Pentru instruirea şi dezvoltarea noastră spirituale
Tainele lui Dumnezeu ne sunt dezvăluite numai în conformitate cu voinţa Sa şi prin puterea Duhului Sfânt.
Când eram tânăr băiat, părinţii mei au primit un dar care ne-a fascinat pe fratele meu mai mic, David, şi pe mine. Darul era un model în miniatură al plăcilor de aur pe care profetul Joseph Smith le-a primit de la îngerul Moroni. Din câte îmi amintesc, modelul plăcilor avea aproximativ 10 pagini de metal pe care erau scrise cuvinte. Totuşi, nu acele pagini ne-au atras atenţia.
Noi crescusem auzind povestirile despre restaurare. Ştiam şi cântasem la Societatea Primară despre plăcile de aur ascunse în adânc, pe un munte şi predate de îngerul Moroni lui Joseph Smith.1 În timp ce curiozitatea creştea în minţile noastre tinere, era un lucru pe care, cu adevărat, doream să-l vedem: ce anume era scris pe porţiunea mică a modelului plăcilor pecetluită pentru siguranţă cu două mici benzi metalice?
Miniatura stătea, de mai multe zile, pe o masă mică în casa noastră, înainte ca noi să fi fost îndemnaţi de curiozitate să acţionăm. Deşi înţelesesem bine că aceste plăci nu erau plăcile reale pe care Moroni le predase, doream să vedem acea poţiune sigilată. Astfel, de câteva ori, fratele meu mai mic şi cu mine am încercat folosind un cuţit pentru unt, linguri vechi şi orice altceva ne-am putut imagina pentru a da la o parte porţiunea sigilată a plăcilor doar atât cât trebuia pentru a vedea ce conţine – dar nu prea mult, pentru a nu rupe micile benzi. Cel puţin, eram destul de inteligenţi pentru a nu lăsa vreo urmă a curiozităţii noastre de copii. Spre dezamăgirea şi frustrarea noastră, aceste încercări de a „examina plăcile” nu au avut niciodată succes.
Încă nu ştiu ce anume – dacă într-adevăr era ceva – exista ascuns sub acea parte sigilată. Dar partea stânjenitoare a poveştii noastre este aceea că nici până în ziua de astăzi nu ştiu ce era scris pe partea plăcilor metalice care putea fi citită. Pot doar presupune că aceste pagini conţineau povestiri despre restaurare şi mărturii ale lui Joseph Smith, mărturia a trei martori şi mărturia a opt martori care au văzut plăcile reale pe care le-a predat Moroni.
De la crearea acestui pământ, Tatăl nostru iubitor a asigurat îndrumare, conducere şi instruire copiilor Săi prin profeţi. Cuvintele Sale au fost consemnate de aceşti profeţi şi sunt salvate ca scripturi, pentru dezvoltarea şi instruirea noastră. Nefi a descris acestea în acest mod:
„Căci sufletul meu se desfată în scripturi, iar inima mea le cântăreşte şi le scrie pentru învăţătura şi folosul copiilor mei.
Iată, sufletul meu se desfată în lucrurile Domnului; iar inima mea cântăreşte tot timpul lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit”2.
Pe lângă acestea, în timpul dispensaţiilor trecute şi în această ultimă dispensaţie a plenitudinii timpurilor, membrii demni ai Bisericii Domnului au fost binecuvântaţi cu însoţirea constantă a Duhului Sfânt care ajută la instruirea şi dezvoltarea noastră spirituale.
Cunoscând natura sârguincioasă a fratelui meu mai mic, îmi imaginez că, foarte probabil, el a citit toate cuvintele scrise pe plăcile model din casa părinţilor noştri. Cu toate acestea, eu am ignorat acele adevăruri simple şi preţioase şi mi-am concentrat efortul pe căutarea acelor lucruri care nu erau menite să fie revelate.
