Curajoşi în mărturia despre Isus

Vârstnicul Quentin L. Cook

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Nu ne putem permite ca mărturiile noastre despre Tatăl şi despre Fiul să devină confuze şi complicate din pricina pietrelor de poticnire.

Viaţa veşnică este cel mai mare dar de la Dumnezeu şi este conferită celor care „[ţin] poruncile [lui Dumnezeu] şi [îndură] până la sfârşit”¹. Pe de altă parte, viaţa veşnică alături de Tatăl nostru Ceresc este refuzată celor „care nu sunt curajoşi în mărturia despre Isus”². Sunt mai multe pietre de poticnire înaintea curajului nostru care ne pot împiedica să obţinem viaţa veşnică.³ Pietrele de poticnire pot fi complexe; permiteţi-mi să vă dau un exemplu.

Cu mulţi ani în urmă, tatăl meu a construit o baracă mică la ferma la care fusese crescut. Peisajele de pe pajişti erau excepţionale. Când se ridicau pereţii barăcii, am făcut o vizită. Am fost surprins că, în centrul priveliştii care se vedea de pe fereastră, era un stâlp electric situat la mică distanţă de casă. Acest lucru îmi distrăgea atenţia de la priveliştea magnifică.

Stâlp electric în mijlocul câmpului – vedere de la fereastră

Am spus: „Tată, de ce i-ai lăsat să pună stâlpul electric direct în mijlocul peisajului care se vede de la fereastră?”.

Tatăl meu, un bărbat extrem de practic şi calm, a răspuns cu o oarecare emoţie: „Quentin, pentru mine, acel stâlp electric este cel mai frumos lucru din întreaga fermă”. Apoi, a adus argumente: „Când mă uit la acel stâlp, îmi dau seama că nu va mai trebui să car apă în găleţi de la izvor acasă pentru a găti, a mă spăla pe mâini sau a-mi face baie, cum făceam când eram mic. Seara, nu va trebui să aprind lumânări sau lămpi cu ulei pentru a citi. Vreau să văd acel stâlp electric exact în mijlocul peisajului”.

Tatăl meu avea o perspectivă diferită despre stâlpul electric decât aveam eu. Pentru el, stâlpul reprezenta o viaţă mai bună, dar pentru mine era o piatră de poticnire înaintea unui peisaj magnific. Tatăl meu preţuia curentul, lumina şi curăţenia mai presus decât o privelişte frumoasă. Mi-am dat seama imediat că, deşi stâlpul era o piatră de poticnire pentru mine, el avea o însemnătate practică şi simbolică pentru tatăl meu.

O piatră de poticnire este „un impediment înaintea unei credinţe sau cunoaşteri” sau „un obstacol înaintea progresului”⁴. A ne împiedica spiritual înseamnă „a cădea în păcat sau a deveni îndărătnici”⁵. O piatră de poticnire poate fi orice ne distrage de la a îndeplini ţeluri drepte.

Nu ne putem permite ca mărturiile noastre despre Tatăl şi despre Fiul să devină confuze şi complicate din pricina pietrelor de poticnire. Nu putem cădea în acea capcană. Mărturiile noastre despre Ei trebuie să rămână pure şi simple asemenea percepţiei pe care a avut-o tatăl meu despre stâlpul electric de la ferma unde crescuse.

Care sunt câteva dintre pietrele de poticnire care creează confuzie şi ne complică mărturia pură şi simplă despre Tatăl şi Fiul şi ne împiedică să fim curajoşi în acea mărturie?

Una dintre pietrele de poticnire o reprezintă filozofiile lumii

Preţuim cunoaşterea de orice fel şi credem că „slava lui Dumnezeu este inteligenţa”⁶. Dar, de asemenea, ştim că strategia preferată a duşmanului este de a îndepărta oamenii de Dumnezeu şi de a-i face să se împiedice accentuând filozofiile oamenilor mai presus de Salvator şi de învăţăturile Sale.

