Cărţi uitate, mărturie amintită
Autoarea articolului locuieşte în Cagayan, Filipine.
Toţi ochii erau aţintiţi asupra mea. Pot să apăr Biserica doar cu mărturia mea simplă?
Într-un an, am avut obiectivul de a-mi îmbunătăţi procesul de învăţare spirituală. Duceam cu mine, peste tot, cărţi ale Bisericii, broşuri, manuale şi scripturi, inclusiv la şcoală, pentru că flămânzeam după cuvintele lui Dumnezeu. Dar eforturile mele au încetinit când am devenit ocupată cu studiul pentru un viitor test.
Într-o zi, profesoara noastră a condus o discuţie în care i-a rugat pe toţi elevii din încăpere, care nu erau catolici, să se ridice. Eram singura sfântă din zilele din urmă din clasă. S-au mai ridicat alţi şase elevi.
Apoi, am fost întrebaţi: Din ce Biserică faci parte? Cine a fost întemeietorul? Cum a fost stabilită biserica ta?
Rândul meu să răspund a fost ultimul. Am avut emoţii când mi-am dat seama că nu-mi adusesem cărţile de la Biserică, dar am încercat să-mi amintesc lucrurile despre care am studiat. În minte, mi-a venit un verset din Biblie:
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbele 3:5-6).
Am stat în faţa clasei cu mult curaj şi am uitat de temerile mele. Am spus că sunt membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Am împărtăşit povestirea despre un tânăr băiat, Joseph Smith, care L-a văzut pe Dumnezeu. Am simţit cum inima îmi ardea în piept şi mi-au dat lacrimile. Am împărtăşit că Biserica a fost organizată în data de 6 aprilie 1830 şi am depus mărturie că a fost chemat un profet al lui Dumnezeu şi că preoţia a fost restaurată. Am depus mărturie că ştiu că toate aceste lucruri sunt adevărate.
Numeroasele ore de studiu al Evangheliei au meritat efortul. M-au ajutat să-mi apăr credinţa şi să împărtăşesc Evanghelia. Am fost mândră când, după mai multe săptămâni, patru dintre colegii mei de clasă au venit cu mine la Biserică.
Acea experienţă m-a învăţat despre importanţa unei mărturii. La început, m-am întrebat de ce Domnul nu m-a îndemnat să-mi aduc cărţile în acea zi. Ele m-ar fi ajutat să răspund perfect la întrebările adresate. Dar, apoi, mi-am dat seama că nu trebuie să memorăm totul despre Biserică sau să ne bazăm pe referinţe – noi trebuie să studiem, să trăim şi să împărtăşim Evanghelia bazându-ne pe Duhul Sfânt. Nu aveam cărţile cu mine, dar aveam mărturia mea.