Din nefericire, instruirea şi dezvoltarea noastră pot fi uneori încetinite sau chiar oprite de către o dorinţă neînţeleaptă de „a examina ceea ce nu a fost revelat”. Aceste acţiuni ne pot determina să căutăm lucruri care nu sunt menite, în mod necesar, să fie înţelese în acest moment şi să ignorăm adevărurile frumoase care ne sunt destinate conform circumstanţelor noastre – adevăruri pe care Nefi le-a descris ca fiind scrise pentru învăţătura şi folosul nostru.
Iacov, fratele lui Nefi, a propovăduit: „Iată, mari şi minunate sunt lucrările Domnului. Cât de nepătrunse sunt adâncimile misterelor Lui; şi este imposibil ca omul să înţeleagă toate căile Lui”3.
Cuvintele lui Iacov ne învaţă că nu putem „examina plăcile” cu succes sau forţa revelarea tainelor lui Dumnezeu. Tainele lui Dumnezeu ne sunt dezvăluite numai în conformitate cu voinţa Sa şi prin puterea Duhului Sfânt.4
Iacov continuă:
„Şi niciun om nu cunoaşte căile Lui decât dacă îi sunt revelate; prin urmare fraţilor, nu dispreţuiţi revelaţiile lui Dumnezeu.
Căci iată, prin puterea cuvântului Lui a venit omul pe faţa pământului… O, atunci, de ce să nu fie El capabil să poruncească pământului sau lucrării mâinilor Sale de pe faţa pământului după voinţa şi plăcerea Lui?
Prin urmare, fraţilor, nu căutaţi să-L sfătuiţi pe Domnul, ci luaţi sfat din mâna Sa”5.
Pentru a înţelege tainele lui Dumnezeu sau acele lucruri care nu pot fi înţelese decât prin revelaţie, trebuie să urmăm exemplul lui Nefi, care a spus: „Fiind foarte tânăr şi totuşi mare la trup şi totodată având mare dorinţă să cunosc tainele lui Dumnezeu, de aceea, L-am implorat pe Domnul; şi iată că El m-a vizitat şi mi-a înmuiat inima într-atât, încât eu am crezut toate cuvintele care fuseseră spuse de tatăl meu”6. Domnul Însuşi a explicat că Nefi îşi dovedise credinţa, căutase cu sârguinţă şi cu umilinţa inimii şi ţinuse poruncile Sale.7
Exemplul lui Nefi de a căuta cunoaştere includea (1) o dorinţă sinceră, (2) umilinţă, (3) rugăciune, (4) încredere în profet şi o dovadă de (5) credinţă, (6) sârguinţă şi (7) supunere. Această metodă de căutare este în contrast puternic cu „examinarea plăcilor” făcută de mine sau cu încercarea de a forţa înţelegerea lucrurilor menite să fie revelate la vremea stabilită de Domnul şi prin puterea Duhului Sfânt.
În această perioadă, am ajuns să ne aşteptăm ca această cunoaştere să poată şi să fie obţinută imediat; când informaţia nu este cunoscută cu uşurinţă sau nu este accesibilă, ea este, deseori, respinsă sau desconsiderată. Din cauza abundenţei de informaţii, unele persoane, în mod neintenţionat, acordă mai multă credibilitate acelor surse de informaţii disponibile a căror origine este necunoscută şi nu se bazează pe modelul stabilit de Domnul pentru a primi revelaţie personală. Iacov ar fi putut descrie timpurile noastre atunci când a spus: „Dar, iată, [ei] au fost un popor încăpăţânat; şi ei au dispreţuit cuvintele clare… şi au căutat lucruri pe care ei nu le-au putut înţelege. Prin urmare, din cauza orbirii lor, care orbire a venit pentru că s-au uitat dincolo de limite, ei trebuie să cadă; căci Dumnezeu a îndepărtat claritatea Lui de la ei şi le-a dat multe lucruri pe care ei nu le pot înţelege, pentru că ei au dorit aceasta”8.
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf a oferit un sfat care este în contrast cu aceasta. Dânsul a vorbit despre misionari, dar cuvintele se aplică, în egală măsură, tuturor celor care caută adevărul spiritual. „Când … misionarii au credinţă în Isus Hristos”, a spus dânsul, „ei se vor încrede în Domnul suficient pentru a urma poruncile Sale – chiar când nu înţeleg complet motivele acestora. Credinţa lor se va dovedi prin sârguinţă şi prin muncă”9.