Apostolul Pavel a fost martor ocular al lui Isus Hristos datorită unei experienţe miraculoase şi care i-a schimbat viaţa, pe care a avut-o cu Salvatorul.⁷ Experienţa unică a lui Pavel l-a pregătit să abordeze oameni cu tradiţii diferite. I-a plăcut „simplitatea directă” a tesalonicenilor şi „simpatia plăcută” a filipenilor.⁸ La început, i-a părut mai greu să-i abordeze pe grecii intelectuali şi sofisticaţi. În Atena, pe Dealul lui Marte, a încercat să-i abordeze într-o manieră filozofică şi a fost respins. Corintenilor, a decis ca pur şi simplu, să le predice „doctrina Hristosului răstignit”⁹. În cuvintele apostolului Pavel:

„Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,

pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”¹⁰.

Unele dintre cele mai extraordinare relatări scripturale despre Salvator şi misiunea Lui se găsesc în 1 Corinteni. Un anumit capitol – 15 – a avut parte de atenţia întregii lumi prin oratoriul lui George Frideric Handel, Mesia¹¹. Acesta cuprinde doctrine profunde despre Salvator. În a treia parte a oratoriului Mesia, imediat după refrenul „Aleluia”, majoritatea scripturilor folosite este din 1 Corinteni 15. În câteva dintre aceste versete, Pavel descrie într-un mod minunat câteva dintre lucrurile pe care le-a realizat Salvatorul:

„Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi…

Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos …

Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”¹².

Ştim că, în parte, apostazia s-a produs din pricina faptului că filozofiile oamenilor au fost promovate mai mult decât doctrina de bază şi esenţială a lui Hristos. În locul predării simplităţii mesajului Salvatorului, multe adevăruri simple şi preţioase au fost schimbate sau pierdute. De fapt, creştinii au adoptat câteva tradiţii filozofice ale grecilor pentru a reconcilia crezurile oamenilor cu tradiţia lor existentă. Istoricul Will Durant a scris: „Creştinismul nu a distrus păgânismul, l-a adoptat. Gândirea greacă, aflată pe moarte, a renăscut”¹³. În trecut şi în zilele noastre, unii oameni resping Evanghelia lui Isus Hristos, deoarece, în opinia lor, ea nu este suficient de sofisticată din punct de vedere intelectual.

La începutul restaurării, mulţi pretindeau că urmau învăţăturile Salvatorului. Multe ţări se considerau naţiuni creştine. Dar chiar şi atunci s-a profeţit că zilele noastre vor fi mai dificile.

Heber C. Kimball a fost unul dintre primii doisprezece apostoli din această dispensaţie şi primul consilier al preşedintelui Brigham Young. El a avertizat: „Va veni timpul în care… va fi dificil să deosebim între un sfânt şi un duşman al poporului lui Dumnezeu. Acela va fi momentul în care va fi marea cernere, căci va fi o perioadă de mare cernere şi mulţi vor cădea”. A încheiat spunând că „va avea loc un TEST”¹⁴.

În zilele noastre, influenţa creştinismului din multe ţări, inclusiv din Statele Unite, s-a redus semnificativ. Fără crezuri religioase, nu există niciun sentiment de responsabilitate faţă de Dumnezeu. În consecinţă, este dificil de stabilit valori universale despre cum să trăim. Filozofiile profund dezbătute sunt adesea în conflict unele cu celelalte.

Din nefericire, acest lucru se întâmplă şi cu unii membri ai Bisericii care se îndepărtează de la adevăr şi se lasă influenţaţi de opiniile curente – dintre care multe sunt în mod clar nedrepte.

În aceeaşi ordine de idei cu profeţia lui Heber C. Kimball, vârstnicul Neal A. Maxwell a spus în anul 1982: „O mare cernere va avea loc din pricina păcatelor de care oamenii nu se vor pocăi. Unii vor renunţa în loc să îndure până la sfârşit. Alţii vor fi înşelaţi de trădători. În mod asemănător, alţii se vor simţi jigniţi, căci în fiecare dispensaţie sunt suficiente pietre de poticnire!”¹⁵.

