Ispăşirea Salvatorului: temelia creştinismului adevărat

April 2017

Ispăşirea Salvatorului: temelia creştinismului adevărat

Vârstnicul Robert D. Hales

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Din cuvântarea „Ispăşirea” rostită la seminarul pentru noii preşedinţi de misiune la Centrul de pregătire a misionarilor din Provo, în data de 24 iunie 2008.

Cu toţii vom fi înviaţi şi vom deveni nemuritori datorită sacrificiului ispăşitor al lui Isus Hristos.

Profetul Joseph Smith (1805-1844) a fost întrebat: „Care sunt principiile fundamentale ale religiei voastre?”. El a răspuns: „Principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor şi profeţilor cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat şi S-a ridicat din nou, în a treia zi, şi S-a înălţat la cer; şi toate celelalte lucruri care ţin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia”¹.

Doresc să depun, de asemenea, mărturie despre declaraţia profetului Joseph. Esenţa a tot ceea ce credem este Salvatorul nostru şi sacrificiul Său ispăşitor – „[coborârea de bunăvoie a] lui Dumnezeu” (1 Nefi 11:16) prin care Tatăl L-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a înfăptui ispăşirea. Scopul central al vieţii lui Isus Hristos a fost să înfăptuiască sacrificiul ispăşitor. Ispăşirea este temelia creştinismului adevărat.

De ce este ispăşirea Salvatorului principiul central al Evangheliei în Biserică şi în vieţile noastre?

Articolele de credinţă 1:3

Al treilea articol de credinţă afirmă: „Noi credem că, prin ispăşirea lui Hristos, toţi oamenii pot fi salvaţi supunându-se legilor şi rânduielilor Evangheliei”.

Cuvântul „salvaţi”, în acest context, se referă la faptul de a dobândi cel mai înalt grad de glorie în împărăţia celestială. Învierea este oferită tuturor celor care vin pe pământ, dar pentru a primi viaţa veşnică, toate binecuvântările progresului etern, fiecare persoană trebuie să se supună legilor, să primească rânduielile şi să facă legămintele Evangheliei.

De ce a fost Isus Hristos singurul care a putut ispăşi pentru păcatele lumii? El a întrunit toate cerinţele.

Dumnezeu L-a iubit şi a avut încredere în El

Isus S-a născut din Părinţi Cereşti într-o lume premuritoare. El a fost Primul Născut al Tatălui nostru Ceresc. El a fost ales de la început. El S-a supus voinţei Tatălui Său. Scripturile vorbesc adesea despre bucuria pe care Tatăl Ceresc o găseşte în Fiul Său.

În Matei, citim: „Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: «Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea»” (Matei 3:17).

Luca a consemnat: „Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: «Acesta este Fiul Meu Preaiubit: de El să ascultaţi»” (Luca 9:35).

Şi, la templul din ţara Abundenţa, după învierea Salvatorului, oamenii au auzit glasul Tatălui: „Iată-L pe Fiul Meu Preaiubit, de care Eu sunt foarte mulţumit” (3 Nefi 11:7).

Inima mea este, în mod deosebit, impresionată când citesc că, în timp ce Isus suferea în Grădina Ghetsimani, Tatăl, datorită marii Sale dragoste şi compasiune pentru Singurul Său Fiu Născut, a trimis un înger să-L aline şi să-L întărească (vezi Luca 22:43).

Isus Şi-a folosit libertatea de a alege pentru a Se supune

Isus Şi-a dat viaţa de bunăvoie pentru noi.

În marele Consiliu din cer, Lucifer, „fiu al zorilor” (Isaia 14:12; D&L 76:26-27), a spus:

„Iată-mă, aici sunt, trimite-mă, eu voi fi fiul Tău şi eu voi mântui întreaga omenire, ca niciun suflet să nu fie pierdut, şi cu siguranţă voi face aceasta; de aceea, dă-mi onoarea Ta.

Dar iată, Fiul Meu Iubit, care a fost de la început Preaiubitul şi Alesul Meu, Mi-a spus: Tată, facă-se voinţa Ta şi slava să fie a Ta în veci” (Moise 4:1-2; vezi, de asemenea, Avraam 3:27).

Datorită dragostei mari pe care Fiul o are pentru Tatăl Său şi pentru fiecare dintre noi, El a spus: „Trimite-Mă”. Când El a spus „trimite-Mă”, El Şi-a folosit libertatea de a alege.

„Aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele…

Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.

Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:15, 17-18).

Dacă Salvatorul Şi-ar fi dorit, legiuni de îngeri ar fi putut să-L ducă de pe cruce direct acasă, la Tatăl Său. Dar El Şi-a folosit libertatea de a alege pentru a Se sacrifica pentru noi, pentru a-Şi încheia misiunea din viaţa muritoare şi pentru a îndura până la sfârşit înfăptuind jertfa ispăşitoare.

Isus Şi-a dorit să vină pe pământ şi a fost pregătit. Şi, când a venit, El a spus: „Căci M-am pogorât din Cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38).

