Dorinţa sinceră a sufletului

Carol F. McConkie

prima consilieră în Preşedinţia generală a Tinerelor Fete

Fiecare moment preţios în care ne rugăm poate fi un moment sfânt petrecut cu Tatăl nostru, în numele Fiului, prin puterea Duhului Sfânt.

În timpul problemelor din viaţa muritoare, nu suntem lăsaţi niciodată singuri pentru a ne îndeplini sarcinile, a lupta în bătăliile noastre şi a înfrunta adversitatea sau întrebările fără răspuns. Isus Hristos a propovăduit folosind o pildă în care a arătat că oamenii „trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase”. El a vorbit despre un judecător care nu Îl cinstea pe Dumnezeu şi căruia nu îi păsa de oameni. O văduvă venea înaintea lui, în mod repetat, implorându-l să îi facă dreptate în problema cu pârâşul ei. Un timp, judecătorul nu a ajutat-o. Dar, pentru că a fost credincioasă şi a implorat deseori, într-un final, judecătorul s-a gândit: „Pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul”.

Apoi, Isus a explicat:

„Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El… ?

Vă spun că le va face dreptate în curând”.

Şi, apoi, Domnul adresează această întrebare: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”¹.

Rugăciunea este esenţială în dezvoltarea credinţei. Când va veni Domnul din nou, va găsi El oare un popor care ştie cum să se roage cu credinţă şi care este pregătit să fie salvat? „Fiindcă oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”² Noi suntem copiii unui Tată Ceresc iubitor şi ne putem bucura de faptul de a comunica într-un mod personal cu El atunci când ne rugăm „cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos”³ şi, apoi, acţionăm în acord cu răspunsurile pe care le-am primit prin îndemnurile Duhului Sfânt. Cu credinţă, ne rugăm, ascultăm şi ne supunem, pentru a putea învăţa să devenim una cu Tatăl şi cu Fiul.⁴

O rugăciune spusă cu credinţă deschide calea pentru a primi binecuvântări măreţe, trimise din cer. Salvatorul ne-a învăţat:

„Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.

Căci oricine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide”⁵.

Dacă ne aşteptăm să primim, trebuie să cerem, să căutăm şi să batem. Căutând adevărul, Joseph Smith a citit, din scripturi: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”⁶. Ca răspuns la rugăciunea sa spusă cu credinţă, cerurile s-au deschis. Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, Isus Hristos, au coborât în slavă şi i-au vorbit lui Joseph Smith, anunţând începutul dispensaţiei plenitudinii timpurilor. Cunoaştere divină, posibilitatea iertării şi pace preţioasă sunt câteva dintre răspunsurile pe care le primim când exprimăm, cu credinţă, o „dorinţă sinceră a sufletului”⁷.

Ne rugăm Tatălui, în numele lui Isus Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, implicându-I astfel pe toţi cei trei membri ai Dumnezeirii în rugăciunile noastre.

Ne rugăm Tatălui nostru Ceresc şi doar Lui deoarece El este „Dumnezeu în cer, care este infinit şi veşnic, din veşnicie în veşnicie… Creatorul cerului şi al pământului şi a tot ce este în ele”. Fiind Creatorul nostru, El ne-a dat porunci „să-L [iubim] şi să-L [slujim] pe El, singurul Dumnezeu adevărat şi ca El să fie singura fiinţă pe care [noi] trebuie să o [preaslăvim]”⁸.

Pe măsură ce vă rugaţi Tatălui Ceresc cu credinţă, „El vă va consola în suferinţele voastre… [şi vă veţi putea ospăta] din dragostea Lui”⁹. Preşedintele Henry B. Eyring ne-a împărtăşit faptul că rugăciunile tatălui său din timpul unei bătălii pierdute împotriva cancerului l-au învăţat despre relaţia profundă dintre Dumnezeu şi copiii Săi:

„Când durerea a devenit intensă, l-am găsit dimineaţa lângă pat, în genunchi. El fusese prea slăbit pentru a se putea ridica şi aşeza înapoi în pat. Ne-a spus că se rugase pentru a-L întreba pe Tatăl său Ceresc de ce trebuia să sufere atât de mult când el încercase întotdeauna să fie bun. Şi a spus că răspunsul a venit cu blândeţe: «Dumnezeu are nevoie de fii curajoşi».

Aşa că el a îndurat până la sfârșit, având încredere că Dumnezeu îl iubea, îl asculta şi îl va întări. El a fost binecuvântat să ştie din tinereţe şi să nu uite niciodată că un Dumnezeu iubitor este întotdeauna mai aproape atunci când ne rugăm”¹⁰.

