O, cât de mare este planul Dumnezeului nostru!

Preşedintele Dieter F. Uchtdorf

al doilea consilier în Prima Preşedinţie

Suntem înconjuraţi de o măreţie atât de uimitoare a luminii şi adevărului, încât mă întreb dacă apreciem cu adevărat ceea ce avem.

Cât de binecuvântaţi suntem pentru a ne putea aduna, din nou, la conferinţa mondială sub îndrumarea şi conducerea profetului nostru drag Thomas S. Monson. Stimate preşedinte, vă iubim şi vă susţinem cu toată inima!

În timpul vieţii mele profesionale ca pilot, mă bazam mult pe precizia şi fiabilitatea sistemelor computerizate, dar rareori a trebuit să lucrez la calculatorul meu. În munca mea de la birou pe care o făceam în calitate de conducător, aveam asistenţi şi secretari care mă ajutau cu bunătate cu însărcinările mele.

Toate acestea s-au schimbat în anul 1994, când am fost chemat ca autoritate generală. Chemarea mea a adus cu sine multe ocazii de a sluji dar, de asemenea, a inclus şi multă muncă de birou – mai multă decât mi-am putut imagina.

Spre mirarea mea, instrumentul meu principal pentru a-mi organiza munca de birou a fost un calculator personal.

Pentru prima dată în viaţa mea a trebuit să mă familiarizez cu utilizarea unui calculator personal şi nu ştiam cum să fac acest lucru.

De la început, eu şi calculatorul nu am fost prieteni buni.

Oamenii familiarizaţi cu tehnologia au încercat să mă înveţe cum să folosesc calculatorul. Stăteau în spatele meu, se întindeau peste umărul meu şi tastau foarte repede.

„Vedeţi?”, spuneau ei cu mândrie. „Aşa se face.”

Nu vedeam. A fost o tranziţie dificilă.

A fost foarte dificil să învăţ să utilizez un calculator.

A fost nevoie de mult timp, repetiţie, răbdare, foarte multă speranţă şi credinţă, încurajare din partea soţiei şi mulţi litri de suc, al cărui nume nu îl voi menţiona.

Acum, 22 de ani mai târziu, sunt înconjurat de tehnologia calculatoarelor. Am o adresă de e-mail, un cont pe Twitter şi o pagină de Facebook. Am un telefon inteligent, o tabletă, un laptop şi o cameră digitală. Şi, deşi abilităţile mele nu se pot compara cu cele ale unui copil de şapte ani, pentru o persoană de şaptezeci de ani mă descurc binişor.

Dar am observat un lucru interesant. Cu cât mă obişnuiesc mai mult cu tehnologia, cu atât o apreciez mai puţin.

Pentru cea mai mare parte a istoriei umane, comunicarea a avut loc la viteza unui cal. Trimiterea mesajelor şi primirea răspunsurilor putea să dureze zile sau chiar luni. Astăzi, mesajele noastre călătoresc mii de kilometri în cer sau mii de metri sub ocean şi ajung la o persoană din cealaltă parte a lumii, iar în cazul în care există o întârziere, chiar şi de câteva secunde, devenim frustraţi şi nerăbdători.

Se pare că este natura umană: pe măsură ce devenim mai familiarizaţi cu un lucru, chiar şi cu ceva miraculos sau uimitor, ne pierdem uimirea şi începem să tratăm acel lucru ca fiind ceva normal.

Tratăm cu superficialitate adevărurile spirituale?

Poate că faptul de a trata cu superficialitate tehnologia modernă şi facilităţile pe care le avem nu este foarte important. Dar, din păcate, uneori avem aceeaşi atitudine faţă de doctrina eternă şi faţă de doctrina lui Isus Hristos care înalţă sufletul. În Biserica lui Isus Hristos, ni s-a oferit atât de mult. Suntem înconjuraţi de o măreţie atât de uimitoare a luminii şi adevărului, încât mă întreb dacă apreciem cu adevărat ceea ce avem.

Gândiţi-vă la acei ucenici care au mers şi au vorbit alături de Salvator în timpul slujirii Sale pe pământ. Imaginaţi-vă sentimentele de recunoştinţă şi adoraţie care le-au inundat inima şi mintea când L-au văzut înviat din mormânt, când au simţit urmele rănilor din mâinile Sale. Viaţa lor nu a mai fost niciodată la fel.

Gândiţi-vă la primii sfinţi din această dispensaţie care l-au cunoscut pe profetul Joseph Smith şi l-au auzit propovăduind Evanghelia restaurată. Imaginaţi-vă cum s-au simţit să ştie că vălul dintre cer şi pământ a fost dat la o parte din nou, oferind claritate şi cunoaştere lumii din casa noastră cerească de sus.

Dar, mai ales, gândiţi-vă la cum v-aţi simţit atunci când, pentru prima dată, aţi crezut şi aţi înţeles că sunteţi cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, că Isus Hristos a suferit de bunăvoie pentru păcatele dumneavoastră pentru a putea fi curaţi din nou, că puterea preoţiei este adevărată şi că vă poate lega de cei dragi pentru timp şi toată eternitatea, că astăzi există un profet în viaţă care are autoritatea de a rosti chiar cuvintele lui Dumnezeu. Nu sunt aceste lucruri minunate şi uimitore?