În timpul Conferinţei Generale din luna aprilie a acestui an, vârstnicul Dallin H. Oaks a explicat: „Biserica face mari eforturi pentru a fi transparentă prin consemnările pe care le avem, dar, după ce am publicat tot ce s-a putut publica, membrii noştri rămân uneori cu întrebări fundamentale care nu pot fi clarificate prin studiu… Unele lucruri pot fi învăţate doar prin credinţă”10.
Profeţii din vechime au propovăduit acelaşi principiu demonstrând că, de-a lungul timpului, natura umană nu s-a schimbat şi că modelul Domnului pentru învăţătură este relevant în fiecare perioadă. Gândiţi-vă la proverbul din Vechiul Testament: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!”11.
Isaia a explicat menţionând cuvintele Domnului: „Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre”12.
Nefi a adăugat altă mărturie când a proclamat: „O, Doamne, m-am încrezut în Tine şi mă voi încrede în Tine întotdeauna”13.
Credinţa şi încrederea în Domnul ne cer să recunoaştem că înţelepciunea Sa este superioară înţelepciunii noastre. De asemenea, trebuie să recunoaştem că planul Său asigură cel mai mare potenţial pentru instruirea şi dezvoltarea noastră spirituale.
Nu ni s-a cerut niciodată ca noi să avem „o cunoaştere perfectă despre lucruri” în timpul acestei vieţi muritoare. Ci, ni se cere să avem „speranţă în lucruri care nu se văd, care sunt adevărate”14.
Chiar şi Nefi, cu marea lui credinţă, a recunoscut înţelegerea sa limitată când a răspuns îngerului care l-a întrebat: „Înţelegi tu bunăvoinţa lui Dumnezeu?” Nefi a răspuns: „Eu ştiu că El îi iubeşte pe copiii Săi; şi totuşi, eu nu cunosc înţelesul tuturor lucrurilor”15.
În mod similar, Alma i-a explicat fiului său, Helaman: „Acum, aceste taine nu-mi sunt făcute cunoscute mie în întregime; de aceea, eu mă voi abţine”16.
Îmi exprim mărturia că Tatăl nostru din Cer Îşi iubeşte copii, şi, totuşi, ca Nefi şi Alma, eu nu cunosc înţelesul tuturor lucrurilor. Nici nu am nevoie să cunosc toate lucrurile; eu, de asemenea, mă voi abţine şi-L voi aştepta cu răbdare pe Domnul ştiind că „eu am toate lucrurile ca mărturie că aceste lucruri sunt adevărate; şi tu, de asemenea, ai toate lucrurile ca mărturie către tine că acestea sunt adevărate …
Scripturile sunt aşezate în faţa ta, da, şi toate lucrurile arată că este un Dumnezeu; da, chiar şi pământul şi toate lucrurile care sunt pe faţa lui, da, şi mişcarea lui, da, şi, de asemenea, toate planetele care se mişcă în felul lor regulat mărturisesc că este un Creator Suprem”17.
În timp ce recunoaştem că suntem Creaţia unui Tată din Cer, înţelept şi devotat, „O, atunci” , de ce să nu-I permitem să ne îndrume instruirea şi dezvoltarea noastră spirituale „după voinţa şi plăcerea Lui” şi nu după ale noastre?18
El trăieşte. Isus Hristos este Singurul Său Fiu Născut şi Mântuitorul omenirii. Datorită ispăşirii infinite a lui Hristos, El are înţelepciunea şi previziunea de a ne îndruma în aceste zile din urmă. Joseph Smith este profetul Său ales să restaureze împărăţia Sa pe pământ în plenitudinea ei. Thomas S. Monson este profetul Său în viaţă şi cel care vorbeşte în numele Său în zilele noastre. Despre aceasta depun mărturia mea sinceră, în numele lui Isus Hristos, amin.