Isus a fost prerânduit

Petru a propovăduit că Isus „a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii” (vezi 1 Petru 1:19-21).

Profeţi din toate dispensaţiile au prezis venirea lui Isus Hristos şi ceea ce avea să reprezinte misiunea Lui. Având credinţă mare, lui Enoh i-a fost arătată o viziune minunată cu naşterea, moartea, înălţarea şi a Doua Venire a Salvatorului:

„Şi iată, Enoh a văzut ziua venirii Fiului Omului, chiar în carne şi sufletul lui s-a bucurat, spunând: Cel Drept este înălţat şi Mielul este omorât de la crearea lumii…

Şi Domnul i-a spus lui Enoh: Priveşte, şi el a privit şi L-a văzut pe Fiul Omului ridicat pe cruce, după maniera oamenilor.

Şi el a auzit un glas puternic; şi cerurile au fost învăluite; şi toate creaţiile lui Dumnezeu plângeau; şi pământul se văita; şi stâncile s-au crăpat; şi sfinţii s-au ridicat şi au fost încoronaţi la dreapta Fiului Omului, cu coroane de slavă…

Şi Enoh L-a văzut pe Fiul Omului înălţându-Se la Tatăl…

Şi s-a întâmplat că Enoh a văzut ziua venirii Fiului Omului, în ultimele zile, pentru a locui pe pământ, în dreptate, timp de o mie de ani” (Moise 7:47, 55-56, 59, 65).

Cu aproximativ 75 de ani înainte de naşterea lui Hristos, Amulec a depus mărturie: „Iată, vă spun vouă că eu ştiu că Hristos va veni printre copiii oamenilor ca să ia asupra Sa păcatele poporului Său şi că El va ispăşi pentru păcatele lumii; căci Domnul Dumnezeu a vorbit aceasta” (Alma 34:8).

Isus a avut însuşiri unice

Doar Isus Hristos putea înfăptui sacrificiul ispăşitor – fiind născut dintr-o mamă muritoare, Maria, şi primind puterea vieţii de la Tatăl Său (vezi Ioan 5:26). Datorită acestei puteri a vieţii, El a biruit moartea, puterea mormântului a fost anulată, iar El a devenit Salvatorul şi Mijlocitorul nostru şi Stăpânul învierii – mijloacele prin care salvarea şi nemurirea sunt oferite fiecăruia dintre noi. Cu toţii vom fi înviaţi şi vom deveni nemuritori datorită sacrificiului ispăşitor al lui Isus Hristos.

Isus a ispăşit, de bunăvoie, pentru păcatul originar

Al doilea articol de credinţă afirmă: „Noi credem că oamenii vor fi pedepsiţi pentru propriile lor păcate şi nu pentru greşeala lui Adam”.

Folosindu-ne libertatea de a alege, alegem să ne exercităm credinţa. Cu sârguinţă, ne putem pocăi; fără ispăşire, nu o putem face.

Din Moise, învăţăm: „De aici s-a dus vorba printre oameni că Fiul lui Dumnezeu a ispăşit pentru păcatul [originar] drept pentru care păcatele părinţilor nu pot cădea pe capul copiilor” (Moise 6:54).

În 2 Nefi, găsim o învăţătură importantă:

„Căci, după cum moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru ca planul milos al Marelui Creator să fie împlinit, e necesar să existe o putere a învierii, iar învierea trebuie să vină asupra omului din cauza căderii; iar căderea a venit din cauza nelegiuirii; şi, din cauza căderii omului, ei au fost alungaţi din prezenţa Domnului.

Prin urmare, e necesar să fie o ispăşire fără de sfârşit; căci dacă ispăşirea n-ar fi infinită, corupţia aceasta nu s-ar putea înveşmânta în incorupţie. Prin urmare, prima judecată care a venit asupra omului ar fi trebuit să rămână infinită. Şi dacă ar fi fost aşa, trupul acesta ar fi trebuit să fie lăsat în pământ ca să putrezească şi să se macine în ţărâna-mamă, ca să nu se mai ridice niciodată” (2 Nefi 9:6-7).

Isus a fost singura fiinţă perfectă

În Doctrină şi legăminte, Salvatorul spune: „Tată, iată suferinţele şi moartea Celui care nu a păcătuit, de care Tu eşti foarte mulţumit; iată sângele Fiului Tău, care a fost vărsat, sângele Celui pe care Tu L-ai dat pentru ca Tu Însuţi să fii slăvit” (D&L 45:4).

Isus a fost singura fiinţă umană care a fost perfectă, fără de păcat. Sacrificiul din Vechiul Testament era o jertfă prin vărsare de sânge – simbolizând sacrificiul Domnului şi Mântuitorului nostru pe cruce pentru a înfăptui sacrificiul ispăşitor. Când erau făcute jertfe prin vărsare de sânge în templele antice, preoţii sacrificau un miel fără cusur, perfect din toate punctele de vedere. Salvatorul este adesea menţionat în scripturi ca fiind „Mielul lui Dumnezeu”, datorită purităţii Sale (vezi, de exemplu, Ioan 1:29; 1 Nefi 12:6; 14:10; D&L 88:106).