Luând în considerare toate aceste lucruri, cum ar putea fi posibil ca noi, dintre toţi oamenii, să nu fim încântaţi să participăm la adunările de preaslăvire din Biserica noastră? Sau să ne plictisim să citim scripturile sfinte? Cred că acest lucru ar putea fi posibil doar dacă inima noastră ar fi lipsită de sentimente, astfel încât nu am putea simţi recunoştinţa şi uimirea faţă de darurile sacre şi sublime pe care ni le-a oferit Dumnezeu. Avem acces rapid la adevărurile care schimbă vieţi, dar uneori ne îndepărtăm de calea uceniciei. Prea des ne lăsăm distraşi de imperfecţiunile membrilor în loc să urmăm exemplul Învăţătorului nostru. Noi mergem pe un drum plin de diamante, dar abia le deosebim de pietrele obişnuite.

Un mesaj familiar

Când eram tânăr băiat, prietenii mei mă întrebau despre religia mea. Deseori începeam să explic care sunt diferenţele, cum ar fi Cuvântul de înţelepciune. Alteori, subliniam asemănările cu alte religii creştine. Niciunul dintre aceste lucruri nu îi impresiona prea mult. Dar, când am vorbit despre marele plan al fericirii pe care Tatăl nostru Ceresc îl are pentru noi, copiii Săi, le-am captat atenţia.

Îmi amintesc când încercam să desenez planul salvării pe tabla din sala de clasă din capela noastră din Frankfurt, Germania. Am făcut cercuri care reprezentau viaţa premuritoare, viaţa muritoare şi, apoi, întoarcerea la Părinţii noştri Cereşti după această viaţă.

Ca adolescent, iubeam să împărtăşesc acest mesaj minunat. Când explicam aceste principii folosind cuvintele mele simple, inima mea se umplea de recunoştinţă pentru Dumnezeu, care Îşi iubeşte copiii, şi pentru Salvator, care ne-a răscumpărat pe toţi de la moarte şi iad. Eram atât de mândru de acest mesaj de dragoste, bucurie şi speranţă.

Unii dintre prietenii mei spuneau că acest mesaj le este familiar, deşi aceste lucruri nu erau niciodată propovăduite de religia lor. Era ca şi cum ei au ştiut mereu că aceste lucruri sunt adevărate, ca şi cum eu doar îi ajutam să devină conştienţi de lucruri pe care ei deja le aveau în inimile lor.

Noi avem răspunsuri!

Cred că fiecare persoană poartă în sufletul ei întrebări fundamentale despre viaţă. De unde am venit? De ce sunt aici? Ce se va întâmpla după ce mor?

Aceste întrebări au fost adresate de către oameni de la începutul lumii. Filozofii, erudiţii şi experţii şi-au irosit vieţile şi averile în căutarea răspunsurilor.

Sunt recunoscător pentru că Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos are răspunsuri la cele mai complexe întrebări ale vieţii. Aceste răspunsuri sunt propovăduite în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Sunt adevărate, clare, directe şi uşor de înţeles. Sunt inspirate, iar noi le propovăduim copiilor de trei ani din clasa Rază de soare.

Dragi fraţi şi surori, noi suntem fiinţe eterne, fără de început sau de sfârşit. Noi am existat întotdeauna.¹ Noi suntem, literalmente, copii de spirit ai Părinţilor Cereşti divini şi omnipotenţi!

Am venit din curţile cereşti ale Domnului, Dumnezeului nostru. Noi facem parte din casa regală a lui Elohim, Dumnezeul Cel Preaînalt. Noi am mers alături de El în viaţa premuritoare. Noi L-am auzit vorbind, suntem martori ai măreţiei Sale şi am învăţat căile Sale.

Dumneavoastră şi cu mine am luat parte la Marele Consiliu în care Tatăl nostru preaiubit ne-a prezentat planul Său – că vom veni pe pământ, vom primi trupuri muritoare, vom învăţa să alegem între bine şi rău şi vom progresa în moduri în care nu ar fi fost posibil în alt fel.

Am ştiut că, atunci când vom trece de văl şi vom intra în această viaţa muritoare, nu ne vom mai aminti viaţa premuritoare. Vom avea parte de opoziţie, adversitate şi ispită. Dar am ştiut, de asemenea, că dobândirea unui trup fizic a fost un lucru vital pentru noi. Am sperat că vom învăţa rapid să facem alegerile corecte, că vom rezista ispitelor lui Satana şi, în cele din urmă, ne vom întoarce la preaiubiţii noştri Părinţi Cereşti.