O altă piatră de poticnire este să refuzăm să vedem păcatul aşa cum este

Unul dintre aspectele unice şi îngrijorătoare din zilele noastre este acela că mulţi oameni se complac într-un comportament păcătos, dar refuză să creadă că este păcătos. Nu au nicio remuşcare sau dorinţă de a recunoaşte că acel comportament este greşit din punct de vedere moral. Chiar şi unii care-şi afirmă credinţa în Tatăl şi Fiul presupun greşit că iubitorul Tatăl Ceresc nu va aduce nicio consecinţă pentru comportamentul care este contrar poruncilor Sale.

Se pare că aceasta a fost atitudinea lui Corianton, fiul lui Alma cel Tânăr din Cartea lui Mormon. Avusese un comportament imoral grav şi era sfătuit de Alma. Suntem binecuvântaţi că marele profet Alma, care cunoscuse personal „cel mai întunecat hău, [precum şi] lumina cea minunată”¹⁶, a consemnat instrucţiunile pe care le-a oferit. În capitolul 39 din Alma, citim cum şi-a sfătuit fiul cu privire la procesul pocăinţei şi, apoi, a explicat cum Hristos va veni să ia păcatul. I-a explicat în mod clar lui Corianton nevoia de pocăinţă, pentru că „niciun lucru necurat nu poate să moştenească împărăţia lui Dumnezeu”¹⁷.

Alma 42 cuprinde unele dintre cele mai extraordinare doctrine despre ispăşire din toată scriptura. Alma l-a ajutat pe Corianton să înţeleagă că nu este nedrept „ca păcătosul să fie consemnat la o stare de nefericire”¹⁸. Dar a menţionat că, începând cu Adam, un Dumnezeu milos a oferit un „loc pentru pocăinţă”, pentru că, fără pocăinţă, „marele plan al salvării ar fi fost împiedicat”¹⁹. Alma a declarat, de asemenea, că planul lui Dumnezeu este un „plan al fericirii”²⁰.

Învăţăturile lui Alma sunt foarte instructive: „Căci iată, dreptatea îşi exercită toate cerinţele sale şi, de asemenea, mila îşi cere drepturile asupra a tot ceea ce este al său; şi astfel, nimeni în afară de cel cu adevărat plin de pocăinţă, nu este salvat”²¹. Văzute în adevărata lor lumină, binecuvântările glorioase ale pocăinţei şi respectarea învăţăturilor Salvatorului sunt extrem de importante. Nu este nedrept să fim clari, aşa cum a fost Alma cu Corianton, cu privire la consecinţele alegerilor păcătoase şi lipsa pocăinţei. S-a declarat adesea: „Mai devreme sau mai târziu, fiecare va trebui să-şi accepte consecinţele”²².

Remarcabila şi celestiala binecuvântare a ispăşirii Salvatorului este că, prin pocăinţă, comportamentul păcătos este şters. După pocăinţa lui Corianton, Alma a încheiat: „Să nu mai laşi aceste lucruri să te tulbure, ci să laşi numai păcatele tale să te tulbure, cu acea tulburare care te va coborî pe tine către pocăinţă”²³.

Faptul de a ne uita dincolo de limite este o piatră de poticnire

Profetul Iacov a numit iudeii din vechime „un popor încăpăţânat” care a dispreţuit cuvintele clare, „[a] ucis profeţii şi [a] căutat lucruri pe care… nu [le-a] putut înţelege. Prin urmare, din cauza orbirii [sale], care orbire a venit pentru că [s-a] uitat dincolo de limite, [el] trebuie să cadă”²⁴.

