Un pod spre speranţă şi tămăduire
Cu ajutor adecvat, victimele abuzului sexual pot avea parte de tămăduirea pe care o doresc atât de mult.
Ilustraţie de Cristina Bernazzani
Imaginaţi-vă că staţi pe marginea unei stânci şi vreţi să ajungeţi pe partea cealaltă a unei prăpăstii adânci, unde vi s-a spus că veţi avea parte de multă fericire. În timp ce căutaţi o modalitate de a trece pe partea cealaltă, găsiţi mai multe componente care, dacă sunt asamblate corect, vor forma un pod peste canion.
Dacă nu ştiţi cum să construiţi, componentele vor fi inutile şi vă veţi simţi frustraţi şi deznădăjduiţi. Dar dacă primiţi ajutor de la cineva care are experienţă în a construi poduri, cunoaşterea şi înţelegerea dumneavoastră vor creşte şi, împreună, veţi putea îndeplini această sarcină.
De-a lungul ultimilor 18 ani, sarcina mea a fost să ofer instrumente şi îndrumare pentru a ajuta oameni să treacă de partea cealaltă a prăpastiei suferinţei emoţionale sau mentale. Dintre toţi oamenii pe care i-am consiliat, niciun alt client nu pare să vină atât de rănit ca cei care au fost victime ale abuzului sexual. Am văzut impactul pe care această încercare îl are asupra abilităţii unei persoane de a îndura, cu bine, până la sfârşit.
Cu toate acestea, am ajuns, de asemenea, să ştiu că alinarea trainică faţă de strădaniile şi suferinţele noastre vine prin Salvatorul nostru. Dragostea Sa îi ridică pe oameni din întuneric la lumină.
De ce provoacă abuzul sexual atât de mult rău?
Victimele abuzului îmi povestesc despre o viaţă plină de depresie, neîncredere în sine şi alte dureri emoţionale profunde. Preşedintele Gordon B. Hinckley (1910-2008) ne-a ajutat să înţelegem de ce abuzul sexual cauzează o durere atât de profundă:
„Există practica teribilă şi vicioasă a abuzului sexual. Aceasta este dificil de înţeles. Este un afront adus decenţei care trebuie să existe în fiecare bărbat şi fiecare femeie. Este o încălcare a ceea ce este sacru şi divin. Este un lucru distructiv în vieţile copiilor. Este vrednic de dispreţ şi merită condamnarea cea mai aspră.
Ruşine să-i fie oricărui bărbat sau oricărei femei care ar abuza sexual un copil. Procedând astfel, agresorul nu doar că provoacă cel mai mare rău. El este, de asemenea, condamnat înaintea Domnului”1.
Puterea de a procrea este o putere sacră şi divină pe care Tatăl nostru din Cer a dat-o copiilor Săi. Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: „Puterea de a procrea are semnificaţie spirituală… Tatăl nostru Ceresc şi Preaiubitul Său Fiu sunt creatori şi Ei ne-au încredinţat fiecăruia dintre noi o parte din puterea Lor de a crea”2. Aşadar, nu este de mirare că încălcarea acestei puteri sacre „merită condamnarea cea mai aspră” şi „provoacă cel mai mare rău”.
Să înţelegem durerea
Illustraţii © nuvolanevicata/iStock/Getty Images
Abuzul sexual reprezintă orice interacţiune neconsimţită, care implică atingeri sau nu, în care o persoană este folosită pentru satisfacerea sexuală a altei persoane. Prea des, victimele abuzului sexual rămân confuze şi cu sentimente de nedemnitate şi ruşine care pot fi aproape prea greu de îndurat. Durerea şi suferinţa de care au parte victimele sunt adesea intensificate de comentariile altora, care provin din neînţelegerea abuzului sexual şi a efectelor sale. Unele victime sunt acuzate că mint sau li se spune că abuzul a fost, cumva, din vina lor. Altele sunt îndemnate, în mod greşit, să se pocăiască, de parcă ele ar fi păcătuit într-un fel victimizându-se.
Multor clienţi cu care am lucrat, care au trecut printr-un abuz sexual în copilărie sau tinereţe, li s-a spus: „Treci peste”, „Uită” sau „Pur şi simplu, iartă şi uită”. Aceste tipuri de afirmaţii – în special dacă vin de la prieteni apropiaţi, membri ai familiei sau conducători ai Bisericii – pot face ca victima, mai degrabă, să ascundă şi mai bine secretul şi să se simtă şi mai ruşinată, în loc să aibă parte de tămăduire şi pace. Asemănătoare unei răni fizice sau unei infecţii, aceste răni emoţionale nu se vindecă dacă sunt ignorate. De fapt, confuzia, care începe o dată cu abuzul, creşte şi, împreună cu stările emoţionale dureroase rezultate pot face ca gândirea acelei persoane să nu mai fie limpede ducând, în cele din urmă, la dezvoltarea unor comportamente necorespunzătoare. Nu este un lucru neobişnuit printre victimele abuzului să nu realizeze că ceea ce li s-a întâmplat a fost un abuz şi, totuşi, să dezvolte comportamente necorespunzătoare şi stări emoţionale dureroase.
