Nu există bucurie mai mare decât aceea de a şti că şi copiii noştri Îl cunosc pe Salvator
Vârstnicul K. Brett Nattress
din Cei Şaptezeci
Nu ştiu dacă există în această lume ceva care poate aduce fericire şi bucurie mai mari decât faptul de a şti că şi copiii noştri Îl cunosc pe Salvator.
Dragi fraţi şi surori, am cugetat recent la această întrebare: „Dacă tot ceea ce ştiu copiii dumneavoastră despre Evanghelie ar veni de la dumneavoastră – ca fiind singură sursă – cât de mult ar cunoaşte ei?”. Această întrebare este valabilă pentru toţi cei care iubesc, îndrumă şi influenţează copiii.
Există vreun dar mai mare pe care îl putem oferi copiilor noştri decât o amintire, stabilită cu fermitate în inimile lor, a faptului că noi ştim că Mântuitorul nostru trăieşte? Ştiu ei ceea ce ştim noi? Şi, mai important, au ajuns ei să ştie prin cunoaştere personală că El trăieşte?
Când eram mic, am fost copilul cel mai dificil de crescut al mamei mele. Aveam o energie de nestăpânit. Mama îmi spune că teama ei cea mai mare era că nu aveam să supravieţuiesc copilăriei pentru a ajunge adult. Eram prea activ.
Mi-amintesc că, odată, fiind copil, stăteam împreună cu familia mea la o adunare deosebită de împărtăşanie. Mama mea tocmai primise un set nou de scripturi. Acest set nou cuprindea lucrările canonice legate într-o ediţie şi, la mijloc, avea hârtie liniată pentru luat notiţe.
În timpul adunării, am întrebat-o dacă pot ţine scripturile ei. Cu speranţa că acest lucru mă va încuraja să fiu pios, ea mi le-a dat. Când m-am uitat la scripturile ei, am observat că ea scrisese un ţel personal în partea de scris notiţe. Pentru a asigura contextul ţelului ei, trebuie să vă spun că eu sunt al doilea dintre cei şase copii în familie şi că numele meu este Brett. Mama mea scrisese, cu roşu, un singur ţel: „Răbdare cu Brett!”.
Pentru a vă da altă dovadă ca să înţelegeţi încercarea avută de părinţii mei în creşterea familiei noastre, permiteţi-mi să povestesc despre modul în care se citeau scripturile în familia noastră. În fiecare dimineaţă, în timpul micului dejun, mama mea ne citea din Cartea lui Mormon. În acest timp, fratele meu mai mare, Dave, şi cu mine stăteam liniştiţi, dar lipsiţi de reverenţă. Pentru a fi complet sincer, noi nu ascultam. Citeam ceea ce era scris pe cutiile de cereale.
În cele din urmă, într-o dimineaţă, m-am hotărât să fiu direct cu mama mea. Am întrebat: „Mamă, de ce ne faci asta? De ce citeşti din Cartea lui Mormon în fiecare dimineaţă?”. Apoi, am declarat ceva ce sunt stânjenit să admit că am făcut. De fapt, nu pot crede că, de fapt, am spus-o. I-am spus: „Mamă, eu nu ascult!”.
Răspunsul ei drăgăstos a fost un moment determinant în viaţa mea. A spus: „Fiul meu, am fost la o adunare în care preşedintele Marion G. Romney a propovăduit despre binecuvântările cititului din scripturi. În timpul acelei adunări, am primit promisiunea că dacă voi citi Cartea lui Mormon copiilor mei, în fiecare zi, eu nu-i voi pierde”. Apoi, m-a privit direct în ochi şi, cu o hotărâre absolută, a spus: „Şi eu nu te voi pierde!”.
Cuvintele ei mi-au străpuns inima. Cu toate imperfecţiunile mele, meritam să fiu salvat! Ea m-a învăţat că sunt un copil al unui Tată Ceresc iubitor şi că acest fapt este un adevăr etern. Am învăţat că, indiferent de condiţii, meritam să fiu salvat. Acesta a fost un moment perfect pentru un băieţel imperfect.
Sunt profund recunoscător mamei mele care a fost un înger şi tuturor îngerilor care iubesc copiii într-un mod perfect, indiferent de imperfecţiunile lor. Cred cu tărie că toate surorile – le voi numi „îngeri” – sunt mame în Sion, fie că sunt sau nu căsătorite ori că au sau nu copii de-a lungul acestei experienţe pe pământ.
Cu ani în urmă, Prima Preşedinţie a declarat: „Calitatea de mamă este apropiată de divinitate. Este slujirea cea mai înaltă şi cea mai sfântă asumată de omenire. Ea face ca acele femei care onorează această sfântă chemare şi slujire să fie asemănătoare îngerilor”1.
Sunt recunoscător pentru îngerii din întreaga Biserică care proclamă cu îndrăzneală şi dragoste adevărul etern copiilor Tatălui Ceresc.
Sunt recunoscător pentru Cartea lui Mormon pe care am primit-o ca dar. Mărturisesc că este adevărată. Ea conţine plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos. Nu cunosc pe nimeni care citeşte cu sârguinţă Cartea lui Mormon în fiecare zi, cu intenţie adevărată şi cu credinţă în Hristos, care să-şi fi pierdut mărturia şi să cadă. Promisiunea profetică a lui Moroni aduce cu ea cheia cunoaşterii adevărului tuturor lucrurilor – inclusiv abilitatea de a discerne şi de a evita înşelăciunile duşmanului. (Vezi Moroni 10:4-5.)