Noi ne rugăm în numele lui Isus Hristos deoarece salvarea noastră vine prin Hristos şi „nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi”¹¹. Noi venim la Tatăl în numele sacru al lui Isus Hristos¹² deoarece El este avocatul nostru la Tatăl şi pledează cauza noastră.¹³ El a suferit, a sângerat şi a murit pentru a-L slăvi pe Tatăl Său şi ruga Sa plină de milă pentru noi deschide calea ca fiecare dintre noi să obţină pace în această viaţă şi viaţă nepieritoare în lumea care va veni. El nu doreşte ca noi să suferim mai mult sau să îndurăm mai multe încercări decât este necesar. El doreşte să ne întoarcem la El şi să Îi permitem să ne uşureze poverile, să ne vindece inimile şi să ne cureţe sufletele prin puterea Sa purificatoare. Noi nu dorim niciodată să luăm în deşert numele Său memorând şi repetând cuvinte. Rugăciunile sincere oferite în numele sfânt al lui Isus Hristos sunt un mod de a ne exprima dragostea fidelă, recunoştinţa eternă şi dorinţa neclintită de a ne ruga aşa cum S-a rugat El, de a face ce a făcut El şi de a deveni asemănători Lui.

Ne rugăm prin puterea Duhului Sfânt deoarece „acela care cere prin Spirit, cere potrivit voinţei lui Dumnezeu”¹⁴. Când ne rugăm cu credinţă, Duhul Sfânt ne poate îndruma gândurile, astfel încât cuvintele noastre să fie în acord cu voinţa lui Dumnezeu. „Nu cereţi ceva ca să risipiţi în poftele voastre trupeşti, ci cereţi cu o tărie neclintită să nu cedaţi la nicio ispită, ci să-L slujiţi pe Dumnezeul cel Adevărat şi Viu”¹⁵.

„Nu este important doar să ştim cum să ne rugăm, ci este la fel de important să ştim cum să primim răspuns la rugăciunile noastre, să putem discerne, să fim atenţi, să putem avea o viziune clară şi să înţelegem cu intenţie clară voinţa şi scopul lui Dumnezeu în privinţa noastră.”¹⁶

Preşedintele Eyring a împărtăşit: „Mie mi s-a răspuns la rugăciuni. Acele răspunsuri au fost mai clare atunci când ceea ce voiam eu era întrecut de nevoia copleşitoare de a şti ce voia Dumnezeu. Numai atunci răspunsul unui Tată Ceresc iubitor poate fi rostit minţii de către glasul slab şi liniştit şi poate fi scris pe inimă”¹⁷.

Atunci când Salvatorul a intrat în Grădina Ghetsimani, sufletul Său era întristat nespus de tare, chiar aproape de moarte. În agonia Sa, singurul către care Se putea întoarce era Tatăl Său. El a implorat: „Dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!”. Dar a adăugat: „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”¹⁸. Deşi nu avea păcate, Salvatorului I S-a cerut să „[rabde] dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile”, inclusiv bolile şi infirmităţile poporului Său. „[El] a suferit după cum arată trupul Său, pentru că a luat asupra Lui păcatele poporului Său şi a şters păcatele lor prin puterea Lui mântuitoare.”¹⁹ El S-a rugat de trei ori: „Tată, facă-se voinţa Ta”²⁰. Paharul nu a fost îndepărtat. Prin rugăciune spusă cu umilinţă şi credinţă, El a fost întărit să meargă înainte şi să-Şi îndeplinească misiunea divină de a Se pregăti pentru salvarea noastră, ca noi să ne putem pocăi, să putem crede, să ne supunem şi să obţinem binecuvântările eternităţii.

S-ar putea ca răspunsurile pe care le primim când ne rugăm să nu fie ceea ce ne dorim. Dar, în momentele grele, rugăciunile noastre devin o ancoră de dragoste şi blândă îndurare. Atunci când ne rugăm, putem fi întăriţi să mergem înainte şi să îndeplinim tot ceea ce ni s-a poruncit să facem. Sfinţilor Săi care trăiesc în vremuri grele, Domnul le spune: „Inimile voastre să se îmbărbăteze… pentru că toată făptura este în mâinile Mele; fiţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu”²¹.

Fie că ne rugăm în particular, în familie, la biserică, în templu sau oriunde ne-am afla, fie că ne rugăm cu o inimă frântă şi un spirit smerit pentru a obţine iertarea, înţelepciunea cerească sau, pur şi simplu, tăria de a îndura, ne rugăm mereu cu întreaga inimă, aceasta fiind îndreptată către Domnul pentru binele nostru şi al celor din jurul nostru. Dorinţele sincere împărtăşite cu un spirit de recunoştinţă pentru multele binecuvântări primite şi recunoştinţă pentru lecţiile vieţii insuflă inimilor noastre o credinţă fermă în Hristos, „o strălucire perfectă a speranţei şi o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii”²².

Rugăciunea este un dar de la Dumnezeu. Nu trebuie să simţim niciodată că ne-am rătăcit sau că suntem singuri. Depun mărturie că fiecare moment preţios în care ne rugăm poate fi un moment sfânt petrecut cu Tatăl nostru, în numele Fiului, prin puterea Duhului Sfânt. În numele sacru lui Isus Hristos, amin.