Să ne pregătim pentru o nouă călătorie
Autoarea locuieşte în Paraná, Brazilia.
Aşa cum Nefi a navigat spre necunoscut, eu a trebuit să-mi exercit credinţa în Domnul pentru a-mi întemeia o familie.
Fotografie © Getty Images
În săptămânile premergătoare căsătoriei şi pecetluirii mele în templu, am început să fiu puţin neliniştită în legătură cu toate lucrurile pe care trebuia să le fac înainte de a-mi întemeia noua familie. Deşi simţeam o mare bucurie, eram stresată cu organizarea noului nostru program, rezolvarea aspectelor financiare, găsirea unui spaţiu de depozitare a bunurilor noastre şi cu toate noile mele responsabilităţi în calitate de soţie. Doream să mă asigur că ne începeam căsnicia aşa cum trebuie asigurându-ne că, în activităţile noastre, erau incluse lucruri importante, precum ţinerea poruncilor şi petrecerea timpului împreună ca soţ şi soţie, chiar dacă vieţile noastre erau ocupate.
Pe măsură ce se apropia ziua nunţii, am avut o serie de coşmaruri despre probleme de toate felurile care pot afecta o familie. Deoarece proveneam dintr-o familie iubitoare, dar care a avut parte de multe supărări din cauza certurilor constante şi puternice şi a inimilor frânte, coşmarurile m-au afectat mai mult decât ar fi trebuit. Astfel, într-o noapte, după multe alte nopţi asemănătoare, m-am trezit transpirată şi am hotărăt să urmez sfatul oferit de sora Neill F. Marriott, a doua consilieră în Preşedinţia generală a Tinerelor Fete, în cuvântarea dânsei, intitulată „Să ne supunem inimile lui Dumnezeu” (Liahona, nov. 2015, p. 30-32). Mi-am închis ochii şi m-am rugat: „Dragă Tată Ceresc, ce pot să fac pentru a ţine aceste lucruri rele departe de familia mea?”.
Răspunsul a venit foarte repede şi foarte puternic, de parcă cineva îmi deschisese o uşiţă în cap şi pusese gândul acolo. Glasul blând şi încet m-a îndemnat: „Fă doar ce trebuie să faci. Fii credincioasă în fiecare pas”. Spiritul mi-a şoptit un sfat concret şi am simţit că, dacă făceam acele lucruri, totul avea să fie bine.
Am zâmbit şi am avut un sentiment de căldură spirituală. Dintr-o dată, am uitat de toate îngrijorările mele, pentru că ştiam că acel sfat era adevărat. L-am simţit pe Duhul Sfânt şi înainte, dar niciodată atât de puternic ca în acea noapte. Am simţit dragostea Tatălui nostru Ceresc şi a Salvatorului nostru în jurul meu şi am ştiut că alinarea şi salvarea familiei mele era la fel de importantă pentru Ei, cât era şi pentru mine.
Ca asigurare suplimentară, mi-a venit în minte o povestire din scripturi – momentul în care Domnul i-a poruncit lui Nefi să construiască o corabie: „Şi s-a întâmplat că Domnul mi-a vorbit, zicând: Vei construi o corabie după felul în care îţi voi arăta Eu, pentru ca să pot să-i duc pe oamenii tăi peste aceste ape” (1 Nefi 17:8; subliniere adăugată).
Nefi şi familia lui au fost în pustiu timp de mai mulţi ani îndurând tot felul de suferinţe. Ar fi putut să se simtă speriat de începerea unei călătorii pe mare şi să-şi lase temerile să devină mai puternice decât credinţa sa. Dar el nu a făcut acest lucru. A acceptat instrucţiunile lui Dumnezeu şi s-a supus lor. El a avut credinţa că promisiunile Sale aveau să se împlinească. Domnul nu i-a spus niciodată lui Nefi că nu vor fi furtuni sau că valurile nu vor lovi corabia. Dar El i-a spus lui Nefi că, dacă urma instrucţiunile Sale, atunci urma să-şi poată îndruma familia, în siguranţă, peste ocean către pământul făgăduit.
Mi-am dat seama că şi eu am călătorit prin pustiu mulţi ani, dar, acum, eram în faţa mării pregătindu-mă pentru o nouă călătorie: căsătoria. Am fost chemată – şi cred că este la fel în cazul tuturor familiilor de sfinţi din zilele din urmă – să construiesc o corabie urmând instrucţiunile lui Dumnezeu.
După ce soţul meu şi cu mine ne-am căsătorit, problemele nu au întârziat să apară. M-am îmbolnăvit, am întâmpinat dificultăţi legate de aspectele financiare şi de punerea în practică a tuturor obiceiurile bune pe care hotărâsem să le urmăm.
Însă, sfatul pe care l-am primit în acea noapte mi-a rămas în inimă. Am încercat în fiecare zi să învăţăm şi să păstrăm, ca pe o comoară, în inimile noastre cuvântul lui Dumnezeu, să urmăm exemplul bun al conducătorilor noştri – inclusiv al lui Hristos – şi să ne îmbunătăţim comportamentul. Am dobândit o mărturie mai puternică despre rugăciune şi am gustat, cu adevărat, din dragostea Tatălui pentru noi. Am început să mă încred mai mult şi să mă tem mai puţin. Ne-am dat seama că greutăţile de care am avut parte au devenit paşi spre îmbunătăţire. Astăzi, casa noastră pare precum o părticică din cer.
Încă suntem la începutul călătoriei noastre, dar faptul că m-am căsătorit şi am întemeiat o familie a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată. Inima mea este plină de bucurie când mă gândesc la rânduiala din templu pe care am primit-o şi ştiu că a fost pecetluită prin autoritatea lui Dumnezeu. Cu cât înţeleg mai multe despre importanţa familiei în planul Tatălui Ceresc şi caracterul sacru al legământului pe care l-am făcut, cu atât mai mult îmi doresc să ajut alte familii să primească aceeaşi rânduială.
Am învăţat că nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la ceea ce urmează să se întâmple, deoarece „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7). Trebuie doar să fim supuşi, să urmăm instrucţiunile date prin intermediul scripturilor şi al cuvintelor profeţilor din zilele noastre şi să cerem, în rugăciune, mai multe instrucţiuni personale. Dacă facem aceste lucruri, putem traversa oceanul acestor ultime zile fiind convinşi că, indiferent de necazul de care avem parte, cei dragi vor fi în siguranţă.