Petru ne-a învăţat că suntem mântuiţi „cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:19).

Isus a eliberat lumea de păcat

Versetele de mai jos clarifică faptul că, prin ispăşirea Sa, Salvatorul a plătit preţul pentru păcatele noastre.

„Noi toţi, ca şi oile, ne-am rătăcit; ne-am văzut fiecare de drumul nostru; iar Domnul a luat asupra Lui toate nelegiuirile noastre” (Mosia 14:6).

„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi…

Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea…

Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi” (Romani 5:8, 10-11, 19).

„Ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: «El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre»” (Matei 8:17).

„Dar Dumnezeu nu încetează să fie Dumnezeu, iar mila îşi cere drepturile asupra celui pocăit, iar mila vine datorită ispăşirii; iar ispăşirea înfăptuieşte învierea morţilor; iar învierea morţilor îi aduce înapoi pe oameni în prezenţa lui Dumnezeu; şi astfel, ei sunt aduşi înapoi în prezenţa Lui pentru ca să fie judecaţi după faptele lor, în acord cu legea dreptăţii…

Şi astfel, Dumnezeu înfăptuieşte scopurile Sale mari şi veşnice, care au fost pregătite încă de la crearea lumii. Şi astfel se înfăptuieşte Salvarea şi mântuirea oamenilor, precum şi distrugerea şi nenorocirea lor.” (Alma 42:23, 26)

Isus a îndurat până la sfârşit

Isus Hristos a îndurat încercările, suferinţa, sacrificiul şi chinurile din Ghetsimani, precum şi agonia de pe Golgota, când era pe cruce. Apoi, în cele din urmă, El a putut spune: „S-a isprăvit” (Ioan 19:30). El Şi-a încheiat misiunea din viaţa muritoare şi a îndurat până la sfârşit înfăptuind, astfel, jertfa ispăşitoare.

În grădină, El a spus: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39).

În Doctrină şi legăminte, suntem învăţaţi:

„Suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit – şi aş fi dorit să nu fiu obligat să beau paharul amar şi apoi să dau înapoi –

Cu toate acestea, slavă Tatălui, am băut şi am terminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor” (D&L 19:18-19).

Isus I-a spus Tatălui Său: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4).

Apoi, pe cruce, „când a luat Isus oţetul, a zis: «S-a isprăvit!». Apoi Şi-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul” (Ioan 19:30).

Isus a venit pe pământ, Şi-a păstrat divinitatea pentru ca El să poată înfăptui sacrificiul ispăşitor şi a îndurat până la sfârşit.

Să ne amintim de El prin intermediul împărtăşaniei

Astăzi, ne amintim de sacrificiul ispăşitor al Salvatorului prin simbolurile reprezentate de pâine şi apă – simboluri ale trupului şi sângelui Său – aşa cum au fost institute la Cina cea de taină a Domnului împreună cu apostolii Săi.

„Apoi a luat pâine şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: «Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea».

Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul, şi li l-a dat, zicând: «Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi»” (Luca 22:19-20).

În Ioan 11:25-26, citim:

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată”.

De asemenea, citim: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:51).

„Viaţa lumii” înseamnă viaţa eternă.

Trebuie ca noi şi familiile noastre să ne pregătim săptămânal să fim demni să luăm din împărtăşanie şi să ne reînnoim legămintele având inima smerită.

Tatăl şi Fiul ne iubesc

Tatăl L-a trimis pe Fiul Său pe pământ – coborârea de bunăvoie – pentru a-I permite să fie răstignit şi să treacă prin tot ceea ce El a trebuit să treacă. În Ioan, citim:

„Isus [a] zis: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte, şi L-aţi şi văzut” (Ioan 14:6-7).

„Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10).

Jertfă de ispăşire are sensul de preţ plătit pentru păcatele noastre.

Concluzie

Toţi cei care vin pe pământ şi primesc un trup muritor vor fi înviaţi, dar trebuie să depunem efort pentru a primi binecuvântarea exaltării prin credinţa noastră, libertatea noastră de a alege, supunerea şi pocăinţa noastră. Mila va fi oferită cu dreptate, îngăduind pocăinţa.

Deoarece am ales să-L urmăm şi să-L acceptăm pe Isus Hristos ca Mântuitor al nostru, noi luăm numele Lui asupra noastră la botez. Noi acceptăm legea supunerii. Promitem să ne amintim întotdeauna de El şi să ţinem poruncile Sale. Ne reînnoim legămintele când luăm din împărtăşanie.

Prin reînnoirea legămintelor noastre, ni s-a promis că vom avea întotdeauna Spiritul Său cu noi. Dacă permitem Spiritului Său să intre în vieţile noastre şi să ne îndrume, ne putem întoarce în prezenţa Tatălui Ceresc şi a Fiului Său, Isus Hristos, acesta fiind planul Lor pentru fericirea noastră – planul salvării.