Până ce ne vom revedea
Puterea lui Dumnezeu
Dintr-o cuvântare intitulată „The Doctrine of the Priesthood (Doctrina preoţiei)”, rostită în cadrul unei sesiuni generale a preoţiei, Ensign, mai 1982, p. 32-34; ortografia a fost standardizată.
Credinţa este putere, iar puterea este preoţie.
Oraşul Sion înălţat la cer, de Del Parson
Dumnezeu este Dumnezeu, deoarece El este întruchiparea întregii credinţe şi întregii puteri şi întregii preoţii. Viaţa pe care El o trăieşte este numită viaţă eternă.
Şi măsura în care devenim ca El este măsura în care ajungem să avem credinţa Sa, să dobândim puterea Sa şi să exercităm preoţia Sa. Şi, când vom deveni ca El, în sens deplin şi adevărat, vom avea şi noi viaţă eternă.
Credinţa şi preoţia merg mână în mână. Credinţa este putere, iar puterea este preoţie. După ce dobândim credinţă, primim preoţia. Apoi, prin preoţie, creştem în credinţă până când, având toată puterea, devenim ca Domnul nostru.
Timpul pe care îl petrecem aici, în viaţa muritoare, este rezervat ca timp de încercare şi testare. În timp ce suntem aici, avem privilegiul de a ne desăvârşi credinţa şi de a creşte în puterea preoţiei…
În zilele lui Enoh, preoţia sfântă a făcut mai mult pentru a-i desăvârşi pe oameni decât în oricare alte timpuri. Cunoscută atunci drept ordinul lui Enoh (vezi D&L 76:57), ea a fost puterea prin care el şi poporul său au fost înălţaţi la cer. Şi ei au fost înălţaţi la cer, deoarece au avut credinţă şi au exercitat puterea preoţiei.
Enoh a fost cel cu care Domnul a făcut legământul veşnic conform căruia toţi cei care au primit preoţia vor avea, prin credinţă, puterea de a guverna şi controla toate lucrurile de pe pământ, de a înfrunta armatele naţiunilor şi de a sta, în slavă şi exaltare, înaintea Domnului.
Melhisedec a fost un bărbat care a avut o astfel de credinţă „şi poporul lui a trudit în dreptate şi a dobândit cerul, şi a căutat oraşul lui Enoh” (Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Genesa 14:34)…
Atunci, ce este doctrina preoţiei? Şi cum trebuie să trăim în calitate de slujitori ai Domnului?
Această doctrină este aceea care arată că Dumnezeu, Tatăl nostru, este o fiinţă glorificată, perfectă şi exaltată care are toată autoritatea, toată puterea şi toată stăpânirea, care cunoaşte toate lucrurile şi este infinită în toate atributele Sale şi care trăieşte în cadrul unei familii.
Este aceea care arată că Tatăl nostru Etern Se bucură de acest statut înalt de slavă, perfecţiune şi putere, deoarece credinţa Sa este perfectă şi preoţia Sa este nelimitată.
Este aceea care defineşte preoţia ca fiind însuşi numele puterii lui Dumnezeu şi care arată că, dacă dorim să devenim ca El, trebuie să primim preoţia sau puterea Sa şi s-o exercităm aşa cum o exercită El…
Este aceea care arată că, prin credinţă, avem puterea de a guverna şi de a controla toate lucrurile, atât temporale, cât şi spirituale; de a înfăptui miracole şi de a desăvârşi vieţi; de a sta în prezenţa lui Dumnezeu şi de a fi ca El, deoarece am dobândit credinţa Sa, perfecţiunile Sale, puterea Sa sau, cu alte cuvinte, plenitudinea preoţiei Sale.
Aşadar, aceasta este doctrina preoţiei, preoţie faţă de care nimic nu este şi nici nu poate fi mai măreţ. Aceasta este puterea pe care o putem dobândi prin credinţă şi neprihănire…
Într-adevăr, există putere în preoţie – o putere pe care căutăm să o dobândim pentru a o folosi, o putere în legătură cu care ne rugăm, în mod fervent, să rămână asupra noastră şi asupra urmaşilor noştri pentru totdeauna.