Învierea lui Isus Hristos şi adevăruri despre trup

David A. Edwards

Revistele Bisericii

Prin învierea Sa, Isus Hristos ne-a învăţat adevăruri importante despre trup.

„[El] a zis: «S-a isprăvit!». Apoi Şi-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul” (Ioan 19:30). În acel moment, spiritul lui Isus Hristos I-a părăsit trupul – un trup care a îndurat suferinţă pentru ca El să poată ispăşi pentru păcatele tuturor oamenilor şi să-i ajute după infirmităţile lor (vezi Alma 7:12-13). Acel trup, acum un vas gol, a fost dat jos de pe cruce, învelit în pânză de in şi, în cele din urmă, aşezat într-un mormânt. În a treia zi, femeile au mers la mormânt pentru a finaliza pregătirile de înmormântare a acelui trup.

Dar, trupul nu mai era.

Găsirea mormântului gol a fost doar începutul. Maria Magdalena, apostolii şi, mai târziu, mulţi alţii au fost martori la ceva miraculos: Isus Hristos înviat şi perfect într-o formă umană şi tangibilă.

Salvatorul S-a asigurat că cei care I-au fost martori după învierea Sa au înţeles pe deplin ce fel de trup avea. De exemplu, El le-a cerut apostolilor să-I atingă trupul, astfel încât ei să se poată asigura că El avea un trup fizic şi nu era un duh (vezi Luca 24:36-40).¹ El a şi mâncat cu ei (vezi Luca 24:42-43).

Apoi, când apostolii şi-au îndeplinit responsabilitatea de a predica Evanghelia lui Isus Hristos, s-au confruntat cu opoziţie şi persecuţie, dintre care unele au avut loc pentru că ei au propovăduit despre faptul că Isus Hristos a înviat şi că, datorită acestui lucru, toată omenirea va fi înviată (vezi Faptele apostolilor 4:1-3).

Astăzi, ca şi atunci, învierea lui Isus Hristos este mesajul principal vestit lumii de către Biserica Sa. Profetul Joseph Smith a spus: „Principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor şi profeţilor cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat şi S-a ridicat din nou, în a treia zi, şi S-a înălţat la cer; şi toate celelalte lucruri care ţin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia”².

Învierea ajută la oferirea răspunsurilor la întrebări fundamentale cu privire la natura lui Dumnezeu, natura noastră şi relaţia noastră cu Dumnezeu, scopul acestei vieţi şi speranţa pe care o avem în Isus Hristos. Iată câteva dintre adevărurile evidenţiate de învierea lui Isus Hristos.

Tatăl Ceresc are un trup glorificat

Ideea că Dumnezeu are o formă umană îşi are, cu siguranţă, originea în Biblie³ şi se regăseşte, de asemenea, în mintea celor mai mulţi oameni, dar multe tradiţii filozofice religioase şi teologice au respins-o în favoarea unui Dumnezeu „fără trup, părţi ale lui sau dorinţe”⁴, dat fiind că, din acest punct de vedere, trupul (şi materia în general), este rău sau ireal, în timp ce spiritul, mintea sau ideile sunt adevărata substanţă a fiinţei supreme sau a realităţii.

Prin urmare, cât de glorioasă şi revoluţionară a fost revelarea naturii lui Dumnezeu prin Fiul Său, Isus Hristos!

În timpul slujirii Sale, Salvatorul a spus: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Acest lucru s-a adeverit şi mai mult după ce El a înviat având un trup perfect, nemuritor, care a arătat că „Tatăl are un trup din carne şi oase tot atât de tangibil ca şi cel al omului; Fiul, de asemenea” (D&L 130:22).

Natura fizică a Tatălui Ceresc a fost astfel dezvăluită. Ulterior, Joseph Smith a explicat: „Ce este fără trup sau părţi ale lui este nimic. Nu există alt Dumnezeu în cer în afară de acel Dumnezeu din carne şi oase”⁵.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat acest lucru astfel: „Dacă Divinitatea nu numai că nu doreşte, dar nici nu are nevoie să aibă un trup, de ce Şi-a salvat Mântuitorul omenirii trupul, eliberându-l din gheara morţii şi a mormântului garantând că acesta nu va mai fi vreodată despărţit de spiritul Său în viaţa muritoare sau în eternitate? Oricine respinge conceptul unui Dumnezeu care are trup, Îl respinge atât pe Hristosul muritor, cât şi pe Cel înviat”⁶.

Tatăl Ceresc este atotputernic, atotştiutor şi iubitor

Atributele superlative ale caracterului Tatălui Ceresc sunt, de asemenea, dezvăluite chiar prin învierea lui Isus Hristos. Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Având în vedere realitatea învierii lui Hristos, îndoielile cu privire la omnipotenţa, omniscienţa şi bunătatea lui Dumnezeu, Tatăl – care L-a dat pe Singurul Său Fiu Născut pentru mântuirea lumii – sunt nefondate”⁷.

