Andrei şicuvântul urât
Autoarea articolului locuieşte în Utah, S.U.A.
„Voi încerca să mă pocăiesc, să fiu mai bun, să mă rog” (Children’s Songbook, p. 98).
„Crezi că eşti mai bun decât toţi ceilalţi pentru că nu înjuri”, a spus Nikolai în pauză.
„Nu-i adevărat”, a spus Andrei.
„Atunci, de ce nu spui un cuvânt urât? Doar unul! Nu ai să mori din asta. Toţi ceilalţi înjură.”
Andrei a ridicat din umeri. „Pur şi simplu nu vreau.”
Andrei ştia că a înjura este un lucru rău, care Îl face pe Duhul Sfânt să ne părăsească. Andrei dorea ca Duhul Sfânt să fie cu el. Aşa că nu a înjurat.
Andrei era nou în şcoală şi, până atunci, Nikolai era singurul din clasa a şasea care dorea să-i fie prieten. Dar Nikolai îl bătea la cap cu înjuratul în fiecare zi. Şi, în fiecare zi, Andrei era tot mai obosit să spună nu. Mai mult, lui Andrei îi era teamă că Nikolai avea să înceteze să-i mai fie prieten şi, atunci, ar fi fost cu adevărat singur.
„Spune doar un cuvânt urât”, a spus Nikolai după orele de curs. „După aceea, te voi lăsa în pace.”
În cele din urmă, Andrei s-a săturat atât de tare să fie bătut la cap, încât a spus un cuvânt urât – unul care nu era prea urât.
Nikolai a încuviinţat. „Bine, acum eşti unul de-al nostru.”
După aceea, ceilalţi prieteni ai lui Nikolai au vorbit şi ei cu Andrei. În pauză, au luat gustarea şi au jucat fotbal împreună cu el. Dar, să faci parte din grupul de prieteni al lui Nikolai era ca şi mersul pe nisipuri mişcătoare. Cu cât Andrei petrecea mai mult timp cu ei, cu atât mai mult vorbea şi se purta ca ei. Şi ei, toţi, înjurau. Foarte mult. Râdeau unul de altul şi se insultau unul pe altul. Spuneau lucruri necuviincioase despre profesorii lor. Se înfuriau şi se purtau urât tot timpul. Încet-încet, Andrei a început să se supere mai des şi să găsească tot mai multe motive ca să înjure.
Într-o seară, când mama şi tata erau plecaţi, Andrei şi sora lui mai mare, Katya, au avut o neînţelegere în legătură cu programul pe care să-l urmărească la televizor. Chiar înainte ca să gândească, lui Andrei i-a scăpat un cuvânt urât.
Katya a fost şocată. „Îi spun mamei.”
Andrei a fugit în camera lui şi a trântit uşa. Ce se întâmpla cu toată lumea? De ce îl înfuriau tot timpul? Când părinţii au venit acasă, Andrei a întredeschis uşa şi a auzit-o pe Katya spunând: „Mamă, Andrei m-a înjurat”.
„Cum?” Mama era surprinsă. „Andrei nu ar înjura niciodată.”
Andrei a închis uşa şi s-a prăbuşit pe pat. S-a gândit cât se schimbase de când începuse să înjure. Trecuse mult timp de când nu mai simţise Duhul Sfânt.
Andrei a îngenuncheat lângă pat şi s-a rugat. „Dragă Tată Ceresc, îmi pare foarte rău că am fost rău şi furios. Îmi pare rău că am început să înjur. Voi fi mai bun.”
În timp ce se ruga, Andrei a simţit o căldură care-i umplea inima. Pentru prima dată de când începuse să înjure, s-a simţit, cu adevărat, fericit. A ştiut că Dumnezeu îl iubea şi a putut simţi Duhul Sfânt. S-a simţit iertat şi a ştiut că se putea schimba şi putea deveni mai bun.
După ce s-a rugat, i-a spus mamei adevărul şi i-a cerut scuze Katyei. După aceea, Andrei s-a simţit mai bine. Pocăinţa l-a făcut să se simtă bine.
Ziua următoare, la şcoală, Andrei nu a luat gustarea împreună cu grupul lui Nikolai. În schimb, a stat lângă nişte copii pe care nu-i cunoştea. Avea să-i ia ceva timp, dar Andrei ştia că avea să găsească prieteni care să fie buni şi să nu înjure. Aşa cum era el.