu, m-am gândit la înţelepciunea minunată pe care o găsim în Cartea lui Mormon: „Şi acum, fiii mei, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice, da, săgeţile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre şi furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit, datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”².

Depun mărturie că „adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit” este un loc în care nimeni nu-şi doreşte să se afle. Prietenul meu simţea că se află pe marginea lui.

Când am sfătuit persoane asemenea prietenului meu, am cercetat deciziile acestora luate de-a lungul anilor, decizii care le-au făcut să uite experienţele sacre, să slăbească în credinţă şi să se îndoiască. Le-am îndemnat şi vă îndemn pe dumneavoastră acum să vă amintiţi, mai ales în timpul unei crize, momentele în care aţi simţit Spiritul şi mărturia dumneavoastră a fost puternică; amintiţi-vă temelia spirituală pe care aţi clădit-o. Vă promit că, dacă veţi face aceasta, evitând lucrurile care nu vă clădesc şi nu vă întăresc mărturia sau care vă batjocoresc crezurile, acele momente preţioase în care mărturia dumneavoastră era puternică vă vor reveni în memorie prin rugăciune umilă şi post. Vă asigur că veţi simţi din noi siguranţa şi căldura oferite de Evanghelia lui Isus Hristos.

Noi trebuie, mai întâi, să ne întărim pe noi înşine din punct de vedere spiritual şi, apoi, să-i întărim pe cei din jurul nostru. Meditaţi asupra scripturilor cu regularitate şi amintiţi-vă gândurile şi sentimentele avute atunci când le citiţi. De asemenea, căutaţi şi alte surse de adevăr, dar ţineţi seama de acest avertisment din scripturi: „Dar este bine să fie învăţaţi, dacă ascultă de sfaturile lui Dumnezeu”³. Participaţi la adunările Bisericii, în special la adunarea de împărtăşanie, luaţi din împărtăşanie şi reînnoiţi-vă legămintele, inclusiv promisiunea de a vă aminti întotdeauna de Salvator, pentru ca Spiritul Său să poată fi, întotdeauna, cu dumneavoastră.

Indiferent ce greşeli am făcut şi indiferent cât de imperfecţi simţim că suntem, putem, întotdeauna, să-i binecuvântăm şi să-i încurajăm pe alţii. Slujindu-le asemenea lui Hristos, putem simţi dragostea lui Dumnezeu, adânc, în inimile noastre.

Este important să ne amintim sfatul puternic pe care îl găsim în Deuteronomul: „Veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi”⁴.

Alegerile pe care le facem influenţează generaţii. Împărtăşiţi-vă mărturia membrilor familiei dumneavoastră; încurajaţi-i să-şi aducă aminte cum s-au simţit când au recunoscut influenţa Spiritului în vieţile lor şi să consemneze acele sentimente în jurnale şi istorii personale, astfel încât cuvintele proprii să le poată aduce aminte, când va fi nevoie, cât de bun a fost Domnul cu ei.

Amintiţi-vă că motivul pentru care Nefi şi fraţii lui s-au întors la Ierusalim ca să obţină plăcile de alamă care consemnau istoria poporului lor a fost acela ca ei să nu-şi uite trecutul.

De asemenea, în Cartea lui Mormon, Helaman le-a dat fiilor lui numele „primilor părinţi”, pentru ca fiii lui să nu uite bunătatea Domnului:

„Iată, fiii mei, eu doresc ca voi să vă aduceţi aminte să ţineţi poruncile lui Dumnezeu… Iată, eu v-am dat vouă numele primilor părinţi ai noştri care au venit din ţara Ierusalimului; şi am făcut aceasta pentru ca atunci când voi vă veţi aduce aminte de numele voastre, voi să vă aduceţi aminte de ei; iar atunci când voi vă aduceţi aminte de ei, voi vă aduceţi aminte de lucrările lor; şi atunci când vă aduceţi aminte de lucrările lor, atunci voi puteţi să ştiţi cum că a fost spus şi, de asemenea, scris că acestea erau bune.

De aceea, fiii mei, aş dori ca voi să faceţi ceea ce este bun pentru ca să poată să fie spus despre voi şi, de asemenea, scris despre voi, tot aşa cum a fost spus şi scris despre ei”⁵.

Astăzi, mulţi oameni au aceeaşi tradiţie de a le da copiilor lor nume de eroi din scripturi sau de strămoşi credincioşi, ca o cale de a-i încuraja să nu-şi uite moştenirea.

Când m-am născut, mi s-a dat numele Ronald A. Rasband. Numele meu de familie îi onorează pe strămoşii tatălui meu. Iniţiala din mijloc, A, mi-a fost dată ca să-mi amintesc să onorez strămoşii danezi ai mamei mele, care se numeau Anderson.

Stră-stră-bunicul meu, Jens Anderson era din Danemarca. Şi, în anul 1861, Domnul i-a condus pe doi misionari mormoni la casa lui Jens şi Ane Cathrine Anderson, unde misionarii le-au făcut cunoscută lor şi fiului lor în vârstă de 16 ani, Andrew, Evanghelia restaurată. Astfel, a început o moştenire de credinţă de care mă bucur împreună cu familia mea. Familia Anderson a citit Cartea lui Mormon şi membrii ei au fost botezaţi la scurt timp după aceea. În anul următor, familia Anderson a urmat invitaţia unui profet de a traversa Atlanticul pentru a se alătura sfinţilor din America de Nord.