Am ştiut că vom păcătui şi vom face greşeli – poate chiar unele mari. Dar, de asemenea, am ştiut că Salvatorul nostru, Isus Hristos, a promis să vină pe pământ, să trăiască o viaţă fără de păcat şi, în mod voluntar, să Îşi dea viaţa într-un sacrificiu veşnic. Am ştiut că, dacă ne vom întoarce inimile spre El, având încredere în El, şi că, dacă ne străduim cu toată puterea inimii să păşim pe calea uceniciei, noi vom fi purificaţi şi vom putea intra, din nou, în prezenţa Tatălui nostru iubit din Cer.

Deci, având credinţă în sacrificiul lui Isus Hristos, dumneavoastră şi cu mine am acceptat de bunăvoie planul Tatălui Ceresc.

De aceea ne aflăm pe pământ – deoarece Dumnezeu ne-a oferit ocazia, iar noi am ales-o şi am acceptat-o. Totuşi, viaţa noastră muritoare este temporară şi se va sfârşi odată cu moartea trupului nostru fizic. Dar esenţa a ceea ce dumneavoastră şi cu mine suntem nu va fi distrusă. Spiritele noastre vor continua să trăiască şi vor aştepta învierea – un dar gratuit oferit tuturor de către Tatăl nostru Ceresc iubitor şi Fiul Său, Isus Hristos.² La înviere, spiritele şi trupurile noastre vor fi reunite, fără durere sau imperfecţiuni fizice.

După înviere, va veni ziua judecăţii. Deşi, în cele din urmă, toţi vor fi salvaţi şi vor moşteni o împărăţie de glorie, cei care au încredere în Dumnezeu şi caută să urmeze legile şi poruncile Sale vor moşteni viaţa veşnică a cărei slavă este de neimaginat şi a cărei măreţie este copleşitoare.

Ziua judecăţii va fi o zi de milă şi dragoste – o zi în care inimile frânte vor fi vindecate, în care lacrimile de durere vor fi înlocuite cu lacrimi de recunoştinţă, în care totul se va îndrepta.³

Da, va fi o mare tristeţe din cauza păcatelor. Da, vor fi regrete şi chiar durere din cauza greşelilor noastre, din cauza nesăbuinţei noastre şi a încăpăţânării noastre care ne-au făcut să ratăm ocazii pentru un viitor mai măreţ.

Dar am încredere că nu vom fi mulţumiţi doar de judecata lui Dumnezeu; noi vom fi, de asemenea, uimiţi şi impresionaţi de harul, mila, generozitatea şi dragostea Sa infinită faţă de noi, copiii Săi. Dacă dorinţele şi faptele noastre sunt bune, dacă avem credinţă în Dumnezeul cel Viu, atunci ne putem aştepta la ceea ce Moroni a numit „[scaunul] plăcut de judecată al marelui Iehova, Judecătorul Veşnic.”⁴

Pro Tanto Quid Retribuamus

Dragi fraţi şi surori, dragii mei prieteni, nu vă simţiţi uimiţi şi plini de respect în timp ce contemplaţi la marele plan al fericirii pe care Tatăl nostru l-a pregătit pentru noi? Nu vă umpleţi de o bucurie de nespus să ştiţi ce viitor glorios este pregătit pentru toţi cei care Îl aşteaptă pe Domnul?

Dacă nu aţi simţit o astfel de uimire şi bucurie, vă invit să căutaţi, să studiaţi şi să vă gândiţi la adevărurile simple şi totuşi profunde ale Evangheliei restaurate. „Lăsaţi solemnitatea eternităţii să rămână în minţile voastre.”⁵ Lăsaţi-o să vă depună mărturie despre planul divin al salvării.

Dacă aţi simţit aceste lucruri înainte, vă întreb astăzi: „Puteţi să simţiţi astfel acum?”⁶.

Recent am avut ocazia să călătoresc în Belfast, Irlanda de Nord. În timp ce eram acolo, am observat stema oraşului Belfast, care includea motto-ul: „Pro tanto quid retribuamus” sau „Ce vom oferi în schimb pentru cât de mult ni s-a dat?”⁷.

Invit pe fiecare să se gândească la această întrebare. Ce vom oferi în schimbul abundenţei de lumină şi adevăr pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra noastră?

Tatăl nostru preaiubit ne cere pur şi simplu să trăim conform adevărului primit şi să urmăm calea pe care El ne-a arătat-o. Deci, să avem curaj, să ne încredem în îndemnurile Spiritului. Să împărtăşim aproapelui nostru, prin cuvinte şi fapte, mesajul uimitor şi minunat al planului fericirii întocmit de Dumnezeu. Fie ca motivarea noastră să fie dragostea pe care o avem faţă de Dumnezeu şi de copiii Săi, deoarece ei sunt fraţii şi surorile noastre! Acesta este începutul a ceea ce putem face în schimbul a atât de mult.

Într-o zi, „fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi” că planul lui Dumnezeu este perfect şi căile Sale sunt drepte.⁸ Pentru dumneavoastră şi pentru mine, fie ca acea zi să fie astăzi. Să proclamăm alături de Iacov din vechime: „O, cât de mare este planul Dumnezeului nostru!”⁹.

Despre aceasta mărturisesc, cu recunoştinţă profundă faţă de Tatăl Ceresc, în timp ce vă las binecuvântarea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.