Hannah (numele a fost schimbat) a fost abuzată sexual când era mică. Asemenea altor victime, ea a crescut simţindu-se o persoană îngrozitoare şi fără valoare. Ea şi-a petrecut mare parte din viaţă încercând să slujească altora suficient de bine, încât să compenseze sentimentele ei de a nu fi „destul de bună” pentru dragostea Tatălui Ceresc sau a altora. În relaţiile ei, se temea că, dacă cineva ar cunoaşte-o cu adevărat, ar crede că este atât de îngrozitoare precum credea ea. Ea a avut o frică intensă de a nu fi respinsă care a dus la frica de a încerca lucruri noi în viaţă sau de a îndeplini sarcini simple, precum faptul de a suna pe cineva la telefon. A fost binecuvântată cu talentul pentru artă la care a renunţat de teama că nu ar fi capabilă să facă faţă criticilor.
Timp de 50 de ani, sentimentele ei de neajutorare, neputinţă, frică, mânie, confuzie, ruşine, singurătate şi izolare i-au influenţat hotărârile zilnice.
Înlocuirea durerii cu pace
Salvatorul a suferit „dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile”. El a făcut acest lucru pentru ca El „să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni” (Alma 7:11-12). Suferinţa Sa nu a fost doar pentru păcatele noastre, ci şi pentru tămăduirea noastră atunci când păcatele altcuiva ne provoacă suferinţă.
Dacă El ar fi astăzi aici, îmi imaginez că Salvatorul ar plânge alături de cei care au fost abuzaţi sexual şi i-ar binecuvânta, aşa cum a plâns alături de nefiţi şi i-a binecuvântat (vezi 3 Nefi 17). Chiar dacă El nu este aici fizic, Spiritul Său poate fi cu noi, iar El a ne-a asigurat o cale prin care putem fi tămăduiţi, putem simţi pace şi putem ierta.
Pentru mulţi dintre cei care au fost răniţi, ideea că durerea pe care o simt ar putea fi înlocuită cu pace este aproape imposibil de crezut. Deseori, rănile celui abuzat trec neobservate şi nerecunoscute de alţii timp de mulţi ani. Durerea este mascată prin chipuri zâmbitoare, prin dorinţa de a-i ajuta pe alţii şi de a trăi viaţa ca şi cum nimic greşit nu s-a întâmplat, deşi durerea este mereu acolo.
Să comparăm procesul de tămăduire emoţională cu cel privind îngrijirea şi tratarea unei răni fizice. Să presupunem că, atunci când aţi fost tineri, v-aţi rupt piciorul. În loc să mergeţi la doctor pentru a vi-l pune în ghips, şchiopătaţi până când durerea puternică trece, deşi simţiţi o durere mică de fiecare dată când păşiţi. După ani şi ani, doriţi ca durerea să dispară, aşa că vă duceţi la doctor. Doctorul trebuie să reaşeze osul, să îndepărteze orice s-a dezvoltat în mod greşit, să îl pună în ghips şi să vă trimită la terapie fizică pentru întărirea piciorului.
Procesul de tămăduire de pe urma unui abuz este similar, deoarece victima trebuie mai întâi să recunoască faptul că durerea este reală şi că se poate face ceva în acea privinţă. Procesul include recunoaşterea lucrurilor care s-au întâmplat şi permiterea sentimentelor de a fi rănit, speriat şi trist să fie simţite, recunoscute şi confirmate. Adesea, este util ca să se lucreze cu un specialist care are experienţă în acest proces de tămăduire. (Pentru a afla dacă Serviciul SZU pentru familii este disponibil în zona dumneavoastră, consultaţi conducătorul preoţiei.)
Chiar dacă victima are sau nu acces la ajutor de specialitate, cel mai bine este să se roage, să studieze viaţa Salvatorului şi ispăşirea Sa şi să discute cu regularitate cu un conducător al preoţiei. El poate ajuta la uşurarea poverilor şi poate primi inspiraţie pentru a ajuta victima să-şi înţeleagă potenţialul divin şi relaţia cu Tatăl din Cer şi cu Salvatorul. Carole M. Stephens, prima consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii de Alinare, ne-a învăţat recent: „Tămăduirea poate fi un proces lung. Va cere să căutaţi, rugându-vă, îndrumare şi ajutor potrivit, inclusiv sfătuirea cu conducătorii preoţiei rânduiţi corespunzător. În timp ce învăţaţi să comunicaţi deschis, stabiliţi limite şi, poate, căutaţi sfaturi profesionale. Menţinerea unei sănătăţi spirituale de-a lungul procesului este vitală!”3.