Din păcate, Jens a murit în timpul călătoriei pe ocean, dar soţia şi fiul său au reuşit să ajungă în Valea Salt Lake, la data de 3 septembrie 1862. În pofida greutăţilor şi a durerii, credinţa lor nu a slăbit niciodată şi, la fel, nu a slăbit nici credinţa multor urmaşi ai lor.

În biroul meu se află o pictură⁶ care păstrează un foarte frumos memento simbolic al primei întâlniri dintre strămoşii mei şi acei misionari devotaţi de la începuturi. Sunt hotărât să nu-mi uit tradiţia şi, datorită numelui meu, îmi voi aminti pentru totdeauna moştenirea lor de credinţă şi sacrificiu.

Niciodată să nu uitaţi, să nu puneţi sub semnul întrebării sau să nu ignoraţi experienţele personale sacre, spirituale. Planul duşmanului este să ne distragă atenţia de la mărturiile spirituale, dar dorinţa Domnului este să ne înveţe şi să ne implice în lucrarea Sa.

Permiteţi-mi să vă împărtăşesc un exemplu personal în legătură cu acest adevăr. Îmi amintesc cu claritate un moment în care am primit un îndemn ca răspuns la o rugăciune fierbinte. Răspunsul a fost clar şi puternic. Cu toate acestea, nu am acţionat imediat conform acelui îndemn şi, după o vreme, am început să mă întreb dacă ceea ce simţisem era real. S-ar putea ca unii dintre dumneavoastră să fi fost înşelaţi de duşman în acelaşi fel.

După câteva zile, m-am trezit din somn având în minte aceste versete puternice din scripturi:

„Adevărat, adevărat, Eu îţi spun ţie, dacă doreşti o altă mărturie, îndreaptă-ţi gândurile spre noaptea în care M-ai invocat în inima ta …

Nu ţi-am transmis Eu pace în sufletul tău cu privire la acest subiect? Ce mărturie mai mare decât aceea de la Dumnezeu poţi avea?”⁷.

A fost ca şi când Domnul îmi spunea: „Ronald, ţi-am spus deja ce trebuie să faci. Acum fă acest lucru!”. Cât de recunoscător am fost pentru acea îndreptare şi îndrumare pline de iubire! Imediat, am fost liniştit de acel îndemn şi am putut să merg înainte, ştiind în inima mea că primisem răspuns la rugăciunea mea.

Dragi fraţi şi surori, vă împărtăşesc această experienţă pentru a vă arăta cât de repede pot minţile noastre să uite şi cum ne pot îndruma experienţele noastre spirituale. Am învăţat să preţuiesc astfel de momente, „ca nu cumva să uit”.

Prietenului meu şi tuturor acelora care doresc să-şi întărească credinţa, le fac această promisiune: pe măsură ce veţi trăi cu credinţă conform Evangheliei lui Isus Hristos şi veţi respecta învăţăturile ei, mărturia dumneavoastră va fi protejată şi se va dezvolta. Ţineţi legămintele pe care le-aţi făcut, indiferent de acţiunile celor din jurul dumneavoastră. Fiţi părinţi, fraţi şi surori, bunici, mătuşi, unchi şi prieteni sârguincioşi, care îi întăresc pe cei dragi lor prin mărturia personală şi care împărtăşesc experienţe spirituale. Rămâneţi credincioşi şi statornici, chiar dacă furtunile îndoielii vă invadează viaţa prin acţiunile altora. Căutaţi acele lucruri care vă vor edifica şi întări din punct de vedere spiritual. Evitaţi ofertele false de aşa-zise „adevăruri” atât de prezente şi amintiţi-vă să vă consemnaţi sentimentele care exprimă „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea [şi] înfrânarea poftelor”⁸.

În mijlocul celor mai mari furtuni ale vieţii, nu uitaţi moştenirea dumneavoastră divină de fiu sau fiică a lui Dumnezeu sau destinul dumneavoastră etern de a vă întoarce, într-o zi, să trăiţi în prezenţa Lui, lucru ce depăşeşte orice are lumea de oferit. Amintiţi-vă cuvintele duioase ale lui Alma: „Şi acum iată, vă spun vouă, fraţii mei, dacă voi aţi simţit o schimbare în inima voastră şi dacă aţi simţit dorinţa să cântaţi cântecul iubirii mântuitoare, vreau să vă întreb, puteţi să simţiţi astfel acum?”⁹.

Pe toţi aceia care simt nevoia de a-şi întări credinţa, îi rog cu insistenţă: nu uitaţi! Vă rog să nu uitaţi.

Depun mărturie că Joseph Smith a fost profet al lui Dumnezeu. Ştiu că el I-a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi pe Fiul Său, Isus Hristos, şi a vorbit cu Ei, chiar aşa cum a consemnat cu propriile cuvinte. Sunt recunoscător pentru că el nu a uitat să scrie despre acea experienţă, pentru ca noi, toţi, să putem cunoaşte mărturia sa.

Depun mărturia mea solemnă despre Domnul Isus Hristos. El trăieşte; ştiu că El trăieşte şi conduce această Biserică. Aceste lucruri le ştiu prin experienţă personală, independent de orice alt glas sau mărturie şi mă rog ca dumneavoastră şi cu mine să nu uităm niciodată adevărurile sacre, eterne – în primul rând acela că suntem fii şi fiice ai unor Părinţi Cereşti iubitori, care doresc doar fericirea noastră eternă. Depun mărturie despre aceste adevăruri, în numele lui Isus Hristos, amin.