Puterea, cunoaşterea şi bunătatea lui Dumnezeu sunt dovedite prin învierea lui Isus Hristos, care demonstrează înţelepciunea şi dragostea din planul Tatălui Ceresc şi abilitatea Sa (şi a Fiului Său) de a-l împlini.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu

Aşa cum învăţăm din Biblie, am fost creaţi „după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască” (Genesa 1:27). Învierea lui Isus Hristos a întărit acest adevăr. De fapt, chiar în ceasul învierii Sale, Isus Hristos a subliniat relaţia noastră cu Tatăl Ceresc, spunând: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17; subliniere adăugată).

Salvatorul ne-a revelat că Dumnezeu şi omenirea nu sunt complet diferiţi în existenţa lor esenţială. Forma de bază a trupurilor noastre este similară cu cea a spiritelor noastre⁸, iar spiritele noastre au fost create după chipul lui Dumnezeu, pentru că aceasta este natura relaţiei părinte-copil.

Trupul este un dar care înnobilează şi împuterniceşte

Prin învierea Sa, Salvatorul ne-a arătat că existenţa fizică, în trup este parte integrantă a fiinţei eterne a lui Dumnezeu şi copiilor Săi. Domnul i-a dezvăluit lui Joseph Smith: „Elementele sunt veşnice şi spiritul şi elementele, inseparabil legate, primesc o plenitudine de bucurii” (D&L 93:33). Această legătură inseparabilă uneşte, laolaltă, spiritul şi materia fizică, astfel încât ele devin un singur trup nemuritor, nesupus putrezirii, glorios şi perfect – singurul gen de trup capabil să primească plenitudinea bucuriei pe care Dumnezeu o are.

În schimb, după ce au avut un trup fizic şi, apoi, au fost despărţiţi de el pentru a intra în lumea spiritelor „morţii consideră… [absenţa] spiritelor lor din trupurile lor drept o robie” (D&L 138:50; vezi, de asemenea, D&L 45:17).

Inclusiv trupurile noastre muritoare sunt o parte esenţială a planului Tatălui Ceresc şi sunt un dar divin. Când spiritele noastre premuritoare vin pe acest pământ, ele „[primesc] în plus” (Avraam 3:26) un trup. Profetul Joseph Smith ne-a învăţat: „Am venit pe acest pământ pentru a putea avea un trup şi pentru a-l putea prezenta pur înaintea lui Dumnezeu în împărăţia celestială. Marele principiu al fericirii constă în faptul de a avea un trup. Diavolul nu are trup şi aceasta este pedeapsa lui”⁹.

Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: „Trupurile noastre fizice fac posibile multe experienţe profunde şi intense pe care pur şi simplu nu le-am fi putut obţine în starea noastră premuritoare. Drept urmare, relaţiile noastre cu alţi oameni, capacitatea noastră de a recunoaşte adevărul şi de a acţiona în conformitate cu el şi capacitatea de a ne supune principiilor şi rânduielilor Evangheliei lui Isus Hristos sunt amplificate prin trupurile noastre fizice. În şcoala vieţii muritoare, noi avem parte de tandreţe, dragoste, bunătate, fericire, tristeţe, dezamăgire, durere şi chiar de provocările limitelor fizice în moduri care ne pregătesc pentru veşnicie. Simplu spus, sunt lecţii pe care trebuie să le învăţăm şi experienţe pe care trebuie să le trăim, aşa cum spune scriptura, «în ce priveşte trupul» (1 Nefi 19:6; Alma 7:12-13)”¹⁰.

Mai mult, Joseph Smith ne-a învăţat: „Toate fiinţele care au trupuri au putere asupra acelora care nu au”¹¹. Satana ne poate ispiti, dar nu ne poate forţa. „Diavolul nu are nicio putere asupra noastră decât dacă îi permitem.”¹²

În cele din urmă, darul unui trup perfect, înviat ne ajută să nu mai fim niciodată influenţaţi de puterea lui Satana. Dacă nu ar exista învierea, „spiritele noastre ar trebui să se supună… [diavolului], ca să nu se mai ridice. Şi spiritele noastre ar trebui să devină asemănătoare lui, şi noi să devenim diavoli, îngeri ai unui diavol, ca să fim despărţiţi de prezenţa Dumnezeului nostru şi să rămânem cu tatăl minciunilor, în nenorocire, ca şi el însuşi” (2 Nefi 9:8-9).

Spiritul şi trupul nu sunt incompatibile

Deşi sunt diferite, spiritul şi trupul nu fac parte din două realităţi diferite care nu pot conlucra. Joseph Smith ne-a învăţat: „Nu există materie imaterială. Tot spiritul este materie, dar este mult mai fin sau pur şi nu se poate discerne decât cu ochi mai puri; nu-l putem vedea; dar când trupurile noastre sunt purificate vom vedea că acesta, tot, este materie” (D&L 131:7-8).