Pentru Hannah, viaţa devenise atât de supărătoare, încât a căutat ajutor. Ea ştia, datorită mărturiei ei, că putea să aibă parte de pace şi mulţumire în viaţă, însă nu le simţea în mod constant. Cu ajutorul rugăciunii şi discutând cu episcopul ei, a fost îndrumată spre consiliere, unde a fost capabilă să dobândească instrumentele de care avea nevoie pentru a scoate adevărul la lumină şi a împărtăşi povara îngrozitoare pe care a purtat-o de una singură. Făcând astfel, ea a putut să scape de durere şi să găsească pacea promisă de Salvator (vezi Ioan 14:27). Alături de această pace şi alinare, au venit dorinţa şi abilitatea de a ierta.
Necesitatea de a ierta
Ideea de a ierta este deseori greu de acceptat de victimele unui abuz şi, deseori, este înţeleasă greşit. Dacă ele percep iertarea ca fiind faptul de a-l lăsa pe agresor nepedepsit sau de a spune că ceea ce el a făcut nu mai contează, atunci victima nu va simţi că i s-a făcut dreptate. Deşi ni se porunceşte să iertăm (vezi D&L 64:10), în situaţiile în care răul făcut este profund, tămăduirea trebuie să înceapă înainte ca victima să poată ierta agresorul în totalitate.
Cei care au parte de durerile cauzate de abuz pot găsi alinare în acest sfat din Cartea lui Mormon: „Eu, Iacov, aş dori să vă spun vouă, celor care sunteţi cu inimile pure. Priviţi către Dumnezeu cu fermitatea minţii şi rugaţi-vă la El cu credinţă mare, iar El vă va consola în suferinţele voastre şi vă va lua apărarea şi va trimite dreptate asupra acelora care caută să vă distrugă” (Iacov 3:1). Nevoia de dreptate şi dreptul la repararea greşelii faţă de persoanele prejudiciate pot fi lăsate în seama Domnului pentru ca El să ne poată înlocui durerea cu pace.
În cele din urmă, Hannah a aflat că poate să lase în seama Domnului nevoia de dreptate şi, în schimb, să aibă, în viaţă, parte de o pace pe care nu a mai simţit-o vreodată. Înainte, ea se temea să participe la evenimentele de familie unde agresorul ar fi fost prezent. Acum, datorită dorinţei ei de a înfrunta rănile emoţionale puternice în drumul ei spre tămăduire, ea nu se mai teme să fie în prezenţa lui şi poate chiar să aibă compasiune faţă de el, ajuns acum la bătrâneţe.
Eliberaţi de poveri inutile
Vârstnicul Richard G. Scott (1928-2015), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Tămăduirea completă va veni prin credinţa dumneavoastră în Isus Hristos şi în puterea şi capacitatea Sa, prin ispăşirea Sa, de a vindeca cicatricile lăsate de ceea ce este nedrept şi nemeritat…
El vă iubeşte. El Şi-a dat viaţa pentru ca dumneavoastră să fiţi eliberaţi de poveri inutile. El vă va ajuta să faceţi acest lucru. Ştiu că El are puterea de a vă tămădui”4.
Duşmanul doreşte să ţină oamenii legaţi prin durere şi suferinţă, deoarece el este nenorocit (vezi 2 Nefi 2:27). Cu ajutor din partea Salvatorului nostru, Isus Hristos, durerea poate fi, cu adevărat, înlocuită, cu pacea pe care doar Salvatorul o poate dărui, iar noi putem trăi având bucurie. „Adam a căzut, ca oamenii să poată fi; iar oamenii sunt ca să poată avea bucurie.” (2 Nefi 2:25) Faptul de a trăi cu bucurie va face ca perioadele de încercare să fie mai suportabile şi ne va permite să învăţăm, să creştem şi să devenim mai asemănători Tatălui nostru din Cer.
Mă simt umilă datorită binecuvântării pe care am avut-o în viaţa mea, aceea de a discuta cu cei care au fost răniţi prin abuz şi de a vedea miracolul tămăduirii care are loc, cu adevărat, numai prin Salvator. Dacă suferiţi, vă rog să căutaţi, cu ajutorul rugăciunii, ajutor. Nu trebuie să purtaţi singuri povara grea. Ştiu că El vindecă, pentru că am fost martoră a acestui lucru de nenumărate ori.