De asemenea, sunt foarte recunoscător pentru Tatăl Ceresc iubitor şi pentru Fiul Său, Isus Hristos. Salvatorul a oferit exemplul perfect privind modul conform căruia trebuie să trăim într-o lume imperfectă şi nedreaptă. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” (1 Ioan 4:19) Dragostea Sa pentru noi este nemăsurată. El este prietenul nostru cel mai loial. Sudoarea I S-a făcut „ca nişte picături mari de sânge” pentru dumneavoastră şi, de asemenea, pentru mine (Luca 22:44). El i-a iertat pe cei care aparent erau de neiertat. El i-a iubit pe cei care păreau că nu pot fi iubiţi. El a făcut ceea ce niciun muritor n-ar fi putut face. El a oferit ispăşirea pentru a învinge păcatele, durerile şi bolile întregii omeniri.
Datorită ispăşirii lui Isus Hristos, noi putem trăi cu promisiunea că, indiferent care ar fi încercările noastre, putem, întotdeauna, să avem speranţă în El, Cel „care are puterea de a salva” (2 Nefi 31:19). Datorită ispăşirii Sale, putem avea bucurie, pace, fericire şi viaţă eternă.
Preşedintele Boyd K. Packer ne-a învăţat: „Cu excepţia celor câtorva persoane, foarte puţine, care aleg calea pierzaniei după ce au cunoscut plenitudinea, nu există niciun obicei, nicio dependenţă, nicio răzvrătire, nicio încălcare, nicio apostazie, nicio crimă care să fie exceptată de la promisiunea iertării totale. Aceasta este promisiunea dată de ispăşirea lui Hristos”2.
Unul dintre evenimentele cele mai remarcabile din istoria omenirii este vizita de slujire a Salvatorului făcută vechilor locuitori ai Americii. Imaginaţi-vă cum ar fi fost să fiţi acolo. În timp ce cugetam la grija Sa tandră şi plină de dragoste arătată acelui grup de sfinţi adunaţi la templu, m-am gândit la copiii mei pe care îi iubesc mai mult decât viaţa. Am încercat să-mi imaginez cum m-aş simţi să-i văd pe copiii noştri mici mărturisind personal despre invitaţia Salvatorului de a veni la El, să văd braţele Sale întinse, să privesc în timp ce fiecare copil, unul câte unul, simte urmele cuielor în mâinile şi picioarele Sale şi, apoi, să văd pe fiecare dintre ei stând şi depunând mărturie că El trăieşte! (Vezi 3 Nefi 11:14-17; vezi, de asemenea, 17:21; 18:25.) Să-i vedem pe copiii noştri cum se întorc şi spun: „Mamă, tată, El este Salvatorul!”.
Nu ştiu dacă există ceva în această lume care poate aduce fericire şi bucurie mai mari decât aceea de a şti că şi copiii noştri Îl cunosc pe Salvator, de a şti că ei cunosc „la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor”. De aceea, în calitate de membri ai Bisericii, „noi predicăm despre Hristos” şi depunem mărturie despre Hristos (2 Nefi 25:26).
-
De aceea ne rugăm împreună cu copiii noştri în fiecare zi.
-
De aceea citim din scripturi împreună cu copiii noştri în fiecare zi.
-
De aceea îi învăţăm să slujească altora, pentru a primi binecuvântările de a se găsi pe ei înşişi în timp ce sunt în slujba aproapelui (vezi Marcu 8:35; Mosia 2:17).
Când ne dedicăm acestor modele simple de ucenicie, noi le asigurăm copiilor noştri posibilitatea de a avea dragostea Salvatorului şi îndrumare şi protecţie divine când se confruntă cu ispite periculoase din partea duşmanului.
Evanghelia este, într-adevăr, despre fiecare dintre noi. Este despre oaia rătăcită (vezi Luca 15:3-7); este despre femeia samariteană la fântână (vezi Ioan 4:5-30); este despre fiul risipitor (vezi Luca 15:11-32).
Şi este despre un băieţel care, poate, afirmă că nu ascultă.
Ea este despre fiecare dintre noi – indiferent de cât de imperfecţi am fi – despre cum devenim una cu Salvatorul, cum El este una cu Tatăl Său (vezi Ioan 17:21).
Eu depun mărturie că avem un Tată iubitor, care ne cunoaşte pe nume! Depun mărturie că Isus Hristos este Fiul Cel Viu al Dumnezeului Celui Viu. El este Singurul Fiu Născut al Tatălui şi Avocatul nostru pe lângă Tatăl. Depun mărturie că salvarea vine numai prin El şi în numele Lui – şi în niciun alt mod.
Mă rog să ne dedicăm inimile şi faptele pentru a-i ajuta pe toţi copiii Tatălui Ceresc să-L cunoască şi să simtă dragostea Sa. Când facem astfel, El ne promite că vom avea bucurie şi fericire în această lume şi în lumea care va veni. În numele lui Isus Hristos, amin.