Glasuri ale sfinţilor din zilele din urmă
SALVATĂ în hol
Ilustraţie de Allen Garns
Soţul meu trebuie să lucreze adesea duminica lăsându-mă să-i duc singură pe cei patru fii ai noştri la Biserică. Într-o duminică anume, în timpul adunării de împărtăşanie, doi dintre copiii mei nu se înţelegeau unul cu celălalt. Dacă făceam ca unul dintre băieţi să fie interesat de o carte, fratele lui dorea acea carte. Am încercat gustările, jucăriile şi coloratul, dar nimic nu a funcţionat. Eram copleşită de băieţii mei, care pur şi simplu nu păreau să poată sta liniştiţi timp de o oră.
Am scos, din geantă, o jucărie mică şi i-am dat-o băieţelului meu de un an. Imediat s-a auzit un ţipăt de la Tyson, băieţelul meu de trei ani, în timp ce s-a năpustit asupra fratelui său mai mic încercând să-i ia jucăria. Mă simţeam ruşinată în timp ce ieşeam pe hol cu doi băieţei care ţipau şi se certau.
Chipul mi s-a umplut imediat de lacrimi. De ce trebuia să fie atât de greu? Făceam ceea ce Tatăl Ceresc dorea să fac aducându-mi familia la Biserică, corect? Dar nu mai puteam continua aşa. Era extenuant şi stânjenitor să mă lupt singură cu băieţii mei în timpul adunării de împărtăşanie, în fiecare săptămână. Mi-am dorit să nu mai vin niciodată.
Am avut aceste gânduri doar aproximativ 15 secunde şi, apoi, o soră pe care abia dacă o cunoşteam, a ieşit, pe hol, după mine. Era sora Beus. De obicei, ea stătea singură, deoarece soţul ei slujea în episcopat şi copiii ei erau mari deja. Ea a spus: „Tu eşti întotdeauna, aici, singură! Văd că încerci să faci tot ce poţi. Ar putea Tyson să stea cu mine?”. Nici nu mă puteam gândi la un răspuns! Doar am dat din cap când ea l-a luat de mână şi l-a condus, acum calm şi fericit, înapoi în capelă.
Mi-am şters lacrimile, mi-am luat în braţe copilaşul şi, cu umilinţă, am intrat înapoi în capelă pentru a mă bucura, în linişte, de restul adunării.
Următoarea duminică, atunci când am ajuns la adunarea de împărtăşanie, Tyson îşi căuta noua prietenă. Seara, el se ruga: „Îţi mulţumesc, Tată Ceresc, pentru sora Beus. O iubesc foarte mult!”.
Au trecut mai mult de trei ani şi Tyson încă se uită adesea, în capelă, după sora Beus. Anul trecut, ea a fost chemată să fie învăţătoarea lui Tyson la Societatea Primară. El a fost cel mai fericit băieţel.
Sunt atât de recunoscătoare pentru sora Beus şi pentru dorinţa ei de a iubi pe alţii şi de a le sluji. Ştiu că putem binecuvânta vieţile altora când slujim aşa cum a făcut Salvatorul.