Deşi sunt multe exemple prin care oamenii se uită dincolo de limite²⁵, un exemplu grăitor din zilele noastre este extremismul. Extremismul Evangheliei are loc atunci când cineva promovează un principiu al Evangheliei mai presus de alte principii la fel de importante şi adoptă o poziţie care vine în contradicţie cu învăţăturile conducătorilor Bisericii. Un exemplu este acela în care cineva susţine adăugiri, modificări la sau pune accentul principal pe o anumită porţiune din Cuvântul de înţelepciune. Un altul este pregătirea exagerată legată de ipoteze privind sfârşitul lumii. În ambele exemple, alţii sunt încurajaţi să accepte interpretări personale. „Dacă facem dintr-o lege privind sănătatea sau dintr-un alt principiu un mod de fanatism religios, ne uităm dincolo de limite.”²⁶

Vorbind despre doctrine importante, Domnul a declarat: „Oricine declară mai mult sau mai puţin decât aceasta, acela nu este cu Mine”²⁷. Când promovăm orice principiu într-un mod care ne slăbeşte angajamentul faţă de alte principii la fel de importante sau luăm o atitudine contrară învăţăturilor conducătorilor Bisericii sau mai presus de acestea, ne uităm dincolo de limite.

În plus, unii membri promovează cauze, multe dintre ele bune, până la un nivel superior doctrinelor de bază ale Evangheliei. Ei pun devotamentul lor pentru acea cauză pe primul loc şi angajamentul faţă de Salvator şi Evanghelia Sa pe o poziţie secundară. Dacă promovăm orice mai presus de devotamentul nostru faţă de Salvator, dacă, prin comportamentul nostru, Îl considerăm a fi doar un alt învăţător şi nu Fiul divin al lui Dumnezeu, atunci ne uităm dincolo de limite. Isus Hristos este limita!

Secţiunea 76 din Doctrină şi legăminte spune în mod clar că faptul de a fi „[curajos] în mărturia despre Isus”²⁸ este testul simplu, de bază care îi va deosebi pe cei care vor moşteni binecuvântările împărăţiei celestiale de cei care le vor moşteni pe cele mai mici, ale împărăţiei terestriale. Pentru a fi curajoşi, trebuie să ne concentrăm pe puterea lui Isus Hristos şi a sacrificiului Său ispăşitor de a învinge moartea şi, prin pocăinţa noastră, să devenim curaţi de păcat şi trebuie să urmăm doctrina lui Hristos.²⁹ De asemenea, avem nevoie de lumina şi cunoaşterea despre viaţa şi învăţăturile Salvatorului pentru a ne îndruma pe cărarea legămintelor, inclusiv rânduielile sacre din templu. Trebuie să fim fermi în Hristos, să ne ospătăm din cuvântul Său şi să îndurăm până la sfârşit.³⁰

Concluzie

Dacă vrem să fim curajoşi în mărturia despre Isus, trebuie să evităm pietrele de poticnire care ne prind în capcană şi împiedică progresul atât de multor bărbaţi şi femei onorabili. Haideţi să decidem să fim mereu în slujba Sa! În timp ce căutăm cunoaştere, trebuie să evităm filozofiile oamenilor care ne slăbesc angajamentul faţă de Salvator. Trebuie să vedem păcatul aşa cum este şi să acceptăm ispăşirea Salvatorului prin pocăinţă. Trebuie să evităm să ne uităm dincolo de limite şi să ne concentrăm asupra lui Isus Hristos, Salvatorul şi Mântuitorul nostru, şi să urmăm doctrina Sa.

Tatăl meu a văzut stâlpul ca pe un mijloc de a obţine electricitate, curent şi apă din belşug pentru a găti şi a se spăla. Aceasta a fost o piatră de progres în viaţa sa.

Un scriitor sugerează că pietrele de poticnire pot fi transformate în „pietre de progres pentru a forma un caracter nobil şi a ajunge în cer”³¹.

Pentru noi, faptul de a fi curajoşi în mărturia despre Isus este o piatră de progres spre a deveni demni de harul Domnului şi împărăţia celestială. Isus Hristos este singurul nume dat sub cer prin care putem fi salvaţi.³² Depun mărturie despre divinitatea Sa, precum şi despre rolul Său vital în planul Tatălui. În numele lui Isus Hristos, amin.