În starea Sa glorificată, înviată, Isus Hristos reprezintă uniunea perfectă a spiritului şi a trupului arătându-ne că „spiritul şi trupul sunt sufletul omului” (D&L 88:15). În această viaţă, ne străduim să „[umblăm] după lucrurile spirituale” şi nu după „lucrurile pământeşti” (2 Nefi 9:39), să „[înlăturăm] omul firesc” (Mosia 3:19) şi să „[ne punem] frâu tuturor pasiunilor [noastre]” (Alma 38:12). Dar acest lucru nu înseamnă că spiritul şi trupul sunt incompatibile. Aşa cum ne-a arătat Isus Hristos, trupul nu există pentru fi dispreţuit sau mai presus de altceva, ci controlat şi transformat.

Viaţa într-un trup muritor are un scop important

Noţiunea că această viaţă este un test are mai mult sens atunci când luăm în considerare ceea ce ştim despre viaţa noastră premuritoare şi cea de după viaţa muritoare. Înainte de a veni pe pământ, am trăit ca spirite şi Tatăl Ceresc doreşte ca noi să devenim ca El şi să trăim pentru totdeauna având trupuri fizice nemuritoare. Aceste adevăruri înseamnă că timpul nostru de testare în aceste trupuri muritoare nu este arbitrar, ci are un sens real şi un scop.

Vârstnicul Christofferson a explicat: „Prin alegerile noastre, Îi vom demonstra lui Dumnezeu (şi ne vom demonstra nouă) angajamentul şi capacitatea de a trăi în acord cu legea Sa celestială în timp ce ne aflăm în afara prezenţei Sale şi avem un trup fizic cu toate puterile, poftele şi pasiunile sale. Ne putem controla trupul astfel încât să devină instrumentul în loc de stăpânul spiritului? Se poate avea încredere în noi, atât în această viaţă, cât şi în eternitate pentru a ni se încredinţa puteri divine, inclusiv puterea de a crea viaţă? Va învinge fiecare dintre noi răul? Cei care o vor face vor «avea mai multă slavă asupra capetelor lor, în vecii vecilor» [Avraam 3:26] – o parte foarte însemnată a acelei slăvi fiind faptul de a avea un trup fizic înviat, nemuritor şi glorificat”¹³.

Experienţele noastre în trupurile noastre actuale, inclusiv în relaţiile noastre unii cu alţii, sunt importante, deoarece ele sunt o asemănare a ceea ce urmează să fie. Joseph Smith ne-a învăţat: „Şi aceeaşi sociabilitate care există între noi aici va exista printre noi acolo, numai că va fi însoţită de slava veşnică, slavă de care acum nu ne bucurăm” (D&L 130:2).

Avem speranţă în Isus Hristos

Încă de la găsirea mormântului gol, învierea lui Isus Hristos ne-a adus speranţă, deoarece vedem în învierea Lui propria înviere, când „tot ce [pierdem ne] va fi înapoiat… cu condiţia să [continuăm] în credinţă”¹⁴.

Primii apostoli ai Salvatorului au putut să depună, cu mult curaj, mărturie despre învierea Sa, deoarece au văzut şi au simţit trupul Său. Dar a fost mult mai mult decât atât. Aşa cum Isus Hristos a vindecat infirmităţi trupeşti pentru a arăta că El avea putere să ierte păcatele (vezi Luca 5:23-25), tot aşa învierea Sa – dovada tangibilă a puterii Sale de a birui moartea fizică – a devenit, pentru cei care-L urmează, certitudinea privind puterea Sa de a birui moartea spirituală. Promisiunile pe care le-a făcut în învăţăturile Sale – iertarea păcatelor, pace în această viaţă, viaţa eternă în împărăţia Tatălui – au devenit reale şi încrederea în ele fermă.

„Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa [noastră] este zadarnică” (1 Corinteni 15:17). Dar, deoarece El chiar a înviat din morţi, noi „[avem] nădejde prin ispăşirea lui Hristos şi prin puterea învierii Lui ca să [fim] înălţaţi la viaţă veşnică şi aceasta datorită credinţei [noastre] în El în acord cu făgăduinţa” (Moroni 7:41).

În timpul vieţii Sale muritoare, Isus Hristos a invitat oamenii să-L urmeze. După moartea şi învierea Sa, destinaţia a devenit şi mai clară. Dacă, prin supunere faţă de legile şi rânduielile Evangheliei, cultivăm în noi un „spirit celestial”, putem „primi acelaşi trup care era un trup natural” şi putem fi „însufleţiţi printr-o parte din gloria celestială [şi vom] primi, atunci, din aceeaşi glorie, chiar o plenitudine” (D&L 88:28-29). El ne-a arătat calea. El este calea. Prin puterea Sa – prin ispăşirea şi învierea Sa – este posibilă această plenitudine celestială, care include o plenitudine a bucuriei într-un trup înviat.